Bennet Omalu [1] este expert criminalist și patolog, ceea ce înseamnă că examinează țesuturile și organele persoanelor decedate pentru a determina cauza morții acestora. Într-o zi, i s-a cerut să pregătească un raport de autopsie al cadavrului unui bărbat de 50 de ani pe nume Mike Webster, fost jucător profesionist de fotbal american [2]. După ce a examinat cadavrul în detaliu, medicul a constatat cauza morții: atacul de cord. În timp ce examina structura creierului în timpul autopsiei, a observat o patologie care apare de obicei în creierul boxerilor și a decis să studieze viața acestui jucător. Mike Webster a jucat fotbal american încă din copilărie și a fost jucător profesionist timp de 18 ani. Dr. Omalu a urmărit meciurile acestui jucător și a remarcat că Webster obișnuia să joace în cele mai periculoase poziții, unde contactul cu jucătorii rivali era cel mai dur, încasând lovituri foarte grave la cap. Luând în considerare numărul de meciuri la care a participat, dr. Omalu a estimat că acest jucător a suferit peste 70.000 de lovituri la cap. Odată ce a realizat că loviturile suportate de Webster erau urmate de sincope, dr. Omalu și-a concentrat studiile asupra creierului acestui jucător.
Dr. Omalu a aflat că aceste traume au declanșat o tulburare neurologică, urmată de o encefalopatie cronică traumatică (ECT) [3]. A fost primul om de știință care a demonstrat că jucătorii de fotbal american se confruntă cu riscul de a dezvolta această boală.
După ce a efectuat autopsiile altor jucători fotbal american, dr. Omalu a identificat multiple decese survenite în urma leziunilor cerebrale. Aceste decese au fost cauzate de depresia suicidară, abuzul de substanțe, atacul de cord și de tulburările apărute în urma leziunilor cerebrale. A publicat rezultatele examinărilor sale, în ciuda obstacolelor și amenințărilor din partea directorilor Ligii Naționale de Fotbal (NFL), o afacere de miliarde de dolari, precum și a altor persoane care au profitat de pe urma acestei afaceri. Ca urmare a publicării studiior sale, au fost luate noi măsuri de siguranță, cum ar fi proiectarea de noi căști de fotbal și purtarea protecției pentru gât, pentru a reduce traumatismele jucătorilor în urma contactului fizic.
CRANIUL ȘI CREIERUL
Craniile noastre au forma unei cuști speciale care ne protejează creierul datorită structurii osoase puternice și formei ovoide formată din oase plate. Până într-un anumit punct, contactul fizic din sporturile precum fotbalul american, wrestlingul, boxul, hocheiul pe gheață sau din diverse accidente nu cauzează probleme. Însă o contuzie de peste 60G la nivelul capului poate provoca o comoție cerebrală sau chiar moartea. În fotbalul american, jucătorii pot suferi de contuzii cerebrale care au o forță de până la 100G în urma unei lovituri cap-la-cap, chiar dacă poartă căști, deoarece impactul este același cu al unei lovituri de baros.
Craniul nostru, care poate fi asemănat cu o armură realizată din oase, ne protejează creierul. Poate părea o structură simplă, unitară, dar este format din 22 de oase diferite, inclusiv cele opt oase care ne adăpostesc creierul (excluzându-le pe cele ale urechii interne) [4]. Spre deosebire de alte oase, oasele din craniul nostru sunt unite printr-un contur neregulat. În acest fel, se îmbină perfect, oferindu-și un punct de sprijin reciproc.
Adulții au cranii solide și robuste, în timp ce bebelușii au cranii mai flexibile. Craniile bebelușilor cresc odată cu aceștia. Dacă craniul s-ar fi dezvoltat mai încet, ar fi exercitat presiune asupra creierului; pe de cealaltă parte, dacă s-ar fi dezvoltat prea repede, s-ar fi creat un spațiu mai mare între craniu și creier și astfel creierul ar fi fost mai expus la impact. Mai mult, la bebeluși, cele opt oase principale care adăpostesc creierul nu sunt fuzionate complet. Există niște cavități moi între oasele craniene care se numesc fontanele. Acestea reprezintă o caracteristică esențială a bebelușilor în timpul nașterii. Dacă craniul unui copil ar fi închis și nu ar avea aceste cavități, creierul său ar putea fi zdrobit în timpul nașterii. Fontanelele oferă spațiu pentru expansiune. Pe măsură ce bebelușii cresc, craniile lor cresc și devin rigide pe măsură ce aceste cavități se închid. Fontanela joacă, de asemenea, un rol în capacitatea de echilibru a bebelușilor și are nevoie de aproximativ 18 luni pentru a se închide.
