Dervish (Derviș)
Derviș este un cuvânt care denotă om sărac, nevoiaș. Chiar dacă în termeni lumești este folosit pentru a-i descrie pe cei săraci și neputincioși, în terminologia sufită este folosit în dreptul celor care sunt conștienți de sărăcia și neputința lor în fața lui Dumnezeu. Deși sărăcia și neputința în termeni lumești sunt asociate cu cerșetoria, călătorii către Dumnezeu nu sunt săraci și neputincioși în sensul că nu cer nimic nimănui. Eroii adevărului, care s-au dedicat lui Dumnezeu, sunt mulțumiți cu ceea ce le-a dat El și sunt indiferenți față de toate celelalte lucruri. Chiar și când trec prin perioade de foamete și sete, ei se despovărează înaintea lui Dumnezeu, fără a le spune altora nevoile lor.
Un derviș este, de asemenea, privit ca fiind pragul de la ușă. Asta nu înseamnă că dervișii se umilesc în fața oamenilor; mai degrabă, înseamnă că ei sunt smeriți și, conștientizându-și nimicnicia în fața lui Dumnezeu, Îi atribuie Lui tot ceea ce ar putea avea, lucru demn de apreciat. De asemenea, ei sunt smeriți printre oameni datorită Creatorului și pentru că sunt opere prețioase ale Artei lui Dumnezeu cu toate pietrele prețioase divine inerente naturii lor.
Uneori, oamenii desăvârșiți sunt menționați ca fiind dervișii unui anumit îndrumător. Acest lucru se întâmplă deoarece este important să subliniem locul unui derviș, atât în fața lui Dumnezeu, cât și a oamenilor. În plus, uneori, oamenii simpli, smeriți, mulțumiți și îngăduitori sunt numiți derviși, însă există și unele persoane mărețe, înțelepte, cu o profundă cunoaștere a lui Dumnezeu, care sunt cunoscuți drept „săracii cu inima de sultan”, pentru că sunt mărinimoși, chiar dacă sunt săraci.
Importanți învățați sufiți descriu un derviș adevărat ca fiind un om abstinent, evlavios, drept, răbdător, iubitor, tolerant și statornic, care rupe legăturile inimii cu toate celelalte lucruri care nu au legătură cu Dumnezeu și care este devotat slujirii Sale, intenționând și depunând eforturi de a ajunge la El.
Primul pas pe care îl face un derviș este de a se reține de la păcate și de a îndeplini îndatoririle religioase obligatorii și voluntare. Al doilea pas este să fie iubitor și tolerant față de toată lumea, să vadă universul ca un leagăn al fraternității și să încerce să reprezinte natura și principiile lui Mahomed și adevărul că el este Ahmad, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Al treilea pas este să ajungă la orizontul sincerității și al bunătății desăvârșite și să-și dezvolte cunoștințele teoretice și credința bazată pe imitarea în experiență și adevăruri verificate.
În prima etapă, dervișii sunt la începutul evlaviei și demonstrează că sunt gata să înțeleagă Coranul și Islamul și să înceapă călătoria pentru a se întâlni cu Atotputernicul. Ei sunt răsplătiți în funcție de sinceritatea și curățirea intenției și avansează spre evlavie și culmile unde găsesc plăcere în Dumnezeu și, în final, în Grădinile Paradisului.
Dumnezeu cel Atotputernic spune: Cei mari dintre voi sunt
cei care I se închină lui Dumnezeu și sunt evlavioși.
Ultimul lăcaș al celui evlavios, ce I se închină lui Dumnezeu va fi
Paradisul, iar băutura lor va fi băutura Paradisului.
În a doua etapă, ei construiesc relații cu toată existența, animată sau inanimată (fără a-și îndrepta inima spre alte lucruri, afară de Cel Atotputernic) și le apreciază pe fiecare în funcție de poziția pe care o au. Ei iubesc și îmbrățișează totul, resping ostilitățile cu dragoste și răul cu binele. Ei cred că drumul pe care trebuie să-l urmeze este cel al răbdării și toleranței, nu al resentimentelor și aleargă spre rangul în care găsesc plăcerea în Dumnezeu și rostesc asemenea lui Yunus:
În fața celor care blestemă, tu să rămâi tăcut,
iar în fața celor care lovesc, să nu îți folosești mâinile.
Inima dervișului nu ar trebui să urască:
Așadar, tu nu ai putea să fii derviș.
În a treia etapă, dervișii sunt oamenii păcii și viziunii spirituale, care au pornit pe drumul ce duce către El, unde Îl pot vedea, simți și cunoaște doar pe El și unde pot fi sfinții Lui credincioși. Pentru ei, nu este nicio diferență dacă binele vine de la prieteni sau răul de la dușmani. Cu atât mai mult dacă au auzit vocea Prietenului, atunci nu vor mai simți alte suflări, afară de a Lui, și se vor elibera de interesul sau grijile pe care le au pentru alte lucruri, afară de El, dobândind o a doua natură care este influențată de „secret”. Ei cunosc ceea ce ar trebui să cunoască cu adevărat și sunt eliberați de povara de a deține informații inutile.
