M. Fethullah Gulen
Wara’ (Abstinența)
Wara’ este definit ca oprirea de la lucruri nepotrivite, inutile, abținerea strictă de la ceea ce este ilegal și interzis sau abținerea de la toate lucrurile îndoielnice pentru a nu comite cumva act interzis. Principiul islamic: Abandonează îndoielile și preferă ceea ce nu te face să te îndoiești[1] și zicala Profetică: Legitimul este evident și interzis este, de asemenea, evident, explică temeiul wara’.[2]
Unii sufiți definesc wara’ ca fiind convingerea adevărului principiilor Islamice, a fi direct în credința și acțiunile tale, a fi statornic în a respecta poruncile islamice și a fi circumspect în relațiile cu Dumnezeul Atotputernicul. Alții o definesc ca a nu fi nepăsător față de Dumnezeu nici măcar pentru o clipită, iar alții spun ca se închid permanent în fața a tot ceea ce nu este El, ca nu se înjosesc în fața nimănui în afară de El (pentru împlinirea nevoilor cuiva sau alte motive), și ca înaintarea până la a ajunge la Dumnezeu fără a fi afundat de orgoliu, de sufletul trupesc și de dorințe sau de lume.
Abține-te mereu să cerșești de la oameni,
imploră-L numai de la Domnul tău, Care este Atotgeneros.
Renunță la fastul și luxurile lumii, care cu siguranță se vor termina așa cum au venit.
De asemenea, putem interpreta wara' ca fundamentarea vieții pe implicarea in ceea ce este necesar si util, ca acționând in conștiința naturii reale a lucrurilor inutile, trecătoare si tranzitorii. Acest lucru este afirmat în Tradiție: Frumusețea de a fi un bun musulman este abandonarea a ceea ce nu îi este de nici un folos.[3]
Scriitorul operei Pandname, Faridu’d-Din Attar[4], explică foarte frumos acest principiu:
Wara’ dă naștere fricii de Dumnezeu,
Cel fără wara’ este supus umilinței.
Oricine urmează cu virtute calea wara’,
orice ar face este de dragul lui Dumnezeu.
Cine dorește iubire și prietenie cu Dumnezeu,
fără wara’, este fals în pretenția sa de iubire.
Wara’ se referă atât la aspectele interioare, cât și la cele exterioare ale vieții și ale comportamentului unui credincios. Un călător pe calea wara’ trebuie să atingă vârfurile taqwa; viața lui sau ei trebuie să reflecte o respectare strictă a poruncilor și interdicțiilor Shari‘a; acțiunile sale trebuie să fie de dragul lui Dumnezeu; inima și sentimentele sale trebuie să fie curățate de orice este altceva decât Dumnezeu; el sau ea trebuie să simtă întotdeauna compania „Comorii ascunse”.
Cu alte cuvinte, călătorul abandonează acele gânduri și concepții care nu conduc la El, se ține deoparte de acele scene care nu îi amintesc de El, nu ascultă discursuri care nu sunt despre El și nu se ocupă de ceea ce nu Îi place Lui. Un astfel de nivel de wara’ conduce direct și repede la Dumnezeu Atotputernicul, Care i-a declarat profetului Moise: Cei care doresc să se apropie de Mine nu au putut găsi o cale mai bună decât wara’ și zuhd (ascetismul).[5]
Abstinența cunoscută de omenire în timpul Epocii Fericirii[6] a fost respectată perfect de către generațiile binecuvântate care au urmat Companionilor și a devenit un obiectiv pentru aproape fiecare credincios. În această perioadă sora lui Bishru’l-Khafi l-a întrebat pe Ahmad ibn Hanbal, care este fondatorul Facultății de Drept Hanbali:
O, Imam, de obicei torc (lâna) pe acoperișul casei mele noaptea. Atunci trec niște funcționari cu torțe în mână, iar eu se întâmplă să beneficiez, chiar fără să vreau, de lumina torțelor lor. Înseamnă asta că amestec în câștigurile mele ceva câștigat printr-un mod nelegitim din punct de vedere religios?
Marele Imam a plâns amar la această întrebare și a răspuns: „Ceva îndoielnic chiar și într-un grad atât de mic nu trebuie să găsească o cale de a intra în casa lui Bishru’l-Khafi.[7]”
Tot în această perioadă oamenii au vărsat lacrimi pentru tot restul vieții pentru că aruncaseră o singură privire către ceva interzis, iar oamenii care au vărsat o bucată de mâncare nepermisă pe care o înghițiseră în ignoranță au plâns zile întregi.[8] Așa cum este narat de ‘Abdullah ibn Mubarak, un mare tradiționalist și ascet, un bărbat a călătorit de la Merv (Turkmenistan) la Mecca pentru a returna proprietarului său un obiect pe care l-a băgat în buzunar din greșeală.[9] Au fost mulți care au oferit servicii o viață întreagă celor cărora credeau că le datorează ceva, cum ar fi Fudayl ibn 'Iyad[10]. Biografiile sfinţilor, cum ar fi Hilyatu'l-Awliya' (Colierul sfinţilor) de Abu Nu'aym al-Isfahani şi at-Tabaqatu' l-Kubra (Cel mai mare compendiu) de Imam ash-Sharani, sunt pline de relatări despre astfel de eroi ai abstinenței.
O, Doamne! Adu-ne în suflete credința și fă-o atrăgătoare pentru inimile noastre, și mai fă ca necredința, încălcarea și răzvrătirea să ne fie urâte; și include-ne printre cei cu conduită corectă și gândire sănătoasă. Și pogoară binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed și Companionilor săi, cei bine îndrumați.
[1] at-Tirmidhi, “Sifatu’l-Qiyama,” 60; an-Nasa’i, “Ashriba”50. [2] al-Bukhari, “Iman,” 39; Muslim, “Musaqat,” 107. [3] at-Tirmidhi, “Zuhd,” 11; Ibn Maja, “Fitan” 12. [4] Faridu’d-Din Attar (1119–1230?) sfânt și poet sufit, unul dintre autorii care au scris cele mai multe opere în literatura persană referitor la subiecte religioase. Opera sa cea mai cunoscută, Mantiqu’t-Tayr(Întâlnirea păsărilor), este o alegorie elaborată a încercării sufletului de a se întâlni cu Dumnezeu. (Tr.) [5] al-Qushayri, ar-Risala, 197. [6] Epoca Fericirii este perioada de Mesagerie a Profetului Mahomed, asupra sa fie pacea și binecuvântările.(Tr.) [7] Abu Nu’aym, Hilya, 8:353; al-Qushayri, ar-Risala, 197. [8] Ahmad ibn Hanbal, al-Wara’, 84–85. [9] Vezi, al-Qushayri, ar-Risala, 198. [10] Fudayl ibn ‘Iyad (d. 187 AH): Un sfânt faimos care s-a schimbat complet, trecând de la a fi un hoț și un tâlhar la a fi ascet, un slujitor ardent de Dumnezeu, iar apoi un mare învățat al Hadith-ului și o persoană care a invitat spre Dumnezeu prin purtarea sa și prin discursurile sale. . (Tr.)
Comments