Mujahada (Strădanie)
Potrivit oamenilor inimii, mujahada (strădanie) înseamnă a face ceea ce ți se cere, în urma înzestrării cu puterea voinței. De asemenea, include lupta împotriva sufletului carnal și găsirea de metode pentru a-l învinge, tinzând mereu spre îndeplinirea obligațiilor religioase, fără a le neglija pe cele secundare atunci când se ciocnesc cu dorințele carnale; a nu fi satisfăcut de propria-ți închinare, de actele de ascultare față de Dumnezeu și de faptele bune, fiind totuși mulțumit de aspectele absolut obligatorii ale închinării și ascultării, sub forma disciplinării acțiunilor de a mânca, a bea, a dormi și a vorbi.
Cei care au un anumit grad de cunoaștere a lui Dumnezeu au împărțit strădania în două categorii: prima, strădania majoră sau mai mare (al-jihadu’l-akbar), iar cea de-a doua, strădania minoră sau mai mică (al-jihadu’l-asghar). Prima reprezintă lupta împotriva sufletului carnal și a lui Șeitan și strădania de a avea o credință sănătoasă și de a fi înzestrat cu virtuți și moravuri bune, de a putea să I te închini lui Dumnezeu cum se cuvinte și de a lupta împotriva moravurilor rele, a obiceiurilor și firilor rele. Cea de-a doua înseamnă a fi în permanentă alertă împotriva inamicului și chiar a te lupta cu acesta, atunci când este necesar. Poporul nostru slujitor cu cunoaștere și idei, absorbind și asimilând credința, adevărurile islamului și moralitatea lui Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, și reprezentându-le în viețile noastre obișnuite, cuprind ambele tipuri de strădanie și de aceea, are nevoie de „înzestrarea” necesară pentru a le îndeplini.
În orice lucrare sau articol pe subiectul austerității, comunicării mesajelor Divine și strădaniei fizice sau minore (jihad), subiectul este abordat în lumina versetelor relevante precum „Şi luptaţi‑vă pentru Allah cu toată osteneala pe care El o merită!” (22:78). În acest capitol, vom aborda doar strădania majoră.
Jihad-ul major, sau strădanie, în limbajul sufismului, înseamnă că în fața impulsurilor rele ale sufletului carnal, în fața șoaptelor lui Șeitan, a dorințelor excesive și a presiunilor făcute de trup sau corporalitate, ar trebui să demonstrăm că suntem ființe înzestrate cu puterea voinței. De asemenea, ar trebui să arătăm respectul cuvenit față de capacitatea dumnezeiască cu care noi, ființele, am fost înzestrați, și care reprezintă un mecanism alcătuit din sentimente, conștiință, percepție și inimă. Jihad, în acest context, este cea mai mare strădanie, iar cel care îl îndeplinește este considerat măreț și este prețuit în ochii lui Dumnezeu; o astfel de persoană este răsplătită cu compania Lui. Putem spune că este mult mai greu să te răzvrătești împotriva impulsurilor și dorințelor sufletului carnale, să duci o viață de închinare și să faci acte de ascultare față de Dumnezeu, cu pietate, sinceritate și abstinență, pentru a obține aprobarea lui Dumnezeu și plăcerea desăvârșită, decât să te lupți cu inamicul sub o ploaie de bombe și proiectile pe front. Tocmai din cauza acestei dificultăți, Mesagerul lui Dumnezeu le-a spus soldaților care se întorceau din luptă: „Acum v-ați întors din jihad-ul minor la cel major”.[1] El s-a folosit de această metodă pentru a-i învăța pe Companionii lui un asemenea subiect important. Cu o altă ocazie, a afirmat: „Un luptător adevărat este cel care luptă pentru Dumnezeu împotriva sufletului său carnal.”[2] și i-a învățat că jihad-ul major sau mai mare constă în lupta împotriva lui Șeitan și împotriva impulsurilor sufletului carnal.
