WASIL (CEL CARE A AJUNS)
Wasil simbolizează un erou al spiritualității care a atins punctul final al călătoriei, pe care a făcut-o pentru a dobândi cunoașterea desăvârșită a lui Dumnezeu și care este foarte atent să respecte poruncile Sale în paralel cu profunzimea acestei cunoașteri. Un wasil a atins, de asemenea, cel mai înalt punct de la orizontul inimii și spiritului, de unde manifestările Divine pot fi observate. În limba turcă, o asemenea persoană este denumită și eren (cel care a ajuns și s-a maturizat sau cel ce are o realizare desăvârșită).
Termenul wasil indică un erou al adevărului ale cărui eforturi speciale au fost încununate cu un ajutor special și a cărui devoțiune și momente specifice în care s-a întors la Dumnezeu au fost încununate cu o sfințenie deosebită și care, prin urmare a fost onorat cu o apropiere de Dumnezeu, ce nu poate fi descrisă. Un wasil este o persoană sinceră, atrasă în permanență către Dumnezeu în extaz spiritual și care și-a chibzuit voința astfel încât să ajungă și să întâlnească Adevărul Suprem. Un astfel de om este și un îndrumător care îi îndreptă, fără nicio abatere, pe alții la Dumnezeu. Tokadizade Şekip[1] a atras atenția asupra acestei caracteristici a unui wasil:
Steaua mea lumina slab și norocul nu-mi surâdea;
Zilele treceau în întunecime.
Dar într-o zi, mi-a sărit în ajutor cel cu o împlinire desăvârșită,
Zile mărețe am trăit apoi, și veacuri fericite.
Fie că se află în timpul călătoriei, fie că a ajuns orizontul întâlnirii cu Dumnezeu, un wasil respectă cu strictețe ceea ce a poruncit și ceea ce a interzis Dumnezeu și încearcă din răsputeri să-și îndeplinească pe de-a-ntregul îndatoririle privind închinarea, ținând cont în permanență de Măreția Lui inegalabilă. Chiar de sunt pe deplin sinceri și serioși în închinarea lor, totuși tremură de teamă la gândul că își nu pot respecta îndatoririle față de Dumnezeu. Cu o sensibilitate direct proporțională cu eforturile lor și având o profunzime transcendentală, ei fac tot ceea ce pot pentru a-și îndeplini responsabilitățile. O astfel de închinare, sinceră și profundă, și astfel de eforturi, neîncetate și oneste, au parte de o răsplată suplimentară din partea Celui Atotputernic. Așa cum se spune și în Tradiția Profetică, al cărei mesaj vine direct de la Dumnezeu, Atunci când îl iubesc, Eu sunt urechile cu care el aude și ochii cu care el vede,[2]Cel Atotputernic, ce revarsă daruri necontenit, îl face pe wasil să audă ceea ce va fi auzit și să vadă ceea ce va fi văzut. De asemenea, îl va face să aibă parte de o călătorie în jurul popasului în care este iubit de El, pentru a ajunge orizonturi unde wasil va înțelege pe deplin lucrurile care Îi sunt plăcute.
Deși toți cei care au ajuns punctul final discutat au anumite caracteristici desăvârșite comune, există și unele diferențe semnificative între ei în ceea ce privește natura specifică și caracterul lor relativ exhaustiv al realizărilor lor.
