Tajalli (Manifestare)

Tajalli (Manifestare)

Tajalli (manifestare), care are aproape același înțeles cu a se arăta, afișare și înfățișare, în limbajul specific sufismului înseamnă a fi răsplătit cu darurile speciale ale lui Dumnezeu. De asemenea, arată faptul că tainele Divine au devenit vizibile în inima căutătorului cu ajutorul luminii cunoașterii Dumnezeului Celui Atotputernic. Toți călătorii către Adevărul Suprem pot percepe această favoare în conștiința lor în funcție de capacitate și popas.

Manifestarea care se simte și se înțelege în fiecare tărâm, fie inferior sau superior, fie simplu sau compus, în special cele incluse în omenire, manifestarea care poate obține perfecțiunea în toate domeniile și este cea mai lustruită oglindă către Dumnezeu, se numesc manifestări ale faptelor (Divine). Cu un pas înainte se află manifestarea Actelor (Divine), care înseamnă că înțelesul și scopul Actele Divine sunt înțelese în inima slujitorilor, care primesc licăriri de manifestare a Numelor ca rezultat al faptului că, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl văd cu adevărat atât pe El, cât și Actele lui, însă fără a se lăsa pradă înfățișării naturale. Manifestarea Numelor (Divine) semnifică situația în care călătorii acceptă culoarea Numelor Divine, iar sentimentele lor se transformă în oglinzi ale acestora. Urmează manifestarea Compasiunii Divine sau manifestarea particulară și manifestarea Milei Divine sau manifestarea universală. Prima este manifestarea cu care credincioșii, în special cei mai devotați, sunt răsplătiți și care îi împresoară din toate părțile, iar cea de-a doua semnifică manifestarea cu care Dumnezeu răsplătește întreaga creație, dându-i viață și susținând-o. Credincioșii vor înțelege în inimile lor unul sau câteva dintre Atributele Divine, natura lor, semnificația și acțiunile. Aceasta este manifestarea Atributelor Divine. Dumnezeu îi înalță pe slujitorii cărora le-a oferit acest favor la un nivel atât de înalt încât, sub îndrumarea Atributului sau a Atributelor manifestate, le permite să audă sunete pe care alții nu le pot auzi și să vadă lucruri pe care alții nu le pot vedea. Mai există un alt fel de manifestare legată de Atributele Divine și se numește manifestarea corespunzătoare Atributelor; adică, este pur și simplu o manifestare a unui Atribut într-un fel în care nu amintește de Ființa Divină Care deține acest Atribut. Dacă, în special, Existența și Cunoașterea lui Dumnezeu se manifestă în inima credinciosului desăvârșit în deplinătatea naturii lor, a înțelesului și acțiunilor, alături de celelalte Nume și Atribute, atunci putem vorbi de manifestarea legată de Însăși Ființa Divină. Cu toate că manifestările Numelor și Atributelor Divine sunt de obicei ignorate cu privire la această manifestare, care este cea mai măreață și intensă, este adevărat că Acela Necesar Existent nu poate fi văzut și apreciat fără cortina Numelor și a contururilor imaginare trasate de Atribute.

Manifestarea universală care corespunde Însăși Ființei Divine a apărut ca manifestare specială a Divinității și Maiestății Sale asupra Profetului Mahomed, cunoscut și ca Ahmad și Mahmud și considerat motivul suprem pentru întreaga creație, fiind transferată de la existența în Cunoașterea (Divină) la existența externă, simțită. Comunitatea lui Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, are o parte specială, deși neclară în această manifestare. Ceea ce a trăit profetul Moise, pacea fie asupra lui, pe Muntele Sinai a reprezentat un aspect al acestei manifestări mărețe și atotcuprinzătoare a Maiestății Divine, care a apărut pe munte dincolo de toate conceptele omenești legate de modalitate.

