Adab (Comportament)
Semnificația acestui concept se referă la cei care au o atitudine rațională și înțelegătoare, care sunt bine educați și politicoși și care îi tratează cu bunătate pe cei din jurul lor. Adab (comportament) este folosit în terminologia sufistă pentru a combate erorile și pentru a distinge factorii care duc la asemenea erori. Aici putem distinge câteva categorii „comportamentul în legea Shari‘a”, „comportamentul în slujirea cauzei lui Dumnezeu” și „comportamentul în fața lui Dumnezeu, Adevărul Suprem”. Comportamentul în legea Shari‘a înseamnă să cunoști poruncile religiei și să le aplici în viața de zi cu zi. Comportamentul în slujirea cauzei lui Dumnezeu înseamnă să fii înaintea celorlalți, atunci când vine vorba de luptă și strădanie, dar să-i pui pe ei înaintea ta atunci când vine vorba de culesul roadelor, de primirea răsplății, aprecierilor și recompenselor în urma efortului depus. De asemenea, înseamnă să îndeplinești toate condițiilor pentru a ajunge la rezultatul dorit, însă să-I atribui lui Dumnezeu toate lucrurile bune și frumoase și succesul. Cât despre comportamentul în fața lui Dumnezeu, acesta constă în „cizelarea” și „sporirea” apropierii de Dumnezeu prin stăpânirea de sine, îndepărtarea de pretențiile exagerate, de vorbele nechibzuite și comportamentul necuviincios, lucruri care nu sunt în conformitate cu Shari‘a.
O altă abordare a conceptului este cea a subcategoriilor „comportamentului în legea Shari‘a”, și anume „comportamentul în tariqa (ordinea spirituală)”, „comportamentul în cunoașterea lui Dumnezeu” și „comportamentul în adevărul suprem (obținut la finalul călătoriei spirituale)”. Prima se referă la practicarea Sunna (calea) Mesagerului lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra lui, în toate acțiunile, vorbele și deciziile sale. Cea de-a doua, împreună cu supunerea totală și dragostea perfectă, se referă la slujirea îndrumătorului spiritual, participarea la predicile lui și înfrânarea dorinței de a i se opune. Cea de-a treia constă menținerea echilibrului între apropierea de Dumnezeu și stăpânirea de sine, între frică și speranță sau așteptare, între recunoașterea sărăciei proprii și neputință, în fața favorurilor divine pe care Dumnezeu le revarsă direct asupra noastră. Cât despre a patra categorie, ea reprezintă devotamentul suprem față de Dumnezeu, îndepărtându-te de tot ce nu are legătură cu El și fără a avea așteptări și temeri, fie de natură materială sau spirituală.
Într-o anumită privință, sufismul se reduce la „comportament”; înseamnă să deții sau să fi fost înzestrat cu bune maniere potrivite oricărei ocazii, oricărei condiții spirituale, oricărei poziții sau statut. Cu toate acestea, credincioșii pot fi educați pe deplin în atitudine și comportament, doar atunci când și lumea lor lăuntrică este dominată de bune maniere. Manierele de natură superficială și iluzorie, precum a nu fi absorbit de propriul ego și a deveni o parte importanță a naturii lor, vor fi considerate doar o demonstrație exterioară și nu obiceiuri. Aceste persoane nu sunt demne de nimic în fața lui Dumnezeu, care judecă omul după lumea sa lăuntrică. Folosindu-se de stilul său expresiv, Mawlana Jalalu’d-Din Rumi descrie comportamentul caracterizat atât de aspecte adevărate, cât și de aspecte superficiale:
Pentru oamenii sufletului,
comportamentul ia naștere din lumea lor lăuntrică,
pentru că ei au descoperit tainele.
Cât despre oamenii cărnii,
ei observă doar comportamentul iluzoriu al oamenilor;
pentru că Dumnezeu nu le-a descoperit tainele,
Îl rugăm pe Dumnezeu neîncetat să ne ajute în purtarea noastră,
căci cei cu o purtare necuviincioasă nu au parte de favoruri divine.
Potrivit lui Abu Nasr at-Tusi, comportamentul poate fi sintetizat în următoarele trei paragrafe:
· Comportamentul literaților care caută frumusețea și virtutea în scrieri și discursuri. Sufiții îl consideră drept „bârfă” deoarece nu își are originea în inimă.
· Comportamentul celor care reprezintă Islamul ca religie la nivelul vieții spirituale curate și care constă în cizelarea sufletului prin disciplină, a sentimentelor cu ajutorul dragostei și fricii de Dumnezeu și de asemenea, constă în respectarea atentă a poruncilor religioase.
· Comportamentul celor care, prin autocontrol și introspecție continuă își păstrează inima curată, astfel încât nici nu își imaginează și nici nu concep cu mintea lucruri care nu sunt în concordanță cu starea de conștientizare a faptului că se află neîncetat în prezența lui Dumnezeu și că El îi supraveghează.