Unii dintre ei se află într-o stare continuă de extaz, cufundați în experiența de a fi în compania constantă a lui Dumnezeu și își trăiesc viața cu mintea, logica și gândirea îndreptate spre țintă și sub călăuzirea și protecția manifestărilor Divine. Orice abatere de la țintă este exclusă, căci, din moment ce ființa sau conștiința lor a fost mistuită de razele „Chipului” Divin, ei nu pot vedea, auzi sau simți pe nimeni altcineva afară de El și trăiesc fără încetare într-o beție spirituală. Beția lor este atât de mare încât nici nu se gândesc să strige, aflați pe țărmurile lucidității sau pe malurile rațiunii trupești. De fapt, se poate spune că, chiar dacă vor să facă acest lucru, ei nu pot. Este adevărat că anumite persoane care au ajuns la acest rang au avut parte de o anumită confuzie, dar acest lucru s-a întâmplat rar. E posibil ca unii dintre cei care se află la acest nivel să își piardă puterea rațiunii, cea care îi face pe oameni responsabili de acțiunile lor, pur și simplu pentru că intensitatea sentimentelor lor de atracție față de Dumnezeu este mult prea mare; astfel, anumite atitudini, vorbe sau acțiuni care iau naștere de aici pot intra în contradicție cu legea Shari‘a. De exemplu, vorbele rostite de Jibali Baba[3] și cuvintele precum „În mantaua mea, nu există nimic altceva decât Dumnezeu!”, „Slăvit să fiu, cât de măreț sunt întru calitățile mele fundamentale!” și „Eu sunt Adevărul!” - care au fost rostite de Bayazid al-Bistami,[4] Junayd al-Baghdadi,[5] și respectiv, Mansur al-Hallaj, oameni considerați a fi printre figurile de vază ale sufismului – și alte afirmații similare sunt pur și simplu puse pe seama intensității sentimentului de atracție și a beției lor spirituale.
Spre deosebire de epuizarea și calmul survenite în urmare unirilor în termeni fizici, un wasil este întotdeauna activ, parcă programat să acționeze, să observe, să iubească și să învețe necontenit. Acesta este motivul pentru care există o continuitate în relația dintre viața spirituală a wasil-ului cu veșnicia, pe când iubirea trupească se stinge din cauza acestei uniri. Unirea spirituală sau întâlnirea cu Dumnezeu la sfârșitul călătoriei spirituale este atât de diferită, încât plăcerea ei continuă să crească din ce în ce mai mult; cel care a ajuns în acest punct trăiește mereu situații noi de unire, parcă primind-o ca pe o răsplată în fiecare clipă. Nasimi[6] sugerează acest tip de unire, care este cel mai înalt punct pe care trebuie să îl atingă călătorul înspre Dumnezeu, și spune:
Locul în care mă aflu s-a transformat într-un spațiu inexistent;
Acest trup al meu în suflet pe deplin s-a transformat;
Vederea lui Dumnezeu mi s-a manifestat;
Și m-am văzut îmbătat de întâlnirea cu El.
Adevărul a strigat către mine: „Vino, iubite, apropie-te de Noi!
Acesta este locul apropierii;
Te-am găsit credincios!”
Unul dintre factorii importanți pentru ca un călător să poată ajunge în acest punct, pe lângă un anumit aspect legat de liberul arbitru, este sentimentul de atracție față de Dumnezeu. Se spune că un sentiment de atracție față de Dumnezeu, Adevărul Suprem, este de fapt mai bun decât actul de închinare îndeplinit de omenire și djinni în mod formal, iar acest lucru a fost vehiculat printre sfinți pentru a sublinia faptul că sentimentul de atracție față de Dumnezeu este calea spre apropierea lui Dumnezeu, pe care atât oamenii, cât și djinni o pot dobândi dacă se închină în mod repetat și regulat.
Uneori, sentimentul de atracție vine ca o răsplată Divină în schimbul intenției de neclintit și statorniciei pe care un inițiat le are pentru a ajunge la Dumnezeu și îl ajută să atingă cerul desăvârșirii într-o clipită. Alteori, sentimentul vine pentru a-i salva pe inițiați de la necazurile ce pot apărea în timpul călătoriei, căci Dumnezeu Cel Atotputernic îi răsplătește cu manifestarea parțială sau specifică a adevărului enunțat în „Mărire Celui care l‑a dus pe robul Său în timpul unei nopți” (17:1), purtându-i până în punctul în care pot experimenta apropierea lui Dumnezeu. Indiferent de modul în care își face simțită prezența, putem fi siguri de faptul că sentimentul de atracție de un dar din partea Celui Atotmilostiv.
