Iubirea pentru omenire
Iubirea este un elixir; un om trăiește prin iubire, este fericit datorită iubirii și îi face pe cei din jurul său fericiți cu iubire. În vocabularul umanității, iubirea este viață; ne simțim și ne percepem unul pe celălalt prin iubire. Dumnezeu Atotputernicul nu a creat o legătură mai puternică decât iubirea, acest lanț care leagă oamenii unul de altul. De fapt, Pământul nu este altceva decât o ruină fără iubire care să-l mențină proaspăt și viu. Djinnii și oamenii au sultani; albinele, furnicile și termitele au reginele lor; fiecare dintre acestea are un tron. Regii și reginele ajung la putere în moduri diferite, iar apoi urcă pe tronurile lor. Iubirea este sultanul care domnește pe tronul inimilor noastre, fără nicio luptă pentru putere. Limba și buzele, ochii și urechile au valoare doar atâta timp cât poartă steagul iubirii, iar iubirea are valoare doar prin sine. Inima, pavilionul iubirii, este neprețuită datorită iubirii pe care o poartă. Castelele pot fi cucerite fără vărsare de sânge doar prin fluturarea steagurilor iubirii în fața lor. Sultanii devin soldați ai afecțiunii atunci când sunt cuceriți de soldații iubirii.
Am fost crescuți într-o atmosferă în care victoriile iubirii ne strălucesc în ochi, iar sunetul tobelor iubirii răsună în inimile noastre. Inimile noastre bat de emoție când vedem steagul iubirii fluturând. Am devenit atât de împletiți cu iubirea încât viața noastră depinde exclusiv de iubire și ne dedicăm sufletele pentru aceasta. Când trăim, trăim cu iubire, iar când murim, murim cu iubire. În fiecare respirație, o simțim cu toată existența noastră; este căldura noastră în frig și oaza noastră în căldură.
În această lume poluată, unde răul este pretutindeni, dacă există ceva care a rămas neatins și curat, acel ceva este iubirea; printre toate podoabele care se estompează ale acestei vieți, dacă există o frumusețe care și-a păstrat măreția și farmecul fără să pălească, aceea este tot iubirea. Nu există nimic mai real sau mai durabil decât iubirea în nicio națiune sau societate din această lume. Oriunde se aude sunetul iubirii, mai blând și mai cald decât un cântec de leagăn, toate celelalte voci, toate instrumentele se reduc la tăcere și toate se unesc într-o contemplație a liniștii cu cele mai melodioase tonuri ale lor.
Creația este rezultatul aprinderii fitilului lumânării iubirii, fitilul „a fi cunoscut și văzut”. Dacă Domnul nu ar fi iubit creația, nu ar exista nici lună, nici soare, nici stele. Cerurile sunt toate poezii de iubire, iar Pământul este rima. În natură se simte lovitura puternică a iubirii, iar în relațiile dintre oameni se poate vedea cum flutură steagul iubirii. În societate, dacă există o monedă care își păstrează valoarea, aceea este iubirea, iar valoarea iubirii se găsește în ea însăși. Iubirea cântărește mai mult decât cel mai pur aur. Atât aurul, cât și argintul își pot pierde valoarea în diferite piețe și locuri, dar porțile iubirii sunt închise pentru orice fel de pesimism și nimic nu poate altera stabilitatea și armonia ei interioară. Până în acest moment, doar cei care sunt cufundați în ură, mânie și dușmănie plănuiesc să reziste și să lupte împotriva iubirii. Ironic, singurul remediu care va calma aceste suflete brutale este iubirea. Dincolo de efectul comorilor pământești există alte probleme pe care doar cheile mistice ale iubirii le pot rezolva. Nu este posibil ca vreo valoare de pe acest pământ să depășească sau măcar să concureze cu iubirea. Cartelurile de aur, argint, bani sau orice alt obiect de valoare sunt aproape întotdeauna cucerite în acest maraton de către devotații afecțiunii și iubirii. Când vine ziua, în ciuda stilurilor de viață strălucitoare și pompoase ale posesorilor de bogății materiale, cuferele lor sunt goale, focurile lor s-au stins; dar lumânarea iubirii arde mereu, dând lumină și răspândindu-se în inimile și sufletele noastre.
Acei oameni norocoși care au îngenuncheat în fața altarului afecțiunii și care și-au dedicat viața răspândirii iubirii nu au lăsat nici cel mai mic loc în vocabularul lor pentru cuvinte precum ură, mânie, conspirație sau resentiment și, chiar dacă asta ar însemna să-și riște viața, nu au cedat niciodată în fața dușmăniei. Cu capetele plecate, pline de iubire, nu au salutat niciodată nimic altceva decât iubirea. Când se ridică, sentimentele de dușmănie caută un refugiu unde să se ascundă, sentimentele de ură devin geloase, retrăgându-se în fața loviturii date de iubire.
