7 oct. 202220 min de citit

Edirne

Edirne

Până în 1958, educația teologică formală a lui Fethullah Gülen s-a terminat. Tânărul de douăzeci de ani a solicitat și a primit tradiționalul ijaza islamic (licență pentru a preda).71 Acest lucru a oferit mobilitate lui Fethullah în calitate de lector. După cum și-a amintit mai târziu, „Cu siguranță, tatăl meu și-a dorit să plec din Erzurum. Mama s-a opus mereu. Dar, într-un final, tatăl meu a obținut ceea ce și-a dorit. După ce am obținut și consimțământul mamei mele, s-a decis să merg la Edirne. În Edirne, se afla Hogea Hüseyin Top. El era ruda noastră [din partea mamei sale]”.72 Top i-a înlesnit educația lui Fethullah (i-a obținut licența de predicare după aceea) în Edirne. Pentru următorii șapte ani, cu mici întreruperi, cu multe suișuri și coborâșuri întâlnite pe parcurs, Gülen a început să-și dezvolte și în jurul orașului Edirne o reputație extraordinară ca profesor și predicator care, în cele din urmă, a inspirat o mișcare globală.

În 1958, Edirne era un oraș de aproximativ 75.000 de oameni. Situat în extremitatea nord-vestică a Turciei, foarte aproape de granițele cu Grecia, spre sud și Bulgaria spre nord, Edirne a avut o istorie străveche. A fost un oraș foarte disputat. Și-a luat numele de la un cuceritor - împăratul roman al secolului al II-lea Hadrian (a cărui variantă etimologică este cuvântul turcesc „Edirne”). Timp de aproape un secol, din 1363-1453, a fost capitala puternic apărată a Imperiului Otoman. Iar în timpul războaielor balcanice din 1912- 1913, soldații otomani din Edirne au fost invadați. Mii de oameni au fost prinși și închiși în condiții dure, reci și sărace. Mulți au murit. Cei care au supraviețuit, inclusiv Șükrü Pașa, care este străunchiul lui Gülen, au fost eliberați de Enver Pașa (d. 1922), unul dintre „junii turci”, după aproape un an în captivitate. Enver a fost responsabil pentru alianța dintre Turcia și Germania în timpul Primului Război Mondial. De asemenea, el a fost, responsabil (nu o singură dată, desigur) pentru atrocitățile împotriva armenilor în aceeași perioadă. Abia în anul 1922, turcii au recuperat definitiv Edirne. Dar amintirile acelor perioade brutale în care au fost închiși și a înfrângerii militare au persistat. Așadar, nu ar trebui să fie o surpriză că în vârful unui deal înalt din cartierul Sarayiçi din Edirne se află Memorialul Războaielor Balcanice. Ceea ce se găsește acolo reprezintă versiunea Turciei a Mormântului Soldatului Necunoscut. Totuși, indiferent de trecutul războirii ca fundal, chiar și o privire rapidă în zare, asupra orașului Edirne, din punctul în care se află Memorialul Războaielor Balcanice este suficientă pentru a observa că Edirne este un oraș al moscheilor.

Printre zecile de moschei ale căror minarete se ridică deasupra orașului Edirne, cea mai cunoscută fără îndoială este Selimiye. Această clădire extraordinară, cu cupola centrală mai înaltă și mai lată decât cea a Hagiei Sophia din Istanbul (Ayasofya în limba turcă), a fost finalizată în 1575 și proiectată de renumitul arhitect arhitect Sinan (d. 1588). Este un monument al puterii otomane. Până la momentul finalizării moscheii Selimiye, Edirne cedase drepturile de capitală a Imperiului Constan- tinopolului, dar moscheea era (și este) un uimitor tour de force în piatră și marmură, arcade și cupole. În 1959, Fethullah Gülen nu își începuse cariera de predicator și profesor la Selimiye. El nu și-a început cariera nici la Eski Cami (Vechea Moschee), aflată la doar câțiva pași de Selimiye, care datează de la începutul secolului al XIV-lea. El nu și-a început cariera nici învățând și predicând în a treia moschee otomană din apropierea centrului orașului Edirne, Cami Burmalı - este numit așa pentru că una dintre minaretele sale este înfășurată de elice de pământ roșiatic, care se răsucesc de la bază până în vârf. În cele din urmă, Gülen va lucra acolo, în moscheea mai populară după numele său adevărat, Üç Șerefeli - numită după un alt minaret, unic prin cele trei balcoane ale sale. Üç Șerefeli este un monument remarcabil în sine. Istoricul de artă Laurelie Rae explică bine: „[unicitatea] ei era mai puternică decât splendoarea Moscheii Selimiye. Poate că am simțit că Üç Șerefeli a fost construită pentru poporul otoman, în timp ce Moscheea Selimiye a fost construită pentru Imperiul Otoman”.73 Dar Üç Șerefeli nu este locul în care a început cariera lui Gülen. Dar Gülen nu și-a început dăscălirea nici la Moscheea Darü-l Hadis, care era înconjurată de pădure, deși în cele din urmă va ajunge și acolo. Nu, prima moschee la care Fethullah Gülen a început să predea și să predice în Edirne a fost mica și liniștita Moschee Akmescit din cartierul Yıldırım. Băiatul din Erzurum găsise în Edirne o moschee asemănătoare cu Erzurum.

