M. Fethullah Gulen
Zuhd (Asceza)
Zuhd, care înseamnă literalmente renunțarea la plăcerile lumești și rezistența în fața dorințelor trupești, este definit de sufiți ca indiferență față de poftele lumești, trăirea unei vieți austere, alegerea de a te abține de la păcat cu frica de Dumnezeu și disprețuirea aspectelor trupești și materiale ale lumii. Asceza este, de asemenea, descrisă ca renunțarea la ușurința și confortul temporar al acestei lumi de dragul fericirii eterne în Viața de Apoi. Primul pas în asceză este intenția de a evita ceea ce a fost interzis și de a te angaja doar în ceea ce a fost permis. Al doilea și ultimul pas este să fii circumspect, extrem de atent chiar și atunci când faci ceea ce este permis.
Un ascet este statornic în a-și îndeplini responsabilitățile, nu este dărâmat de nenorociri și evită capcanele păcatului și ale răului întâlnite în timpul călătoriei. Cu excepția necredinței și a îndrumării problematice, un ascet este mulțumit de felul în care Creatorul îl tratează, caută să atingă plăcerea lui Dumnezeu și sălașul veșnic prin binecuvântările și bunătățile pe care El le oferă, și îi îndrumă pe alții către adevărul absolut. În urechea inimii sale, răsună anunțul Divin. Spune: „Plăcerea acestei lumi este mică, iar Lumea de Apoi este mai bună pentru cei care se tem [de Allah] şi [acolo] nu veţi fi nedreptăţiţi nici cât un firicel! (4:77). Porunca: Ci caută cu ceea ce ţi‑a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! (28:77) iradiază prin toate celulele creierului său. Avertismentul Divin: Şi nu este această viaţă lumească decât joacă şi glumă, însă în Lumea de Apoi este viaţa cea adevărată! Dacă ei ar şti! (29:64) îi pătrunde în cele mai intime simțuri.
Unii au descris asceza ca respectarea regulilor Shari‘a, chiar și în momentele de depresie și mai ales în timpul dificultăților financiare, și trăirea pentru alții sau luarea în considerare a bunăstării și fericirii lor, în timp ce te bucuri de bunăstare și confort. Alții au definit-o ca fiind recunoștința pentru bunătatea lui Dumnezeu și îndeplinirea obligațiilor aferente și abținerea de la a avea bani și bunuri, cu excepția intenției de a sluji, înălța și promova Islamul.
Acești lideri sufiți renumiți precum Sufyan ath-Thawri[1] considerau asceza drept acțiunea unei inimi dedicate aprobării și facerii pe plac lui Dumnezeu, închisă ambițiilor lumești, mai degrabă decât a se mulțumi cu hrană și haine simple.[2] Potrivit acestor sufiți, există trei semne ale unui adevărat ascet: a nu simți nicio bucurie pentru lucrurile lumești dobândite sau durere pentru lucrurile lumești ratate, a nu simți nicio plăcere atunci când este lăudat sau neplăcere când este criticat sau învinovățit, și preferința de a-L sluji pe Dumnezeu mai presus de orice altceva.
Precum frica și speranța, asceza este o acțiune a inimii; totuși, asceza diferă prin faptul că afectează faptele omului și se manifestă prin ele. Indiferent dacă este conștient sau nu de asta, un ascet adevărat încearcă să urmeze regulile ascezei în toate acțiunile sale, cum ar fi mâncarea și băutura, mersul la somn și trezirea, vorbirea și tăcerea și rămânerea în solitudine sau acțiunea de a fi cu oamenii. Un ascet nu arată nicio înclinație către atracțiile lumești. Rumi exprimă acest lucru în următoarele cuvinte potrivite:
Ce este lumea? Este nepăsarea lui Dumnezeu;
nu veșminte, nici monedă de argint, nici copii, nici femei.
Dacă ai bunuri lumești în numele lui Dumnezeu,
atunci Mesagerul a spus: Cât de minunată este proprietatea pe care o are un om drept![3]
Apa dintr-o navă o face să se scufunde,
în timp ce apa de sub ea o face să plutească.
