Farq (Diferențiere)
În limbajul sufismului, farq (diferențiere) înseamnă a face o distincție clară între unitate și diversitate. Pentru a oferi o definiție mai explicită și mai detaliată, diferențierea înseamnă abilitatea de a discerne a celor creați, în ciuda faptului că au o cunoaștere desăvârșită a Creatorului și în ciuda faptului că se află atât printre oameni, cât și în compania lui Dumnezeu. Absorbirea este marcată de dragostea și cunoașterea lui Dumnezeu Cel Atotputernic și de plăcerile spirituale, însă un inițiat care încearcă să îi îndrume pe ceilalți către același orizont al cunoașterii și dragostei lui Dumnezeu și plăceri spirituale este un semn distinctiv al diferențierii. De aceea, s-a spus că acela care nu deține diferențierea este imperfect în slujirea față de Dumnezeu, iar cel care nu simte absorbirea duce lipsă de cunoaștere desăvârșită a lui Dumnezeu. De aceea, omul ar trebui să aibă atât diferențiere, cât și absorbire, fiecare concept având propria importanță. Așa cum am menționat și înainte, în contextul absorbirii, versetul (1:5) „Numai pe Tine Te adorăm” indică diferențierea, iar „numai la Tine cerem ajutor” (1:5) absorbirea.
Absorbirea este starea subiectivă de plăcere, în timp de diferențierea este obiectivă și se bazează în totalitate pe legea Shari‘a. În absorbire, omul se află sub o influența mai mare venită dinspre starea spirituală și profunzime lăuntrică decât dinspre rațiune și logică, însă în diferențiere, rațiunea conform legii Shari‘a este fundamentală. Se poate trece în starea de absorbire din starea de diferențiere. Totuși, pentru a te întoarce înseamnă a deveni diferențiat. Cei care rămân în absorbire sunt cufundați în plăcerile spirituale, în funcție de capacitatea spiritului fiecăruia și nu cunosc nimic altceva. Isa Mahwi a afirmat:
Cel care există în non-existența sa
nu cunoaște non-existența în timp ce există;
Cei care sunt străini de această stare nu cunosc plăcerea
în comuniune cu Cel Preaiubit.
Dacă omul rămâne la nivelul absorbirii și nu se poate întoarce la cel al diferențierii, înseamnă că nu poate înțelege ce înseamnă profetizarea. Ascensiunea înseamnă progres, dar a te coborî printre oameni după ce ți-ai încheiat ascensiunea este desăvârșire. Inițiatul are o plăcere individuală în absorbire și poate fi o oglindă individuală a adevărurilor Divine, dar diferențierea după absorbire sugerează o atitudine hotărâtă, plăcere împărtășită cu ceilalți și a servi drept o oglindă cuprinzătoare. Cei care au ajuns în acest popas sunt atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii; ei Îl deslușesc în manifestările Lui în tot, simt unitatea în diversitate și privesc diversitatea din perspectiva și prin unitate.
În ceea ce privește legătura dintre diferențiere și absorbire, ar trebui să subliniem și „diferențierea în absorbire.” Asta înseamnă că eroii stării spirituale și ai plăcerilor Îl pot discerne și observa pe Cel Preasfânt Care se manifestă diferit în funcție de diferitele oglinzi. Cât despre diferențele între oglinzi – lucruri sau ființei și evenimente care primesc și reflectă manifestările lui Dumnezeu – ele apar în funcție de capacitatea fiecărei oglinzi de a primi manifestările.
Diferențierea după absorbire este o stare mai sigură și mai bună decât prima – diferențierea înaintea absorbirii. Este starea în care călătorii spre Dumnezeu întrerup orice legătură a inimii cu toate lucrurile, cu excepția Celui Unic și se întorc cu toată ființa lor către El pentru a fi anihilați întru El. Asemenea anihilării întru Dumnezeu și subzistenței prin Dumnezeu, cei care au atins acest nivel nu deslușesc lumea și cele aflate în ea, cu toate că acestea există în fața ochilor lor. Ei trăiesc în imersiune, cu observații făcute din perspectiva lor asupra Atributelor Divine și a Calităților Fundamentale în toate lucrurile și evenimentele și sunt rătăciți în manifestările unității în oglinzile diversității. Asemenea stelelor, care, chiar dacă sunt mereu acolo, devin invizibile atunci când răsare soarele – noi ar trebui să fim pentru Dumnezeu cele mai sublime exemple – eroii acestui nivel nu pot vedea nimic altceva, afară de El, din observatorul lor în atmosfera manifestărilor Calităților Fundamentale și Atributelor Existenței Sfinte, care este îndeajuns pentru a putea fi recunoscută înaintea tuturor celorlalte.