Când am vizitat Moscheea Akmescit în 2015, imamul aspira covorul învechit. Incontestabil, este o structură modestă; poate cea mai modestă moschee în care am intrat vreodată în Turcia. Poate era loc pentru cincizeci de oameni în rugăciune pe covor. Aproximativ douăzeci și cinci de femei se puteau ruga la balcon. Amvonul era la cinci metri deasupra solului, trei sau patru trepte mai sus. Pereții erau subțiri, covorul uzat, vopseaua avea nevoie de retușuri. Cu siguranță, când a ajuns Gülen în 1958, moscheea era nouă. De fapt, a fost inaugurată câțiva ani mai târziu de vărul Refiei Gülen, Hüseyin Top, care era imam în acel cartier. Iar după cum însuși Gülen a povestit, după ce a trecut testul la biroul Muftiului, Top a cerut ca Hogeaefendi să fie repartizat acestei noi moschei în luna următoare Ramadanului (cu permisiunea Refiei, și spre mulțumirea lui Ramiz de a-și vedea fiul plecat din Erzurum). Totuși, chiar și în 2015 cartierul era aproape rural. Am văzut un tractor pe stradă și erau două căruțe ale unui fermier încărcate cu legume și alte produse la câțiva pași de moschee. Din nou, în 1958 era nouă. Și nu a fost, cel puțin la propriu, Erzurum.

Fethullah nu a stat acolo mult timp, deși plecarea sa nu a fost din cauza lipsei membrilor primei sale congregații de a încerca să îl facă să rămână. La sfârșitul primei luni, „locuitorii cartierului au mers la Hüseyin Top și i-au cerut să-l convingă pe Gülen să rămână ca imamul lor: «Este o rudă apropiată de-a ta. Ne place foarte mult de el. Cunoștințele, virtuțile și abilitățile sale oratorice sunt unice. Solicităm să continue ca imam la moscheea noastră.»”74 Faptul că Gülen a lucrat fără salariu probabil nu i-a dăunat farmecului său. Cu toate acestea, trei obstacole stăteau în cale. Primul a fost statul: Gülen nu era încă autorizat să predice. Al doilea a fost statul: după cel de-al Doilea Război Mondial, toți bărbații cu vârsta de peste douăzeci de ani trebuia să efectueze cel puțin optsprezece luni de serviciul militar. Al treilea a fost statul: toți clericii erau numiți de stat, indiferent de preferințele localnicilor. Primul obstacol pe care Gülen l-a îndepărtat după doar câteva luni de la sosirea sa în Edirne a fost când a călătorit la Ankara și a trecut examenul organizat de stat pentru a obține autorizația de predicator. El a solicitat apoi poziția de müftü (muftiu - conducătorul regional al problemelor religioase) din Edirne, dar cel de-al doilea obstacol încă mai părea, și se va dovedi, greu de depășit, după cum vom vedea. Și cel de-al treilea obstacol a fost depășit, sau cel puțin îndurat, când a susținut un test pentru posturile disponibile din Edirne și a fost desemnat de Preșe- dinția Cultelor din Ankara (birocrația guvernamentală responsabilă de toate problemele religioase) să se alăture personalului moscheii aflate în centru - Üç Șerefeli, „moscheea cu trei balcoane”. A fost o promovare sigură.

