Waqt (Timp)
În termenii folosiți în islamul sufit, waqt (timp) reprezintă darurile divine revărsate asupra celui aflat pe calea către Adevărul Suprem, în funcție de cât de aproape este de El. Darurile, ce poartă caracteristicile divine în funcție de capacitatea omului de a le primi, pun stăpânire pe firea lăuntrică cu o regularitate specifică lor. Dacă darurile aduc o boare de teamă și mâhnire, atunci omul devine întruchiparea fricii și a mâhnirii; dacă aduc o boare de sărbătoare și euforie, atunci lumea lăuntrică a omului simte adierea păcii și bucuriei, fără a avea de-a face cu pierderea autocontrolului.
Cel care este conștient de originea divină a darurilor poate exprima faptul că a acceptat situația, folosind cuvinte precum „Favoarea Ta este bine binevenită, la fel și pedeapsa.” Omul acționează liniștit și mulțumit și încearcă să obțină încrederea în valea credinței, supunerii și devotamentului. Neglijarea lucrurilor necesare pe care un călător trebuie să le facă pentru a primi darurile oferite de Adevărul Suprem – de exemplu, să neglijeze să facă anumite lucruri din proprie voință pentru a obține rezultatul dorit – este o greșeală din partea celor sfinți, care au atins stadiul de evlavie și apropiere absolută față de Dumnezeu. Asta înseamnă că inima a coborât câteva niveluri în ceea ce privește relația cu Dumnezeu, Adevărul Suprem, și de aceea, călătorul își va primi pedeapsa în funcție de poziția sa. De la cei care au ajuns într-o anumită poziție se așteaptă să își folosească tot timpul în cel mai productiv mod cu putință și să încerce să-și întărească relația cu Cel Preaputernic și să-și înmulțească răsplata primită. Acesta este unul dintre motivele pentru care un sufit se numește „copil al timpului”.
A fi „copil al timpului” înseamnă că cei la început de drum vor ține cont permanent de ceea ce trebuie să facă și vor face doar binele înaintea lui Dumnezeu, se vor folosi de toate ocaziile oferite de El ca și cum ar fi o sămânță din care pot rodi alte șapte sau șaptezeci sau șapte sute de semințe. De asemenea, se referă la faptul că ei trebuie să își ațintească privirea doar spre Dumnezeu și întotdeauna să se îndrepte cu nerăbdare și cu speranță către sursa darurilor divine. Mai mult, dorința lor se va ține de Dorința lui Dumnezeu. Începutul acestui stadiu, caracterizat de starea și plăcerea spirituală a omului este timpul, iar sfârșitul reprezintă punctul de congruență al stării în care ești blocat și în care nu ești blocat în timp și spațiu. De asemenea, putem privi expresia ca pe o proiecție a nivelului Mesagerului în inima omului – el a ajuns la cel mai înalt nivel, care i-a fost predestinat, un punct în care s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu încât între cei doi mai era doar distanţa de două arcuri, adică de doi coţi, sau chiar mai aproape (53:9). Mawlana Jalalu’d-Din Rumi menționează acest aspect după cum urmează:
Un sufit este un exemplu de cum cineva poate fi un copil al timpului;
cât despre cel sfânt și fără de păcat, este liber și față de timp și față de stare.
Perioadele de timp în care Profeții sunt trimiși în lume cu Mesajul lui Dumnezeu, sau în care învățații iluștri, sfinți și fără de păcat primesc sarcini speciale sau în care sfințiilor aleși li se oferă onoarea sfințeniei sunt perioadele în care ușile care duc la darurile divine sunt larg deschide, iar lumea este luminată și onorată să primească Lumina Divină. Aceste perioade, și întreaga Epocă a Fericirii, și anume Vremea Mesagerului, sunt considerate Zilele lui Dumnezeu, având în vederea amploarea și strălucirea luminii pe care cei sfinți o împrăștie. De cealaltă parte, timpul devine mai întunecat în raport cu atenuarea gândirii profunde spirituale pe care ei o răspândesc și în raport cu lumea văduvită de o astfel de gândire.
Dacă Cel Atotputernic își dorește ca slujitorii Săi, care merg pe calea Sa, să primească și să fie cuprinși de îndurare, îi întărește cu ajutorul timpului: le construiește o scară, astfel încât ei să poată urca dincolo de timp sau le permite să facă cât mai multe lucruri folositoare într-un timp scurt, lucruri pe care în mod normal nu le-ai putea face într-o perioadă scurtă. Dacă, dimpotrivă, își dorește să îi arunce pe cei care se depărtează de calea Lui în groapa singurătății și a plictiselii, El transformă timpul în ceva rău și îi lasă să rătăcească prin timp în locuri pustii și întunecate, aflate în apropierea Adevărului Suprem. Acest loc pustiu al timpului este denumit „timp” doar în sens literal. Altminteri, timpul este ca un izvor șerpuitor care curge neîncetat în locurile în care Faptele lui Dumnezeu pot fi observate.
