Firasa (Discernământ)

Firasa (Discernământ)

Firasa (Discernământ) poate fi definit drept profunzime, productivitate și coerență în gândire și în formarea opiniilor, abilitatea de a cuprinde sensul existenței și răspunsul asupra perspectivelor conștiente. Este lumina pe care Dumnezeu a pus-o în om, după ce acesta și-a curățat inima de maladii spirituale precum răzbunarea, ura, resentimentul, ipocrizia și îngâmfarea. De asemenea, este lumina care împodobește omul cu credință, cunoaștere și iubire de Dumnezeu și zelul de a servi cauza Lui. Cei înzestrați cu discernământ devin unici printre oameni: sentimentele și percepțiilor lor se adâncesc, se apropie de tainele pe care alții le dețin în suflet și pot vedea adevărurile săpate pe chipurile lor. Echilibrat cu capacitatea lor de a discerne adevărurile și înțelesurile acestora care se ascund în spatele lucrurilor, ei devin asemenea unei oglinzi lustruite, prin care Cel Unic are o cunoaștere absolută a tuturor lucrurilor dincolo de simțurile și percepțiile umane și prin care El se face văzut și arătat. Arătând spre un asemenea grad de discernământ, stăpânul creaturilor, vocea limpede a lumilor văzute și nevăzute, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a spus: „Feriți-vă de discernământul credinciosului, pentru că el privește prin lumina lui Dumnezeu.”[1] Legătura strânsă dintre discernământ și lumina credinței este menționată și de un verset din Coran (8:29): „Dacă sunteți cu frică de Allah, atunci El vă va da vouă un Îndreptar pentru a deosebi între adevăr și minciună, între bine și rău.”

Oricum am aborda problema discernământului – fie din perspectiva care indică faptul că inima este deschisă cunoașterii și inspirației Celui Care deține cunoașterea absolută a tot ce este dincolo de simțurile și percepția omului, iar cei care au fost înzestrați cu ea sunt corecți în gândire, opinii și judecăți, fie din perspectiva care afirmă că discernământul reprezintă concluziile pe care le tragem pe baza propriilor informații, experiențe, acțiuni, profunzimea percepției noastre și capacitatea de a descifra caracterul – acesta este pur și simplu un dar de la Dumnezeu. Cei care se bucură cel mai mult de acest dar, fiecare în funcție de rang și capacitate, sunt profeții, învățații sfinți și sfinții. Cel care este primul și înaintea tuturor este tatăl profeților, întruchiparea Primului Înțelept[2]. Dumnezeu se referă la toți oamenii discernământului și ai percepției înalte folosind cuvintele (15:75), „Şi în aceasta sunt semne pentru cei care ştiu să vadă și să înţeleagă semnele!” și în versetul (47:30) „Dacă am voi Noi, ţi i‑am arăta ţie şi tu i‑ai recunoaşte pe ei după semnele lor. Dar o să‑i cunoşti tu după tonul vorbei lor.” și face referire în special la superioritatea celor care au un nivel înalt de discernământ.

Discernământul devine mai aprig și mai puternic proporțional cu profunzimea credinței și măreția siguranței. Uneori, se ridică la un așa nivel încât omul poate vedea prin ochii lui Dumnezeu, datorită virtuții unor anumite daruri speciale din partea lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată și următoarele observații sau comentarii, făcute de anumiți importanți lideri sufiți:

Abu Sa‘id al-Harraz spune: „Dacă cineva privește prin lumina discernământului înseamnă că privește prin ochii lui Dumnezeu.”

Al-Wasiti[3] remarcă: „Discernământul este o rază de lumină partea lui Dumnezeu, care se ivește în inimă la fel de brusc precum fulgerul și luminează lumile imateriale vizibile pentru anumite persoane în anumite condiții și astfel oamenii pot ajunge la capacitatea de a vedea întreaga existentă așa cum este ea.”

Ad- Darani definește discernământul: „Discernământul reprezintă descoperirea profunzimilor eului uman, prin care lumile invizibile devin vizibile, iar secretele ies la lumină.”

Shah Kirmani[4] amintește: „Dacă o persoană își ascunde privirea de lucrurile interzise în religie, își ține în frâu dorințele trupești și ispitele, își perfecționează lumea lăuntrică prin supravegherea propriei persoane și lumea exterioară prin respectarea practicilor Sunna și poate acționa în limitele impuse de religie, atunci este desăvârșită în discernământ.”

