Omul perfect

Omul perfect

Cunoscut și ca omul desăvârșit (al-insanu’l-kamil), omul perfect este cea mai strălucitoare oglindă a Actelor, Numelor, Atributelor lui Dumnezeu și chiar a Calităților Sale Esențiale care Îl califică drept Dumnezeu. Există o lege care spune că în cazul în care un atribut este menționat fără să fie specificate persoanele care îl dețin, atunci el aparține celui care are nivelul desăvârșit al atributului. Așadar, atunci când vorbim despre omul perfect, ne referim, în primul rând, la Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Apoi ne referim la alți Mesageri și Profeți și cei mai mari îndrumători spirituali, care sunt cunoscuți ca „mijloace de ajutor Divin” (ghawth) și „pol” sau „axă” (qutb) și „cei apropiaţi de Dumnezeu” (muqarrabun) și cei evlavioși (abrar), și alți oameni sfinți, fiecare după rangul sau gradul lor.

Fiecare categorie, în funcție de percepțiile lor individuale, filozofii, teologii și sufiții abordează omul perfect dintr-o perspectivă diferită. În limbajul filozofilor și al unor teologi, el este primul intelect, intelectul perfect, cuvântul complet, punctul cuprinzător, punctul de unitate, taina Divină, oglinda tainei Divine, cea mai măreață cale și așa mai departe; unii sufiți îl menționează, folosindu-se de titluri precum îndrumătorul, cel corect îndrumat, cel care conduce la adevăr, învățatul desăvârșit, cel desăvârșit, cel matur și desăvârșit și cel mai bun leac, etc. Toate aceste definiții sau titluri pot fi rezumate într-o singură propoziție, și anume că omul perfect este oglinda Existenței Divine și a celor două lumi. Reprezentând esența, puterea, glasul și tălmaciul existenței, el nu doar că indică „Comoara Ascunsă” în toate tărâmurile existenței și conectează totul la Ființa Divină, dar este și o expresie articulată a Ființei care se află în profunzimea conștiinței sale și a bogăției naturii sale.

Omul perfect este o oglindă atât de clară, încât Calitățile esențiale ale lui Dumnezeu care Îl califică drept Dumnezeu sunt reflectate în el aproape în fiecare clipă, dincolo de toate conceptele de modalitate, iar pământul capătă mai multă valoare decât cerul, căci este lăcașul lui. Omul perfect funcționează, de fapt, ca intelect, inimă și spirit al existenței, fără de care niciun lucru nu poate fi înțeles corect, nicio informație nu se poate transforma în cunoaștere despre Dumnezeu, iar taina vieții oricărui lucru nu poate fi cuprinsă cu mintea. Întregul tărâm fizic, atunci când nu este privit din perspectiva lui, este lipsit de spirit, iar timpul care nu este luminat de el, se află în întuneric. Deci, cei care trăiesc într-un astfel de tărâm și într-un asemenea moment sunt lipsiți de lumină și de viața adevărată în ceea ce privește inima și spiritul și nu își pot dezvolta natura umană la adevăratul ei potențial și pe deplin.

Oamenii s-au putut întoarce la Dumnezeu, cu sorți de izbândă, doar prin intermediul oamenilor perfecți. Masele și-au descoperit adevăratele obiective sub îndrumarea lor și au interpretat corect lucrurile și evenimentele prin intermediul luminii pe care ei au răspândit-o. De aceea, cei care i-au găsit și i-au urmat au descoperit adevărul, iar cei care au reușit să pătrundă în lumea lor lăuntrică au observat Frumusețea Adevărului Suprem, în funcție de transparența inimii și a spiritului lor.

Omul perfect este un exemplu în privința religiei și a vieții religioase. Credința, viața islamică și bunătatea desăvârșită constituie calea lui; scopul său este să dobândească plăcerea lui Dumnezeu; datoria lui este să-L iubească pe Dumnezeu și să îi ajute pe alții să Îl iubească; Paradisul și întâlnirea cu Dumnezeu sunt rodul surprinzător al gândirii, credinței și vieții sale, cu condiția ca slujirea și închinarea să fie parte integrantă a acestora.

Omul desăvârșit merge întotdeauna pe calea prin care îi poate ajuta pe alții și prin care își poate spori cunoașterea lui Dumnezeu. Întrucât trăiește în conformitate cu bunele moravuri, el afișează întotdeauna fapte bune și excelență. El vede întotdeauna lucrurile dintr-o perspectivă frumoasă și, prin urmare, ca fiind frumoase, gândește și acționează frumos și vorbește lucruri frumoase, utile. Atunci când caută aprobarea lui Dumnezeu și a bunei plăceri în toate faptele, cuvintele și atitudinile sale, el simte întotdeauna că se află în compania Lui, se gândește la El, îl menționează, vorbește despre El, le amintește altora de El, prin atitudinea și vorba sa, și trăiește ca cea mai articulată voce a adevărului. Cel mai măreț dintre oamenii desăvârșiți, mândria omenirii, a fost cel dintâi în privința calităților pe care le-ar putea deține omul desăvârșit. O singură privire a fost suficientă pentru ca o persoană nepărtinitoare să poată discerne taina Divină care se află în esența islamului. Așa cum a afirmat ‘Abdu’l-Karim al-Jili[1], nu a existat niciodată și nici nu va exista vreodată o a doua persoană, care să fie la fel de desăvârșită ca profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa.

