Prietenosul koala (Phascolarctos cinereus), pe care îl întâlnim adesea dormind cocoțat într-un copac, poate că seamănă cu un urs de pluș, dar este, de fapt, un animal marsupial erbivor (animalele marsupiale sunt specifice Australiei și Americii de Nord și Sud, iar principala lor trăsătură este că își poartă puii în marsupiu). Urșii koala sunt un simbol al Australiei. De obicei, au o înălțime de aproximativ 60 – 84 cm și o greutate de aproximativ 4 - 15 kilograme. Koala este ușor de recunoscut datorită corpului său rotund, robust, capului și urechilor mari și nasului în formă de lingură. Blana sa este extrem de groasă, densă și moale. Membrele sale inferioare sunt lungi și labele au gheare ascuțite care îl ajută să se cațere cu ușurință în copaci.
Koala trăiește în pădurile de eucalipt și se hrănește cu frunze de eucalipt care sunt toxice pentru alte mamifere. De fapt, acești copaci reprezintă un adevărat ecosistem pentru koala, care funcționează precum un adăpost minunat și oferă nu doar un loc de refugiu, ci și hrană și apă. Koala preferă să se hrănească cu frunzele a doar 35 de arbori de eucalipt din cele peste 600 de specii care se găsesc în Australia. Un koala adult se hrănește din același copac o întreagă zi. Cu alte cuvinte, nu trebuie să se deplaseze pentru a supraviețui – arborii de eucalipt îi oferă practic toată hrana de care are nevoie în același loc. Datorită conținutului scăzut de energie al hranei pe bază de eucalipt, koala este în principiu sedentar. Doarme în copac o bună parte din zi, aproximativ 20 de ore. Coboară doar pentru a se urca în alt copac.
Precum celelalte animale marsupiale, puiul de koala (căruia i se mai spune și ”joey”) capătă viață în perioada embrionară. Pare că ar avea un sistem de navigație înnăscut: se cuibărește în marsupiul mamei sale imediat după naștere și se fixează pe una dintre tetine. Marsupiul mamei asigură tot ce are nevoie puiul timp de aproximativ șase luni, într-o manieră similară cu arborele de eucalipt. Puiul de koala poate fi asemănat cu un bebeluș născut prematur care trebuie hrănit într-un incubator. Un koala nou-născut măsoară aproximativ 19 mm lungime și cântărește 5,5 grame. Șase luni mai târziu, ajunge la o înălțime de aproximativ 20 de cm, blana începe să îi crească și părăsește marsupiul după ce s-a dezvoltat suficient. În această perioadă, este și înțărcat. Puiul de koala este astfel gata să înceapă să se ospăteze din frunzele de eucalipt. După ce părăsește marsupiul, puiul de koala se urcă pe spatele mamei unde va sta timp de aproximativ șase luni.
UN SISTEM DIGESTIV IMPRESIONANT
Cea mai uimitoare parte a corpului unui koala este sistemul său digestiv, care funcționează ca un laborator de rafinare biochimică. Toate elementele sistemului digestiv, de la ficat la cec, sunt caracterizate de o anatomie și fiziologie deosebite. Datorită proprietăților speciale ale organelor sale digestive, ursul koala se bucură de protecție împotriva efectelor toxice ale uleiurilor de eucalipt și obține cantități suficiente de hrană și apă din frunzele de eucalipt. Cu toate acestea, orice alt animal erbivor poate muri dacă se hrănește cu aceste frunze. Pentru koala, pe de altă parte, aceste frunze reprezintă sursa principală de hrană pe tot parcursul vieții.
Deși canalul său alimentar este destul de asemănător cu cel al altor animale erbivore, remarcabilul proces digestiv al ursului koala a reprezentat un punct central de interes pentru mulți cercetători. Cei 30 de dinți robuști situați chiar intrarea în sistemul digestiv au o formă specială care permite mărunțirea și mestecatul, astfel încât frunzele dure de eucalipt să poată fi zdrobite cu ușurință. Incisivii lor funcționează ca foarfecele care asigură tăierea frunzelor în bucăți mai mici, în timp ce premolarii și molarii mărunțesc și zdrobesc hrana. După ce sunt mestecate în gură, frunzele ajung direct în stomac prin canalul digestiv. Stomacul și intestinele sunt echipate cu structuri care produc secreții speciale pentru extragerea energiei din frunze.
Secretul cheie al digestiei se află în cec. Cecul, care la om este situat la începutul intestinului gros, este epicentrul sistemului digestiv al unui koala. Precum alte animale marsupiale erbivore, nici ursul koala nu poate digera celuloza din frunze. Aici intervin microorganismele care contribuie la digestia celulozei și care ajută acest animal drăgălaș. Cecul este un ecosistem ideal pentru existența acestor microorganisme. Ele descompun celuloza folosindu-se de secrețiile lor și consumă doar o mică parte din frunzele fermentate, cea mai mare parte revenindu-i ursului koala. Cecul unui koala are o dimensiune mai mare și caracteristici pe măsură. Koala are cel mai mare cec raportat la proporțiile corpului său dintre toate animalele cunoscute. Acestuia îi corespunde aproximativ 20 la sută din lungimea totală a intestinelor sale. Are o lungime de aproximativ 198 de cm și un diametru de 10 cm. Cecul reprezintă un mediu de fermentație perfect, potrivit pentru proliferarea bacteriilor. Odată cu fermentația celulozei în cec, toxicitatea frunzelor de eucalipt este eliminată. Astfel, procesele de fermentație și cele microbiene care au loc aici produc energie suficientă pentru nevoile esențiale ale unui koala. Citocromul P450, o enzimă produsă de ficat, joacă un rol crucial în descompunerea otrăvurilor din frunze.
Ursul koala se deplasează foarte încet; procesul său metabolic este foarte lent și acest lucru îl ajută să păstreze hrana fermentată și particulele mai mult timp în stomac. Astfel, digestia se realizează lent. Acest proces poate dura până la 100 de ore în sălbăticie sau până la 200 de ore în captivitate. Pe scurt, toate componentele sistemului digestiv conlucrează pentru hrănirea ursului koala.
Koala bea apă foarte rar. Acest lucru se datorează faptului că frunzele de eucalipt pot satisface 40-65 la sută din necesarul său de apă. Deoarece procentul de apă din corpul unui koala este foarte mare (până la 77,4 la sută) și sistemul său digestiv este capabil să rețină un volum mare de apă, se pare că o cantitate semnificativă de apă este înmagazinată în cec sub forma unei grămezi de hrană umedă.
Koala se aseamănă cu cangurul de copac, deoarece nici acesta nu își caută adăpost. Ramurile și frunzele dense ale arborilor de eucalipt oferă animalului adăpostul de care are nevoie. Corpul său este acoperit în proporție de 77 la sută de blană, care oferă cea mai bună protecție în această privință. În medie, fiecare milimetru de blană conține 57 de fire de păr. Capacitatea de termoprotecție este adaptabilă datorită firelor mai lungi care îl protejează și celor mai scurte și groase. Lungimile firelor de păr din blană variază în funcție de anotimp. Protecția împotriva frrigului se datorează și culorii blănii, mult mai închisă pe spate și a firelor de păr care își modifică direcția în funcție de vânt.
Combinația tuturor acestor elemente diverse care permit unui animal mic să supraviețuiască prin astfel de modalități unice este extraordinară.
BIBLIOGRAFIE
Robert Degabriele, „Fiziologia ursului koala” (”The Physiology of the Koala”), Scientific American, Vol. 243, numărul 1 (iulie 1980), pp. 110–117.
Comments