El va servi acolo vreo doi ani și jumătate. Fiind o moschee din centrul orașului, Üç Șerefeli atrăgea credincioși printre care se numărau perso- nalități profesionale și figuri publice. Gülen și-a dezvoltat o reputație de predicator care a conectat islamul la viața de zi cu zi. Predicile sale de vineri au influențat dreptul și economia, printre alte domenii. El a predicat atât bărbaților, cât și femeilor. Și a început ceea ce este acum o practică obișnuită în Statele Unite ale Americii, dar nu era comună în islam și în Turcia la acea vreme: anunța dinainte subiectul predicii sale săptămânale pe un panou aflat în afara moscheii. De asemenea, și-a creat o reputație pentru stilul său de viață ascetic. El a locuit în moschee într-un mic ungher cu geam – aproximativ 10×20 centimetri. Nu avea căldură, nici electricitate, doar cel mai modest mobilier. Iarna era frig - Edirne este destul de nordic. Vara era cald. Gülen și-a petrecut zilele în rugăciune, studiu și pregătirea predicii, pe care le făcea de-a lungul multor ore. De asemenea, a socializat cu familia extinsă, prietenii apropiați și alți locuitori ai orașului Edirne - inclusiv politicieni, oameni de afaceri și polițiști.75 „Mi-am dezvoltat obiceiurile acolo”, a fost descrierea simplă a Gülen despre anii săi în Edirne. Unul dintre obiceiurile sale era să cumpere cărți și reviste - atât pentru propria lectură, cât și pentru a le oferi cadou. Salariul său modest și înclinația spre generozitate au însemnat, a reamintit Gülen, că, în anii săi din Edirne, „a avut deseori dificultăți financiare”. Cu toate acestea, deși se chinuia să trăiască din salariul său modest, și în ciuda faptului că „eram o fire solitară”, „am avut relații bune cu oameni importanți din Edirne”. Gülen și-a amintit în special că „am avut o prietenie strânsă cu Resul Bey, șeful poliției. De asemenea, am avut o prietenie strânsă cu patronii cafenelelor din oraș... De fapt,... un colonel de la Marea Neagră mi-a spus odată: «Suntem consăteni. Nu se poate să fii din Erzurum!»”76 Era un compliment. Dar el era din Erzurum. Într-adevăr, în timpul perioadei petrecute în Edirne a fost numit „Hogea (învățătorul) din Erzurum”. Acesta nu era un compliment, deși a avea și o notă de afecțiune: „Privește acest nou predicator. Și, nu o să vă vină să credeți, este din Erzurum!”Așa era. Ceea ce nu era încă clar, acolo se îndrepta. După cum își imaginase el, mai rămăsese un obstacol înainte de a-și putea stabilească în viața sa ca predicator: încă nu-și terminase serviciul militar obligatoriu. În consecință, tânărul de douăzeci de ani a părăsit Edirne în noiembrie 1961 și a pornit spre baza militară Mamak din Ankara.

Există puține însemnări publice rare care înregistrează ceea ce a aflat Gülen în timpul serviciului său militar obligatoriu. Gülen își amintește că s- a prezentat pe 11 noiembrie 1961 și știm că a fost în armată până în 1963, ceea ce înseamnă că și-a îndeplinit obligația față de stat. Dar știm, de asemenea, că serviciul său nu a fost lipsit de întreruperi, eforturi și dificultăți. O lovitură de stat militară - prima dintre multele din viața lui Gülen - a prăbușit Turcia în data de 27 mai, 1960. Această lovitură de stat a pus capăt guvernării Partidului Democrat, care a durat zece ani, condusă de premierul Adnan Menderes. Ulterior, Menderes a fost spânzurat după un proces condus de regimul militar, în septembrie 1961, cu doar două luni înainte de începerea serviciului militar al lui Gülen. Ankara era desigur capitala Republicii. Fiind repartizat acolo, Gülen a intrat într-un „cazan” de intrigi politice. În timpul deceniului în care s-a aflat la putere, Menderes a creat o ușoară deschidere pentru libertățile religioase în cadrul Republicii. Cel mai remarcabil lucru a fost că el a reintrodus ezan-ul sau apelul public la rugăciune, care era recitat de cinci ori pe zi de la fiecare moschee din Turcia, înapoi din turcă în limba arabă. Această schimbare a limbii a fost una dintre cele mai proeminente și cel mai puțin populare inovații ale lui Atatürk. Dar lovitura de stat a pus din nou musulmanii în poziția de apărare, iar printre liderii militari, cel mai ostil în fața religiei era un colonel pe nume Talat Aydemir. După cum și-a amintit Gülen, Aydemir ar fi putut „fi un al doilea Mussolini. El și susținătorii lui au fost posibili dictatori și au batjocorit spiritualitatea”. Acesta era atmosfera din Ankara când Gülen și-a început serviciul militar. Așa că Fethullah a știut să fie prudent când comandantul care era supraveghetorul său imediat a venit la el și l-a întrebat: „Tu ești Hogea?” Soția comandantului era bolnavă. El voia să o aducă la Gülen pentru ca tânărul imam să-i citească rugăciuni. Gülen și-a amintit că a răspuns: „Nu știu să «citesc» astfel. Dacă sunteți de părere că îi va face bine să i se citească, puteți să îi citiți dumneavoastră”. „Mai târziu”, continuă Gülen, „mi-am dat seama că el mă testase”. Adică, acest Hogea din Erzurum practică lucruri legate de superstiții? Era el o amenințare islamistă pentru Republică și virtutea ei?77