Putem aborda acest ultim aspect din perspectiva sufismului după cum urmează:

Asemenea dorinței profetului Adam pentru pomul interzis, ceea ce a avut ca rezultat nașterea tuturor urmașilor săi în această lumea, inclusiv a celui mai măreț dintre ei, profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, profetul Moise a nutrit o dragoste profundă pentru Cel Adevărat și o dorință arzătoare de a I se adresa. În vremea în care semnele clare ale Profeției și Mesajelor lui se arătau unul după altul, el a oftat din adâncul inimii, care tânjea nespus: „Doamne, arată‑Te mie ca să Te văd!” (7:143). Vocea Puterii, Care întotdeauna vorbește cu înțelepciune, a răspuns: „Tu nu Mă vei putea vedea (cu ochii în lume).” Ceea ce a vrut să spună Cel Preaputernic a fost: Oare cum Mă poți vedea, când te afli încă în spatele cortinei și încă ești separat, deoarece te afli în lumea fizică. Ești umbra luminii Existenței Mele. Dacă te înalți către orizontul din care Mă poți vedea, atunci Mă vei putea vedea, dar nu cu ochii, căci așa cum am spus, Privirile nu‑L ajung (6:103). Atunci când îți dorești să arunci o privire, trebuie să îți îndrepți privirea către muntele existenței cu ochii non-existenței, astfel încât muntele existenței să rămână așa cum este, iar tu să poți vedea ceea ce îți dorești.

Cu toate acestea, nimeni, cu excepția profetului Mahomed, nu ar fi răsplătit cu această manifestare. Așadar, ca răspuns la dorința arzătoare a lui Moise de a vedea Ființa Divină și la refuzul de a-L vedea cu ochii lumești, Dumnezeu Cel Atotputernic a arătat o manifestare a Maiestății Sale pe Muntele Sinai sau natura lui Moise și atât muntele, cât și Moise s-au cutremurat puternic, iar Moise a căzut la pământ ca fulgerat. Când îndrumarea a luat sfârșit, Moise s-a trezit din starea de leșin, cauzată de puterea manifestării Maiestății Divine, și a spus: „O, Dumnezeule! Tu ești fără de cusur și doar Tu ești Cel Preasfânt (demn de închinare ca Dumnezeu și Domn). De acum mă voi îndrepta spre tine, luând aminte la nimicirea în Tine și supraviețuirea prin Tine. Te putem observa în semnele Tale, nu cu întunecimea egourilor noastre, ci în lumina Ființei Tale. Sunt printre primii ce se încred în acest adevăr.”

Chintesența problemei este:

Dragostea a funcționat asemenea sufletului Sinaiului, iar când Sinaiul a fost cufundat în dragoste, Moise a căzut la pământ leșinat.

Manifestarea Maiestății are trei văluri diferite:

Primul este manifestarea Ființei Însăși. Ea este dincolo de Nume și Atribute. Un călător care o experimentează ia în considerarea doar Însăși Ființa Divină. Yazicizade Mehmed Efendi, autorul operei Muhammadiya, critică în mod subînțeles adepții Mutazilismului, care neagă o vedere a lui Dumnezeu chiar și în Viața de Apoi și își exprimă perspectiva spirituală după cum urmează:

De vreme ce imaginea Lui mi se arată pe deplin în suflet,

Inima mea șterge atât numele, cât și forma acestui tablou imaginar.

Căci se poate să Îți văd Fața și îmi doresc să O văd,

Îmi astup urechile să nu aud cuvintele Mutaziliților.

Manifestarea Atributelor Divine, care este a doua categorie, reprezintă manifestarea unuia sau a mai multor Atribute. Ea are două sub categorii:

Prima este manifestarea Maiestății Divine, cu care sunt înzestrați cei cu stăpânire de sine, iar cealaltă este manifestarea Harului Divin, de care au nevoie oamenii coloratului.

Dacă cei care nu au dobândit stăpânirea de sine și starea de veghe primesc manifestarea Atributului Existenței, e posibil ca ei să spună, asemenea lui Junayd al- Baghdadi: „Se află sub veșmântul meu.” Atunci când cei care nu dețin stăpânire de sine sunt vizitați de manifestarea Atributului Unicității, e posibil ca ei să descrie starea în care se lasă pradă plăcerii, asemenea lui Bayazid al- Bistami, care a spus: „Glorie mie, ce slăvită e ființa mea!” Dacă sunt cuprinși de manifestarea Atributului Permanenței, ei pot rosti vorbe ce nu sunt în concordanță cu legile Shari‘a, asemenea lui Hallaj al-Mansur[1]: „Eu sunt Adevărul (Cel Neschimbat)!”[2]

Atunci când această manifestare apare ca manifestarea Puterii și Voinței Divine și este primită în deplinătatea ei în starea de veghe, nu în starea de plăcere, va fi asemenea versetului: „Şi când tu ai aruncat, nu tu l‑ai aruncat, ci Allah l‑a aruncat.” (8:17). Doar profetul Mahomed, stăpânul creaturilor, pacea și binecuvântările fie asupra lui, putea primi această manifestare în deplinătatea originalității și adevărului ei. Dacă vorbim despre manifestarea Creativității Divine, profetul Isus a fost cel care s-a asemănat unei oglinzi clare, așa cum spune și versetul (3:49): „Eu plămădesc pentru voi din lut ca un chip de pasăre şi suflu asupra sa şi se va face o pasăre vie, cu voia lui Allah.”

