Un omagiu mamelor
O mamă este o ființă binecuvântată și sfântă în propria ei lume. Așa cum Kaaba este spiritul, esența și atlasul întregii realități a universului, așa cum Mecca este aceasta pentru toate locurile, așa cum mintea este pentru întregul corp, la fel și o mamă este spiritul, esența și atlasul celei mai mici unități a societății, adică familia; ea este fundamentul, stâlpul, esența și cel mai important material al Puterii Creatoare. Într-o casă, totul se învârte în jurul ei, o învăluie și se transformă în ea. Cât despre mamă, ea se rotește mereu în jurul propriului ei ax, precum Steaua Polară, și urmează o orbită care se extinde deasupra firmamentelor.
Mamele sunt ființe orientate spre Viața de Apoi în această lume. Recompensa pe care o obțin prin rolul și angajarea lor în creație, dezechilibrul dintre durerile și necazurile pe care le îndură și modul în care li se răspunde în schimb constituie cea mai clară dovadă a acestui fapt. Nu este nevoie de cercetări complicate pentru a înțelege acest lucru; o privire ocazională asupra a ceea ce seamănă și a ceea ce culeg pe parcursul întregii lor vieți, asupra a ceea ce trec și asupra a ceea ce găsesc în schimb este suficientă.
Chipurile lor sunt la fel de nepământene ca cele ale hurilor din Paradis, privirile lor sunt la fel de profunde ca ale îngerilor, iar sentimentele lor sunt la fel de pure ca cele ale oricărei ființe spirituale. Asemenea trandafirilor unui ținut binecuvântat, a cărui apă, sol și aer au fost aduse din tărâmuri dincolo de acesta, ele sunt atât de invidiabile, atât de fermecătoare și de fascinante, încât, dacă privești atent, vei ajunge la concluzia că există o magie în ele care depășește ființa lor materială, lumea și ceea ce conține ea, care le depășește chiar și pe ele însele.
Probing suflete sensibile și gânditoare, putem găsi reflecții ale celor mai dulci vise hrănite de gânduri cerești în lumea mamei, o lume care este mereu sensibilă, grijulie și plină de afecțiune, și astfel ajungem la o melodie a plăcerii care transcende imaginația umană. În atmosfera lor suntem capabili să fim aproape în permanență conștienți de brizele care aduc liniște; acestea sunt diferite noaptea și diferite din nou ziua. Simțim cum mila, afecțiunea și poezia cerurilor se revarsă în inimile noastre... și astfel simțim că orizonturile noastre sunt complet cuprinse de îngeri și ființe spirituale. Cine știe de câte ori putem vedea, în inima nopții, un spirit și un sens care cuprinde esența creației reflectată în chipurile lor radiante, fermecătoare; aceasta coboară pe lume, transcende toate timpurile și locurile, și suntem capabili să simțim o imensă milă înrădăcinată în infinit, care strălucește spre noi prin zâmbetele și durerile lor. Ne dorim să ne aruncăm în brațele lor; există o motivație obscură, vagă, dar atrăgătoare de a face asta. Cine știe de câte ori am fost cu inima frântă și dezamăgiți, simțindu-ne triști și singuri, și apoi suntem capabili să ne odihnim pe sânul lor aproape magic, care ne inspiră speranță și un sentiment de siguranță. Aceasta este un loc mai cald, mai viu și mai confortabil decât un cuib care a luat aripi de la o stare de extaz la alta; ne întindem, încălziți de șoaptele lor misterioase.
De fiecare dată când ne strâng la pieptul lor, devin un erou al credinței care nu așteaptă nimic în schimb; cad într-o stare aproape magică. Apoi suntem capabili să ne redresăm, privindu-ne în jur în siguranță și încredere, simțind că putem depăși orice. Ne simțim chiar capabili să provocăm pe toată lumea atunci când le strângem în brațe.