Posesia bunurilor materiale sau a bunăstării nu contrazice asceza – dacă proprietarul își poate controla posesiile și nu este acaparat de ele. Cu toate acestea, gloria omenirii, asupra lui fie pacea și binecuvântările, cel mai adevărat ascet din toate punctele de vedere, a ales să trăiască ca cel mai sărac dintre oamenii săi[4], pentru că trebuia să dea cel mai excelent exemplu pentru comunitatea sa – în special pentru cei însărcinați cu răspândirea adevărului. Astfel, el nu i-a făcut pe alții să creadă că misiunea sacră a Profeției ar putea fi abuzată pentru a câștiga avantaje lumești. El a trebuit, de asemenea, să-i urmeze pe predecesorii săi, care au proclamat: răsplata mea nu este decât la Allah (10:72; 11:29) și să dea un exemplu pentru viitorii cărturari care vor transmite Mesajul Său. Din aceste motive și din alte motive similare, a dus o viață austeră. Cât de frumoase sunt următoarele cuplete ale lui Busayri[5], care exprimă modul în care Profetul și-a păstrat inocența și indiferența, chiar și în vremea nevoii absolute și a sărăciei:
Pentru a nu simți foame, și-a înfășurat un brâu în jurul pântecului
peste pietrele care îi apăsau pe stomacul binecuvântat.[6]
Munții uriași care-și doreau aur i s-au oferit,
dar el — acel om nobil — le-a rămas indiferent.
Nevoile lui urgente au arătat în mod decisiv asceza,
căci acele nevoi nu au putut să-i afecteze inocența.
Cum ar fi putut nevoile să-l invite în lume pe cel
Dar pentru care lumea
nu s-ar fi născut din inexistență?
Există multe vorbe frumoase despre asceză. Următoarele, cu care încheiem acest subiect, aparțin lui ‘Ali, cel de-al patrulea Calif și văr al Profetului, pacea și binecuvântările fie asupra lui:
Sufletul plânge în dorința lumii, în ciuda faptului că
știe că mântuirea constă în renunțarea la ea și la ceea ce este în ea.
Un om nu va avea nicio locuință în care să locuiască după moartea sa,
decât aceea pe care și-a zidit-o înainte de a muri.
Bunurile noastre — le-am adunat pentru a le lăsa moștenitorilor;
casele noastre — le construim pentru a fi ruinate de timp.
Sunt multe orașe construite și apoi ruinate; ziditorii lor — moartea a venit după ei.
Fiecare suflet – chiar dacă se teme cumva de moarte,
prețuiește ambițiile de a-și întări dorința de a trăi.
Omul își manifestă ambițiile, dar timpul le șterge;
sufletul omului le înmulțește, dar moartea le pune capăt.
O Doamne! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și dă-ne posibilitatea să-l urmăm și arată-ne minciuna ca fiind falsă și dă-ne posibilitatea să ne abținem de la ea. Amin, o, Cel mai Milostiv dintre cei milostivi.
[1] Ath-Thawri, Sufyan ibn Sa‘id (d. 161 AH/778 CE) A fost unul dintre cei mai de seamă asceți și învățați ai Hadith în al doilea secol al Islamului. [2] Abu Nu’aym, Hilyatu’l-Awliya’, 6:386. [3] al-Bukhari, Adabu’l-Mufrad, 112; Ibn Hanbal, al-Musnad, 4:197. [4] al-Bukhari, “Riqaq,” 15; Muslim, “Zuhd,” 18-36; at-Tirmidhi, “Zuhd,” 35, 38. [5] Muhammad ibn Sa‘id al-Busiri (Busayri) (1212–1296) s-a născut și a trăit în mare parte în Egipt. A studiat atât științele Islamice, cât și limba și literatura. Este în principal cunoscut pentru opera Qasidatu’l-Burda (“Elogiul Veșmântului” ), pe care a scris-o ca preamărire a Profetului nostru Mahomed, asupra lui fie pacea și binecuvântările. (Tr.) [6] al-Bukhari, “Maghazi,” 29; Muslim, “Ashriba,” 143.
Comments