Dacă desăvârșirea constă în perfecționarea spiritului și curățirea sufletului trupesc cu Revelația și inspirația Divină și în dezvoltarea facultăților umane, în stăpânirea poftelor trupești și a impulsurilor animale și în dobândirea subzistenței prin subzistența binecuvântărilor Sale speciale în cea mai mare supunere și ascultarea față de El, astfel încât să devină cea mai clară oglindă a Numelor, Atributelor și Calităților Esențiale Divine, atunci cel care a reușit să facă toate acestea, fără nici cea mai mică urmă de greșeală și a cărui slujire sau devotament a fost la nivelul „distanței de două arcuri sau chiar mai aproape”, este maestrul creației, binecuvântările și pacea fie asupra lui. El este cel dintâi și de neegalat în ceea ce privește desăvârșirea, și, așa cum ne spune Bediuzzaman, el este mândria omenirii și a întregii creații și sigiliul Profeției.

În limbajul sufismului, omul perfect este o substanță sau o esență care a îmbinat în ființa sa, fără nicio tăgadă, tărâmurile spirituale sau metafizice și fizice ale existenței, precum și dimensiunea originală și umbra sau cea reflectată, dimensiunea particulară și universală, substanțială și întâmplătoare. Potrivit lui Sayyid Sharif al-Jurjani, persoana sfântă care este mândria omenirii a fost o carte atât de tainică și prețioasă și o scrisoare care conține adevărurile legate de Divinitate și creație, încât doar cei care s-au putut curăți de toată murdăria corporală îl pot percepe și recunoaște pe deplin. Noi vedem universul ca macrocosmos, dar în adevăr și în ochii lui Dumnezeu, omenirea este mai mare decât universul. Potrivit lui ‘Ali, al patrulea calif, natura lui este mai sublimă chiar și decât îngerii, cu lumile ascunse în ea. Faptul că omul perfect este o oglindă cuprinzătoare a Existenței lui Dumnezeu și a Calităților Lui Esențiale, că latura sau dimensiunea lăuntrică a ființei sale este punctul central al manifestării tuturor Numelor, Atributelor și Calităților Esențiale Divine și că dimensiunea exterioară a ființei, cu toate vorbele, replicile și paragrafele sale, este un rezumat sau un cuprins al întregii existențe, pe de o parte explicit, pe de altă parte vag. Pe măsură ce Existența Sfântă se manifestă asupra lui în forma universală, detaliată, adică pe măsură ce spune o replică sau o vorbă, chiar și într-o formă scurtă, fiecare ființă este într-o anumită privință imanentă în oglinda ființei sale. Omul găsește Ființa Divină în inima lui asemenea unei comori ascunse. Este foarte probabil ca unul dintre motivele pentru care îngerilor li s-a poruncit să se prosterne în fața primului om desăvârșit – profetul Adam – să fi fost atributele bogate pe care deținea ființa sa. O asemenea bogăție impunea ca cel înzestrat cu ea să răspundă cu închinare solemnă. Ea s-a manifestat sub forma religiei și a vieții religioase, care reprezintă modul Divin de a acționa și de asemenea, legile Sale în univers. Dumnezeu ne acordă o importanță deosebită și, în schimb, ar trebui să încercăm să-I mulțumim prin practicarea islamului în toate dimensiunile sale de-a lungul vieții noastre.

În ceea ce privește relația sa cu existența și evenimentele, omul desăvârșit este delegatul lui Dumnezeu pe pământ, care observă și cunoaște semnificația Actelor și Ordinelor Sale și este martorul Lui. Dumnezeu își privește creaturile prin ochii lui, le aude prin urechile lui și le sprijină cu mâinile lui. Este un om cu compasiune desăvârșită, care îi îmbrățișează pe toți cei care au nevoie de atenție, sprijin și grijă. El simte compasiune față de toată lumea și asemenea sângelui care circulă în toate venele și arterele, compasiunea lui este prezentă în trupul societății și este atent pentru a o proteja de lucrurile rele și pentru a-i îndeplini nevoile, ținând sub control toate activitățile sale, precum sufletul. Așa cum scrie și în Coran, „Şi Noi nu te‑am trimis decât ca o îndurare pentru lumi.” (21:107) și „Şi Noi nu te‑am trimis decât ca vestitor şi prevenitor pentru toată lumea” (34:28), Mesagerul lui Dumnezeu, cel mai mare dintre oamenii perfecți, pacea și binecuvântările fie asupra lui, este o îndurare pentru toată creația, cu viață sau fără viață, un îndrumător și conducător pentru toată omenirea și un purtător de vești bune (în schimbul credinţei şi faptelor bune) și cel care avertizează (împotriva consecinţelor abaterilor de la credinţă şi a faptelor rele). Cât despre ceilalți oameni perfecți, toți sunt, în conformitate cu Mesagerul, atât o îndurare pentru toată creația, cât și îndrumători și conducători pentru omenire.