NATURA
Astfel de mecanisme de protecție pot fi observate și în natură. De exemplu, gâștele de mare sunt adevărați scafandri și plonjează în apă de la o înălțime de 30 m, cu o viteză de aproximativ 100 km/h. Deși plonjează cu o asemenea viteză, nu întâmpină nicio problemă. Aceste păsări sunt sunt echipate cu un „amortizor” la nivelul capului și pielii, care atenuează impactul cu apa. Ciocănitoarele, precum și animalele încornorate, precum berbecii și căprioarele, care își folosesc capetele atunci când vânează sau pentru a se împotrivi prădătorilor, au cranii dezvoltate special în aceste scopuri.
CIOCĂNITOARELE, ADEVĂRAȚI MEȘTERI TÂMPLARI
Ciocănitorii își folosesc ciocurile pe post de burghiu și pot săpa gropi în trunchiurile copacilor pentru a-și construi cuiburile sau pentru a vâna. Se hrănesc în general cu cari, furnici, termite, omizi, gândaci și larve. Unele specii de ciocănitoare folosesc aceste găuri ca depozit pentru un anumit tip de hrană, de exemplu ghinde, pentru iarnă. Ciocănitoarele sunt pretențioase atunci când aleg copacul în care își vor construi cuibul [5]. Aleg copaci morți sau foarte bătrâni, deoarece aceștia au coaja groasă. Preferă pinii, molidul și anumiți pomi fructiferi. Oamenii de știință au remarcat că aceste păsări au un simț al auzului extraordinar și pot auzi sunetele emise de viermi și alte insecte de sub scoarța copacilor, alegând copacii în care trăiesc aceștia [6]. O ciocănitoare poate săpa în trunchiul unui copac de 15-20 de ori pe secundă sau cu o viteză de 40-100 km/h. Un mecanism special de închidere îi protejează ciocul de impact. Datorită acestui mecanism, poate rezista la o forță de 1.000G.
Sang-Hee Yoon și Sungmin Park de la Universitatea din California au demonstrat că mecanismul acestor păsări de atenuare a șocurilor provenite în urma unui impact are patru componente principale [7]: ciocul dur, dar elastic; osul hioid în formă de potcoavă care se întinde până în partea din spate a craniului; țesutul osos spongios al craniului; și interacțiunea dintre lichidului cefalorahidian și craniu. Acest mecanism incredibil al ciocănitoarelor care absoarbe impactul este asemănător cu amortizoarele folosite la mașini, dar este mai eficient deoarece poate absorbi șocurile la intervale rapide. Mușchii gâtului sunt foarte puternici la ciocănitoare, iar oasele craniene sunt complet fuzionate. Limbile lor trec prin spatele capului și se întind până la baza nasului, acționând ca o centură de siguranță.
Pe baza acestui mecanism perfect de absorbție a șocurilor oamenii de știință au proiectat cutia neagră folosită în cazul aeronavelor [8], care are acum capacitatea de a rezista la un impact de până la 60.000G.
Oamenii de știință de la Universitatea Bath din Marea Britanie au dezvoltat un instrument special inspirat de ciocănitoare [9]. Acest ciocan electric special conceput se mișcă înainte și înapoi cu rapiditate, pentru a efectua o mișcare de lovire utilizând mai puțină energie decât ar fi normal. Astfel, cuiele pot fi bătute într-un interval scurt de timp. Ciocanele rotopercutoare care ne ajută să străpungem suprafețele dure au fost dezvoltate pe baza aceluiași mecanism.
Pe măsură ce aflăm mai multe despre creaturile impresionante care trăiesc în lumea noastră, realizăm cu uimire cât de incredibil au fost create fiecare pentru a putea supraviețui, pentru a-și obține hrana și pentru a lupta împotriva prădătorilor.
SURSE
Dr. Arif Sarsılmaz, “Ben Hasan’in Iskeletiyim” (I am Hasan's Skeleton), Sızıntı, January 2001.
com/why-are-woodpeckers-making-holes-in-my-trees
newscientist.com/article/dn20088-woodpeckers-head-inspires-shock-absorbers
Comments