În timp ce strădania minoră poate fi din când în când, necesară sau obligatorie, credinciosul trebuie întotdeauna să o îndeplinească pe cea majoră. Mai mult, succesul în strădania minoră depinde de succesul în strădania majoră. De aceea, toți trebuie să își curățească lumea lăuntrică, astfel încât să poată avea parte de armonie și înțelegere în toate acțiunile lor – când stau, când se ridică, când se gândesc, vorbesc, muncesc, etc. – toate astea trebuie făcute pentru Dumnezeu. Doar atunci când vor avea succes în strădanie, oamenii pot fi susținuți de către Voința lui Dumnezeu, care este de fapt factorul adevărat, care transformă eforturile omenești, făcute pe calea către Dumnezeu, în eforturi avantajoase și roditoare.
Pentru cei, a căror credință nu a fost îndreptată spre o țintă stabilită, care nu s-au disciplinat cu ajutorul principilor islamice privind învățarea spirituale, care nu s-au străduit să facă binele, astfel încât Dumnezeu să îi vadă, care nu pot duce o viață de sinceritate și nici nu pot trăi, știind că Dumnezeu îi supraveghează constant, le este imposibil să fie oameni ai adevărului; ei nu pot reface faptele bune și nu pot afișa atitudini coerente în relațiile sociale. Cei prinși în cercul mâncatului, băutului și dormitului nu își pot ține corporalitate sub control și nici nu își pot direcționa spiritele către idealuri mai înalte, pentru a obține victorii spirituale și nici nu pot să țină deschise ușile conștiinței lor pentru Dumnezeu, astfel încât să poată fi răsplătiți cu compania Lui. Cel mai greu lucru pentru ei, imposibil chiar, este să se elibereze de ură, resentiment și alte sentimente malițioase, pentru a putea îmbrățișa, datorită Lui, întreaga existență.
O societate desăvârșită poate fi compusă doar din indivizi desăvârșiți, iar un individ nu poate fi desăvârșit fără instruire spirituală. De aceea, este inutil să încerci să construiești o comunitate sănătoasă cu indivizi care suferă de deficiențe mentale și spirituale. Indivizii desăvârșiți care sunt necesari pentru construirea unei societăți desăvârșite sunt modelați în creuzetul strădaniei.
O asemenea strădanie se bazează pe controlul asupra dorințelor și impulsurilor carnale și pe un mecanism operator al conștiinței. Călătoria spirituală este cea mai sigură cale de strădanie. Legat de sufletul carnal ca inamic de moarte, Hakim Busayri spune:
Câte plăceri ucigătoare, pe care
sufletul trupesc le prezintă omenirii ca fiind plăcute.
Aproape nimeni nu a reușit să înțeleagă că
de fapt, este otravă în miere.
Cel mai bun mod de a încheia capitolul este cu un poem scris de Hüda’i,[3] considerat pod către călătoria spirituală:
O, suflete trupesc! Renunța la greșeli și erori,
lasă-te înduplecat și fii corect și drept de acum înainte!
Nu mai prețui acest ambiții îndelungate,
lasă-te înduplecat și fii corect și drept de acum înainte!
De unde aceste obiceiuri și creații?
De unde atâta plăcere pentru faimă și onoruri?
De ce atât efort pentru toate astea?
Lasă-te înduplecat și fii corect și drept de acum înainte!
Într-o zi, adierea morții te va cuprinde,
și va distruge grădina trupului;
deci împlinește-ți îndatoririle cu sinceritate;
lasă-te înduplecat și fii corect și drept de acum înainte!
Nu fi încăpățânat, o, Huda’i!
Supune-te poruncilor divine.
Vino și mărturisește-l pe Stăpân,
lasă-te înduplecat și fii corect și drept de acum înainte!
O, Dumnezeule! Îți cer iertare, sănătate și acceptare, blândețe, răsplată, prietenie și apropiere de Tine. Și revarsă pace și binecuvântări asupra Profetului nostru Mahomed, Profetul celor din apropierea Ta, cel iubit de Tine și Mesager, și asupra Familiei și Companionilor săi, care tânjeau să se întâlnească cu Tine.
Comments