Omul desăvârșit vede lucrurile și evenimentele din perspectiva legilor Divine care funcționează în univers și care luminează spiritul oamenilor cu privire la natura lor și natura lucrurilor, învățându-i cum lucrurile, evenimentele și vorbele Divine Îl recunosc pe Dumnezeu , îndrumându-i către adevăr, desăvârșindu-le spiritele și curățindu-le sufletele trupești și trezindu-le facultățile mintale la Adevărul Suprem. Oamenii își găsesc „direcția” prin el, își descoperă obiectivele în viață și avansează către ele sub îndrumarea lui. El conduce către desăvârșire sufletele care au inclinații spre desăvârșire. Cei care au primit onoarea și favorul de a-l recunoaște și de a intra în aura lui vor fi pășit pe calea care duce la Dumnezeu, micșorând distanțele în natura lor dintre ei și El. Cei care își depășesc corporalitatea cu ajutorul unei asemenea călăuziri, simt în inimă apropierea de El dincolo de toate conceptele de modalitate și, în funcție de capacitatea lor, sunt capabili să guste, prin înțelegerea lor profundă, plăcerea de a-L „vedea”, dobândind prin spiritul lor, prietenia Lui. Deși oricine are capacitatea și aptitudinile necesare poate simți anumite grade de plăcere de apropiere și prietenie cu El, numai omul perfect favorizat de manifestarea Lui desăvârșită poate fi o oglindă perfectă, fără pată și strălucitoare pentru El.

Pe măsură ce toate ființele conștiente observă tainele Divinității în omul desăvârșit, Ființa Divină, într-un anumit sens, observă și toate manifestările Sale din celelalte oglinzi în acea oglindă clară. Asta înseamnă că omul desăvârșit este o oglindă atât de cuprinzătoare care îl reflectă pe Cel Veșnic printre ființele muritoare, încât cel care îl vede, află ce înseamnă să fi văzut Adevărul Suprem, cel care îl iubește află ce înseamnă să fi iubit Adevărul Suprem, iar cel care îl urmează află ce înseamnă să fii pe drumul închinării față de Adevărul Suprem. Încă o dată ar trebui să subliniem faptul că toate aceste performanțe distinctive aparțin, în primul rând, Mesagerului lui Dumnezeu, în formă universală și desăvârșită. Toți ceilalți oameni perfecți, care merg pe calea lui pot fi răsplătiți cu aceste performanțe, sub diverse forme și grade. Ei sunt moștenitori ai Mesagerului lui Dumnezeu în ceea ce privește învățarea, cunoașterea și dragostea lor față de Dumnezeu, în ceea ce privește zelul, sentimentele și în ceea ce privește atractivitatea față de ceilalți și atracția lor față de Dumnezeu. Mesagerul îi invită să se așeze la masa unde sunt oferite toate aceste binecuvântări Divine, iar ei la rândul lor, îi invită pe alții să li se alăture.

Dumnezeu se observă întotdeauna pe Sine și are și alte ființe care să Îl observe în diferite oglinzi de pe pământ. Având în vedere că omul desăvârșit este asemenea celei mai cuprinzătoare și strălucitoare oglinzi care oglindește perfect Actele și Calitățile Fundamentale ale Celui Atotmilostiv, el funcționează asemenea unei persoane care Îl „vede” și care îi face pe alții să-L „vadă”. Dintr-o anumită perspectivă, locurile în care nu găsim un om desăvârșit sau vremurile în care el nu există sunt sărăcite. De aceea, timpul și spațiul au nevoie de omul desăvârșit așa cum este nevoie de aer și apă pentru a supraviețui. Din moment ce Dumnezeu Se manifestă în omul desăvârșit în cel mai cuprinzător mod, este extrem de important pentru existență ca un om desăvârșit să fie prezent în orice loc și în orice vreme. Căci un astfel de om este oglinda Ființei Divine, cunoașterea sa este o rază a Cunoașterii Sale, iar el însuși este cheia tainelor Sale.

Cel care îl găsește pe omul perfect și trăiește în aceeași atmosferă cu el, află multe taine și dobândește multe lumini pe care alții nu le pot obține și de asemenea, devin o sursă de lumină pentru alții. Omul perfect este conștient de poziția pe care o are și de sarcina lui. El se vede asemenea unei oglinzi care reflectă lumina Divină și nu își atribuie niciodată abilitățile, meritele sau sarcinile pe care le îndeplinește. El pune pe seama lui Dumnezeu fiecare realizare, fiind convins pe deplin de faptul că: „Şi nu voi i‑aţi omorât, ci Allah i‑a omorât.” (8:17) și înțelegând sensul versetului: „Şi când tu ai aruncat [un pumn de ţărână], nu tu l‑ai aruncat, ci Allah l‑a aruncat.” (8:17). El nu doar că îi atribuie lui Dumnezeu toate realizările, meritele și abilitățile sale, ci chiar le consideră ca fiind favoruri adiționale, spunând:

Ceea ce am — nu sunt vrednic de să le am;

Această răsplată și har - de ce îmi sunt acordate?

