Hikma (Înțelepciune)

Hikma (Înțelepciune)

Hikma (Înțelepciune), care înseamnă cunoaștere, înțelegerea poruncilor Divine, filosofie, motivele reale ale existenței unor evenimente sau lucruri, atingerea obiectivelor și obținerea beneficiilor în ceea ce privește religia, a fost interpretată de către învățații meticuloși, care studiază adevărul, drept capacitatea de a îmbina cunoașterea folositoare și faptele bune de-a lungul vieții. Faptele bune sunt roadele voite ale cunoașterii aplicate și începutul noilor daruri Divine.

Pornind de la descrierea de mai sus, anumiți învățați împart înțelepciunea în două categorii, și anume practică și teoretică, așa cum au împărțit și rațiunea. Înțelepciunea teoretică reprezintă efortul pe care îl face omul, împreună cu abilitatea dăruită de Dumnezeu de a observa lucruri și întâmplări ca și cum acestea ar fi o expoziție. De asemenea, reprezintă încercarea de a înțelege semnificația din spatele lor și scopul unor astfel de întâmplări, pentru a le studia și a le citi ca pe o carte, pentru a le asculta ca pe o simfonie și pentru a studia și înțelege relația enigmatică dintre lumile fizice și metafizice ale existenței.

Cât despre înțelepciunea practică, ea se referă atât la întoarcerea spre Proprietarul acestei expoziții, Autorul aceste cărți, Compozitorul aceste simfonii, cât și la încercarea de a-L descoperi prin închinare, alergând spre El cu dragoste și dor și simțind în profunzime admirația și uluirea atunci când ne aflăm în prezența Lui. Așadar, pentru a rezuma, înțelepciunea începe cu meditație, curiozitate, uimire și cu zelul de a studia și căuta și continuă cu ascultare și închinare, încheindu-se cu bucurii spirituale și fericire veșnică.

Studiind versetele din Coran, care menționează înțelepciunea, putem adăuga explicației de mai sus următoarele aspecte:

· Înțelepciunea reprezintă ascunzișurile și tainele Coranului. Din moment ce Coranul se află, dintr-un anumit punct de vedere, în corelație cu cartea universului și din alt punct de vedere, explicarea și interpretarea lui, ascunzișurile și tainele lui sunt tot cele alea cărții universului. Coranul indică acest lucru în versetul (2:269) „El dăruieşte înţelepciune cui voieşte El, iar cel care a fost dăruit cu înţelepciune, acela a fost dăruit cu un mare bine.”

· Înțelepciunea înseamnă Profeție și priceperea cuvintelor Mesagerilor. Înțelepții Hadith au interpretat conceptul drept Sunna (calea Mesagerului). Versetele care se refer la această semnificație sunt: „Allah i‑a dăruit [lui Dawud] cârmuirea şi înţelepciunea” (2:251) și „Noi i‑am dat lui Luqman înţelepciunea” (31:12).

· Atât înțelepciunea teoretică, cât și cea practică, reprezintă bunăvoință, care este menționată în „Cheamă la calea Domnului tău cu înţelepciune şi bună îndemnare şi discută cu ei cum e mai frumos!” (16:125)

Unii au definit înțelepciunea ca fiind judecată corectă sau putem vorbi de înțelepciune atunci când omul acționează așa cum trebuie și face ceea ce trebuie să facă la locul și momentul potrivit. Putem elabora pornind de la această semnificație, pe care o putem reda ca omul înțelept este cinstit, chibzuit, drept și onest după cum urmează:

· Recunoașterea meritelor tuturor lucrurilor sau judecata dreaptă, fără a avea o atitudine extremă, observarea și îndeplinirea responsabilităților din cadrul legii Shari‘a, îndeplinirea condițiilor și cerințelor necesare pentru a obține rezultatul dorit, evitarea extremelor, chiar și atunci când facem fapte bune, păstrarea ideii conform căreia religia poate fi practicată sau trăită în orice circumstanță și trăirea vieții în conformitate cu Sunna Profetului.

· Alegerea fără încetare a deciziilor și hotărârilor pe care Dumnezeu le ia în favoarea deciziilor personale, trăirea vieților în conformitate cu legea, Supune-te lui Dumnezeu și vei fi salvat[1], și anume supunerea în fața tuturor poruncilor și legilor lui Dumnezeu cu privire la viața și natura noastră, fără a uita că la El este înțelepciunea în tot ceea ce face, și nu face nimic în zadar.

· A-l urma fără ezitare pe Mesager în gândurile și acțiunile noastre, înțelegând pe deplin calea sa și așa cum menționează și versetul (12:108): „Aceasta este calea mea! Eu chem la Allah, eu şi cei care m‑au urmat, bizuindu‑ne pe dovadă limpede!”, slujind religiei noastre și omenirii cu o dovadă limpede și o cunoaștere sigură.

Principalele izvoare ale înțelepciunii sunt Relevația Divină și inspirația.[2] Asta înseamnă că toți Profeții și toți îndrumătorii spirituale, fiecare potrivit rangului său, sunt de asemenea, înțelepți, a căror proprietate specială este înțelepciunea. Asemenea oameni pun în aplicare terapia spirituală în cazul celor cu minte și spirit bolnave (cei care au luat-o pe căi greșite în ce privește credința și gândirea și cei care suferă de nemulțumire spirituală). Și, cu voia lui Dumnezeu, îi vindecă și încearcă să le păstreze viețile spirituale curate și lipsite de virusul firii rele și al păcatului.