Adevărații eroi ai timpului au ținut întotdeauna cont de ziua de azi și au încercat să o folosească în cel mai bun mod cu putință. Ei țin cont și de zilele de ieri și de zilele de mâine, dar doar pentru că ele reprezintă începutul și sfârșitul zilei de azi; consideră ziua de ieri drept element de bază al materialului vieților noastre, iar ziua de mâine drept țesătura. Cât despre cei care sunt cei mai apropiați de Dumnezeu și care trăiesc ca și cum s-ar afla dincolo de limitele timpului, ei se folosesc de tot timpul, ei i-au încredințat timpul lui Dumnezeu într-un mod atât de tainic, încât potrivit unui cunoscut proverb care spune Cel care nu a gustat, nu are cunoștință, noi nu îl putem înțelege. Cei care nu trăiesc la același orizont nu pot pătrunde cu mintea ploaia de daruri care a fost revărsată asupra lor și nici nu pot înțelege profunzimea cunoașterii pe care o au despre Dumnezeu și intensitatea plăcerilor spirituale pe care le pregustă. Deoarece timpul se aseamănă unei ploi torențiale ce cade din ceruri și unui câmp fertil rodind de vegetație, ei se gândesc uneori la favorurile pe care Dumnezeu le-a oferit în trecut și își sporesc devotamentul față de El, spunând „Oare nu ar trebui să devin un slujitor recunoscător (față de Domnul meu)?”; alteori vorbesc cu ei înșiși despre sentimentele de recunoștință și sunt cuprinși de valuri de recunoștință. Responsabilitățile lor le aduc întotdeauna beneficii și binecuvântări, iar beneficiile și binecuvântările pe care le primesc îi conduc către o recunoștință și mai mare.
Ca urmare a faptului că cel la început de drum conștientizează sursa favorurilor și înțelege motivul principal care se află în spatele lor, el va experimenta plăceri dincolo de întreaga înțelegere și începe să vadă pedepsele drept favoruri. Cu toate că o asemenea favoare îi poate face pe unii oameni ce au anumite inclinații și temperamente, să dea curs liber unui comportament libertin și promiscuu și vorbelor de mândrie, nepotrivite conform legilor Shari‘a, cei care merg pe calea lui Dumnezeu și sunt îndrumați de Sunna Profetului se vor comporta întotdeauna cu stăpânire de sine. În ascultarea de legile Divine, ei manifestă un respect și o admirație profundă față de apropierea de Dumnezeu; zboară spre înaltul cerurilor sfințeniei pe aripile cunoașterii și a cunoașterii lui Dumnezeu. Îi atribuie doar lui Dumnezeu favorurile pe care le primesc sau succesele de care au parte, astfel că poziția înaltă pe care o au nu îi va împiedica să fie umili. Ei trec de la stare la stare și înghițitură cu înghițitură, sorb darurile din paharul stăpânirii de sine.
Pentru cei care mai pot înainta un pas, lucrurile și faptele nu mai sunt vizibile, trecutul și viitorul se întrepătrund, timpul se dizolvă în infinitul Stăpânului absolut al timpului și le dispare complet din fața ochilor. În timpul călătoriei prin valea misterioasă, ei pregustă plăcerile de a vedea cum totul este nimicit prin Dumnezeu Cel Atotputernic și în fața imaginilor pe care le prezintă lucrurile și ființele aflate sub manifestarea absolută a Numelor lui Dumnezeu, se simt uimiți, absorbiți și cuprinși pe deplin de stupoare la vederea semnelor și faptelor Sale. Ei iau manifestările Numelor și Atributelor Lui drept manifestări ale Propriei Persoane în forme vizibile sau în natură sau alte lucruri. O asemenea stare reprezintă punctul în care cel la început de drum se poate simți confuz în privința sentimentelor, gândurilor și plăcerilor sale. Unii oameni ce au temperamente diferite ar putea, așa cum am menționat și mai sus, încurca manifestările lui Dumnezeu ale Numelor și Atributelor Lui cu manifestarea Propriei Persoane în diferite moduri, crezând că o picătură este de fapt un ocean, o particulă de lumină este chiar soarele, nimicul este totul, și exclamând: „Eu sunt Adevărul; cum îmi tresaltă ființa!”; „Nu există nimic afară de Dumnezeu” și „Dumnezeu e singurul care există!”
Ar trebui să atragem atenția asupra următorului lucru: faptul că tot ce vine este de la El și este cu voia Lui nu înseamnă că nu mai există și altceva sau că nimic nu este diferit de El sau că totul este asemenea Lui. Dacă lucrurile și evenimentele nu sunt analizate în lumina Mesajului Profetic, privind dintr-o perspectivă și conștientizare bazate pe acesta și dacă călătoria spirituală nu este bazează pe stăpânirea de sine și discernământ (între adevăr și minciună, sursă și umbră, Dumnezeu și Actele Divine și lucrări), oamenilor care au anumite tendințe și un anumit temperament le va fi greu să scape de astfel de neînțelegeri.
O, Dumnezeule! Îndrumă-ne pe Calea Dreaptă, calea celor pe care tu i-ai privilegiat. Și revarsă binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed și asupra Familie și Companionilor săi, asupra tuturor.
Comments