M. Fethullah Gulen
Tafakkur (Reflecția)
Tafakkur înseamnă să te gândești la un subiect în profunzime, în mod sistematic și în detaliu atent. În acest context, semnifică reflecția, farul inimii, hrana sufletului, spiritul cunoașterii și esența și lumina practicării vieții Islamice. Reflecția este lumina din inimă care îi permite credinciosului să discearnă ce e bun și ce e rău, benefic și dăunător, frumos și urât. Încă o dată, prin reflecție universul devine o carte de studiat, iar versetele Coranului își dezvăluie mai clar sensurile mai profunde și secretele. Fără reflecție, inima este umbrită, spiritul este exasperat, iar Islamul este trăit la un nivel atât de superficial, încât ajunge să fie fără sens și profunzime.
Reflecția este un pas vital în conștientizarea a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, și în reușita de a trage concluzii din aceste evenimente. Este o cheie de aur ce deschide ușa experienței, este solul în care sunt plantați copacii adevărului și deschiderea ochiului inimii. Grație acesteia, cel mai măreț reprezentant al umanității, primul în reflecție și toate celelalte virtuți, asupra-i fie pace și binecuvântări, spune: Nici un act de preamărire nu este la fel de merituos ca reflecția. Așadar, reflectați la bunătatea lui Dumnezeu și la lucrările Puterii Lui, dar nu încercați să reflectați asupra Esenței lui, pentru că nu veți reuși niciodată să faceți asta.[1] Cu aceste cuvinte, pe lângă faptul că subliniază meritele reflecției, gloria omenirii, asupra lui fie pace și binecuvântări, determină limitele reflecției și ne amintește de limitele noastre. Pentru a atrage atenția asupra aceleiași idei, scriitorul al-Minhaj (Calea urmată) scrie:
Reflecția asupra bunătății este o condiție dacă vrei să urmezi această cale, pe când reflecția asupra Esenței Divine este un păcat evident. Este fals și nefolositor să ai dubii și să te gândești la El, și de asemenea înseamnă să cauți să obții ceva ce a fost obținut deja.
Versetul Coranului: În crearea cerurilor şi a pământului şi în schimbarea nopţii şi a zilei sunt semne (3:190) prezintă cartea universului cu creația sa, specificul literelor și cuvintelor sale, armonia și coerența propozițiilor, și tăria sa ca întreg, și astfel ne arată una dintre cele mai benefice metode de reflecție.
Întoarcerea către Cartea Adevărului Suprem în toate gândurile și acțiunile noastre și studierea ei, urmărirea ei în viața noastră, descoperirea misterelor Divine în cartea universului și, prin fiecare nouă descoperire ajutarea credinciosului veritabil de a-și adânci și a-și exercita reflecțiile pentru a trăi o viață plină de plăcere spirituală de-a lungul unei căi de lumină care se extinde de la credință la cunoașterea de Dumnezeu, și de aici, prin urmare, la iubirea de Dumnezeu și apoi pentru a progresa către Viața de Apoi și spre bunăvoința și aprobarea lui Dumnezeu - aceasta este calea pentru a deveni o ființă umană perfectă, universală.
Reflecția se poate utiliza în fiecare domeniu științific. Cu toate acestea, științele raționale și experimentale sunt doar un prim pas sau un mijloc de a atinge ținta finală a reflecției și sursa primară, infinită a întregii cunoașteri- Cunoașterea lui Dumnezeu - cu condiția ca mintea cuiva să nu fi fost plină de concepții și premise incorecte. Studierea existenței ca și cum ar fi o carte asupra căreia trebuie reflectat poate genera rezultatele dorite și poate oferi informații și inspirație neîncetată, dar numai dacă recunoaștem că toate lucrurile și atributele lor sunt create de Dumnezeu. Aceasta este ceea ce caută și trebuie să facă cei care atribuie toate lucrurile lui Dumnezeu și care au atins mulțumirea spirituală prin cunoașterea, iubirea și amintirea lui Dumnezeu.
Reflecția trebuie să se bazeze și să înceapă cu credința în Dumnezeu ca Inițiator al creației. Dacă nu, o persoană ar putea ajunge la Dumnezeu într-o anumită etapă a călătoriei, dar nu va progresa dincolo de convingerea Existenței și Unității lui Dumnezeu. Reflecția bazată pe și pornind de la credința în Dumnezeu ca Creator și Îngrijitor unic al întregii creații permite o progresie continuă și profunzimi mari, pentru că noile descoperiri se dezvoltă în dimensiuni ulterioare (dragostea de Dumnezeu, „anihilarea întru și existența cu Dumnezeu”, descoperirea realităților Divine din spatele lucrurilor și evenimentelor). Cu alte cuvinte, reflecția, începută de la ființa lui Dumnezeu sau atribuirea Numelor, „Primul”, cel „Atotcuprinzător”, și progresia către El ca „Ultimul” și „Atotlăuntricul” îi va permite credinciosului să progreseze neîntrerupt și fără de sfârșit. Încurajarea oamenilor de a se angaja în reflecția centrată pe un scop și o cale atât de hotărâtă presupune forțarea lor să învețe și să folosească metodele științei care studiază existența și cum este ea manifestată.
Deoarece tot ce este în ceruri și pe pământ este proprietatea și împărăția lui Dumnezeu, studierea fiecărui incident, element și calitate înseamnă, de asemenea, studierea modului în care Creatorul înălțat are grijă de existență. Credinciosul care studiază și înțelege cu exactitate această carte a existenței și apoi își proiectează viața în consecință, va urma calea călăuzirii, evlaviei și neprihănirii până la stația finală a Paradisului, unde va bea din kawthar - apa binecuvântată a Paradisului.
În timp ce oamenii pierderii și pierzaniei rătăcesc, pe urmele lui Șeitan, în adâncurile nepăsării și ingratitudinii față de Dumnezeu, adevăratul Deținător al varietății infinite de frumusețe și bunăstare din lume, cei echipați cu reflecție urmează calea către Paradis și îl recunosc pe Adevăratul Dătător al bunătății depline, ascultându-I complet conștient de ceea ce înseamnă a crede în El. Ei călătoresc de la recunoștință până la primirea tuturor bunătăților și de la bunătate la recunoștință, pe urmele îngerilor, ale profeților și credincioșilor adevărați și loiali, căutând plăcerea lui Dumnezeu pentru a-I mulțumi pentru binecuvântările Lui. Folosind instrumentul reflecției și cu ajutorul amintirii lui Dumnezeu, ei trec peste toate obstacolele și, trecând de la luarea măsurilor necesare pentru a-și atinge scopul, la supunere și de la supunere până la încredințarea sarcinilor lor Puterii lui Dumnezeu, aceștia zboară prin ceruri. spre destinațiile lor finale.[2]
O, Doamne! Include-ne printre cei care își amintesc și pomenesc de Tine stând în picioare, în șezut și culcați pe o parte, și reflectă la crearea cerurilor și a pământului; și dăruiește binecuvântări și pace Profetului celor care reflectă și Familiei sale, înzestrați cu o sinceritate desăvârșită.
Comments