Mushahada (Observare)

Mushahada (Observare)

Mushahada (observare) înseamnă a folosi percepția profundă pentru a vedea în Actele Divine Numele Divine care le conferă existență și pentru a deveni conștienți, în manifestarea Numelor, a Celui Preasfânt, care se folosește de aceste Nume. Cu alte cuvinte, observarea semnifică faptul că cei care au fost înzestrați cu darul apropierii Divine ating orizontul în care părăsesc tărâmul fizic, lăsându-l în spate și observă lucruri precum oglinzi sticloase ce reflectă Unicitatea lui Dumnezeu.

Observarea înseamnă a vedea dintr-o perspectivă profundă sau cu ochii inimii și de aceea, diferă de „a vedea”. În lucrarea sa Sharh-i Muhammadiya („Explicarea Muhammadiya”), Ismail Haqqi Bursawi[1] subliniază această diferență: Observarea, un minunat dar Divin, înseamnă a vedea profund, nu doar nu ochii. Ceea ce vedem cu ochii este umbra și manifestarea Luminii Divine. Însă lucrurile pe care le vedem în profunzime sau le observăm reprezintă adevărul Luminii Divine și observarea a Însuși Adevărului Suprem, văzut cu ochii inimii, dincolo de toate conceptele de modalitate.

De asemenea, observarea este diferită de dezvăluire. Dezvăluirea reprezintă familiaritatea, cunoașterea pe care omul le dobândește cu privire la anumite înțelesuri și adevăruri abstracte; obiectul observării este chiar ființa însăși, însă bineînțeles, nu Ființa Divină, Care nu poate fi înțeleasă. Cu alte cuvinte, atunci când folosim termenul „observare” referitor la Ființa Divină ca obiect al observării, înseamnă a te îndrepta spre El cu o înțelegere profundă, astfel încât să atragi atenția Divină asupra propriei persoane. Dezvăluirea reprezintă stare în care omul simte și experimentează Numele și Atributele Divine.

Observarea este posibilă datorită unei inimi energice, orientată spre văz și auz. Aceste simțuri sunt extrem de sensibile și receptive, sunt conectate total la lumile de dincolo și sunt propice concentrării desăvârșite. Versetul (50:37) care spune: „Întru aceasta este o îndemnare pentru cel care are inimă sau ascultă şi este martor.” poate fi interpretat în acest sens.

Asemenea dezvăluirii, există mai mult niveluri ale observării. Ne putem imagina că sunt niște observatoare, stabilite unor capacități diferite și al căror scop este observarea adevărului. Toți sunt răsplătiți și înzestrați cu observarea din aceste observatoare în funcție de intensitatea credinței, puterea siguranței și capacitatea inimii.

Nivelul inferior este observarea prin cunoașterea lui Dumnezeu, susținută de cunoaștere și credință. Cei care au atins acest punct se bucură de observare în virtutea siguranței puternice, ei simt în conștiința lor cum luminile Existenței Divine se revarsă la orizontul percepțiilor lor sub forma cunoașterii lui Dumnezeu. Acești oameni își încep călătoria cu o dorință arzătoare de a ajunge în punctul în care pot vedea cum totul este nimicit în Dumnezeu.

Al doilea nivel al observării este atât de limpede, încât pare că vezi cu proprii ochi. Cel înzestrat cu cunoașterea lui Dumnezeu care a ajuns în acest punct transcende semnele și dovezile Lui pe care le oferă creația și dispărând în originalitatea Numelor și Atributelor Divine, dobândește observarea Unicității lui Dumnezeu dincolo de Actele, Numele și Atributele Sale, care oferă semne și dovezi în existență. Conștient de faptul că existența omului este doar o umbră, căutătorul își ațintește privirea doar asupra Lui. Legat de acest aspect, autorul scrierii Mizanu’l-‘Irfan spune:

Descoperirea Ființei (Divine) este un popas superior,

unde nu se cere un discurs și nici nu poate fi acceptat.

Celui ce încearcă să bată la ușa popasului,

i se va răspunde mereu: „Nu Mă vei putea vedea!”

Dacă i se arată un semn asemănător celui văzut de Moise,

va fi doar o manifestare a Măreției Sale.

Al treilea nivel este să observi cum totul este anihilat întru Dumnezeu. Cei desăvârșiți, răsplătiți cu cunoașterea lui Dumnezeu și care au atins cel mai înalt nivel își anihilează ființa materială și se simți atrași de Cel Veșnic cu Numele Frumoase și Atributele Sfinte, în virtutea credinței și a siguranței care s-a transformat în observare. Având perspectiva care a dobândit entuziasmul pentru Lumea de Apoi, unde vălul ce acoperă ochii va fi dat la o parte, ei știu acum Cine este Creatorul, Stăpânul și Autorul lor și Cine este Cel care i-a înzestrat cu lumina existenței și Cine este Cel căruia I se închină. S-au eliberat de strânsorile ce îi țineau legați de lucrurile lumești.

Junayd al- Baghdadi descrie acest popas drept manifestarea Nevăzutului, care poate fi înțeles cu ajutorul luminii Divine, atunci când inimile abundă de bucurie. Autorul scrierii Mizanu’l-‘Irfan spune:

Dacă Suveranul Absolut se manifestă,

existența universului nu mai poate fi percepută.

Dacă Cel Preaiubit se manifestă,

va mai rămâne oare vreo umbră a întunericului?

Totuși, acest punct poate atrage confuzie asupra unora;

ei confundă manifestările cu Însăși Ființa.

Autorul ne reamintește să nu încurcăm originalul cu umbra și observarea atunci când conștiința și inima se află într-o stare de plăcere cu observarea Adevărului Suprem. Următoarele versuri descriu puțin esența unei asemenea confuzii:

Dacă ți-au fost dați doi ochi pentru a cunoaște Adevărul Suprem,

atunci privește cele două lumi – aceasta și cea viitoare – încărcate de Prieten!

Chiar dacă suntem niște stropi de apă, suntem cufundați în ocean;

Chiar dacă suntem niște atomi, suntem de fapt soarele.

O, Doamne! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și ajută-ne să-l urmăm, arată-ne minciuna ca fiind minciună și ajută-ne să ne depărtăm de ea. Și revarsă pace și binecuvântări asupra Mesagerului Tău, cel ales și fără de păcat, și asupra Familiei și Companionilor săi, cei respectați, apreciați și credincioși.

[1] Ismail Haqqi Bursawi (1653–1725): Mare îndrumător sufit și scriitor din Bursa, Turcia. Ruhu’l-Bayan (al patrulea volum de comentarii despre Coran) este foarte cunoscut. Kitabu’n-Natica („The Book of the Result”) este ultima sa lucrare.