Puterea exemplului
Noi numim "puterea exemplului" faptul de a trăi valorile în care credem și de a pune personal în practică ceea ce spunem și povestim altora. Exemplul personal este una dintre caracteristicile importante ale marilor profeți. Profeții nu doar au transmis revelația pe care au primit-o de la Dumnezeu oamenilor, ci au fost ei înșiși exemplele cele mai frumoase ale acestor învățături în propriile lor vieți. Așa cum i-au învățat pe oameni să fie slujitori ai lui Dumnezeu, au trăit fiecare act de adorare și devoțiune în viața lor personală cu o precizie milimetrică. În acceptarea religiei lor de către societățile cărora li se adresau, pe lângă predicare, puterea exemplului a avut un rol foarte important. Se poate chiar spune că, în acest sens, exemplul lor personal a fost înaintea predicii, deoarece exemplul este cel mai important mijloc prin care predica își atinge scopul. Prin urmare, cei care urmează calea profeților, dacă doresc ca valorile în care cred să fie acceptate cu bunăvoință de către cei cărora li se adresează, trebuie să înceapă prin a le exemplifica în propriile lor vieți.
Exemplul personal al credinciosului trebuie întotdeauna să fie înaintea predicii sale. El trebuie să trăiască de două sau trei ori mai intens ceea ce predică în viața sa de zi cu zi. Modelul Suprem al Omenirii (pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui) trăia în propria viață poate de zece ori mai mult decât responsabilitățile pe care le cerea de la ceilalți. De aceea, inspira încredere celor din jur, iar cuvintele sale rezonau profund în inimile oamenilor. Oricât de elocvente ar fi predicile tale, oricât de profunde ar fi cuvintele tale, dacă nu ai puterea exemplului, nu vei putea convinge oamenii în aceeași măsură. Coranul oferă o avertizare clară în acest sens: „O, voi care credeți! De ce spuneți ceea ce nu faceți?” (Surah As Saff, 61:2). De fapt, aceasta nu înseamnă doar „Nu spuneți ceea ce nu faceți”, ci mai degrabă „De vreme ce spuneți aceste lucruri, atunci trăiți-le și aplicați-le în viața de zi cu zi”.
Eroii exemplului care îl amintesc pe Dumnezeu
Profetul nostru (pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui) a spus într-un hadis că un credincios este cineva care, atunci când este văzut, îi amintește pe oameni de Dumnezeu. Iată o măsură extraordinară pe care o putem folosi pentru a evalua devotamentul unei persoane! Credinciosul trebuie să trăiască și să exemplifice adevărurile în care crede în așa fel, prin fiecare acțiune, comportament și atitudine, încât cei care îl văd să își amintească de Dumnezeu. În zilele noastre, deși există mulți oameni care studiază științele și dobândesc cunoștințe, foarte puțini trăiesc cu adevărat ceea ce cred. Oamenii întâlnesc foarte puține exemple în acest sens. Mulți dintre cei care se prezintă ca musulmani nu reușesc să își trăiască credințele în viața de zi cu zi. Însă adevărata problemă constă în puterea exemplului, în capacitatea de a fi un model de urmat.
Poți să creezi sisteme filosofice extraordinare, poți să scrii texte literare frumoase, să elaborezi lucrări științifice sau să ții discursuri elocvente, însă, dacă nu trăiești cu adevărat cuvintele care ies din gură sau din condei, nu vei putea pătrunde în inimile oamenilor. Așa cum s-a văzut de-a lungul istoriei, multe utopii au fost concepute, multe cuvinte frumoase au fost spuse, multe filosofii au fost dezvoltate, dar niciodată nu s-a creat o lume bazată pe acestea. Însă mesajul divin adus de Modelul Suprem al Omenirii (pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui) a pus bazele unui exemplu mult dincolo de ceea ce descriau utopiile, iar efectele sale continuă până în zilele noastre. Acest mesaj încă își păstrează vitalitatea chiar și în sufletele moarte ale vremurilor noastre, suflete care s-au îndepărtat de spiritualitate și care sunt aproape de a se pierde. Pentru că el, Profetul, a fost un exemplu perfect, un model de urmat în toate privințele.