Toată lumea poate porni pe drumul spre a deveni un derviș. Niciun om care a pășit pe această cale nu a fost refuzat. Cu toate acestea, există anumite cerințe, pe care cel care este gata să pornească în călătorie trebuie să le îndeplinească. Tokadizade Şekip afirmă că uşa spre a deveni derviş este deschisă pentru toată lumea, dar avertizează că aceasta este modalitatea de a-ți oferi sufletul Celui Preaiubit și prin urmare, este nevoie de sinceritate și bunătate desăvârșită:
Ușa către Adevăr este deschisă celor care stau treji,
Dar cei care știu să-și sacrifice sufletele pot ajunge la Dumnezeu.
Am văzut mulți care au venit la această mănăstire de derviși,
Dornici și gata să se jertfească pe calea adevărului.
Profetul Avraam este un exemplu perfect, care ne reamintește că este posibil să ajungi la Dumnezeu dacă îți jertfești sufletul pe drumul Lui. Pe acest drum, el a ținut piept focului lui Nimrod[1] și părăsindu-și casa și țara natală, și-a așezat cortul în deșert — fie ca palatele și castelele noastre să fie sacrificate pentru acel cort. În deplină supunere față de Dumnezeu, el și-a luat soția și fiul și i-a lăsat într-o vale pustie. El a oferit „rodul inimii sale” – fiul său care i-a fost dăruit în schimbul multor ani în care și-a dorit un fiu – Adevărului Suprem, ca sacrificiu.[2] Pe scurt, el a arătat o asemenea hotărâre, putere de voință, și statornicie la fiecare pas, încât, afară de mândria omenirii, pacea și binecuvântările fie asupra lui, nu există alt egal în istoria omenirii. Este ca și cum Seyyid Nigari[3] ar fi rostit următoarele versuri despre el:
Oare cel care Îl caută pe Cel Preaiubit se luptă pentru propria viață?
Și poate oare cel care este în căutarea propriei vieți să fie în căutarea Celui Preaiubit?
Așadar, a fi derviș înseamnă a aspira să fii un erou al întâlnirii cu Cel Preaiubit, ceea ce înseamnă a-ți dedica viața pentru a dobândi buna plăcere și aprobarea lui Dumnezeu, cunoscând înțelesul și scopul poruncilor religioase. De asemenea, a fi derviș înseamnă a fi în căutarea Adevărului Suprem sub îndrumarea iubirii și a zelului și prin stăpânirea esenței, a vocii și a sufletului trupesc. Aceasta este, de asemenea, o descriere importantă. Riza Tevfik, poet și filozof turc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, prezentând caracteristicile dervișului, face lumină asupra acestui subiect, după cum urmează:
A fi derviș înseamnă a-ți domina esența;
cel captiv ego-ului său nu este derviș.
Dragostea ca îndrumător și găsirea lui Dumnezeu;
nu dulciuri, un topor, un toiag, un ac sau un băț.
Nu fi absent în numele închinării;
nu striga, nici nu dansa violent, nici nu te bate în piept!
și nici nu spumega, strigând: „O El, O Cel Atotviu!”
Menționarea lui Dumnezeu nu face parte din digestie.
Din inima ta, învață taina despre Dumnezeu;
este inima care, prin iubire, Îl vede pe Cel Iubit.
Ceea ce îl face pe cel treaz, ce are cunoașterea lui Dumnezeu, să simtă această plăcere
nu este nici găina, nici vinul, nici opiul, nici nimic altceva.
Nu aștepta minunea din stânca de la Najaf[4],
și nici despărțirea de ființele umane, de frații tăi.
Nu poți vedea Adevărul Suprem din morminte sau gropi;
un adevărat om al lui Dumnezeu este un sultan, nu un pustnic.
Peste tot sunt grămezi de suflete crude,
care este legătura ta cu ele?
Adăpostește-te în inima ta care tinde spre izolare!
Lumea nu este la fel de încăpătoare ca inima.
La început, un derviș este un student care studiază cunoștințele teoretice; reprezentarea înseamnă că el exersează ceea ce a învățat; apoi, siguranța înseamnă a simți și a experimenta mai profund ceea ce este cunoscut și practicat – în funcție de capacitatea sa. Prima etapă poate fi privită și ca Shari’a teoretică, a doua ca Shari’a practică și a treia ca Shari’a experimentată în adevăr. Un călător este un derviș pe toată durata călătoriei, prin toate popasurile sale, de la început până la sfârșit.