Dintr-o altă perspectivă, un inițiat în absorbire este eliberat de corporalitate și de dimensiunea animalică a ființei sale sau moare în ceea ce privește egoul său carnal, în timp ce în diferențiere, se ridică la nivelul vieții trăite la nivelul spiritului și inimii și dobândește o nouă existență, ce are un ego îmbunătățit sau refăcut de către Cel Atotmilostiv. La acest nivel, omul mărturisește, „Mi-am pierdut egoul carnal și am dobândit un ego nou de la Cel Atotmilostiv.” și întotdeauna declară faptul că „Nu există altcineva afară de Dumnezeu”, fără a exclude liberul arbitru din actele lui. A fi conștient de realitățile Existenței și Cunoașterii care apar în stadiul siguranței bazate pe experiență, omul este fascinat de observarea autorității pe care Cel Veșnic Viu, Subzistent prin Sine o are asupra tuturor lucrurilor.
Ar trebui să subliniem faptul că, în ciuda tuturor aspectelor legate de anihilare și extaz, deosebirea este esențială pentru diferențiere. Eroii diferențierii sunt la fiecare pas al călătoriei, atenți la faptul că, deși Creatorul este Cel care a creat atât omenirea, cât și faptele lor, ei au liber arbitru, chiar dacă este compus dintr-o înclinație relativă. Ei rămân atenți la faptul că liberul arbitru le-a fost acordat, astfel încât ei sunt responsabili și răspunzători pentru păcatele și greșelile lor.
În privința diferențierii, unii oameni s-au îndreptat către extreme și s-au împotmolit în noroiul abaterilor. Potrivit acestora – Dumnezeu să ne ferească să credem asemenea lucruri – fiecare este creatorul propriilor sale fapte, iar liberul nostru arbitru are un efect absolut asupra acțiunilor. Alții cred exact opusul și afirmă că liberul arbitru nu joacă niciun rol în acțiunile omului în fața Voinței Divine absolute. Ei presupun că ființele umane sunt asemenea unor frunze galbene, împrăștiate de vânt, în fața voinței copleșitoare și autoritare. Cei care au adoptat Calea cea Dreaptă și care au fost răsplătiți cu înțelegerea adevărată a tainei Voinței Divine în relație cu liberul arbitru al omului, au recunoscut că totul vine din Voința și Puterea lui Dumnezeu, fără ca liberul arbitru al omului să fie dat la o parte. Dumnezeu ia în considerare inclinațiile omului sau libertatea de a alege, atunci când hotărăște și creează acțiunile oamenilor. O astfel de credință susține cu rugăciuni inclinațiile lor de a face binele, în timp ce îi și ajută să se lupte cu inclinațiile de a face răul, cerându-i iertare lui Dumnezeu.
Primul dintre cele dintre grupuri menționate este de obicei compus din naturaliști, materialiști și câțiva raționaliști, care atribuie fiecare lucru sau eveniment cauzelor „naturale”. Ei nu recunosc că există și altceva, în afară de ceea ce văd cu ochii lor și aud cu urechile lor.
Copleșiți de starea spirituală în care se află și de plăcerile pe care le simt, al doilea grup neagă liberul arbitru și afișează fatalism, dând impresia că oamenii sunt asemenea unor obiecte lipsite de sens.
Cât despre al treilea grup, în plus față de faptul că văd Înțelepciunea lui Dumnezeu și autoritatea, creativitatea și dispoziția în tot, în conștiința lor care își are originea în credința lor și cu percepția lor conștientă, ei recunosc că au fost înzestrați cu liber arbitru, care în realitate constă în inclinație. Deci, fără a confunda vreodată părțile Voinței Divine cu alegerile proprii făcute în actele lor, ei sunt conștienți la ceea ce se referă atunci când spun „Eu am făcut-o”. Indiferent de nivelul de plăcere sau imersiune și de felul acestora în care ei se află, nu își pierd niciodată această convingere.
Stăpânul nostru, nu ne lăsa inimile să se abată după ce Tu ne-ai îndrumat și revarsă asupra noastră milă din Prezența Ta. Bineînțeles TU, doar Tu, ești Cel Milostiv. Și revarsă depline binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed, Profetul celor care s-au întors la Dumnezeu cu pocăință, și asupra Familiei și Companionilor săi pe pământ și în ceruri.
Comments