M. Fethullah Gulen
Taqwa (Evlavie)
Taqwa este derivat din wiqaya, ceea ce înseamnă autoapărare puternică și evitare. Sufiții o definesc ca fiind protejarea de pedeapsa lui Dumnezeu prin îndeplinirea poruncilor Sale și respectarea interdicțiilor Sale. Pe lângă semnificațiile sale literale și tehnice, în cărțile religioase găsim semnificațiile pietății și ale fricii folosite în mod interschimbabil. De fapt, taqwa este un termen cuprinzător care denotă respectarea strictă de către credincios a poruncilor Shari‘a și a legilor Divine ale naturii și vieții. O astfel de persoană caută refugiu în Dumnezeu împotriva pedepsei Sale, se abține de la acte care duc la Focul Iadului și înfăptuiește acte care îl duc spre Paradis. Din nou, credinciosul își purifică toate simțurile exterioare și interioare de orice gând, credință și acțiune care înseamnă sau sugerează asocierea partenerilor cu Dumnezeu și evită să imite viziunile asupra lumii și stilurile de viață ale necredincioșilor. În sensul său cuprinzător, taqwa este singurul și cel mai înalt standard al nobilimii și valorii: Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. (49:13).
Conceptul - chiar și cuvântul în sine - taqwa este unic pentru Coran și sistemul religios al Islamului. Sensul său cuprinzător include spiritualul și materialul; rădăcinile sale sunt stabilite în această lume, în timp ce ramurile, frunzele, florile și fructele sale sunt situate în Viața de Apoi. Credinciosul nu poate înțelege Coranul fără a lua în considerare semnificația sau conținutul conceptului fascinant și minunat de taqwa și nu se poate fi muttaqi (evlavios) dacă nu aderă în mod conștient și continuu la practicile și conceptele prezentate în Coran.
Chiar de la început, Coranul își deschide ușa către cei evlavioși: Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriţi (2:2), și îi îndeamnă pe oameni să trăiască în armonie cu ea, astfel încât să fie smeriți: O, voi oameni, slăviţi‑L pe Domnul vostru, care v‑a făcut pe voi şi pe cei de dinaintea voastră. Ca să aveţi frică [de El].(2:21).
Cel mai iubit act în ochii lui Dumnezeu este evlavia (taqwa), robii Săi cei mai purificați sunt evlavioșii, iar mesajul Său fără egal pentru ei este Coranul. În această lume, evlavioșii au Coranul; în Viața de Apoi, ei se bucură de viziunea și plăcerea lui Dumnezeu. Plăcerea resimțită în conștiință și spirit este un alt dar al evlaviei și, pentru a aminti importanța evlaviei, Atotputernicul decretează: O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah, aşa cum se cuvine să fie frica de El şi să nu vă săvârşiţi din viaţă decât fiind musulmani! (3:102).
Evlavia, care este săvârșirea conștientă a binelui și evitarea răului, îi împiedică pe indivizi să cadă până la fundul prăpastiei și îi face să avanseze pe calea celor mai înalte culmi. Din acest motiv, cel care ajunge la evlavie a găsit izvorul oricărui bine și binecuvântări. Următoarea este o altă mărturie a acestui fapt:
Oricui i-a dat Dumnezeu religie și evlavie,
acela și-a realizat scopurile în această lume și în cea viitoare.
Oricine este un erou al lui Dumnezeu și este evlavios,
este prosper și cu adevărat călăuzit, nu nenorocit.
Oricine nu are nimic de-a face cu evlavia,
existența sa nu este decât o rușine și o ocară.
O persoană fără viață în ceea ce privește adevărul nu este cu adevărat vie;
numai cel care a găsit calea către Dumnezeu este viu.[1]
Evlavia este o comoară de neprețuit, bijuteria inegalabilă dintr-o comoară neprețuită de mărgăritare, o cheie misterioasă a tuturor ușilor virtuții și un munte pe drumul spre Paradis. Valoarea sa este atât de mare încât, printre alte expresii dătătoare de viață, Coranul o menționează de 150 de ori, de fiecare dată semănând cu o rază de lumină care ne pătrunde în mintea și spiritul.
Prin semnificația sa generală, taqwa denotă sensibilitate față de poruncile Shari‘a și abținerea de la acte care privează credinciosul de răsplata Divină și care au ca rezultat pedeapsa lui Dumnezeu. Versetul: Pentru aceia care se feresc de păcatele mari şi de faptele ruşinoase şi care iartă, atunci când se mâniază, (42:37) exprimă un aspect al acestei virtuți religioase de bază; versetul: Cei care cred şi săvârşesc fapte bune (10:9) îl indică pe celălalt. Respectarea strictă a îndatoririlor religioase obligatorii și abținerea de la păcatele majore sunt cele două fundamente necesare și complementare ale taqwa. În ceea ce privește păcatele minore, pe care Coranul le numește lamam (încălcări minore), există multe declarații profetice, cum ar fi: Un rob nu poate fi cu adevărat evlavios decât dacă se abține de la anumite lucruri permise ca să nu comită lucruri riscante[2], care îi avertizează pe oameni să aibă grijă.
