Mișcarea Gülen a început să prindă rădăcini în anul 1960, s-a extins la nivel național în 1980, atunci când a devenit cunoscută în rândul oamenilor și a început să se extindă la nivel global în 1990, prin intermediul inițiativelor în educație din diverse țări. 

​

Mișcarea (cunoscută și sub numele de Hizmet) a luat ființă la sfârșitul anilor 1960 în Izmir, Turcia. Putem face o analiză mai bună a Mișcării Gülen dacă ne raportăm la aceasta pe perioade a câte zece ani. Hizmet (în turcă) înseamnă „serviciu” și se referă la servirea altruistă cu scopul bunăstării universale, în acest context. Ne vom folosi de această denumire pe parcursul articolului pentru a face referire la Mișcare.

 

1970 – 1980

Atenția acordată educației

Una dintre prioritățile Mișcării din ultimele patru decenii a fost să ofere soluții pentru necesitățile locale, pe baza valorilor universale umane. La sfârșitul anilor 1960, pe întreg teritoriul Turciei, exista o mare nevoie pentru oportunități mai bune în educație. Nu numai că era loc suficient pentru eventualele îmbunătățiri în ceea ce privește calitatea educației, dar nu toți copiii aveau acces la educație. Deși statul depunea efort pentru rezolvarea acestor probleme, se putea face mult mai mult. Gülen, împreună cu cei inspirați de ideile sale, au reprezentat un model remarcabil pentru ceea ce înseamnă angajamentul civic, prin implicarea voluntară cu scopul rezolvării acestor două probleme esențiale din învățământul liceal din Turcia. 

Pentru a remedia această deficiență, au pus bazele unui proiect ce avea să se numească ulterior Mișcarea Hizmet. Mișcarea era alcătuită pe atunci din câțiva studenți și un număr restrâns de mici antreprenori. Țelul proiectului era să găsească o cale de a le oferi cazare elevilor care locuiau în afara orașelor și în ale căror localități de reședință nu existau deloc școli sau unde nivelul de educație lăsa de dorit. La început, proiectul a fost lansat de către studenții și antreprenorii care au făcut un fond din propriile resurse, pentru a le asigura traiul și educația elevilor din provincie și au construit cămine în care aceștia să poată locui atunci când nu se află împreună cu familiile lor.  

​

Aceste cămine au fost folosite și ca adăposturi care i-au ferit pe elevi de obiceiuri toxice precum consumul de droguri sau implicarea în grupări politice violente și extremiste. Multe grupări de stânga și de dreapta se omorau între ele înainte de anii 1980. Peste 5000 de oameni au murit în astfel de incidente. Acesta este motivul pentru care multe familii, în acea perioadă și mai târziu, au considerat că Mișcarea Gülen reprezintă cea mai bună cale de a-și proteja copiii.

​

În cele din urmă, proiectul s-a dovedit a fi unul de succes, deoarece numărul elevilor din provincie devenise tot mai mare, precum și numărul celor care vedeau o sursă de inspirație în Gülen. Faptul că acești elevi erau îndrumați cu atenție în timp ce își făceau temele a dus la serii de absolvenți cu un foarte mare succes la admiterea la facultăți, care au ajuns la unele dintre cele mai bune universități din Turcia. În mai puțin de un deceniu, copiii familiilor care nu credeau că îi vor vedea vreodată studiind la o școală generală, erau acum studenții unora dintre cele mai prestigioase universități din țară. Acest succes imens a deschis o portiță pentru proiectele viitoare. 

​

Anii 1970, au fost marcați, pe lângă succesul școlilor, și de deschiderea unor instituții specializate în pregătirea pentru examenele de admitere. 

 

1980 – 1990

Odată cu succesul pe care l-au avut căminele și cu dorința membrilor mișcării de a face cât mai mult bine, a apărut și ideea de a deschide noi școli. Primele trei școli au fost deschise în 1982 în orașe diferite. Din cauza limitărilor financiare, perioada de funcționare de început a școlilor a fost presărată cu destul de multe dificultăți, deoarece deși numărul de adepți ai lui Gülen era în creștere, alte persoane, din diverse orașe, au început să vină și să vadă cum arată primele cămine și școli și s-au asociat în grupuri independente cu scopul dezvoltării unor noi cămine și școli în propriile orașe.