Gülen a stat în Ankara timp opt luni sau aproape jumătate din serviciul său. După aceea, s-a tras la sorți și a nimerit în İskenderun - o bază navală de pe coasta sud-estică a Turciei. Ar fi putut fi o funcție de lux, deși era foarte cald. A devenit și mai cald pentru Gülen. El predica vinerea la moscheea centrală din Iskenderun. Unul dintre ziarele locale a prezentat predicarea lui într-un mod care a alertat autoritățile - un tipar care s-a întâmplat în mod repetat în viața sa. O predică pe care oamenii nu au auzit-o cu adevărat a devenit bază pentru acuzațiile persoanelor care nu-l cunoșteau cu adevărat. Pentru scurt timp, el a fost dus în detenție disci- plinară în timpul serviciului său militar, pentru că, după cum spune chiar el, „ținea predici”. În plus, el a adus lămuriri cum că un comandant, care respecta practicile religioase, i-a permis să predice, în prezența sa. În timp ce comandantul se pregătea să părăsească unitatea lor, l-a îmbrățișat pe Gülen cu ochii în lacrimi și i-a spus că se va confrunta cu represiunea. Predicția lui a devenit realitate. Reținerea lui Gülen a fost scurtă - doar zece zile, ca „măsură disciplinară”. Acuzațiile au fost apoi retrase.78 Aceasta va fi prima detenție, dar nu ultima, pentru Fethullah Gülen.

Represiunea l-a afectat încă de când era un tânăr predicator. După cum își amintește, după o perioadă în Iskenderun, între căldură și traumă: „Am fost atât de subnutrit, încât a trebuit să fiu internat pentru epuizare și icter”.79 A urmat o scurtă perioadă înapoi în Erzurum pentru a-și reveni - despre care vom vorbi în curând.

Contextul este crucial. De-a lungul istoriei Republicii, armata turcă a fost casă pentru elitele sale. Generalii reprezentau ultima generație a schimbării. După peste un deceniu de conducere autoritară, Menderes a urmărit nu doar să creeze o ușoară deschidere pentru musulmani în viața publică. El a încercat, de asemenea, să liberalizeze economia turcă și să promoveze relațiile Turciei cu Occidentul. Cel mai remarcabil lucru a fost faptul că Turcia s-a alăturat NATO în 1952. Odată cu această alianță au urmat multe beneficii. După cum a explicat clar istoricul Carter Vaughn Findley, în mod asemănător: „Între 1948 și 1968, ajutorul militar american acordat Turciei a însumat aproape 2,5 miliarde de dolari, în afară de alte 1,5 miliarde de dolari ajutor economic occidental. Turcia anilor '50 nu s-ar fi putut bucura de o astfel de creștere economică și militară fără o asemenea investiție”.80 Această „cotitură către Occident”, sub conducerea lui Menderes, a determinat decisiv ceea ce însemna a fi turc. A fi printre elitele care au modelat societatea însemna a fi familiarizat cu cutumele europene (și, din ce în ce mai mult, cu cele americane). Iar America, lăsând la o parte victoriile Aliaților în fața Germaniei și Japoniei în al Doilea Război Mondial, nu a fost nimic mai mult decât o putere militară. În acest mediu, practica excesivă a islamului a fost, mai mult sau mai puțin, un impediment în ochii elitei, în special a generalilor.