O mamă este la fel de profundă ca cerurile și este o lume misterioasă a emoțiilor, unde gândurile și sentimentele sunt la fel de numeroase ca stelele din cer, clocotind și revărsându-se ca râurile de lavă sau izvoarele subterane care curg în toate direcțiile. Ea se conformează destinului său - fie el amar sau dulce - în pace cu atât bucuriile cât și tristețile, fără a aștepta nimic în schimb, și nu simte resentimente față de copilul ei. Ea este un model de afecțiune și credință, cineva a cărei natură a fost cristalizată prin morale divine. Nici necazurile pe care le experimentează, care îi urcă în gât precum sudoarea în Ziua Judecății, nici lipsa de recunoștință a copiilor ei, care îi acoperă sufletul ca vântul din nord, nu o pot face să cedeze sau să renunțe.
Este povestea unei mame: „Fiul ei setos de sânge o înjunghie cu mai multe lovituri, iar când cuțitul îi taie din greșeală propriul deget, strigă neintenționat ‘Mamă!’ și ea îi prinde brațul, strigând ‘Copilul meu!’” Încă din copilărie, de câte ori îmi amintesc această poveste, nu pot să nu tremur și încerc să simt imensitatea afecțiunii unei mame prin această mică picătură. Aceste mame care cred în eternitate și în viața de apoi au un aspect spiritual și nepământean, pe lângă cel fizic și material. În cadrul lumii stabilite a tărâmurilor materiale și spirituale, în lumea corpului și a sufletului, inimile lor au o legătură incomprehensibil de puternică cu copiii lor, care face ca relațiile considerate a fi foarte puternice și fundamentale de oamenii lumii să nu fie altceva decât o umbră palidă în comparație. Cu toate acestea, nu ar fi ușor să explici acest lucru celor care nu au simțit nici o credință, nici bucuria eternității prin credință.
Da, ar fi foarte dificil, într-adevăr, să explici cum sinceritatea lor rămâne atât de adâncă, cum devotamentul lor continuă fără oprire, cum inimile lor sunt pline de entuziasm cu iubire, cum privirile lor ne promit grijă și încredere, și cum se revarsă cu sentimente eterne și nepământești, chiar dacă ele cresc într-o lume a mortalității și efemerului.
Gândește-te ce proces lung de pregătire trec pentru noi, câte dificultăți insurmontabile au întâmpinat și câte lucruri au depășit. Cu ce provocări se luptă și ce vise și oboseală trăiesc. Ce reverii și visuri le umplu inimile și de ce sunt golite, ce lipsă de speranță și dezamăgire suferă. Cu câte greutăți și poveri se confruntă și câte încercări suportă. Ce dureri suferă și cum gem. De câte ori plâng, strigând și de câte ori ne consolează plânsul. De câte ori se revarsă cu compasiune și de câte ori au nevoie de compasiune. Pe scurt, ce lucruri valoroase cheltuiesc pentru noi și ce eforturi fac, fără a aștepta - pe față sau în secret - nimic în schimb.
Dacă există cineva care ne îmbrățișează, ne mângâie, ne sărută și ne aliniază, cine ne ușurează sentimentele de tristețe și descurajare, cine ne împărtășește grijile, cine preferă să ne lase să mâncăm în locul ei, să ne îmbrace bine în locul ei, cine simte foamea sau sațietatea noastră când suntem flămânzi sau sătui, cine îndură greutăți inim
aginabile cu un efort supraomenesc pentru fericirea și bucuria noastră, cine ne arată calea pentru ca trupul nostru să se dezvolte, voința noastră să se întărească, pentru ca inteligența noastră să devină ascuțită și pătrunzătoare, pentru ca orizonturile noastre să fie orientate spre Viața de Apoi, o persoană care face toate acestea fără a aștepta - deschis sau ascuns - nimic în schimb, acea persoană nu este alta decât mama noastră.
