Safa (Puritate)
Safa, în termeni specifici islamului sufit, reprezintă starea de pace a inimii, după ce a fost curățată de toate lucrurile care o întinau, precum păcate, sentimente de răzbunare, gelozie, ură și bănuială îndreptate către ceilalți. Versetul (38:47) „Ei au fost la Noi printre cei mai buni aleşi”, care ne arată sfințenia și măreția unor Profeți, subliniază puritatea în forma ei absolută. Cuvântul mustafa, care derivă din safa, și care înseamnă esență pură, extract sau crema a ceva, este numele special folosit pentru a exprima în special poziția Profetului nostru, datorită faptului că el este esența și crema existenței și stăpânul celor două lumi – aceasta și cea viitoare. Așadar, a avea un semn distinctiv între toate nivelurile și a fi un simbol al transcendenței printre Profeți a reprezentat întotdeauna un scop spre care au țintit Profeții și învățații sfinți și fără de păcat.
Puritatea vine din cea mai curată și binecuvântată sursă și pătrunde în inima omului. De aici iese și se îndreaptă către alte inimi pentru a le lumina în funcție de capacitatea și dispoziția lor, cerințele privind timpul și condițiile. Ea luminează căile celor care se îndreaptă spre Adevărul Suprem, astfel încât drumul să le pară mai ușor. Inimile lor sunt curățite și înzestrate cu sinceritate, ghidându-i astfel spre adevărul Divinității. Sufletele experimentează stare de extaz și plăcerile nemăsurate ale rugăciunii, iar inimile lor experimentează dragostea, zelul și tânjesc să îl întâlnească pe Cel Preaiubit. Puritatea se împarte de obicei în trei categorii:
Prima se referă la puritatea cunoașterii. Apare atunci când un călător își continuă drumul sub îndrumarea și în lumina celor învățate de către Mesager, pace și binecuvântările fie asupra lui. El respectă cu strictețe și cu cea mai mare grijă Cartea și Sunna profetică și nu le neglijează niciodată. Având drept unic scop al călătoriei buna plăcere a lui Dumnezeu, călătorul ține piept tuturor dificultăților și greutăților, fără a-și pierde motivația de a continua drumul.
Cu alte cuvinte, puritatea cunoașterii apare atunci când cel la început de drum, care merge sub îndrumarea soarelui profeților, își lasă și inima, sufletul și rațiunea sub îndrumarea acestui soare. Urmându-i calea atât în ceea ce privește gândul, cât și fapta și purtarea, călătorul este anihilat și reînviat în el și apelează la judecata lui pentru a găsi rezolvare tuturor problemelor care îi ies în cale. Asupra călătorului sunt revărsate diverse favoruri în limita dragostei și cunoașterii scopului absolut – Dumnezeu – și a zelului și dorinței de a-L întâlni pe urmele mândriei Mesagerilor, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Autorul scrierii Gulshan-i Tawhid („Grădina de trandafiri a Unității Divine”)[1] vorbește despre acest stadiu astfel:
Mergi și caută cunoașterea care
îți poate deschide inima și rezolva toate problemele.
În schimb, cunoașterea care nu trezește în oameni adevăratul scop al vieții și pentru a-l atinge, nu le oferă lumina necesară ochilor, puterea voinței de care au nevoie, dragostea și zelul sufletului și dorința necesară inimii pentru a ajunge pe tărâmurile de dincolo de ceruri, nu este promițătoare, chiar dacă e posibil să nu fie doar o amăgire sau o simplă iluzie.
A doua categorie este puritatea stării. Apare atunci când inima bate mereu cu teamă de Dumnezeu și dragoste pentru adevăr. Exprimă entuziasmul și neliniștea din rugăciunile îndreptate către Cel Atotputernic, eliminarea sentimentelor de singurătate și tristețe care se interpun adevărului, devenit asemenea unei culmi, unde se simt adierile păcii. Ațintind-se doar pe Dumnezeu pe lângă alte capacități, precum emoțiile, conștiința și percepția, inima azvârle totul, mai puțin pe Cel Atotputernic, în abisul neantului, pentru că nimic nu trebuie să îl ascundă pe Dumnezeu de ea.
Atunci când călătorii ating starea de puritate și desăvârșire, inimile lor abundă de manifestările adevărului Divinității, sufletele lor sunt inundate de dragoste pentru adevăr și fascinate de frumusețea adevărată a existenței pe care o pot admira prin ferestrele ce au fost deschide în ei. În această stare, ei se întorc la Sfera Prezenței Divine cu cea mai desfătătoare rugăciune rostită cu toată puterea sentimentelor sincere, sentimentele care au început să prindă glas în locul lor. Ei se eliberează de poveri, simt că Dumnezeu și-a îndreptat privirea înspre ei și gustă din cele mai intense plăceri. Se poate întâmpla ca în această stare ei să menționeze și să invoce Numele Divine, având în vedere Însăși Ființa Divină ce folosește aceste Nume și Atributele Divine în ceea ce Îl privește pe Cel Milostiv (ar-Rahman) – Titlu fundamental atributiv al Ființei Supreme Care, asemenea Numelui Allah, poate fi folosit doar în dreptul Lui. Din perspectiva sentimentelor care cresc asemenea unor valuri, ei experimentează aceeași plăcere pe care o simt și îngerii atunci când I se închină Celui Atotputernic, se bucură de stăpânirea de sine pe care o au și alte ființe spirituale, sunt fermecați de tainele tărâmurilor mai înalte și imateriale ale existenței și a ființelor care le locuiesc și se simt de parcă au trecut dincolo de limitele omenirii. În următoarele versuri, autorul scrierii al-Minhaj indică starea spirituală, pe care cel care nu a avut parte de ea nu o poate cuprinde cu mintea:
Uneori omul rămâne încremenit în această stare,
fără a putea scoate un cuvânt,
Iar alteori doar cel care a trăit-o știe ce stare este aceasta.