Singura magie, singura vrajă care poate distruge trucurile lui Satana este iubirea. Mesagerii și profeții au stins focurile urii și geloziei aprinse de faraoni, de Nimrod și de alți regi tiranici; nu au folosit nimic altceva decât iubirea. Sfinții au încercat să adune sufletele nedisciplinate și rebele, răspândite peste tot ca niște pagini rătăcite; au folosit iubirea pentru a încerca să introducă comportamentul umanitar în ceilalți. Puterea iubirii a fost suficient de mare pentru a rupe vrajile lui Harut și Marut și suficient de eficientă pentru a stinge focurile Iadului. Prin urmare, nu există nicio îndoială că o persoană înarmată cu iubire nu mai are nevoie de nicio altă armă. Într-adevăr, iubirea este suficient de puternică pentru a opri un glonț sau chiar un tun.
Interesul nostru pentru mediul înconjurător și iubirea noastră pentru umanitate – adică, capacitatea noastră de a îmbrățișa creația – depinde de cunoașterea și înțelegerea propriei noastre esențe, de capacitatea noastră de a ne descoperi pe noi înșine și de a simți o conexiune cu Creatorul nostru. În paralel cu capacitatea de a descoperi și de a simți adâncimile noastre interioare și potențialul ascuns în esența noastră, vom fi, de asemenea, capabili să apreciem că și alții posedă același potențial. Mai mult, deoarece aceste valori interioare sunt direct legate de Creator, iar respectul pentru bogățiile ascunse în fiecare creatură este cultivat, vom începe să vedem fiecare ființă vie dintr-o perspectivă și într-un mod diferit. În realitate, nivelul înțelegerii și aprecierii noastre reciproce depinde de cât de bine recunoaștem calitățile și bogățiile pe care le posedă fiecare persoană. Putem rezuma acest concept cu un gând bazat pe o zicală a Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah să fie asupra lui: „Un credincios este oglinda altui credincios.” Putem extinde această zicală spunând: „Un om este oglinda altui om.” Dacă vom reuși să facem acest lucru, pe lângă faptul că vom fi capabili să înțelegem și să apreciem bogățiile ascunse în fiecare persoană, vom învăța, de asemenea, cum să raportăm aceste bogății la Adevăratul lor Stăpân și astfel vom accepta că orice lucru din acest univers care este frumos, afectuos sau iubitor Îi aparține Lui. Un suflet care poate simți această profunzime spune, așa cum a făcut-o Rumi, un faimos sfânt musulman, oferindu-ne povești din limbajul inimii:
„Vino, vino și alătură-te nouă, căci suntem oameni ai iubirii dedicați lui Dumnezeu!
Vino, vino prin ușa iubirii și alătură-te nouă și așează-te cu noi.
Vino, să vorbim unul cu altul prin inimile noastre.
Să vorbim în taină, fără urechi și ochi.
Să râdem împreună fără buze sau sunet, să râdem precum trandafirii.
Asemenea gândului, să ne vedem unul pe altul fără cuvinte sau sunet.
Deoarece suntem cu toții la fel, să ne chemăm unii pe alții din inimile noastre, nu vom folosi buzele sau limba.
În timp ce mâinile noastre sunt împreunate, să vorbim despre asta.”
În cultura noastră actuală, nu este atât de ușor să fim martori la o astfel de înțelegere profundă a acestor sentimente și valori umane; nu putem găsi cu ușurință aceste valori în gândirea greacă sau latină sau în filosofia occidentală. Gândirea islamică ne vede pe fiecare dintre noi ca o manifestare diferită a unei singure esențe, ca diferite aspecte ale unei realități unice. De fapt, oamenii care s-au adunat în jurul unor puncte comune, cum ar fi Unicitatea lui Dumnezeu, Profetul și religia, se aseamănă cu mădularele unui trup. Mâna nu are nevoie să concureze cu piciorul, limba nu critică buzele, ochiul nu vede greșelile urechilor, inima nu se luptă cu mintea.
Deoarece suntem cu toții mădulare ale aceluiași trup, ar trebui să încetăm această dualitate care ne violează unitatea. Ar trebui să deschidem calea pentru a uni oamenii; aceasta este una dintre cele mai mari modalități prin care Dumnezeu acordă succes oamenilor în această lume și cum transformă această lume într-un Paradis. În acest fel, ușile Raiului se vor deschide larg pentru a ne oferi o primire călduroasă. Prin urmare, ar trebui să îndepărtăm toate ideile și sentimentele care ne separă și să alergăm să ne îmbrățișăm unul pe altul.
[1] Doi îngeri, a căror poveste este relatată în Coran (2:102), au învățat pe oameni fundamentele magiei și i-au avertizat să nu abuzeze de aceasta.
The Fountain, aprilie-iunie 2004, Issue 46
Comments