A treia este manifestarea Actelor Divine. Această manifestare este un aspect al manifestării Atributelor Divine și semnifică faptul că actele temporare au fost anihilate în Actele veșnice. Autorul operei Muhammadiya exprimă acest lucru într-o manieră vie, după cum urmează:

Cel Preafrumos și Preaiubit și-a arătat Lumina Sa

iară din palatul Maiestății;

de aceea sunt încă o dată vrăjit și nebun

din cauza vinului veșniciei sale fără de început.

Ochii mei și inima mea și-au dat la o parte vălul ignoranței,

iar sufletul mi-a fost chemat de către El.

Am renunțat la afecțiune pentru dragoste, căci am descoperit dragostea Lui.

Cei care au descoperit dragostea Lui au abandonat dragostea încărcată de suferință.

Cei la început de drum care așteaptă o manifestare se pot simți amețiți și pot crede că Îl simt pe El în toate lucrurile pe care le văd. Se poate întâmpla ca ei să se vadă pe ei înșiși în toate lucrurile, deoarece sunt atât de prinși în starea prezentă și pot rosti vorbe ce nu sunt în concordanță cu Legea Shari‘a, precum „Eu sunt Adevărul” sau „Există oare altcineva în afară de mine în ambele lumi?”

Până acum, au existat multe persoane care au făcut astfel de confuzii și s-au folosit de asemenea cuvinte pentru a se exprima. Redăm aici doar un singur exemplu:

Nu sunt eu însumi, dacă eu sunt eu însumi, atunci „el” ești Tu;

Dacă eu port o cămașă, ești tot Tu.

Plin de suferință pe calea Ta, am rămas fără trup și suflet;

Dacă încă mai am trup și suflet, atunci ele sunt Tu.

Manifestările din cauza cărora cei care le-au primit afirmă astfel de cuvinte sunt manifestările conectate cu Atributele. Cei înșelați de judecata lor sau de iluziile pe care ei le consideră adevărate, s-au depărtat de sfera luminată de stăpânul creaturilor, pacea și binecuvântările fie asupra lui. S-au ruinat și i-au înșelat și pe ceilalți. Să vedem ce are de spus autorul operei Mizanu’l-‘Irfan despre starea acestor oameni:

Dacă o manifestare intensă vine dinspre Ființa Divină,

unii începători își pierd echilibrul în această stare.

Este o încercarea grea și o problemă mare pentru ei.

Dacă el nu este un îndrumător desăvârșit,

poate fi spânzurat ca Hallaj al-Mansur.

Este o stare cu adevărat dificilă pentru un începător:

Cel care afirmă, „Eu sunt Adevărul”, fără a fi asemenea lui Mansur,

va deveni un necredincios cu trupul și sufletul lui.

Pe scurt, această stare este o pantă alunecoasă,

Acolo unde cei desăvârșiți nu rămân mult timp printre sfinți.

O, Dumnezeule! Fă-ne și pe noi slujitorii Tăi sinceri (în credință și în practică) și înzestrează-ne cu sinceritate, ascultare de Dumnezeu, pioșenie și abstinență față de lucrurile interzise, mici sau mari. Și include-ne și pe noi printre cei cumpătați și aproape de Tine. Și revarsă pace și binecuvântări asupra Profetului nostru Mahomed și asupra Familiei și Companionilor Săi, asupra tuturor.

[1] Husayn ibn Mansur al-Hallaj (857–309) este cunoscut pentru declarația sa: „Eu sunt Adevărul.” A trăi în cea mai mare parte în Basra. De asemenea este cunoscut pentru austeritate. [2] Manifestarea lui Dumnezeu a Atributului Unicității reprezintă manifestarea lui generală în univers a Grandorii Sale unice și de aceea, cel care o experimentează, afirmă ceea ce a afirmat și al-Bistami. De asemenea, caracteristica lui Dumnezeu de a fi Adevărul Suprem (al-Haqq) înseamnă că este mereu constant și neschimbător, deoarece haqq înseamnă stabil, instituit și constant. Acest lucru explică de ce cel care are parte de o astfel de manifestare rostește vorbe asemenea lui al-Hallaj.