​

Una dintre atuurile școlilor Mișcării era că acestea aveau capacitatea de a recruta absolvenți ai universităților, ale căror studii au fost posibile datorită școlilor și instituțiilor de învățământ care erau asociate cu Hizmet. Acest lucru a dus la un mediu foarte tânăr și dinamic în care absolvenții puteau să ofere înapoi ceea ce mișcarea le-a dăruit, ajutându-i să ajungă acolo unde au ajuns. În loc să aleagă cariere mult mai satisfăcătoare din punct de vedere financiar, aceștia au ales să devină profesori, pentru a educa noua generație de elevi. 

​

Elevii școlilor Hizmet s-au dovedit a avea și o identitate socială de succes. Își tratau părinții și profesorii cu respect, erau educați în așa fel încât să vadă un ideal în a fi în serviciul celorlalți, să fie caracterizați de un devotament dus până la sacrificiul de sine și să fie sârguincioși. Nu aveau obiceiuri proaste precum fumatul sau băutura și erau feriți de mișcările politice radicaliste și violente. 

​

Deși școlile sunt conduse de adepți ai Mișcării Hizmet, acestea se supun statului, la fel ca orice altă școală privată sau de stat. 

​

Între timp, Gülen și adepții Mișcării Gülen au început să lucreze la un nou proiect, care a dobândit un rol covârșitor în Turcia de astăzi. Aceștia au remarcat că se impunea apariția unor publicații care să abordeze valorile cărora li se dedicaseră. A apărut, astfel, în 1979, Sizinti, o revistă lunară de știință și cultură, iar apoi Zaman, în 1987, cotidianul din Turcia care are în prezent cel mai mare tiraj, un volum la o distanță foarte mare de alte publicații.

​

1990 – 2000 

După destrămarea Uniunii Sovietice, Mișcarea Hizmet a văzut că exista o mare nevoie de educație în noile state turcice. Mânați de aceleași idealuri și folosind aceleași metode, voluntarii Mișcării au dat încă o dată dovadă de angajament civic, de această dată la nivel internațional, prin fondarea unor școli precum cele pe care le fondaseră în Turcia. Acest lucru a presupus un adevărat sacrificiu de sine, deoarece sutele de proaspăt absolvenți și mici antreprenori și-au părăsit patria mult iubită pentru a se muta în țările turcice cu scopul împlinirii propriilor idealuri și principii în educație. Odată ce aceste instituții de învățământ au fost extraordinar de bine receptate și susținute de către statul turc și de către statele vecine și odată ce succesul acestora a devenit fulminant, Mișcarea Hizmet a început să fie cunoscută și apreciată internațional. În acest mod, voluntarii au ajuns să lucreze cu diferite țări în care era nevoie de un nivel mai bun al educației și au fondat școli asemănătoare, urmărind aceleași idealuri și principii. Astfel, școlile inspirate de Mișcarea Hizmet sunt prezente astăzi în peste 140 de țări diferite. Toate se supun statului și sunt conduse de către un consiliu local și independent de directori, din care fac parte atât adepți ai Hizmet, cât și persoane din afara Mișcării. 

 

Începutul unei epoci a dialogului

​

În timp ce voluntarii munceau necontenit peste tot în lume pentru a oferi tuturor o educație mai bună, Gülen a atras atenția încă o dată asupra unei alte probleme esențiale, la nivel social și cultural, și anume conflictul și lipsa de unitate din rândul oamenilor. În 1990, se putea vedea cu ochiul liber că, în Turcia, multe facțiuni sociale, politice și culturale se aflau într-o stare puternică de conflict – sau cel puțin așa părea. Grupările de stânga și dreapta, turce și kurde, sunite și alevite, de credincioși și de laici, de liberali sau conservatori, alături de multe altele, păreau să fie sursa conflictelor la nivel socio-cultural și socio-politic din țară. Existau nenumărate concepții greșite și caracterizări stereotipice pe care și le formaseră unii despre alții. Și, cel mai important, golul dintre aceștia părea să se adâncească pe zi ce trece. Observând și analizând ruptura din mediul social local, Gülen a inițiat această mișcare, care va ajunge să fie numită ulterior drept „dialog” și s-a întâlnit cu personalități religioase de seamă, printre care lideri creștini și evrei, precum politicieni, artiști, oficiali ai statului, intelectuali ș.a.

Pe de altă parte, voluntarii Hizmet, cu ajutorul organizațiilor precum „Gazeteciler ve Yazarlar Vakfi” (Asociația Jurnaliștilor și a Scriitorilor) au reușit să ajungă la toate straturile societății și să organizeze evenimente mici și la scară largă, pentru a-i aduce pe oameni împreună. În acest caz, secretul reușitei nu a constat în încercarea de schimba sau de a altera părerea cuiva privind orice temă, ci în posibilitatea de a petrece timp împreună și de a interacționa. 