El nu se abate niciodată de la calea dreaptă, pentru a crede doctrine precum unirea și întruparea. De fapt, pentru a susține astfel de teorii, trebuie să existe două ființe independente, existente prin sine, în timp ce omul perfect nu este o ființă care să existe prin sine, independent de Dumnezeu. Ființa Divină este absolut independentă și există prin Sine, în timp ce toate celelalte ființe existente există și subzistă prin lumina Existenței și Subzistenței Sale prin Sine. În ceea ce privește orice ființă creată, muritoare, ca întrupare a lui Dumnezeu sau ca ființă unită cu El în numele glorificării acelei ființe, această teorie este pur și simplu o abatere de la calea dreaptă.

Omul perfect este perfect conștient că este creat de Dumnezeu și că este slujitorul Lui. El nu rostește niciodată vorbe de trufie, în urma favorurilor pe care le primește și nici nu cade în capcana greșelii de a se considera identic cu Dumnezeu, pentru că știe că este doar o oglindă pentru El. Consideră, simte și experimentează orice binecuvântare primită asemenea unei manifestări a Numelor sau Atributelor Divine și este foarte smerit în fața lui Dumnezeu. Aceasta este starea anihilării lui în ceea ce privește sufletul trupesc și egoismul și dobândirea unei noi existențe în inimă și spirit. Îl putem privi ca pe o persoane care nu există prin sine și care gustă adevărata existență prin Existența Sa. În Diwan, Mawlana Jalalu’d-Din Rumi spune despre acești eroi:

În acel popas, cel care există îmi pare că nu există,

iar cel care nu există îmi pare că există.

Dincolo de lumea care are însușirea unui suflet,

Am văzut mulți orbiți și îmbătați de dragostea pentru El,

toți fiind ființe ale credincioșiei curate și ale plăcerii.

Omul perfect este o oglindă clară pentru Adevărul Suprem și, în relația sa cu alte ființe, este asemenea unei stele care stă nemișcată pe locul ei sau se rotește în jurul ei și jurul căreia se învârt sateliții. În timp ce se rotește în jurul său, el se învârte în jurul axei sale în credință deplină față de El și, așa cum se spune în versetul (16:16) „Şi semne osebite. Şi după stele se călăuzesc”, îi îndrumă pe ceilalți pe calea cea dreaptă și îi călăuzește pe tot parcursul ei. Asemenea unei busole, el îi ajută pe alții să își găsească direcția și, asemenea unei uși sau unei ferestre, le arată altora adevărul și asemenea unui pod, îi ajută pe alții să treacă din întunericul propriei lor lumi în lumea largă a veșniciei. Atunci când oameni pășesc în aura lui, încep să simtă adierea prieteniei cu Dumnezeu; ajungând la ușă, tremură la auzul chemărilor din tărâmurile de dincolo, iar la trecerea podului, se înalță la orizontul unei relații care constă din slujitori care I se închină și un Unic Obiect al închinării, alături de Cel Unic și Veșnic, într-un mod desăvârșit. Acest orizont simbolizează Tronul lui Dumnezeu (stăpânire absolută asupra tuturor lucrurilor) în sfera universală în ceea ce privește manifestarea tuturor Numelor Sale în întregul univers, iar inima omului (care corespunde Tronului lui Dumnezeu) în sfera specifică în ceea ce privește manifestarea Numelor Sale specifice asupra anumitor lucruri. Cea mai importantă hrană a călătorilor către acest orizont este menținerea desăvârșirii inimii lor și căutarea darurilor și favorurilor Divine speciale atunci când se află în prosternare pe covorașele lor, în timpul nopților tainice, considerate momente binecuvântate, când nimeni nu ne vede. Referitor la acest aspect, Ibrahim Haqqi spune:

Inima este lăcașul lui Dumnezeu,

curățește-o de tot ce nu îi aparține Lui;

astfel încât Cel Milostiv să coboare noaptea în palatul Lui.

Și Mawlana se folosește de cuvinte frumoase, pentru a descrie coridorul sau spirala nopților, care se extinde până la Comoara Ascunsă:

Dacă îl cauți pe Suveranul fără seamăn și ai pornit pe calea către El,

nu ar trebui să dormi în timpul călătoriei.

Cei buni și norocoși dorm la umbra iubirii și îndurării lui Dumnezeu.

O, frate, ai grijă să nu dormi în alt loc.

Ar trebui să ne petrecem în umilă devoțiune, nopțile, care îndeamnă la gânduri profunde și îndreptate către cer, stând în picioare, aplecându-ne, prosternându-ne, recitând Numele Lui și adresându-I rugi smerite.

Potrivit anumitor sufiți, totul are o latură exterioară, vizibilă, care se numește exterior. Această lume materială este lumea exterioară sau externă. Însă, există și o latură lăuntrică sau interioară, pe care o numim interior. Este formată din toate lumile metafizice, inclusiv cele spirituale și Lumea de Apoi. Există o altă lume (intermediară) care are atât latura interioară, cât și exterioară și care se află între cele două lumi și Numele Divine, separându-le (lumea exterioară și lumea interioară) una de alta. Această lume intermediară este lumea omului perfect. Cunoașterea lui Dumnezeu despre Sine Însuși este oglinda adevărată și fundamentală pentru El, iar Ființa Divină este manifestată și cunoscută în acea oglindă dincolo de toate conceptele. Cunoașterea omului perfect este o oglindă către sine care depinde de Cunoașterea Divină, iar el este manifestat și cunoscut în acea oglindă a cunoașterii sale. Cu toate acestea, toate lucrurile pe care le are, inclusiv cunoașterea sa, sunt un dar pentru el, și prin urmare, nu îi aparțin. De aceea, se folosește de toate lucrurile pe care le are pentru a arăta spre Cel Care deține totul în mod absolut și original.