Toate aceste aspecte ale discernământului se dezvoltă prin credință, iar cel înzestrat cu ele nu va greși. Care ar fi motivul greșelii atât timp cât El este Cel care îți oferă viziunea, iar ochii care văd sunt de la El?

Așa cum, datorită darului discernământului oferit de Dumnezeu Mesagerului Lui, el a putut cunoaște oamenii și a putut să-i așeze pe poziția potrivită, tot așa, același dar Divin, îl putem observa în multe dintre concluziile, evaluările, hotărârile și judecățile minunate ale lui Abu Bakr, ‘Umar, ‘Uthman și ‘A li[5]. Relatarea discernământului lor nu ar încăpea într-un singur volum.

În plus, rațiunea și spiritul au fost create din motive înțelepte. Așadar, Dumnezeu ar putea favoriza anumite persoane cu un nivel spiritual obișnuit, oferindu-le discernământ, fie datorită valorii pe care o atribuie rațiunii și spiritului pe care le-a oferit umanității, fie ca răsplată în avans pentru faptele bune pe care le vor face în viitor. O asemenea înțelepciune poate fi considerată un dar special din partea Creatorului, oferit înainte ca oamenii să îl merite. Acum, plecând de la explicațiile lui ‘Abdullah ibn Mas‘ud[6], vom menționa câteva exemple:

· Vizirul care l-a condus pe Iosif în Egipt și care i-a povestit despre el soției sale: „Cinsteşte şederea lui [printre noi]! S‑ar putea să ne fie de folos sau să‑l luăm ca fiu!” (12:21)

· Una dintre fiicele profetului Shu‘ayb i-a spus următoarele lucruri legat de Moise: „Tată, ia‑l cu simbrie, căci cel mai bun pe care‑l poţi lua cu simbrie este cel puternic şi vrednic de încredere!” (28:26)

· Soția faraonului și-a exprimat părerea despre Moise, pe care îl găsise pe râu: „[Acest copil] va fi o bucurie pentru mine şi pentru tine! Nu‑l ucideţi! S‑ar putea să ne fie de folos sau îl vom lua noi ca fiu!” (28:9)

Mai există un tip de discernământ, obținut prin austeritate. În cazul în care nu se bazează pe credință corectă și fapte bune, ea poate fi un mijloc de decădere graduală a celor care o dețin. Fie că omul respectiv este credincios sau nu, musulman sau creștin, sfânt sau nu, toți pot avea parte de anumite descoperiri sau minuni (spirituale), prin austeritate.

Unii consideră că a înțelege caracterul unei persoane, doar privind la trăsăturile fizice, este un alt tip de discernământ. Cu toate acestea, bineînțeles că nu are legătură cu discernământul despre care am discutat în acest eseu.

O, Doamne! Îndrumă-mi firea trupească către smerenie și curățește-o! Doar Tu poți face asta, Tu ești călăuzitorul și protectorul. Și revarsă binecuvântări și pace asupra Mesagerului Tău Mahomed, cel curat, alesul și asupra Familiei și Companionilor lui.

[1] at- Tirmidhi, „Tafsiru’l-Qur’an,” (15) 6. [2] Primul Înțelept este modelul sau arhetipul Profetului Mohamed, care primește daruri din partea lui Dumnezeu și pe care apoi, le împarte cu ceilalți. [3] Abu Bakr Muhammed ibn Musa al-Wasiti (d. 932). Sufit care s-a asociat cu al-Junayd și an-Nuri în Bagdad și care mai târziu s-a mutat la Merv, unde a și murit. El a reprezentat o autoritate în domeniul fiqh. [4] Sayyid Ahmad Shah Kirmani a fost un șeic sufit, care a urmat calea lui Shihabu’d-Din as-Suhrawardi. A trăit în Cașmir în secolul al XVI-lea. [5] Abu Bakr, ‘Umar, ‘Uthman și ‘Ali au fost primii Companioni ai Mesagerului lui Dumnezeu (Mohamed) și primii patru urmași ai acestuia, numiți „Califii Bine-Călăuziți.” [6] ‘Abdullah ibn Mas‘ud a fost unul dintre primii musulmani, foarte pricepuți în Coran și științele islamice. El a fost un apropiat al Mesagerului. A murit în timpul Califatului lui ‘Uth man.