Și două noutăți probabil contradictorii ale culturii americane la începutul anilor ’60 au modelat inevitabil cultura turcă și viața lui Fethullah Gülen. Prima a fost anti-comunismul. A doua a fost implicarea în educație. Să începem cu începutul: de la familia sa, probabil, Gülen nu a moștenit o mare dragoste pentru Rusia. Apropierea Uniunii Sovietice de Erzurum și istoria incursiunilor rusești au făcut ca turcii anatolieni să aibă suspiciuni, dacă nu chiar să fie ostili, față de Marele Urs din nord. Un efort pentru a preveni o posibilă influență rusă a fost Liga Anticomunistă a Turciei (TKMD), pe care mulți turci au susținut-o. Era o perioadă în care erai fie comunist, fie anti-comunist. Gülen, ca musulman devotat, înclina în mod firesc către al doilea grup. Deși a fi anti-orice nu era deloc aspirația principală a lui Gülen, pentru o scurtă perioadă, el a luat parte la discuția care se desfășura în acei ani cu privire la înființarea unei filiale a TKMD în Erzurum. Discuțiile nu s-au concretizat, iar Gülen a avut prea puține legături cu anticomunismul pe tot parcursul vieții.

Desigur, TKMD își are rădăcinile în perioada Războiului Rece din anii '50, unde națiuni din întreaga lume trebuia să aleagă tabăra din care voiau să facă parte. De asemenea, unii anti-comuniști turci ar fi avut sprijin din partea Occidentului pentru activități de contra-insurgență.81 În mod firesc, cei care urmăresc teoria conspirației interpretează scurta participare a lui Gülen la discuții despre deschiderea unei filiale a Ligii Anticomuniste o dovadă clară a persuasiunii sale politice dăunătoare. Este adevărat că sunt foarte puține gânduri ale lui Gülen, chiar și din scrierile sale timpurii, care ar putea fi percepute ca fiind prietenoase cu comunismul în stil Hrușciov, instaurat de stat. Dar, de asemenea, este adevărat că nu este aproape niciun cuvânt ostil față de Rusia sau marxism, ca ideologie politică. Evident, ca musulman, Gülen nu era fan al ateismului sovietic. Deci, dacă ar fi fost un anti-comunist - și acesta ar trebui să fie un DACĂ foarte puternic, ar fi fost din motive geografice, istorice și teologice - mai mult decât politice. Faptul că Gülen a cochetat cu această Ligă politică la începutul carierei sale, iar aceasta s-a întâmplat să coincidă cu interesele americane, a fost probabil o coincidență. Nu există dovezi că ar fi existat ceva mai mult. De exemplu, mulți dintre participanții la TKMD au mers la înființarea Partidului de Acțiune Naționalistă de dreapta (MHP) în 1969. Gülen nu a avut nicio legătură cu acest eveniment.

Investiția americană în educație care a avut loc în această perioadă a lăsat o amprentă mai trainică în întreaga lume. Datorită valului de înscrieri în urma programului GI Bill și datorită creșterii economice americane, universitățile americane au înflorit în anii '60, devenind unele dintre cele mai bune din lumea occidentală. Iar educația occidentală s-a concentrat în mod clar, în acel deceniu, pe „marile cărți” de arte clasice și științe. Gülen a devenit o parte a acestei tendințe culturale globale. El a făcut acest lucru folosind influența unei surse puțin probabile, dar nu inimaginabile: un comandant militar. Gülen citise profund nenumărate surse islamice. Nu era un cunoscător la fel de bun al surselor dincolo de teologia și filozofia islamică. Așadar, a fost norocos, după cum își amintește, că în timpul său la Iskenderun, „a existat un comandant foarte bun care a insistat să citesc clasicii occidentali”.82 Gülen a urmat ordinul comandantului său. O listă a autorilor occidentali la care Gülen pe care îi menționa cu lejeritate (nu întotdeauna în mod favorabil) în învățăturile și predicile sale îi includ, printre mulți alții, pe Camus, Dante, Dostoievski, Freud, Pascal și Shakespeare.

Filozoful Jill Carroll a studiat unele dintre influențele occidentale care apar în scrierile lui Gülen. A găsit legături între gândirea lui Gülen și a lui Platon, Immanuel Kant și chiar Jean-Paul Sartre. Aceste influențe nu sunt întotdeauna directe și (într-o oarecare măsură) se exclud reciproc. Este greu să ni-l imaginăm pe Kant sau Sartre luând parte la o cină prietenoasă, cu mult mai puțin armonie filosofică. Mai degrabă, după cum explică Carroll, ea asociază

pe Gülen cu acești alți gânditori umaniști pentru că opera sa, la fel ca a lor, se concentrează pe probleme centrale ale existenței umane, care au fost mult timp parte a discursului umanist atât în formele sale religioase, cât și în cele non-religioase. Cu alte cuvinte, acești gânditori sunt preocupați de întrebări de bază despre natura realității umane, viața umană bună, starea și moralitatea. Mai mult, acestea ajung la concluzii similare cu privire la multe dintre aceste probleme și întrebări după ce au deliberat despre ele din propriile tradiții și contexte culturale.83

Gülen a devenit un umanist islamic. Acest lucru s-a întâmplat în principal prin influențe musulmane. Dar poate că acest comandant merită și el recunoaștere pentru sfatul pe care i l-a dat lui Gülen de a citi operele clasice.