Folosindu-se de ființa și atributele sale, ființa umană indică Ființa și Atributele Divine în două moduri. Primul se referă la faptul că ființa umană indică Ființa Divină ca operă de artă ce îi aparține, în timp ce atributele sale le indică pe cele Divine, căci depind de ele. Al doilea mod se referă la faptul că limitarea și particularitatea naturii umane și a atributelor sale (adică oamenii sunt creați și au un caracter relativ) indică universalitatea, originalitatea și nemărginirea Ființei Divine și a Atributelor Sale (adică Ființa Divină este Creatorul și are caracter absolut).

Datorită acestui tip de relație cu Ființa Divină, un călător care a atins rangul de om perfect se consideră că a atins rangul de delegat desăvârșit al lui Dumnezeu. Deasupra acestui rang se află popasul „sau mai aproape”, care se află între Necesar și întâmplător. Singurul care a atins acest popas și care l-a reprezentat de-a lungul întregii istorii a omenirii este maestrul creației, care reprezintă cel mai mare rang pe care îl poate atinge ființa muritoare și manifestarea desăvârșită a Numelor Divine concentrate asupra unei singure ființe. El a atins acest rang, cel mai înalt, datorită virtuților sale lăudabile sau a excelenței fără egal în ceea ce privește spiritualitatea, moralitatea, dreptatea actelor sale, profunzimea relațiilor sale cu Domnul său, echilibrul desăvârșit pe care l-a stabilit între această lume și cea viitoare și insistența sa hotărâtă de a pătrunde tainele Divinității și ale creației. Desăvârșirea tuturor celorlalte ființe desăvârșite este relativă în comparație cu a lui și depinde de supunerea și devotamentul față de el. Toți ceilalți profeți și mesageri, care s-au înălțat către cerurile omenirii, au răspândit lumina doar înainte ca el să onoreze lumea. Subliniind faptul că cea mai măreață ființă este asemenea soarelui, iar toți ceilalți Profeți și Mesageri sunt precum sateliții sau „stelele” care îi răspândesc lumina doar înainte ca acesta să răsară, Busayri spune:

Cu siguranță, el este soarele virtuților, iar ceilalți sunt stelele,

ce răspândesc lumină oamenilor doar atunci când este noapte.

Ca maestru al creației, pacea și binecuvântările fie asupra lui, el este atât sămânța, cât și rodul pomului creației. Pomul creației a fost dintotdeauna înrudit cu el de la început până la sfârșit și a crescut în legătură cu el. Mai mult decât să fie sămânța și fructul pomului creației, el este și esența și spiritul acestuia. El poate fi, de asemenea, privit ca ingredientul de bază al „supei” existenței.

Ca scop fundamental în făurirea universului,

a apărut acel soare preamărit.

Cerurile și pământul s-au micșorat din cauza faptului că sunt o oglindă pentru natura abstractă a Existenței Divine, care cuprinde toate Numele Divine, căci nu au putut să o reflecte. Cu toate acestea, omenirea a fost înzestrată cu potențialul de a face acest lucru. Astfel, omenirii i s-a dat existență externă (materială) pentru a atinge acest scop. Însă, cei mai mulți oameni sunt ignoranți și sunt prinși în capcana faptelor rele, având în vedere că nu pot îndeplini sarcina de a reflecta; pentru ca o ființă umană să nu fie ignorantă sau să nu facă răul, trebuie să fie foarte atentă, sensibilă și conștientă de responsabilitatea pe care o are, de a fi o oglindă pentru El. Cu alte cuvinte, o ființă umană va micșora prăpastia ignoranței și a faptelor rele din natura sa, armonizându-și mecanismul său de conștiință cu Revelația Divină și astfel transformând pierderile în câștig. Următorul verset din Coran (33:72) descrie această sarcină fundamentală pe care o are umanitatea: „Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le‑a fost teamă de ea, însă s‑a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor.”

Cu excepția omenirii, nimic în univers, fie că este vorba de ceruri sau pământ și munți, nu are inimă, voință, conștiință, simțuri lăuntrice sau capacități, toate acestea fiind esențiale pentru a vedea, a-i face pe alții să vadă și pentru a reflecta cel mai mare adevăr existent. Nu au nici capacitatea, nici posibilitatea fizică de a reprezenta și reflecta acel adevăr. Numai omenirea este cea care, întărindu-și și adâncindu-și înzestrarea înnăscută de la Dumnezeu prin îndeplinirea responsabilităților sale religioase, poate îndeplini această misiune. Ființele umane care pot face acest lucru sunt salvate din capcana ignoranței și a greșelilor.