Petrecem o parte semnificativă a vieții noastre în brațele lor și în atmosfera lor, un loc mai frumos decât penele de păun, mai fermecător decât lumea magică a florilor, mai cald și mai viu decât stupii de albine, mai protectiv și mai sigur decât cel mai bun cuib. Adevărat, vedem, recunoaștem și învățăm bucuria și emoția de a fi protejați și îngrijiți; învățăm practica și responsabilitatea acesteia, sistemul și metoda ei. Și ori de câte ori ne copleșesc nevoile și slăbiciunile noastre, împreună cu neputința, lipsurile și celelalte lucruri care merg prost în viață, ne refugiem întotdeauna la mama noastră și încercăm să depășim toate obstacolele cu ajutorul lor. Când ne refugiem la ele, ne strâng la piept cu toată căldura inimilor lor, respirând mereu siguranță și încredere în inimile noastre în momente de suferință. În astfel de cazuri, cred că aproape toți am simțit că ascultăm o poezie tăcută, un potop de emoții, o briză de afecțiune venită din ochii lor, din zâmbetul lor și din gesturile lor.
În acele nopți și zile emoționale și visătoare pe care le petrecem cu ele, suntem aproape continuu într-un vis de fericire. În lumina zilei, auzim cele mai dulci melodii ale vieții din piepturile lor, ca cântecul unei privighetori, și spunem „aceasta trebuie să fie fericirea adevărată”, cel puțin în măsura în care o putem înțelege.
Mama este cel mai important element al evenimentului Creației, cel mai fertil stâlp al lumii umanității, și este lumina ochilor noștri. Toți ne plecăm înaintea ei, simțind un sentiment de datorie insuportabil și cea mai grea dintre responsabilități. Ne aplecăm și suntem imens mândri de spatele nostru încovoiat.
Fântânile Raiului, unde îngerii zboară ca porumbeii albi, oferă apa care forjează oțelul strălucitor al mamei. Dacă acest lucru nu ar fi adevărat, lumina sufletului ei ar putea vreodată să ne orbească ochii astfel? Nu doar lumina ei, chiar și umbra ei arde moliile pe care le atrage - în propria mea lume, încă nu am reușit să mă recuperez din șocul profundelor emoții inspirate de această calitate sublimă - și lumina ei - acum o simt mai bine ca niciodată - este o sursă misterioasă de lumină, luminându-ne inimile în întuneric.
O mamă este un erou al iubirii care păstrează delicatețea și curajul în sufletul ei când este privită prin prisma afecțiunii, blândeții și grației; ea este moale ca o pană, fină și netedă ca mătasea, dar în același timp este dură și feroce ca o leoaică când vine vorba de protejarea și îngrijirea copiilor ei.
Orice ar fi sub firmamentele de deasupra noastră, mâna ei este deasupra tuturor acestora, iar calea spre Paradis se află sub picioarele ei. Dumnezeu i-a acordat o astfel de sublimitate și regalitate încât regatele pământești nu sunt altceva decât coroane fără statut în comparație. Mai mult, coroanele care odihnesc pe capetele care nu au găsit niciodată un loc sub picioarele mamelor lor nu pot fi considerate a avea vreo valoare durabilă.
O, ființă sublimă și prețioasă, care este fină ca spiritele, inocentă ca îngerii și profundă ca cerurile; tărâmul de dincolo îți oferă o valoare deasupra valorilor și simpatizează cu timiditatea ta. Melodia faimei tale se aude acolo unde locuiesc îngerii, cântecul vieții tale răsună la poalele cerurilor. Ai trăit mereu cu lama emoțiilor împunsă prin inima ta, purtând nestemata religiei ca pe un colier. Cu toții suntem sclavii tăi, iar tu ești o regină neîncoronată care ne capturează cu plasa ei de afecțiune, credință și sinceritate. Dacă totul are un spirit particular, o esență a vieții în această lume a existenței, atunci tu trebuie să fii esența vieții noastre.
Fie ca Dumnezeu să te lumineze cu lumina Sa în dimineața învierii! Fie ca viitorul tău să fie la fel de plin de bucurie precum (Sfânta) Vineri din Paradis și fie ca reuniunea ta să fie binecuvântată!
Comments