În timpul concediului medical din 1963, impus de starea sa de sănătate, la care a făcut referire anterior, Gülen s-a întors în Erzurum. A stat acolo trei luni. Nu era, s-ar părea, un infirm. „În timp ce eram în Erzurum”, își amintește el, „m-am întors și la Halk Evi (Casa Poporului)”. Mișcarea Halk Evi a fost una dintre încercările lui Atatürk de a înlocui islamul cu ceva diferit. Casele se găseau în întreaga Turcie. Cea din Erzurum era obișnuită - o combinație de hotel, cămin studențesc, loc de spectacol și cafenea.84 Gülen își amintește, de asemenea, că în timpul convalescenței sale, mama lui era dornică să-l vadă căsătorit. Potrivit unei surse, Refia i-a spus lui Fethullah că „ar fi o idee bună să te legi”. Dialogul despre această chestiune a fost, după cum își amintește Gülen, scurt, deși cu o urmă de umor. „Mamă”, a răspuns Fethullah, „m-am legat deja cu slujba [hizmet] în islam. Dacă mă mai legi și tu, nu mă voi mai putea mișca!”85 Cu toate acestea, aceasta nu a fost ultima încercare pe care părinții săi o vor face pentru a-l căsători pe Fethullah.

Dar cel mai important eveniment în timpul convalescenței sale în Erzurum a fost invitația de a participa la un seminar despre Mevlana Rumi, care a avut loc la Casa Poporului. I s-a părut o onoare. Au participat mulți oaspeți distincți. „Eram prea tânăr” pentru a face parte cu adevărat din program, își amintește el. Dar tânărul predicator a adăugat un punct de vedere diferit. „Toți vorbitorii de dinaintea mea au încercat să-l arate pe Mevlana ca pe un panteist”, și-a amintit el. „[Așadar, am încercat] să creez imaginea lui Mevlana ca a unui adevărat personaj islamic”.86 Să fim clari, asta nu înseamnă că Gülen l-a prezentat pe Rumi drept „conservator”. Mai degrabă, modul de gândire care i-a determinat pe alții să-l vadă pe Rumi ca panteist era de fapt ceea ce Gülen considera că este în centrul islamului autentic.

Trimiterile la Rumi și la poezia clasică turcă și islamică în general sunt presărate frecvent în scrierile lui Gülen. Pentru a evidenția legătura dintre Rumi și Gülen în fața unor cititori americani (majoritatea) creștini, teologul Ori Soltes a descris:

Ca sufist practicant - adept al misticismului musulman - Gülen este familiarizat cu paradoxul și și-a format gândirea în conformitate cu paradoxurile inerente ale misticismului. Dumnezeu este în noi și Dumnezeu este inimaginabil dincolo de noi. Dumnezeu este inaccesibil, cu toate că cele mai multe profunzimi ale lui Dumnezeu sunt accesibile. Pe măsură ce misticul îl caută pe Dumnezeu, Dumnezeu caută misticul. Trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu din adâncimea propriei noastre tradiții; există numeroase tradiții ale căror poteci ne conduc spre... Dumnezeu.87

Aici, Soltes folosește termeni precum „sufi”, „misticism” și „paradox”, pentru a indica influența profundă din poezia lui Rumi în viața și gândirea lui Fethullah Gülen.

Mai concret, acea influență s-a centrat pe folosirea iubirii. Poate că serviciul militar al lui Gülen i-a oferit o lecție importantă, arătându-i cum nu trebuie să fie un musulman; arătându-i limitele puterii ca forță. Poate că întâlnirea lui cu armata a lămurit necesitatea iubirii pe care Rumi le-a exprimat atât de elocvent și pasional. Lungul pasaj ce urmează a fost scris mult mai târziu în viața lui Gülen (1999), dar este un bun exemplu al influenței lui Rumi asupra gândirii lui Gülen:

Nivelul de înțelegere și apreciere a celuilalt depinde de cât de bine recunoaștem calitățile și bogățiile pe care le posedă fiecare persoană. Putem rezuma acest concept cu o gândire bazată pe o afirmație a Profetului, pacea și binecuvântarea fie asupra lui: „Un credincios este oglinda altui credincios”. Putem extrapola această afirmație, deoarece „un om este oglinda altui om”. Dacă reușim să facem acest lucru, precum și să putem înțelege și să apreciem bogățiile ascunse în cadrul fiecărei persoane, vom înțelege, de asemenea, cum să facem legătura dintre aceste bogății și adevăratul lor Proprietar, iar astfel, vom accepta că orice lucru frumos, afectuos sau iubitor din acest univers aparține lui [Dumnezeu]. Un suflet care poate simți această adâncime spune, așa cum ne-a arătat și Rumi, povestindu-ne în limbajul inimii: „Vino, vino și te alătură, întrucât suntem oamenii iubirii devotate către Dumnezeu! Vino, vino prin ușa iubirii, alătură-te nouă și stai cu noi. Vino, să vorbim unul cu altul prin inimile noastre. Să vorbim în taină, fără urechi și ochi. Să râdem împreună fără buze sau sunete, să râdem ca trandafirii. La fel ca gândul, să ne vedem unii pe alții fără cuvinte sau sunete. Deoarece suntem toți la fel, să ne strigăm unii pe alții cu inimile noastre, fără să ne folosim buzele sau limba. Pe măsură ce mâinile noastre sunt împreunate, să vorbim despre asta”.... Gândirea islamică ne vede pe fiecare dintre noi ca pe o manifestare diferită a unui minereu unic, ca aspecte diferite ale unei realități. Într-adevăr, oamenii care s-au adunat în jurul punctelor comune... seamănă cu membrele unui corp. Mâna nu trebuie să concureze cu piciorul, limba nu critică buzele, ochiul nu vede greșelile urechilor, inima nu se luptă cu mintea.

Deoarece suntem cu toții membre ale aceluiași corp, ar trebui să încetăm [orice] dualitate care încalcă însăși uniunea noastră.88

Gülen se inspira în mod repetat din sentimentul profund al unității iubitoare a lui Rumi, după cum va fi manifestat în întregul univers în anii ce vor urma.

La sfârșitul anului 1963, Gülen s-a întors în Iskenderun pentru a-și fina- liza serviciul militar. Statu quo-ul a fost tulburat, din nou, de prezența sa. Astfel de conflicte au prevestit o mare parte din viața sa. El a predicat în diverse moschei, iar oamenii s-au înghesuit să-l asculte. Conform unei surse:

Într-o zi s-a dus la o moschee să țină o predică. El a condus rugăciunea de vineri. Când a părăsit moscheea, a văzut ceva ciudat. Moscheea era înconjurată din toate părțile de soldați. Unul dintre comandanți a strigat: „Împușcați-l pe acest individ!”

Chiar în acel moment, Gülen a alergat la comandantul escadronului, l-a salutat și s-a predat. Astfel, a fost evitat marele incident planificat de un comandant care nu îl putea tolera.

Nereușind să provoace un incident așa cum plănuise el, animozitatea comandantului față de Gülen a crescut și mai mult. Acesta a fost arestat și s-a început o anchetă...[În cele din urmă] Gülen a fost eliberat și a continuat să își îndeplinească datoria militară.89

După ce și-a încheiat (cineva ar fi tentat să spună „a supraviețuit”) serviciului militar, Gülen s-a întors din nou în Erzurum pentru o scurtă vizită familiei sale, înainte de a se întoarce la vocația sa în Edirne.

Acum, însă, Gülen fusese numit „imam delegat” la Moscheea Dar’ül Hadis; a împărțit amvonul cu un alt imam care era bolnav.