Este adevărat că, în practică, nicio ființă umană nu a fost și nu este capabilă să îndeplinească această sarcină. Însă este, de asemenea, adevărat că au existat și există mulți care sunt conștienți de scopul pentru care au fost creați și care se perfecționează ducând la bun sfârșit responsabilitățile religioase pe tot parcursul drumului spre a deveni o ființă umană perfectă. Ei își dezvoltă potențialul și plăsmuiesc veșnicia pentru a-și îndeplini scopul Divin pentru care au fost creați, și fac toate aceste lucruri datorită credinței în Dumnezeu, cunoașterii și dragostei față de El, datorită dorului, zelului, sentimentului de a atrage și de a fi atras de Dumnezeu și datorită plăcerilor spirituale. Acei cuceritori de inimi care și-au așezat tronurile la răspântia lumilor, atât a acestui tărâm, cât și a celui următor, au dobândit o a doua natură, transcendentă, dincolo de propria lor natură, cu suflete care sunt vii și active datorită adierilor pe care le simt venind de la Cel Preaiubit, și cu orizonturi în care adie vântul prieteniei cu El. În stilul său fermecător, Mawlana Rumi înfățișează aceste păsări mitice ale raiului desăvârșirii, după cum urmează:

Eroii călătoriei pe drumul către Dumnezeu sunt vii

și au un altfel de suflet decât cel cunoscut.

Păsările care străbat aerul ce „adie” dinspre El,

au altfel de cuiburi decât cele cunoscute.

În zadar încerci să îi vezi cu ochii tăi;

nu vei putea.

Ei locuiesc într-un alt tărâm dincolo de lumea aceasta și de cea viitoare.

Omul Îl poate cunoaște pe Dumnezeu prin Actele și Numele Sale, iar Numele se manifestă asupra lucrurilor și evenimentelor. Omenirea este atât sămânța, cât și rodul existenței. Cât despre omul desăvârșit, el este esența și spiritul tuturor. De aceea, nu putem deține o cunoaștere desăvârșită a lui Dumnezeu fără a lua în considerare existența în ceea ce privește începutul sau sămânța ei, sau fără a ne îndrepta către orizontul omului perfect, care este o voce cuprinzătoare a Ființei Divine, a Atributelor, Numelor și Actelor Divine. El este, de asemenea, un model de existență, care conține toate rangurile, deoarece el este veriga finală a lanțului existenței. Prin urmare, putem spune că Cel Atotputernic poate fi cunoscut și simțit numai prin omul perfect în conformitate cu Măreția și Splendoarea Sa, iar omul perfect vede, cunoaște și trăiește prin El și leagă relații cu ceilalți în dependență de El. Reprezentantul măreț și eroul unic al tuturor instanțelor menționate anterior este profetul Mahomed, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, în timp ce toți ceilalți oameni perfecți pot dobândi lucrurile viitoare doar pășind pe urmele lui. Căci adevărul pe care el îl reprezintă – adevărul că este Mahomed sau Adevărul lui Mahomed - își are originea în manifestarea de către Dumnezeu a tuturor Numelor Sale în întregul univers. care cuprinde toate adevărurile. Dumnezeu – Allah, Numele propriu al Ființei Divine care cuprinde toate Numele și Atributele Divine — a fost profesorul său privat sau Domnul său, Care i-a purtat de grijă și l-a crescut cu atenție. Deoarece Numele propriu al Ființei Divine – Dumnezeu (Allah) – cuprinde toate Numele și Atributele Divine, maestrul creației, pacea și binecuvântările fie asupra lui, reprezintă oglinda cea mai clară și strălucitoare a Calităților Esențiale, Atributelor și Numelor Divine, deoarece el este cea mai mare oglindă a Lui, reflectând toate Numele și Atributele Sale. Vorba „Dumnezeu este întotdeauna văzut în oglinda lui Mahomed” reprezintă realitatea. Alți oameni desăvârșiți, printre care ceilalți mesageri și profeți, nu au putut și nici nu vor putea primi aceeași răsplată, căci acesta este harul lui Allah şi El îl dăruieşte cui voieşte (62:4).

Ceilalți oameni perfecți poate au fost și poate vor fi răsplătiți prin manifestarea unuia sau a câtorva Nume și Atribute; manifestarea fiecărui Nume și Atribut diferă în funcție de capacitatea lor. Oricât de mărețe ar fi lunile și stelele din cerurile Profeților și sfinților, capacitatea este cea care îi limitează. Deși au atins sau sunt capabili să atingă culmea finală a înălțării lor, această culme marchează fie punctul inițial, fie cel median pe calea înălțării celui mai desăvârșit dintre ei, pacea și binecuvântarea fie asupra lui. La fel, chiar dacă și-au îndeplinit cu succes datoria, atât misiunea lor, cât și faptul că sunt o oglindă a lui Dumnezeu sunt limitate în comparație cu misiunea și faptul că sunt oglinda lui Dumnezeu a celui mai desăvârșit dintre ei. Deoarece sfinții sunt diferiți în ceea ce privește cunoașterea și dragostea lor față de Dumnezeu, dar și în privința plăcerilor spirituale, rangurile oamenilor perfecți diferă și în funcție de gradul în care sunt răsplătiți de manifestările Numelor Divine. Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii sfinți, învățații fără de păcat ai religiei, cei evlavioși și cei ce stau în apropierea lui Dumnezeu sunt diferiți din perspectiva opiniilor și interpretărilor lor cu privire la chestiunile secundare ale religiei, care sunt deschise interpretărilor diferite.