Din punctul de vedere al misiunilor (sarcinilor și ocupațiilor speciale) Profeților și sfinților, putem adăuga câteva lucruri la definiția înțelepciunii, cum după urmează:

· Înțelepciunea este unitatea gândurilor, intențiilor și faptelor. Gândirea corectă, precizia în exprimare și acționarea în direcția corectă sunt semne ale înțelepciunii.

· Siguranța în cunoaștere și în fapte, perfecțiunea în îndeplinire, pe care o putem parafraza ca sprijinirea cunoașterii prin fapte și practică și realizarea operelor de artă eficient, care se adaugă la zelul și abilitatea artistului, demonstrează înțelepciune.

· Atingerea țintelor religiei și mai mult, înfățișarea lor în viața omului, încercarea de a le acorda întâietate și de a-ți ordona viața în funcție de ele – sunt dimensiuni ale înțelepciunii.

· Priceperea esenței existenței alături de adevărul lăuntric, dar și a caracteristicilor unice ale fiecărui lucru alături de relația cu celelalte lucruri, înțelegerea țelurilor Creatorului pentru existența și viața lucrurilor – toate acestea reprezintă o altă dimensiune importantă a înțelepciunii.

· Apropierea de lucruri pentru a le înțelege și pentru a le analiza utilitatea și beneficiile și ca un locțiitor al lui Dumnezeu, folosirea lor în limitele impuse de El – reprezintă un aspect al înțelepciunii în ceea ce privește arta.

· Să observi totul în lumina căii Divine, care este responsabilă pentru acordul, ordinea și echilibrul perfect din univers, acolo unde toate se află la locul lor, respectarea aceleiași ordine și aceluiași echilibru și în viețile noastre și dezvoltarea științelor care studiază pământul și cerul pentru a păstra un echilibru în cele două lumi – reprezintă o altă abordare a înțelepciunii.

· Să țintești către cele mai bune țeluri în viață, să încerci să pui pe primul loc ceea ce este bun și benefic în relațiile dintre conducători și supuși, să îmbrățișezi calea lui Dumnezeu de a își conduce și a-și trata slujitorii în viața individuală și socială, să transformi sistemele de guvernare pe pământ în sisteme Divine, să înțelegi de ce Dumnezeu a trimis Profeții – reprezintă alte dimensiuni excepționale ale înțelepciunii.

Pentru a face diferența între raționamentul și logica insuflate de Cel Atotmilostiv și cele influențate de sugestiile și amăgirile lui Șeitan, omul ar trebui să își predea intelectul în mâna Mesagerului lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările să fie asupra lui, și să fie mereu în alertă. Doar așa omul poate observa cum asupra lui au fost revărsate darurile Divine ale judecății corecte, raționamentului sănătos și ale gândirii înțelepte; după aceea, omul începe să simtă și să gândească corect și este salvat de la auto-contradicție când vine vorba de comportament. În final, gândirea dreaptă și înțeleaptă și comportamentul devin o a doua natură – acest lucru înseamnă adoptarea căii Divine de conduită. Putem descrie acest proces și ca transformarea gândirii teoretice în gândire practică și a înțelepciunii teoretice în înțelepciune practică sau, potrivit unor lideri sufiți, depășirea aspectelor satanice ale omului de către cele îngerești.

Știința, îmbinată cu faptele, este o dimensiune importantă a înțelepciunii. Cu toate că faptele nu sunt parte a credinței sau, cu alte cuvinte, neglijarea practicării credinței în viața de zi cu zi nu este un semn al necredinței, putem afirma cu tărie că faptele sunt un aspect important al religiei. Punerea în practică a cunoașterii și practicarea poruncilor religioase în viața de zi cu zi, după ce au fost învățate, este un lucru esențial în Islam. Versetul (51:56) „Eu nu i‑am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” trage un semnal de alarmă în acest sens. Simple informații fără fapte nu vor ajuta. Așa cum am menționat și mai înainte, existența este o carte sau o expoziție a înțelepciunii, iar Coranul este fie vocea, fie traducătorul, fie descriere acesteia. Omenirea trebuie doar să citească și să studieze cartea creației în Coran. Cei care pot face asta sunt, așa cum spune Coranul, răsplătiți din belșug și au parte de o valoare uriașă în funcție de profunzimea lumii lor lăuntrice și a agerimii competențelor lor. De cealaltă parte, cei care văd realitățile existenței, dar care nu pot discerne adevărurile din spatele lor și scopurile pentru care lucrurile au fost aranjate în această ordine, sunt condamnați să nu îi primească mesajele. Este o pierdere sau un eșec.

O, Doamne! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și îngăduie-ne să îl urmăm și ne arată minciuna ca fiind minciună și îngăduie-ne să ne înfrânăm de la ea. Amin!

[1] al- Bukhari, „Bad’u’l-Wahy,” 6. [2] Revelația reprezintă vorbele speciale pe care Dumnezeu le adresează profeților și include, în cea mai mare măsură, Scripturile Divine, iar inspirația prezintă situația în care Dumnezeu pune gânduri, idei, țeluri îndrumătoare și ce pot fi luate drept model în inimile persoanelor sfinte.