Pe lângă predicare, Gülen a mai lucrat ca dascăl la școala de Coran asociată cu moscheea. În cea de-a doua perioadă a sa în Edirne, Gülen a beneficiat de prietenia și sprijinul unui protector, Suat Yıldırım, care fusese numit müftü sau imam șef în Edirne. De fapt, Gülen locuia în aceeași casă cu Yıldırım. Acest lucru nu l-a protejat de supravegherea și hărțuirea autorităților seculare. Amintiți-vă din nou contextul. Guvernul încă nu privea cu ochi bun niciun lider religios care făcea altceva pe lângă îndatoririle lui „oficiale”. Gülen s-a dovedit a fi carismatic. Atrăgea în special tineri către studiile Coranului la Dar’ül Hadis. Pe lângă predicare și predarea obișnuită, Gülen a organizat și discuții teologice neoficiale sau conversații - sohbetler, despre care vom vorbi mai multe în Capitolul 2. În orice caz, în 1964, „poliția a descins în moschee și a reținut multe persoane, inclusiv pe Gülen”. Cazul a ajuns la proces. Martorii au depus mărturie în favoarea lui Gülen, dar și împotriva lui. Câțiva îl acuzau pe Gülen că a încurajat revoluția și violența. Gülen s-a apărat singur, afirmând că mulți dintre cei prezenți în sala de judecată l-au auzit vorbind în numele „păcii, armoniei și siguranței” și l-au auzit afirmând că „nu devin musulmani pentru a incita la revolte”. Mulți dintre martorii împotriva lui Gülen au fost prinși între declarații contradictorii. În cele din urmă, a fost absolvit de toate acuzațiile și eliberat. Însă, una dintre surse a tras o concluzie revelatoare: „Administratorii provinciali nu l-au lăsat pe Gülen în pace, iar Edirne a devenit un loc insuportabil. În cele din urmă [la începutul anului 1965], a fost numit în funcție la Kırklareli”.90

Kırklareli este o provincie diferită, dar se află tot în Turcia, la doar 90 de kilometri spre est de orașul unde Gülen găsise lucruri insuportabile. Având în vedere distanța mică și reputația în dezvoltare a lui Hogea din Erzurum, nu este deloc surprinzător că el a fost supravegheat de stat în orice moment. Un eveniment notabil din această perioadă a fost când Gülen l-a invitat la Moscheea Kırklar pe poetul Necip Fazıl Kısakürek. Poate că Gülen s-a gândit la această invitație ca un răgaz de la ostilitatea continuă din partea poliției. Cât de periculos ar putea fi un poet? În realitate, probabil că lucrurile s-au înrăutățit. Kısakürek, care a murit în 1983, era până în 1965 la fel de faimos pentru înclinațiile sale politice, cât și pentru poezia sa. În anii ’40, a fondat un ziar, Marele Orient, la care era și editor. Ziarul era dedicat, după cum sugerează numele său, ipotezei că Orientul a avut o sursă de civilizație care merită la fel de mult să fie elogiată precum cea din Occident. Kısakürek a înțeles că islamul (în special în formele sale sufiste, Nakșibendi) este soluția problemelor sociale; ceea ce i-a determinat pe unii să-l eticheteze ca „islamist”.91 Sigur, Kısakürek nu era un fan al regimului kemalist; iar la rândul său, sistemul social-politic kemalist nu era tocmai un fan al lui. Kısakürek a văzut atât capitalismul, cât și comunismul ca ideologii „occidentale” cărora trebuie să ne opunem, dar a subliniat în special defectele comunismului. El a anticipat dezintegrarea Uniunii Sovietice (cu patruzeci de ani înainte de a se întâmpla) și a prevăzut că pră- bușirea comunismului ar putea fi o ocazie pentru musulmani de a-și redobândi influența și de a obține puterea. Totuși, datorită tuturor înclinațiilor sale politice, Kısakürek a fost foarte popular ca poet în rândul comunităților musulmane respectuoase.92 Așadar, invitația a fost cel puțin un semn că influența lui Gülen creștea.

Funcția lui „Hogea de la Erzurum” în Kırklareli a fost de scurtă durată, doar un an. S-a încheiat cu un „turneu anatolian” de douăzeci de zile. El a vizitat și a vorbit la diferite moschei din centrul Turciei, încheind în capitala Ankara. Acolo a avut programată o întâlnire cu Yașar Tunagür, deputat în cadrul Președinției Cultelor și care se transforma într-un prieten - într-o alianță care se va dovedi foarte utilă de-a lungul anilor. Acum avea un apărător într-o poziție înaltă. Tunagür se mutase recent din Izmir în Ankara - unde a lucrat ca predicator și profesor la Moscheea Kestanepazarı. Nu întâmplător, după încă o scurtă perioadă în Erzurum, Gülen va fi numit la această moschee.93 În Izmir s-a format nucleul Hizmet-ului ca mișcare a societății civile. Această mișcare s-a concentrat, lucru deloc surprinzător, pe învățare. Fethullah Gülen găsise în educație o cale spre o lume mai vastă decât i-a oferit modul în care a fost el crescut în Erzurum. El va transmite acest angajament față de învățare tuturor celor care au venit în contact cu el.

Edirne

Postări recente

Comments

Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

Politica de retur