Ghayra (Strădanie)
Strădania (Ghayra) simbolizează în termeni literali eforturile depuse de către o persoană și starea de vigilență, cu scopul păstrării castității, onoarei și respectului. Înseamnă a fi vigilent atunci când vine vorba de respectarea interdicțiilor religioase. Dumnezeu are o grijă nemărginită pentru castitatea slujitorilor Săi și este extrem de mulțumit atunci când ei au grijă și depun eforturi pentru a o păstra. De aceea, el a declarat anumite lucruri, cum ar fi obscenitățile și faptele rele, ca fiind ilegale. Așadar, slujitorii Săi, cel puțin, trebuie să țină cont de îngrijorările Lui și să fie atenți pe cât posibil, să nu comită asemenea fapte. Aceasta este strădania (ghayra); aici sălășluiește onoarea omului.
Pentru a ne ajuta să ne aducem aminte de acest aspect, Mesagerul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a spus: „Te întrebi oare cât de preocupat este Sa‘d? Eu sunt mai preocupat decât Sa‘d, iar Dumnezeu este mai preocupat decât mine.” Preocuparea înseamnă îndeplinirea cu entuziasm a lucrurilor care Îi plac lui Dumnezeu și a poruncilor Lui și starea de statornicie de nu înfăptui niciunul din lucrurile care nu-I plac lui Dumnezeu sau pe care le interzice. De asemenea, preocuparea înseamnă să iubești cu toată inima Esența, Atributele și Numele Ființei Necesar Existente, să faci tot posibilul ca El să fie iubit și de către alții și să pui pe primul loc relația cu Dumnezeu, înaintea tuturor lucrurilor de aici de pe pământ sau din lumea de dincolo. Următoarele versuri ale unui sfânt sunt extrem de importante, având în vedere ultimele două aspecte discutate:
Îmi doresc ca toți oamenii de pe pământ să-L iubească pe Cel pe care Îl iubesc eu,
și doar despre El am vorbi.
Dacă strădania care ni se cere reprezintă asumarea unei atitudini hotărâte de a nu face răul și care este strâns legată de faptul că Dumnezeu urăște astfel de lucruri, înseamnă că omul trebuie să îmbrățișeze o cale, care aparține lui Dumnezeu. El, care a fost vocea adevărului, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a spus: „Nu este nimeni mai preocupat decât Dumnezeu. Datorită preocupării a interzis omului să facă aceste obscenități, fie în public, fie în secret.”[1] Acest citat atrage atenția asupra sursei Divine de îngrijorare și preocupare. Prin declarația „Dumnezeu se arată îngrijorat, iar credinciosul se arată și el îngrijorat. Preocuparea lui Dumnezeu este legată de faptele interzise pe care slujitorii Săi le-ar putea comite”[2], ne aduce în vedere reciprocitatea preocupării și strădania intensă care decurge din preocupare.
Învățații au interpretat preocuparea și strădania în două moduri:
· Recunoașterea faptului că nu există nimeni altcineva, niciun rival în afară de Cel Preaiubit.
· Concentrarea atenției pe Cel Preaiubit și încercarea depășirii tuturor celorlalte lucruri în dragostea pentru El.
Oricum am vrea să înțelegem strădania, fie ca înfrânarea dorințelor trupești și încercarea de a ne conduce viețile pe linia orizontului inimii și spiritului, fie ca războiul împotriva răului moral și stabilirea unui mod de a trăi format din moravuri bune sau virtuți, fie sentimentul din inimă că aparținem Lui în mod exclusiv – toate acestea se numără printre elementele principale care ne vor ridica la nivelul omenirii adevărate. Ele sunt răspunsul la preocuparea infinită pe care Dumnezeu o are față de slujitorii Săi. El nu își lasă pentru totdeauna slujitorii pradă vulnerabilității în fața a ceea ce cred ceilalți că înseamnă corectitudine, dreptate și cinste, ci le oferă onoarea de a-I fi credincioși și de a-L sluji și nu îi aruncă în groapa umilinței de a se supune unor zeități false și imaginare. Astfel, preocuparea care se cere de la slujitorii Lui, așa cum o descrie Mawlana Jami‘, înseamnă să tânjești după Acela, să-L chemi, să-L cauți, să-L vezi și să-L urmezi, să-L cunoști și să-L pomenești.