Puritatea întâlnirii cu Dumnezeu, a treia categorie a purității, apare atunci când slujitorii închinători se transformă în nimic sau, cu alte cuvinte, cunosc și au parte de anihilarea propriei ființe, propriilor atribute și fapte în Ființa, Atributele și Actele Ființei Necesar Existent și trăiesc cufundați în cercetarea manifestărilor înflăcărate ale Existenței și Cunoașterii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, plăcerea pe care servitorii închinători o simt în slujba lui Dumnezeu se îmbină și se contopește cu îndatoririle slujirii datorită faptului că El este Domnul (Cel care creează, susține, crește și protejează) și tainele existenței dezvăluite și devin vizibile în toate aspectele. Manifestările Existenței și Cunoașterii lui Dumnezeu care inundă conștiința și umbrele adevărului, care vor deveni vizibile în cealaltă lume, încep să fie observate cu ochii inimii. Pentru a parafraza starea, Dumnezeu face următoarea afirmație cu privire la slujitorii Săi, pe care îi are aproape: El aude prin Mine, vede prin Mine, rezistă prin Mine și merge prin Mine.[2] Așadar, acești slujitori observă din interiorul inimii lui și a capacităților lăuntrice, precum secret (sir), ascuns (khafi) și cel mai ascuns (akhfa), Tărâmul Manifestării Transcendentale a Divinității împreună cu propriile-i taine, Tărâmul Manifestării Transcendentale a Atributelor și Numelor Divine alături de câteva dintre propriile-i caracteristici și Tărâmul Manifestării Transcendentale a Poruncilor Divine și câteva aspecte ale acestuia și adevărurile care au luat naștere din Ființa Divină. Ei știu adevărul fundamental din spatele realităților, care sunt evidente pentru toată lumea, și astfel sunt siguri în ceea ce privește cunoaștere. Siguranța lor atinge nivelul siguranței care vine în urma experiențelor directe (haqqu’l-yaqin) în funcție de capacitatea fiecăruia. Particularitățile dispar și natura unică se dizolvă în razele Luminii „Feței” Lui, iar ei Îl simt pe Însuși cel Veșnic. La acest stadiu, cei la început de drum, care au atins o stare de plăcere ce le-a inundat toată ființa, au impresia ca picătura s-a transformat în ocean, că particula a devenit soare, iar totul s-a transformat în neant. Ei Îl simt și Îl cunosc doar pe El, încep și sfârșesc cu El și lucrează alături de El. Ei ar putea ajunge într-acolo încât să confunde Ființa Lui cu Manifestările Lui. Cei care nu pot folosi lumina adusă de Mesagerul lui Dumnezeu pentru a face lumină în sentimentele, conștiința și capacitățile lor de percepție, se pot lăsa pradă greșelilor și pot derutați atunci când vor să se exprime. Avem păstrate multe cuvinte frumoase din partea celor care au făcut parte din a treia categorie a purității și care au descris această stare. Următoarele versuri reprezintă doar unul dintre multele exemple:
Ai văzut lumina soarelui (și anume,
te-ai prefăcut în cenușă în Lumina „Feței” Divine);
de-acum nu mai exiști.
Picătura s-a pierdut în valurile oceanului, iar tu, asemenea unei picături,
te-ai pierdut în oceanul tainelor.
Chiar dacă nu toți se pot pierde,
nu puțini sunt cei nimiciți ca mine.
Dacă cei care încearcă să explice puritatea întâlnirii cu Dumnezeu folosesc cuvinte precum întrupare sau uniune pentru a putea transmite stările și plăcerile lor, s-ar putea să fie înțeleși greșit. De aceea, trebuie să se îndrepte rapid spre lumina oferită de Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, și să îndrepte exprimarea. Pe de cealaltă parte, este clar că cei care oferă o interpretare și au o atitudine care rezultă dintr-o stare și plăcere spirituală pur și simplu asemenea unui sistem de gândire și filosofie, se află pe un drum greșit și sunt considerați răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu până în momentul în care vor porni pe calea Mesagerului și a Companionilor Săi.
O, Dumnezeule! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și îngăduie-ne să-l urmăm; arată-ne minciuna ca fiind neadevărată și îngăduie-ne să ne depărtăm de ea. O, Dumnezeule! Îți cerem iertare, sănătate și încuviințare. O, Dumnezeule! Îndrumă-ne către ceea ce iubești și ceea ce Îți face plăcere. Și revarsă binecuvântări și pace peste Profetul nostru Mahomed, soarele îndrumător, cel care aduce fericirea, și asupra Familiei și Companionilor Săi, asupra tuturor.
[1] Gulshan-i Tawhid este un mathnawi persan care aparține lui Ibrahim Shahidi Dede. Ibrahim Shahidi Dede (1470–1550) a fost shaykh Mevlevi și a locuit în Muğla, o provincie din vestul Turciei. A scris în turcă și persană. [2] al-Hakim at-Tirmidhi, Nawadiru’l-Usul, 3:81; Ibn Kathir, Tafsiru’l-Qur’an, 2:580; Ibn Hajar, Fathu’l-Bari, 11:374.
Comments