Riyada (Austeritate)
Ryiada (austeritate) poate fi descrisă ca o autodisciplină în ceea ce privește viața, pofta și setea; să mergi la culcare și să te trezești doar pentru a nutri sentimente de slavă și recunoștință la adresa lui Dumnezeu, să le armonizezi, ținându-le în limitele propriilor nevoi. Este un concept folosit de către sufiști pentru a descrie instruirea firii trupești și dobândirea calităților demne de laudă. A fost acceptat ca metodă de înăbușire a poftelor trupești, printre care pofta, setea și somnul.
Privind dintr-o altă perspectivă, austeritatea este descrisă ca abținerea de la plăceri trupești pentru a atinge smerenia, virtutea, pentru a te apropia de Dumnezeu și pentru a descoperi realitățile ascunse ale existenței și adevărurile divine. Înseamnă să mergi pe calea lui Dumnezeu fără nicio abatere, să te folosești de puterea voinței și a conștiinței în cel mai bun mod posibil, închizându-te într-o viață spirituală și ascunzându-te de presiunile și dorințele trupești.
„Starea” și „popasul”, doi indicatori clari în ceea ce privește viața spirituală a unei persoane, sunt plăceri spirituale imposibil de descris laolaltă cu adieri din alte lumi, care pot fi descoperite doar prin austeritatea impusă pe calea către Dumnezeu. Acestea se bazează pe dragostea pentru Dumnezeu și pe dobândirea aprobării din partea Lui. Să ajungi acolo, să simți și să trăiești în spațiul încăpător al dragostei lui Dumnezeu și al bunei Lui plăceri este posibil doar prin menținerea austerității și prin pregătirea firii trupești, care pot fi dobândite prin îndestularea sufletului cu virtuți.
O persoană care poate duce o viață austeră este o persoană cu o credință întărită și un devotament neclintit în relațiile cu Creatorul, Adevărul Suprem, și de asemenea în relația cu creația sa. Aceasta este starea naturală pentru rigoare – ambiția de a deveni un om al adevărului, eliberându-te de ambițiile lumești și tendințele trupești și consacrându-te Adevărului Suprem. Rigoarea este instruirea firii trupești astfel încât să conștientizeze adevărata compasiune și să transforme dragostea pentru Dumnezeu în sursa sentimentelor, gândurilor și comportamentului altruist. Cu alte cuvinte, scopul unei vieți solemne este de a gândi pentru slava lui Dumnezeu, de a vorbi pentru slava lui Dumnezeu, de a iubi pentru slava lui Dumnezeu și de a acționa pentru slava lui Dumnezeu, pentru a obține aprobarea și încântarea Lui – pur și simplu pentru ca Dumnezeu vrea ca noi să acționăm astfel sau diferit – și pentru a fi mereu alături de El.
Există persoane care consideră rigoarea drept umilire a firii trupești, pe care noi o putem interpreta drept nimicirea sufletului iubitor de păcat, care întotdeauna alege calea răului, drept eliberarea de egoism și trufie sau drept învingerea dorințelor trupești așa cum spune și aforismul: „Mori înainte să mori!”. Privind din această perspectivă, rigoarea poate fi văzută drept brăzdarea firii trupești, așa cum se ară câmpul pentru a sădi în el semințele bunătății și virtuții, cărora apoi li se oferă apă și condiții prielnice pentru a crește.
Cupletul
Aseamănă-te cu pământul, un pământ atât de roditor, încât trandafiri să crească din tine;
Pentru că pământului singur i se oferă cinstea de a crește trandafiri.
descrie starea sufletului care a atins desăvârșirea, modestia și anihilarea egoului.
Învățații și gânditorii sufiți au abordat problema „austerității” dintr-un alt unghi. Ei diferențiază două tipuri de austeritate. Prima este „austeritatea în purtare”, care înseamnă eliberarea de slăbiciuni și vicii pentru a atinge o a doua natură, iar cealaltă este „austeritatea în obiective”, care înseamnă stabilirea celui mai bun obiectiv și atingerea lui în această lume. Această abordare poate fi rezumată ca disciplinarea firii trupești și dobândirea virtuților demne de laudă. În cartea Lujja există o afirmație care confirmă abordarea și care spune: „Înțelepciunea pe calea austerității este instruirea minții și sufletului”.
Persoane care au atins un nivel al austerității într-o manieră acceptată, au făcut o altă clasificare, după cum urmează:
· Austeritatea pe care o urmează cei aflați la început de drum constă în îmbinarea moralității sau bunătății cu știința, în practicarea religiei cu sinceritate și intenții curate și în respectarea atât a drepturilor Creatorului, cât și a drepturilor creațiilor sale.
· Austeritatea pe care o urmează cei cu mai multă experiență constă în eliberarea de orice alt lucru care nu are de-a face cu Dumnezeu și în ascultarea vocii lăuntrice a încrederii în Dumnezeu și a strigătului după ajutor[1] – lucruri pe care cu toții le simțim la nivelul conștiinței – pentru a rămâne pe calea cea bună, pe care conștiința o indică. Mai mult, un asemenea nivel de austeritate atrage după sine uitarea drumului pe care îl urmezi, datorită preocupării de a fi pe placul lui Dumnezeu.
· Austeritatea pe care o urmează care au ajuns la capătul drumului le permite să experimenteze manifestările divine, liberi de orice diferență sau opoziție. Adică le permite să simtă în adâncul inimii unitatea și armonia Numelor și Atributelor Divine, în deplina lor manifestare. De aceea, este o cale de a-L vedea și de a-L experimenta pe Dumnezeu, fără a vedea vreo diferență între atributele sale, Cel Generos și Primitorul pocăinței sau Eliberatorul și Cel ce Întărește sau Dăruitorul și Protectorul.
[1] Fiecare persoană are două simțuri înnăscute: Said Nursi, un cunoscut învățat turc (1877-1960), le descrie ca fiind simțul încrederii și simțul strigătului după ajutor. Ele pot fi considerate cele două nevoi importante ale omenirii. Ele îi îndeamnă sau chiar îi obligă pe oameni să găsească un stâlp de încredere și o sursă de ajutor, și prin urmare, îi ghidează spre Dumnezeul Infinit și Atotputernic, pentru încredere și spre Dumnezeul Atot - Milostiv și Atoateîndurător pentru ajutor.
Comments