Barq (Străfulgerare)

Barq (Străfulgerare)

Barq (Străfulgerare) reprezintă o lumină care îl străbate pe cel aflat la începutul călătoriei spre sfințenie. Aceasta este prima invitație pe care o primesc cei care caută să se apropie de Dumnezeu. Învățații adevărului au asociat apariția străfulgerării cu versetul (20:9-10) „Oare ai aflat tu istoria lui Moise? Când a văzut el un foc şi a zis către familia lui: „Rămâneţi [aici]! Eu văd un foc!” și au concluzionat că o astfel de străfulgerare de lumină reprezintă începutul profetizării pentru Profeți și a sfințeniei pentru sfinți.

Primii pași pe care omul trebuie să-i facă pe calea adevărului sunt credința, faptele bune și starea de veghe. De aceea, străfulgerarea poate fi considerată primul pas, nu în această călătorie, ci în starea spirituală (de sfințenie), pe care omul o întâlnește de-a lungul călătoriei.

Diferența dintre străfulgere și extaz este aceea că extazul apare în momentul întâlnirii cu Cel Preaiubit, pe când străfulgerarea apare atunci când se oferă permisiunea de a intra în sanctuarul Celui Preaiubit pentru a-L întâlni. De aceea, extazul conferă entuziasm inimii, trezind în ea o dorință arzătoare de a-L întâlni pe Cel Preaiubit, aflat în lumină, cerându-I și mai multe daruri și de a urca o treaptă mai sus. Cât despre străfulgerare, izbește ochiul ca o lumină orbitoare și îi amintește omului că ușa spre Cel Preaiubit este întredeschisă. Pentru cei care vor trece pragul sfințeniei, aducem aminte următoarele versuri de Ibnu’l-Farid[1], pline de încântare:

Oare o străfulgerare orbitoare s-a ivit dinspre Muntele Sinai,

Sau vălurile ce acoperă fața Laylei[2] au fost date la o parte?

Așa se face că în timp ce trăia în întunericul firii și a dorințelor trupești, Layla a început să se dezvăluie pas cu pas și să trimită inimilor speranța unirii. În final, nopțile s-au preschimbat în zile în inimile celor care, așa ca ea, își doreau cu ardoare unirea.

Deoarece reprezintă permisiunea de a intra pe drumul spre unire, străfulgerarea este considerată începutul călătoriei pentru cei aflați pe calea spre Adevărul Suprem. Dumnezeu Cel Atotputernic le atrage atenția celor care îi slujesc, care sunt candidați la sfințenie, cu privire la darurile Sale și Măreția Sa și cu privire la starea lor de neajutorare și sărăcie, permițându-le să descopere dragostea pentru Dumnezeu și să creeze o relație sinceră cu El, detașându-se definitiv și complet de lucrurile trecătoare, decăzute și pământești. Acestea sunt primele daruri pe care Dumnezeu le oferă. Mai mult, asemenea favorurilor revărsate asupra lui Moise pe Muntele Sinai, cei aflați la început au nevoie să simtă anumite lucruri și să preschimbe singurătatea în tovărășie (cu Prietenul cel Veșnic și Adevărat), pentru a face față mai ușor singurătății și dificultăților ce pot apărea de-a lungul călătoriei.

Străfulgerarea are și o altă fațetă, prin care celui aflat la început i se amintește de omniprezența lui Dumnezeu și i se oferă un semn cu privire la stăpânirea de sine. Această avertizare trezește în lăuntrul lor frică și spaimă. Așadar, având două aspecte – unul care aduce plăcere și dorință, și unul care pricinuiește frică și spaimă – străfulgerarea îl ajută pe călător să nu se lase pradă disperării și să nu rostească vorbe de îngâmfare care nu respectă legea Shari‘a.

Darurile care vin pe calea străfulgerării reprezintă favorurile oferite Dumnezeu călătorului; ele sunt asemenea proviziilor pentru călătorie. Sunt desfătări nevinovate, deoarece El le-a oferit celor care și-au recunoscut sărăcia. Călătorul acceptă acest favor, așa cum indică și versetul (10:58): „Spune: De harul lui Allah şi de îndurarea Sa să se bucure”. Reflectând la favorurile Divine primite, omul admite că totul vine de la El și proclamă: „Toată laudă Lui i se cuvine”, exprimând astfel că nu merita să primească asemenea favoruri, așa cum a făcut Gedai:

Tot ce am – nu sunt demn de ele;

acest favor și har – de ce sunt revărsate asupra mea?

După asta, călătorul spre Dumnezeu se pleacă în smerenie și recunoștință.

Vorbele mândriei omenirii, pacea și binecuvântările fie asupra lui, Sunt stăpânul copiilor lui Adam și totuși nu sunt deloc îngâmfat[3] sunt ca un glob în care se reflectă realitate, din orice parte este privită.

O, Doamne! Îți cer binele în întregimea lui, cu începutul și sfârșitul lui, cu lucrurile văzute și nevăzute, și un loc bun în Paradis. Și revarsă binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed, mijlocitorul ale cărui mijlociri sunt bine primite de Dumnezeu și asupra Familiei și Companionilor Lui, cei virtuoși și devotați.

[1] ‘Umar ibnu’l-Farid (1181–1235) este unul dintre cei mai respectați poeți sufiți în Arabă, a cărui descriere despre experiențele sufite este considerată cea mai frumoasă în limba arabă. A studiat pentru a lucra în domeniul juridic, dar a abandonat dreptul pentru a duce o viața solitară religioasă pe dealurile Muqattam, lângă Cairo. A petrecut câțiva ani în Mecca sau în apropiere, unde l-a întâlnit cunoscutul poet sufit as-Suhrawardi. [2] În literatura orientală, Layla simbolizează cel iubit, iar în literatura sufită, Cel Preaiubit, Care este Dumnezeu Atotputernic. [3] at- Tirmidhi, „Manaqib,” 1; Ibn Maja, „Zuhd,” 37.