Cei care au atins adevărul, au acordat o deosebită importanță tuturor tipurilor de comportament și au încercat din răsputeri să îl transforme într-o prioritate, înrădăcinată în natura lor umana. Ei au transmis multe vorbe înțelepte legate de subiect, pe care chiar au încercat să îl întrupeze cu cea mai mare sinceritate. Voi menționa câteva exemple:
În tot ce ne înconjoară putem descoperi frumusețe și înfrumusețare,
frumusețea omului constă în comportament.
Există și oameni, care în ciuda originilor rușinoase,
sunt demni de cinste datorită comportamentului lor.
Următorul citat, rostit de Imam `Ali, al patrulea calif și verișorul Profetului, Allah să fie mulțumit de el, este o bijuterie de preț:
În zilele noastre, avem parte de multe ghinioane, dar nu ar trebui să ne mire.
Ce ar trebui să ne mire este cum cineva poate rămâne în picioare
și își poate păstra integritatea, înconjurat fiind de ghinion.
Frumusețea nu înseamnă hainele pe care le purtăm.
Ci, mai degrabă, frumusețea este educație și comportament.
Următorul citat este din ‘Awarifu’l-Ma‘arif, de Shihabu’d-Dinas-Suhrawardi[1]:
Credința cere proclamarea absolută a Unității Divine, fără de care, o persoană nu poate avea o credință de neclintit. Pentru această proclamare este nevoie de comportament, fără de care omul nu poate fi evlavios. Cu adevărat, cel care nu are un comportament adecvat, nu pot fi credincios.
Suhrawardi are dreptate, deoarece „profeții și-au parcurs călătoria, ținând cont de comportament și au fost aleși la Tronul lui Dumnezeu.”
De asemenea, trebuie să menționăm și următoarele comentarii, având în vedere tot ce am discutat până acum despre aspectele practice ale comportamentului sau ale unui comportament cuviincios:
....
Omul trebuie să se îmbrace într-un comportament adecvat:
fără o educație bună, omul pare gol.
Comportamentul adecvat se întâlnește la cei cu educație.
Dacă nu ai un comportament adecvat, nu te poți numi educat.
....
Ordinea lumii se manifestă prin comportament;
Repet, perfecțiunea umană se obține prin comportament.
De-a lungul secolelor, toate școlile care se ocupau cu educația morală și religioasă sau cu instruirea spirituală au subliniat importanța comportamentului adecvat în vorbire, caracterizat de gânduri curate, suflet moral și o legătură strânsă cu Dumnezeu.
Wahby spune:
Din gura ta să nu iasă vorbe nechibzuite,
fii cuviincios în vorbire.
Fii cu băgare de seamă la vorbele pe care le rostești,
ca să nu-ți pară rău mai târziu.
O altă opinie despre comportament spune:
Comportamentul cuviincios este ca o cunună de la Dumnezeu:
poart-o și ferește-te de rău.
Însă cuvintele pe care Mawlana Jalalu’d-Din Rumi le-a rostit despre comportamentul cuviincios sunt inconfundabile:
Să știți că sufletul din trupul omului este comportamentul; lumina din inima și ochii omului este comportamentul. Adam provine dintr-o lume de sus, nu de jos. Această boltă (însemnând lumea) se rotește în jurul axului comportamentului, care de asemenea este frumusețea și înfrumusețarea lui. Dacă doriți să îl striviți pe Șeitan, trebuie să știți că comportamentul cuviincios îl va omorî. Cel needucat nu este cu adevărat om, deoarece comportamentul face diferența între oameni și animale. Deschideți-vă ochii și vedeți cum Coranul, Cuvântul lui Dumnezeu, vorbește despre comportament. Mi-am întrebat mintea: ce este credința? Iar ea mi-a șoptit că este comportamentul cuviincios.
Comportamentul în ceea ce privește principiile sănătoase descrise ca vorbe și purtare consimțite de Islam și manifestate de către Sfântul Profet, pacea și binecuvântările fie asupra lui, prin vorbe, acțiuni și decizii, depășește domeniul de aplicare al răspunsului oferit aici.
O, Doamne! Îndrumă-ne către lucrurile pe care le iubești și care îți fac plăcere și răsplătește-l, o Doamne, cu binecuvântări pe profetul ales Mahomed, și Familia și pe Companionii săi, pe toți.
[1] Shihabu’d-Din Abu Hafs ‘Umar ibn ‘Abdullah as-Suhrawardi (1145–1234) a fost un teolog sufit. ‘Awarifu’l-Ma‘arif vorbește despre calea sufită. De asemenea, el îi critică pe cei a căror filosofie se bazează pe filosofia din Grecia Antică.
Comments