Sinceritatea desăvârșită sau puritatea intenției poate fi atinsă evitând orice sugerează asocierea partenerilor cu Dumnezeu, în timp ce evlavia desăvârșită poate fi obținută prin abținerea de la toate faptele îndoielnice și riscante. Conform zicalei Profetice: Legitimul este evident și interzisul este, de asemenea, evident. Între acestea două sunt lucruri despre care majoritatea oamenilor nu știu dacă sunt permise sau interzise[3], o viață spirituală cu adevărat dreaptă înseamnă să fii sensibil la chestiuni despre care există unele îndoieli. Tradiția de mai sus arată că Legiuitorul Shari’a a explicat clar în termeni largi ce este permis și ce este interzis. Cu toate acestea, deoarece multe lucruri nu sunt clar permise sau interzise, doar cei care evită lucrurile îndoielnice pot trăi o viață cu adevărat religioasă. Folosind o comparație în continuarea Tradiției, prințul celor două lumi, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a spus:
Este posibil ca cel care face lucruri îndoielnice să comită fapte interzise, la fel cum este posibil ca turma unui cioban care pășește lângă un câmp aparținând altuia sau publicului să intre pe acel câmp. Trebuie să știi că fiecare rege are un tărâm privat sub protecția sa; tărâmul privat al lui Dumnezeu se referă la lucrurile interzise. De asemenea știi că există o parte cărnoasă în corp. Dacă este sănătoasă, întregul organism va fi sănătos; dacă este bolnavă, tot corpul va fi bolnav. Ai grijă! Acea parte este inima.
În lumina acestui fundament de bază pentru o viață spirituală sănătoasă, evlavia desăvârșită poate fi obținută prin evitarea lucrurilor îndoielnice și a păcatelor minore. Pentru a face acest lucru, totuși, trebuie să știi ce este permis și ce este interzis și să ai un anumit grad de cunoaștere a lui Dumnezeu. Putem identifica combinația de evlavie și cunoaștere în aceste două versete: Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi(49:13) și: Singurii ce se tem de Allah sunt învățații dintre robii Săi. (35:28). Evlavia aduce onoare și noblețe, iar cunoașterea ne face să ne temem și să-l venerăm pe Dumnezeu. Cei care combină evlavia și cunoașterea în inimile lor sunt menționați în Coran ca fiind cei care trec testul evlaviei: Aceia care coboară glasurile lor înaintea Trimisului lui Allah sunt aceia ale căror inimi le‑a încercat Allah pentru evlavie(49:3).
În contextul închinării și ascultării, evlavia înseamnă puritate a inimii, profunzime spirituală și sinceritate. În contextul abținerii de la ceea ce este nepermis, înseamnă a fi hotărât să nu comiți păcate și să eviți lucrurile îndoielnice. Din acest motiv, fiecare dintre următoarele pot fi considerate un aspect al evlaviei: Un slujitor trebuie să:
• Caute numai aprobarea și plăcerea lui Dumnezeu și să nu-și ofere inima pentru ceea ce nu este El.
• Respecte toate poruncile Shari‘a.
• Facă tot ce este necesar pentru a atinge obiectivul și să fie convins că numai Dumnezeu va crea rezultatul. Astfel, nu poate fi fatalist (cel care neagă omenirii liberul arbitru și neglijează să facă tot ceea ce este necesar pentru a obține un anumit rezultat și să ia toate măsurile necesare împotriva unei posibile nenorociri sau înfrângeri) sau un pur raționalist și pozitivist (Mu'tazili) care atribuie toate actele și împlinirile umane sinelui prin negarea implicării lui Dumnezeu în ele.
• Fie atent la orice l-ar putea abate de la Dumnezeu.
• Fie atent la plăcerile trupești care pot duce la tărâmul interzisului.
• Îi atribuie lui Dumnezeu toate realizările materiale și spirituale.
• Nu se considere superior altcuiva.
• Nu urmărească altceva decât pe Dumnezeu și plăcerea Lui.
• Urmeze ghidul tuturor, Profetul Mahomed, asupra lui fie pacea și binecuvântările, fără condiție sau rezerve.
• Reînnoiască și controleze în mod continuu viața sa spirituală, studiind și reflectând asupra faptelor și lucrărilor lui Dumnezeu, precum și asupra legilor Sale ale naturii și vieții.
• Își amintească de moarte și să trăiască cu conștientizarea că aceasta se poate întâmpla în orice moment.
În concluzie, taqwa este apa cerească a vieții, iar un muttaqi (cel evlavios) este cel norocos care a găsit-o. Doar câțiva indivizi au obținut binecuvântarea acestei realizări. Un poet a spus:
Dumnezeu Atotputernicul spune: Cei mari dintre voi sunt cei evlavioși. Ultimul sălaș al evlavioșilor va fi Paradisul și băutura lor kawthar.
O, Doamne! Include-ne printre robii Tăi sinceri (în credință și în practicarea Religiei) și înzestrați cu sinceritate desăvârșită și printre cei evlavioși. Și oferă-i binecuvântări și pace Profetului nostru Mahomed, conducătorul evlavioșilor, și Companionilor săi, distinși cu certitudinea credinței.
תגובות