​

În prezent, platforma Abant din cadrul Asociației Jurnaliștilor și a Scriitorilor funcționează precum un think-tank care îi aduce laolaltă pe oamenii de cultură, pe intelectuali și pe experți în mod constant pentru a discuta problemele esențiale, nu doar ale Turciei, ci ale lumii întregi. 

 

2000 – 2010

Deși conflictul și lipsa de unitate păreau să reprezinte sursa problemelor în Turcia, odată ce Mișcarea Hizmet și-a îndreptat atenția și către alte țări prin intermediul școlilor sale, a descoperit că aceeași problemă persistă peste tot în lume. Au luat astfel naștere activitățile ce presupun dialogul la nivel global. Începutul l-a reprezentat dialogul interconfesional, deoarece liderii religioși s-au dovedit a fi cei mai receptivi la această idee. După aceea, precum s-a întâmplat și în Turcia, mai multe persoane, aparținând unor medii diferite, au început să adopte principiile dialogului. Astăzi, la nivel global, cu ajutorul parteneriatelor locale, voluntarii Hizmet organizează evenimente restrânse, dar și la scară largă, și întâlniri, săptămânal, lunar și anual prin care cei care aparțin unor medii diferite sunt aduși împreună, iau masa împreună și interacționează unii cu ceilalți.

​

Disonanțele socio-istorice, culturale și interconfesionale, mai ales după atentatele din 11 septembrie 2001, par să își găsească soluționarea numai prin intermediul acestor eforturi, prin care diferențele sunt apreciate și în care accentul cade pe punctele comune în cadrul unor adunări pașnice. A învăța cum să conviețuiești este un proces prin care întreaga omenire trebuie să treacă pentru a se putea rezolva conflictele globale și pentru a putea fi restabilită pacea în această lume. Voluntarii Hizmet urmează acest principiu și încearcă să îi facă și pe ceilalți să se dedice acestui principiu de a trăi cu modestie în slujba omenirii și a păcii întregii lumi. În mod similar, proiectele inițiale, precum școlile sau agențiile de presă se concentrează de asemenea pe instituirea aceluiași principiu în activitățile lor zilnice. De exemplu, în diverse țări, din colectivul școlilor Hizmet fac parte elevi și profesori care aparțin unor etnii, confesiuni și medii culturale diferite. Publicațiile Hizmet se dedică cu adevărat problemelor ce țin de înțelegere reciprocă, solidaritate și pace mondială.

 

Proiectele umanitare și de întrajutorare

​

Acest deceniu a fost martorul unui alt proiect inițiat de Gülen, prin care se cere ajutorul pentru cei care au cea mai mare nevoie de el. Prin fondarea unor organizații precum „Helping Hands” (Mâinile care ajută) și „Kimse Yok Mu”(E cineva acolo?) voluntarii au răspuns acestui strigăt de ajutor și au pus bazele unor activități caritabile și de strângere de fonduri peste tot în lume. Aceste organizații au reușit să strângă milioane de dolari pentru zonele afectate de foamete, sărăcie sau de cutremure și tsunami. Oameni de peste tot de pe glob se oferă să se deplaseze în aceste zone și să acorde primul ajutor prin intermediul acestor organizații. Secretul succesului, și în acest caz, îl reprezintă atenția acordată nevoilor locale. În anumite zone, voluntarii muncesc pentru a ridica spitale; în unele zone aduc de mâncare celor înfometați, iar în altele doctorii voluntari luptă pentru a vindeca bolile. Începând cu Darfur și până în Haiti, sute de voluntari Hizmet muncesc necontenit pentru a-i ajuta pe cei care au cea mai mare nevoie de ajutor. 

​

Ceea ce era cândva doar un proiect local dintr-un cartier, clădit în jurul valorilor universale umane, a ajuns astăzi un fenomen cu acces la întreaga lume, cu scopul unui viitor mai bun și mai pașnic.

 

2010 – Prezent

​

Încă nu știm ce îi rezervă acest deceniu Mișcării Hizmet. Însă odată ce numărul oamenilor, al organizațiilor, instituțiilor și parteneriatelor crește, criticile aspre nu ezită să apară. Voluntarii Hizmet anulează aceste critici prin implicarea devotată în activitățile Mișcării, astfel că munca prețioasă pe care o depun devine un exemplu fidel a adevăratei lor naturi.