Anumiți învățați sufiți consideră a fi derviș ca o condiție esențială pe calea întâlnirii cu Dumnezeu. Potrivit acestora, a fi derviș are aceeași semnificație și importanță pentru curățirea sufletului trupesc, desăvârșirea inimii și dobândirea transcendenței spiritului, așa cum au tratamentul, dieta și abținerea de la obiceiurile dăunătoare, mâncarea și băutura pentru sănătate. Deoarece sfatul medicului este esențial pentru vindecarea bolilor, bolile spirituale necesită și sfatul și îndrumarea unui ghid spiritual. Caracterul unui individ este important în diagnosticarea și tratamentul bolilor corporale, motiv pentru care medicina modernă afirmă că fiecărui individ trebuie să i se acorde atenție individuală. Acest lucru este valabil și pentru bolile și tratamentul spiritual. Fiecare pacient poate necesita un tratament care este diferit, cel puțin, în detalii.
De exemplu, pentru un inițiat care nu poate fi salvat de sub presiunea corporalității sau a dorințelor corporale sau care nu poate ajunge la nivelul vieții trăite în inimă și în spirit, austeritatea este esențială. Un îndrumător care cunoaște persoana și îi poate diagnostica bine boala, îl va sfătui să renunțe la lume și la toate plăcerile vieții lumești. Dacă inițiatul și-a îndreptat atenția asupra plăcerilor celeilalte lumi, fără a-L lua în considerare pe Cel Cu adevărat Dorit și Căutat, îndrumătorul îl va îndemna să renunțe la cealaltă lume, cu plăcerile ei și să își îndrepte atenția către Adevărul Suprem. Dacă, pe de altă parte, nici lumea, nici Viața de Apoi nu îl îndepărtează pe inițiat de ținta supremă a călătoriei, dacă ambele îl ajută să își încordeze atenția asupra veșniciei, îndrumătorul îi va deschide larg ușile către lume și Viața de Apoi. Legat de acest aspect, Jalalu’d-Din Rumi spune:
Lumea înseamnă a fi nepăsător față de Dumnezeu; nu înseamnă a deține bani, argint, haine sau o familie. Profetul nostru a lăudat bogăția câștigată pe căi legale și folosită în scopul renașterii și înălțării islamului și a spus: „Cât de bună este pentru cel drept bogăția câștigată cinstit!” Dacă suficientă apă ajunge într-o navă, o va scufunda, dar dacă se află sub navă, o face să plutească. Dacă dragostea de bani nu pătrunde în inima voastră, atunci puteți înota în siguranță în oceanul călătoriei și inițierii spirituale.
Adevărații derviși, de pe vremea profetului Adam, pacea fie asupra lui până în ziua de azi, au gândit și acționat astfel. Chiar dacă nu erau numiți derviși, putem considera că oamenii verandei - companionii săraci care stăteau în vestibulul sau sala adiacentă a Moscheii Profetului din Medina – sunt primii derviși ai Umma (comunitate) musulmană. Ei au observat atât echilibrul dintre lume și Viața de Apoi, cât și drepturile Divine, cum nimeni altcineva nu a putut face-o vreodată, cu excepția Profeților, și au devenit eroi ai supunerii (față de voința lui Dumnezeu).
După Companioni, toți oamenii călătoriei și inițierii care au mers pe drumul către Dumnezeu sub diferite nume, precum ascetism sau sufism sau derviș, au împlinit sarcini importante, ca și cum ei ar fi fost sufletul și sângele care curge prin venele societății, atât timp cât nu au avut niciun interes în politică și și-au concentrat toate eforturile pe credința în Unitatea lui Dumnezeu și pe păstrarea vieții islamice în această credință. Când au acționat în sens contrar, au făcut și rău societății și s-au și ruinat.
A te folosi de faptul că ești derviș, care, de fapt, este o stare bazată pe smerenie și pe un sentiment de nimicnicie, pentru a obține beneficii lumești este un mijloc de contaminare a spiritului, atât de gravă, încât doar harul Divin special îl poate curăți.
Să-l lăsăm pe Mawlana Jalalu’-Din Rumi să aibă ultimul cuvânt:
O viață de lux este o rușine pentru derviși; o povară în inimile lor.
Cât de frumos este să te simți lipsit în fața Lui;
și având nevoie de El pe drumul Lui.
Căci fastul și luxul pe drumul spre Cel Preaiubit sunt ca spinii;
le rănesc tălpile dervișilor.
O, Doamne! Umple de binecuvântări viața mea religioasă, care este garanția nevinovăției mele, dar și cealaltă viață, către care trebuie să merg și lumea mea, în care pot fi desăvârșit. Și revarsă binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed, asupra Familiei și Companionilor săi.
[1] Nimrod a fost titlul dat regilor caldeenilor din Irak. [2] Profetul Avraam, la porunca lui Dumnezeu, l-a lăsat pe fiul său mai mare, Ismael, în valea Mecca împreună cu mama lui Agar. [3] Seyyid Mir Hamza Nigari a fost un poet sufit din Azerbaidjan. A scris poezii lirice pentru a exprima dragostea lui Dumnezeu. [4] Najaf este un oraș din sudul Irakului, sfânt pentru musulmanii șiiți.
Kommentare