Diferența de ranguri dintre Mesageri și Profeți, care este indicată în versetul (2:253), „Printre aceşti trimişi, Noi i‑am pus pe unii înaintea altora”, apare și din manifestările Numelor Divine, într-o măsură mai mică sau mai mare. De exemplu, profetul Adam în cunoașterea scurtă sau succintă a tuturor lucrurilor care i-au fost date, profeții Avraam și Ismael în cunoașterea, îngăduința și indulgența cu care au fost favorizați și profetul Isus în puterea (spirituală) cu care a fost înzestrat, se află la un nivel mai înalt decât alții. Cât despre maestrul creației, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, el a fost onorat cu manifestările complete și detaliate ale tuturor Atributelor și Numelor Divine și, prin urmare, are poziția cea mai înaltă și se află înaintea tuturor în privința virtuților.

Fiecare om perfect este desăvârșit în funcție de capacitatea sa și de efortul pe care îl depune pentru a dobândi cunoașterea lui Dumnezeu. Toți au îmbinat în lăuntrul lor cunoașterea Revelației Divine, dovezile științifice și teologice, intelectuale și spirituale referitoare la adevărurile Divine și o cunoaștere a lui Dumnezeu în anumite măsuri. Lipsa uneia dintre acestea ar fi un cusur sau un defect important pentru ceea ce înseamnă a fi desăvârșit. Coranul și Sunna (Revelația) reprezintă temelia, raționamentul și logica sau activitățile intelectuale sunt mijloacele prin care cineva se apropie de scop, iar cunoașterea lui Dumnezeu și înțelepciunea sunt rodul faptului că nu ne abatem de la drum. Ultimul cuvânt:

O, sihastrule, să nu crezi că totul se termină

cu post, Rugăciune și pelerinaj la Ka’ba;

Pentru a fi desăvârșit ai nevoie de cunoașterea lui Dumnezeu și înțelepciune.

(Niyazi-i Misri)

Domnul nostru, Stăpânul nostru, Ținta spre care ne îndreptăm toate eforturile noastre! Te rog, Doamne, să nu mă atunci în Foc! Căutăm să ne adăpostim în Dumnezeu, de frica pedepsei Focului, și căutăm să ne adăpostim în Dumnezeu de toate răzvrătirile, clare sau ascunse. Și revarsă pacea Ta și binecuvântările Tale asupra stăpânului nostru Mahomed, cel care mijlocește pentru păcatele noastre, și asupra Familiei și Companionilor săi, atâta timp cât zilele și nopțile trec, după-amiezile se succed, luna reapare după ce a dispărut complet, iar cele două stele mai strălucitoare ale Ursei Mici coincid (Farkadan).

Bibliografie

Abu Dawud, Sulayman ibn Ash‘as as-Sijistani. Sunan Abi Da- wud. 4 vol. Beirut, nedatat.

Abu Nu‘aym, Ahmad ibn ‘Abdullah. Hilyatu’l-Awliya’ wa Taba- qatu’l-Asfiya’. 10 vol. Beirut, 1967.

Abu Talib al-Makki, Muhammad ibn ‘Ali. Qutu’l-Qulub. 2 vol.

Egipt, 1961.

Al-‘Ajluni, Isma‘il ibn Muhammad. Kashfu’l-Khafa’ wa Muzilu’l- Ilbas. 2 vol. Beirut, 1351 AH / 1932 AD.

Al-Asqalani, Ibn Hajar. Al-Isaba fi Tamyizi’s-Sahaba. 4 vol.

Beirut, 1238 AH / 1910 AD.

Al-Bayhaqi, Abu Bakr Muhammad ibn Husayn. Kitabu’s- Sunanu’l-Kabir. 9 vol. Beirut, 1990.

——.Shu’abu’l-Iman, (Beirut).

Al-Bukhari, Muhammad ibn Isma‘il. Al-Jami‘us-Sahih. 4 vol. Beirut, nedatat.

Bursavi, Isma‘il Haqqi. Tafsiru Ruhi’l-Bayan. 10 vol. N.p: Maktabatu’l-Islamiya, 1330 AH / 1911 AD.

Ad-Darimi, ‘Abdullah ibn ‘Abdu’r-Rahman. Sunan. 2 vol. Bei-rut: Daru’l-Kitabi’l-‘Arabi, 1987.

Dhahabi, Muhammad ibn Ahmad ibn ‘Uthman. Siyaru A‘lami’n- Nubala’, 25 vol. Beirut, 1992.

Erzurumlu, Ibrahim Haqqi. Ma‘rifetname. Istanbul, 1885.

Al-Ghazali, Imam Abu Hamid Muhammad. Ihya’u ‘Ulumi’d- Din. 4 vol. Egipt, 1967.

Gülen, M. Fethullah. Kırık Mızrap. Izmir: Nil Yayınları, 1991. Al-Hujwiri, ‘Ali ibn ‘Uthman al-Jullabi. Kashfu’l-Mahjub. Tehran, 1979.

Harawi, ‘Ali ibn Husayn. Rashahat ‘Aynu’l-Hayat. N.p., nedatat.

Al-Haythami, Nuru’d-Din Abu’l-Hasan ‘Ali. Majma‘uz-Zawa’id wa Manba‘ul-Fawa’id. 9 vol. Beirut, 1967.