A fi o inspirație
Motivul pentru pierderea noastră de cinci sau, într-un sens mai larg, de opt secole este slăbirea puterii exemplului. Deși în perioadele timpurii ale Imperiilor Otoman și Selgiucid, sau la Ayyubizi, Zengiți sau Ilhaniți, au existat, din când în când, eroi puternici ai exemplului, aceștia nu au fost constanți. În timp, a început un declin și o prăbușire a exemplului, și în cele din urmă am fost zdrobiți sub propria noastră ruină. Așa cum spunea Maestrul Bediüzzaman, am devenit niște morminte ambulante. Drept urmare, și influența noastră a dispărut. Acum, responsabilitatea noastră este de a reînvia Islamul, trăindu-l pe deplin, fără compromisuri și într-un mod captivant.
Nu trebuie să ne rușinăm de identitatea noastră de musulmani. Nu există nimic de care să ne rușinăm în rugăciunile noastre, în credințele noastre sau în modul nostru de gândire. Faptul că suntem în dialog cu ceilalți, că dăm mâna cu ei sau că stăm la aceeași masă nu ar trebui să dăuneze puterii exemplului nostru. Trebuie mai întâi să integrăm frumusețile credinței noastre în natura noastră, să corectăm orice neajunsuri pe care le avem și apoi să fim capabili să reprezentăm aceste valori în orice context. Atunci vom fi credibili și vom câștiga încrederea celor cărora le vorbim. Să nu uităm că o duzină de eroi ai exemplului, care cred cu tărie și trăiesc pe deplin credințele lor, vor avea un impact mult mai mare decât o mie de oratori elocvenți sau o mie de scriitori talentați.
Dacă credem că ne vom face plăcuți sau că vom câștiga simpatie imitând pe alții, ne înșelăm. Cei care acționează cu această mentalitate vor fi loviți de propriile lor greșeli. Trebuie să încetăm să admirăm pe alții și să devenim noi înșine surse de inspirație prin propriul nostru exemplu de viață. Dacă este ceva de admirat, acel lucru ar trebui să fie propriile noastre valori. Trebuie să fim hotărâți în a rămâne fideli și autentici valorilor noastre. Dacă putem realiza acest lucru, dacă putem reprezenta cu adevărat valorile noastre și dacă avem un sistem imunitar puternic din punct de vedere spiritual, nu va trebui să ne temem de contactul cu alții. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu vom pierde nimic. Cei care se tem pot să își închidă complet ușile și ferestrele, condamnându-se la izolare și sufocare. Dar de ce să limităm spațiul pe care Dumnezeu ni l-a oferit?
Sinceritatea și adevărul în puterea exemplului
Dacă dorim ca valorile în care credem să își găsească ecou în inimile oamenilor, trebuie să le exemplificăm pe deplin și să ne asigurăm că acestea se reflectă în comportamentele noastre. Chiar și în acest aspect, însă, nu trebuie să lăsăm artificialitatea și constrângerea să se strecoare în comportamentele noastre. Dacă plecăm la drum cu intenția de a arăta altora laturile noastre bune, efectul exemplului se va diminua. Când ne comportăm pentru a crea o imagine bună în fața celorlalți, există riscul ca aceste comportamente să fie afectate de ipocrizie, ceea ce ar submina sinceritatea. Adevărata putere a exemplului constă în absența oricărei dorințe de a ne exprima pe noi înșine, iar frumusețile pe care le posedăm trebuie să iasă la iveală într-un mod natural și sincer prin acțiunile noastre.
Când intervine intenția sau voința, aceasta poate ucide spiritul sincerității. Spre exemplu, smerenia și modestia sunt trăsături morale importante pe care un credincios ar trebui să le posede. Totuși, ceea ce contează este ca smerenia să fie înrădăcinată în natura noastră și să se reflecte în mod natural în comportamentele noastre. O persoană care posedă această trăsătură nu trebuie să facă eforturi pentru a părea smerită, deoarece aceasta va fi oricum reflectată în mod firesc în atitudinile și comportamentele sale. Intenția de a fi smerit poate distruge tocmai smerenia pe care încercăm să o manifestăm.
Omul trebuie să-și asimileze în mod profund adevărurile în care crede, astfel încât acestea să devină o parte a naturii sale, iar reacțiile și comportamentele sale să fie consecvente.
Коментарі