Într-unul dintre poemele sale din Diwan Kabir, Jalalu’d-Din ar-Rumi descrie o întâlnire cu Dumnezeu, pe care a avut-o în urma unui astfel de sentiment de atracție:
Muntele iubirii de semnificații mi-a luat și rațiunea, și inima. Întreabă-mă ce a făcut cu ele. Le-a dus într-un loc îndepărtat, pe care tu nu îl poți ști. Am ajuns sub un arc, unde nu este nici lună și nici urmă de cer. Am ajuns într-o lume care nu mai este lume. Când Sufletul Preaiubit apare asemenea stelei Canopus[7], dinspre Colțul Yemani[8], dincolo de conceptele de calitate și cantitate, și luna, și soarele și polul celor șapte ceruri, toate dispar, copleșite de luminile venite dinspre Sufletul Preaiubit.
Înălțarea către Dumnezeu și întâlnirea cu El, dobândite de marii sfinți, în funcție de capacitatea fiecăruia, reprezintă o manifestare a Ascensiunii Mesagerului lui Dumnezeu și a întâlnirii lui cu El, care sunt exprimate de Süleyman Çelebi[9] după cum urmează:
În acel moment, Ființa Divină s-a manifestat
pe Ea Însăși atât de preaplin, încât
Spațiul și cerurile dispăruseră.
Înălțarea și întâlnirea cu Dumnezeu a marilor sfinți care îi calcă pe urme Mesagerului sunt o manifestare a Ascensiunii și întâlnirii Profetului cu Dumnezeu. Diferența dintre acestea și propria Ascensiune și întâlnire cu Dumnezeu a Mesagerului este la fel de mare ca diferența dintre un sfânt și Mesager.
Printre cei care au atins punctul final al apropierii de Dumnezeu sunt și oameni, care cufundați în experiența spirituală în care existența tuturor lucrurilor și ființelor, inclusiv existența lor, este anihilată în existența Celui Veșnic și cu Adevărat Existent, încununează autoanihilarea în oceanul anihilării cu revenirea la viață în orizontul lucidității. Ei fac acest lucru pentru ca și ceilalți să poate simți plăcerile spirituale de care ei au avut parte, prin intermediul ferestrelor stărilor și popasurilor pe care le-au dobândit, și astfel împart răsplata pe care au primit-o cu acele sufletele care au capacitatea de a primi. Astfel, ca o condiție ca ei să aibă parte de moștenirea misiunii Profeților, se întorc cu îndurare printre noi.
Acești nobili slujitori ai Adevărului Suprem sunt deosebit de atenți în ceea ce privește respectarea poruncilor și interdicțiilor Divine, atât la începutul cât și la sfârșitul călătoriei lor. Comportamentul și vorbele lor sunt întotdeauna conform legii Shari‘a, atât când experimentează atracția față de Dumnezeu, cât și când se află pe culmile revelărilor și observării adevărurilor Divine, acolo unde puterea Chipului Divin este mistuitoare. Comportamentul lor este întotdeauna în acord cu slujirea lui Dumnezeu și fac tot ceea ce le stă în putință pentru a duce la bun sfârșit orice act de slujire lui Dumnezeu, pe care puterea dorinței le-o cere, așa cum se menționează și în „Şi adoră‑L pe Domnul tău până ce‑ţi va veni sfârşitul!” (15:99). Ei își îndeplinesc îndatoririle de slujire în funcție de profunzimea cunoașterii lui Dumnezeu și intensitatea dragostea față de El și direct proporțional cu experiențele trăite legate de atracție. Ei preferă să fie slujitori la ușa Adevărului Suprem în locul tuturor celorlalte realizări și popasuri și întotdeauna pun pe primul loc slujirea Lui, în fața răsplății care vine de la El. În ceea ce privește cunoașterea lor despre El ca fiind insuficientă de fiecare dată, ei subliniază că nu au capacitatea de a-I mulțumi lui Dumnezeu așa cum se cuvine pentru darurile primite. Atunci când rostesc „Nu ne-am putut închina Ție după cum închinarea ne cere, o, Tu, Cel Căruia ne închinăm”, ei mărturisesc că nu au putut face nimic demn de menționat în numele închinării lui Dumnezeu. Prin cuvintele „Nu am putut să Te cunoaștem așa cum trebuie să Te cunoaștem, o Tu, Cel Cunoscut”, ei își cer iertare pentru că nu au avut capacitatea necesară de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Și rostind: „Nu am putut să - Ți mulțumim așa cum se cuvine, o, Tu, Cel Căruia trebuie să Îi mulțumim”, ei suspină, profund rușinați că nu au putut să-I mulțumească lui Dumnezeu așa cum se cuvine pentru toate favorurile necontenite pe care Cel Ce Răsplătește le-a revărsat.