Ibnu’l-‘Arabi, Muhyid-Din. Al-Futuhatu’l-Makkiyya. 4 vol. Beirut, nedatat.

Ibnu’l-Athir, ‘Izzu’d-Din Abu’l-Hasan ‘Ali ibn Muhammad al- Jazari. Usdu’l-Ghaba fi Ma‘rifati’s-Sahaba. 8 vol. Cairo, 1970.

Ibn Kathir, Abu’l-Fida’ Isma‘il. Mukhtasaru Tafsiru Ibn Ka-thir. 3 vol. Beirut, 1981.

——. Al-Bidaya wa’n-Nihaya. 14 vol. Beirut: Maktabatu’l- Ma‘arif, 1966.

Ibn Hanbal, Ahmad. al-Musnad. 6 vol. Beirut, 1969.

Ibn Hibban, Abu Hatim. Sunan. 7 vol. Beirut, 1987.

Ibn Hisham, Muhammad. As-Siratu’n-Nabawiya. 9 vol. Beirut: Daru Ihya’ut-Turathi’l-‘Arabi, nedatat.

Ibn Maja, Muhammad ibn Yazid al-Qazwini. Sunan. 2 vol. Egipt, 1952.

Ibn Sa‘d, Muhammad. At-Tabaqatu’l-Kubra. 8 vol. Beirut, 1980.

Al-Muhasibi, Abu ‘Abdullah Harith ibn Asad. Ar-Ri’aya li-Hu-quqi’llah. Cairo, 1970.

Mulla Jami‘, ‘Abdur-Rahman ibn Ahmad. Nafahatu’l-Uns. Tehran, nedatat.

Munawi, ‘Abdur-Ra’uf. Faydu’l-Qadir. 6 vol. Beirut, 1093 AH / 1682 AD.

Muslim, Abu Husayn Muslim ibn Hajjaj al-Qushayri. Al-Ja- mi‘us-Sahih. 5 vol. Beirut, 1956.

al-Muttaqi’l-Hindi, ‘Alaud-Din ‘Ali. Kanzu’l-‘Ummal fi Sunan’il- Aqwal wa’l-Af‘al. 8 vol. Beirut, 1985.

An-Nasa’i, Abu ‘Abdur-Rahman ibn Shu‘ayb. Sunan an-Nasa’i. 8 vol. Beirut, 1930.

Nursi, Bediuzzaman Said. The Words (trad.) The Light, New Jersey, 2010.

——.The Gleams (trad.), Tughra Books, New Jersey, 2008,

Qadi ‘Iyad, Abu’l-Fadl. Ash-Shifa’ush-Sharif. 2 vol. Beirut: Dar al-Fikr, 1988.

Al-Qari, ‘Ali. Al-Asraru’l-Marfu‘a fi Akhbari’l-Mawdu‘a. Beirut, 1986.

Al-Qushayri, Abu’l-Qasim ‘Abdu’l-Karim. Risalatu’l-Qushayri fi ‘Ulumi’t-Tasawwuf. Cairo, 1972.

Ar-Rabbani, Imam Ahmad Faruqi al-Sarhandi. al-Maktubat. 1277 AH / 1861 AD.

Rumi, Mawlana Jalalu’d-Din. Mathnawi-i Kabir. 6 vols. Istanbul, nedatat.

——. Diwan-i Kabir. 6 vol. 1957.

Ash-Sharani, ‘Abdu’l-Wahhab. at-Tabaqatu’l-Kubra. Egypt, 1299 AH / 1881 AD.

Sivasi, Şemseddin. Manaqib-i Jiharyar-i Guzin. N.p., nedatat.

At-Tabari, Abu Ja‘far Muhammad ibn Jarir. Jami‘ul-Bayan fi Tafsiri’l-Qur’an. 30 vol. Beirut: Dar al-Ma‘rifa, nedatat.

At-Tirmidhi, Hakim. Khatmu’l-Awliya’. Beirut, 1965.

At-Tirmidhi, Abu ‘Isa Muhammad ibn ‘Isa. Sunan. 4 vol. Bei-rut, nedatat.

Nota traducătorului

Traducerea în limba română a fost efectuată după o traducere în limba engleză a originalului, în limba turcă. Versetele din Coran au fost preluate ca atare, conform lucrării Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, realizată de Liga Islamică și Culturală din România, ediția V, 2010. Citatele poetice din Rumi, dar și din ceilalți poeți, scriitori și gânditori, au fost traduse aproximativ, în limba română neexistând momentan o traducere oficială a acestora. De asemenea, pentru buna înțelegere a publicului vorbitor de limba romană, traducătorii au tradus aproximativ numele lucrărilor, cărților și eseurilor menționate în general la notele de subsol, cu titlu informativ, dar aproximativ, fără a fi traduceri oficiale ale numelor respectivelor documente.

[1] ‘Abdu’l-Karim ibn Ibrahim al-Jili (1365–1417 ?) este scriitorul celebrei cărți, al-Insanu’l-Kamil („Omul desăvârșit”). Originar din Bagdad. În învățăturile sale sufite, el l-a urmat în general pe Muhyi’d-Din ibnu’l-‘Arabi.