Unii consideră strădania ca transformarea lui în unica preocupare, unică speranță de satisfacție și excluderea tuturor celorlalte lucruri din sfera eforturilor care trebuie direcționate exclusiv către El. A fost considerată drept manifestarea stării, în care omul suspină după Cel Preaiubit, de care a fost despărțit. Versurile inițiale din Mathnawi, de Jalau’d-Din Rumi par a fi cântece ale strădaniei și tânjirii:
Ascultă fluierul, cum povestește;
cum se jelește din pricina despărțirii.
....
Caut un suflet rupt în două din pricina despărțirii,
să-i pot povesti durerea mea!
Cel care s-a îndepărtat de originea lui,
tânjește după ziua în care se va reuni cu Cel Preaiubit.
Cei care s-au străduit și s-au preocupat deosebit de mult de aceste lucruri, au tratat subiectul strădaniei în funcție de trei stadii.
Primul se referă la strădania practicată și cunoscută a închinării profunde și frecvente a celor care și-au împodobit viața cu pietate și fapte bune. Pentru a se perfecționa, ei depun un asemenea efort, încât chiar și cea mai mică greșeală duce la mustrări de conștiință pentru tot restul vieții.
Al doilea stadiu de strădanie este practicată de cei care îl au în inimile lor doar pe Dumnezeu, Adevărul Absolut, care trec de la stare la stare, de la dragoste la plăcere și de acolo către dorința din ce în ce mai intensă. Orice strădanie pe care o fac este pentru a-L mulțumi și așa cum spune și versetul, „oriîncotro vă veţi întoarce, acolo este Faţa lui Allah,” (2:115), ei se întorc spre Dumnezeu cu toată ființa lor și în orice condiție și întotdeauna sunt atenți la lucrurile spre care își ațintesc privirea. Întotdeauna încearcă să-L găsească pe El în fiece ungher al inimii, pentru a-L întâlni, așa cum se menționează și în Hadith, „Petrec un timp special cu Dumnezeu”[3]. Consideră că a nu petrece timp pentru a-L cunoaște și a-L mulțumi este cea mai mare lipsă de respect. Ei tremură din cauza pericolului, „Acesta este preţul pentru că voi v‑aţi bucurat pe pământ întru nedreptate şi pentru că v‑aţi îngâmfat.” (40:75) și ascultă cu nerăbdare strigarea divine, al cărei ecou îl aud la intensități diferite: „Mâncaţi şi beţi cu plăcere pentru ceea ce aţi făcut mai înainte, în zilele trecute!” (69:24)
Strădania celor înzestrați cu adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, al treilea stadiu, înseamnă să cauți neîncetat o cunoaștere din ce în ce mai profundă a Lui, spunând Nu am putut să Te cunoaștem așa cum ar trebui. Ei întrezăresc frumuseți incredibile și uneori țin ascunse lucrurile la care au fost martori, chiar și de proprii lor ochi, de gelozie. Uneori ei deplâng această lume și spun că este un loc în care El nu poate fi văzut. Ei își deplâng ochii că nu Îl pot vedea și se depreciază, deoarece nu pot ține ascunse pentru ei relația cu Cel Preaiubit și favorurile Lui speciale. Asemenea unei busole, nu își găsesc echilibrul până îl ziua finală, a întâlnirii veșnice cu Cel Preaiubit, o zi în care vor obține stabilitatea.
O, Doamne, Mă rog pentru iertarea (Ta) și strădania (de a Te mulțumi)! O, Doamne, îndrumă-ne către lucrurile pe care le iubești și care Îți fac plăcere! ! Și revarsă binecuvântări și pace asupra Profetului Mahomed Mustafa (cel ales).
Comments