Acești oameni de mare vază dețin o stăpânire de sine deosebită, sunt impresionant de conștienți și plini de sentimente de teamă și adorare, chiar și atunci când își îndeplinesc îndatoririle cu cel mai profund devotament și responsabilitate. Se poate spune că declarația Divină „Cei care fac acte de binefacere și ale căror fapte sunt făcute pentru cauza lui Dumnezeu, cu inimile tremurânde la ideea că trebuie să se întoarcă la Domnul lor (păstrând în ei un sentiment de îngrijorare, căci nu sunt siguri dacă Dumnezeu va primi de la ei și va fi mulțumit de ei). Acești (iluștrii) sunt cei care se grăbesc în facerea de bine și se află într-o competiție cinstită unii cu alții în ceea ce privește facerea de bine” (3:114) înfățișează cel mai bine lumile lor lăuntrice. Oricum ar fi, doar Dumnezeu cunoaște adevărul absolut în toate problemele.
O, Doamne! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și ajută-ne să îl urmăm și arată-ne minciuna ca fiind minciună și fă-ne să ne depărtăm de ea. Și revarsă binecuvântări asupra Profetului nostru Mahomed, cel pe care l-ai ales din întreaga creație, l-ai făcut fără de păcat și l-ai răsplătit cu darul de a fi Trimisul Tău, și asupra Familie și Companionilor săi, pe care i-ai ales și răsplătit cu binecuvântări.
[1] Tokadizade Şekip a fost unul dintre poeţii şi scriitorii turci care au locuit în Izmir în prima jumătate a secolului al XX-lea. În timpul domniei sultanului otoman Abdulhamid al II-lea, a scris pentru libertate. A fost unul dintre fondatorii Asociației pentru Apărarea Drepturilor Fundamentale din Izmir. [2] al-Bukhari, „Riqaq” 38; Ibn Hibban, Sahih, 2:58. [3] Jibali Baba este unul dintre sfinții care au trăit la Istanbul chiar înainte de cucerirea sa de către turci în 1453 și a murit în timpul cuceririi. Potrivit unora, el este Jebe Ali Pașa, care a fost unul dintre comandanții sfinți ai armatei turce în timpul cuceririi. Cartierul Jibali din Istanbul a fost denumit după el. [4] Abu Yazid (Bayazid) al-Bistami (d. 804–874): Unul dintre cei mai mari maeștri sufiți. Provenea din Bastam, Iran. Junayd al-Baghdadi a spus: „Abu Yazid are același rang printre noi asemenea lui Gabriel printre îngeri”. Viața lui s-a bazat pe anihilarea sinelui și pe practicarea devoțiunii. [5] Junayd al-Baghdadi (830–910): Unul dintre primii și cei mai cunoscuți maeștrii sufiți. A trăit și a murit la Bagdad. Se bucura de un respect deosebit și era cunoscut drept „prințul celor care aveau cunoașterea lui Dumnezeu”. [6] Imadu’d-Din Nasimi (1369–1417): poetul remarcabil al Azerbaidjanului din secolul al XV-lea, a scris în turcă azeră, în arabă și persană. A fost foarte priceput în a scrie versuri. [7] Canopus este cea mai strălucitoare stea din constelația de sud a Carenei a doua stea ca luminozitate pe timp de noapte, după Sirius. [8] Colțul Yemani (Rukn Yamani) este colțul sudic al Ka‘ba, care este îndreptat spre Yemen. [9] Süleyman Çelebi (1351–1422) este autorul binecunoscutului Mawlid (al cărui nume original este Wasilat an-Najat, adică „Calea mântuirii”). A locuit în Bursa, Turcia. Mawlid, care a fost compus și care în anumite ocazii este citit la scară largă în Turcia, este o lungă istorie lirică a vieții profetului Mahomed și a virtuților și reușitelor sale fără egal.
Comments