SUBUHAT-I WAJH (REVĂRSAREA LUMINII CHIPULUI LUI DUMNEZEU)

SUBUHAT-I WAJH (REVĂRSAREA LUMINII CHIPULUI LUI DUMNEZEU)

Subuhat-i Wajh („revărsarea luminii chipului lui Dumnezeu”) reprezintă lumina pe care Dumnezeu Cel Atotputernic o revarsă, pentru a curăți inimile călătorilor de tot ceea ce nu are legătură cu El și pentru a face ca aceste inimi neprihănite să simtă Existența sa atot-cuprinzătoare. Având în vedere că termenul Wajh („Chipul”) reprezintă Esența Divină, iar Lumina, care înconjoară orizontul tuturor senzațiilor și sentimentelor umane, conține sau cuprinde luminile Numelor Divine și a Atributelor Gloriei Divine, unii preferă să o denumească „Lumina Esenței.” În fața acestei Lumini atotcuprinzătoare, care se revarsă fără văluri, un călător simte că realitatea versetului „Totul va pieri în afară de Chipul Său” (28:88) se manifestă în orizontul percepțiilorlor interioare, iar tot ceea ce este în afara Lui, inclusiv Numele Lui, sunt șterse. Înconjurați pe deplin de această Lumină, călătorii înzestrați cu cunoașterea lui Dumnezeu se află în diferite stări de uimire și chiar dincolo de ea.

Potrivit sufiților, toate lucrurile și evenimentele (adevărurile lucrurilor) cuprind manifestările Numelor divine. Pe lângă Numele Divine, care reprezintă esența existenței, există și Nume care arată că Ființa Divină Cea plină de slavă este fără de cusur și nici nu are parteneri. Aceste Nume funcționează asemenea vălurilor așezate dinaintea acțiunilor Esenței Divine Cea plină de slavă. Sufiții afirmă că „Există șaptezeci sau șapte sute de văluri care ne împiedică să observăm Esența Divină a Maiestății. Dacă aceste văluri de Vrednicie și Măreție ar fi date la o parte, chiar și numai pentru o clipă, manifestarea Luminii Esenței Divine ar șterge totul, astfel încât nici cerurile, nici pământul și nici numele sau ființele desemnate de acele nume nu ar mai exista. Doar El și Numele Lui s-ar păstra.” Asta înseamnă că dacă Esența Divină L-ar manifesta alături de Unicitatea Lui – unii o numesc manifestare a Unității Divine - atât ființele existente, cât și existențele lor identificate individual ar dispărea complet.

Cei care sunt absorbiți de manifestările Luminii Esenței Divine înțeleg faptul că atât întregul timp, cât și întregul spațiu sunt înconjurate de acea Lumină și că, fiind parțial sub influența comportamentului lor și a căii spirituale pe care o urmează, tind să-și exprime impresiile spunând: „Nu există nicio ființă, afară de El” sau „Nu se cunoaște nicio altă ființă, afară de El” și astfel, ajung la concluzia că tot ceea ce există este de fapt o umbră pieritoare.

Într-adevăr, întreaga existență provine din Lumina Existenței Sale; toate acțiunile și întâmplările depind de Numele Sale de Glorie; toate stările, atributele și trăsăturile izvorăsc din Atributele Sale de Glorie, precum Cunoașterea, Voința și Puterea. Petru a explica mai limpede, toate lucrurile și evenimentele cuprind manifestările Atributelor și Numelor Divine. Toți cei absorbiți de cunoașterea lui Dumnezeu Îl percep, în „fața” Numelor Preafrumoase, pe Cel Preasfânt, Care este chemat prin aceste Nume, încearcă să-L recunoască cum se cuvine prin intermediul Atributelor Sale de Slavă, se înconjoară de Lumina Esenței Sale, dacă au ajuns în punctul în care pot experimenta în lăuntrul lor această Lumină, călătoresc sau se deplasează de la „mirare” la „uimire”, de la „uimire” la „uluire” și de la „uluire” la „patimă”, și în consecință, nu mai simt niciun lucru și nicio ființă existentă, afară de Ființa Preasfântă, nu își mai simt nici măcar propriile persoane. Chiar dacă au capacitatea de a fi conștienți de alte lucruri, nu își doresc asta, căci ei privesc din orizontul „secretului” lor, iar privirea lor este supusă intelectului lor spiritual. Oare ei acționează astfel din propria voință sau este un act involuntar sau această stare a lor este consecința faptului că se simt atrași către El sau atrași de El? Cei care nu au trecut prin această stare nu pot găsi răspunsuri la aceste întrebări, iar cei care au experimentat o astfel de stare, au păstrat tăcerea. De fapt, atunci când rațiunea și intelectul păstrează tăcerea și fac câțiva pași în spate, glasul nu mai are nimic de adăugat. Dacă rațiunea își cunoaște locul, atunci trebuie să stea în spatele inimii și, în tăcere, să se supravegheze.

Având în vedere că acest popas este popasul în care Cel care deține Harul Suprem și Desăvârșirea își manifestă Existența cu Vrednicie și Măreție, există două posibilități: fie glasurile nu pot păstra tăcerea, fie conceptele și cuvintele se preschimbă în simboluri, semne și aluzii sub influența Măreției și Maiestății Divine. Unele dintre aceste simboluri și aluzii pot provoca confuzie sau pot fi înțelese greșit și de aceea, pot deveni – și chiar au devenit – o metodă de încercare pentru oamenii de rând. Cu toate acestea, dispariția lucrurilor și evenimentelor din lumea noastră de percepții, cauzată de intensitatea manifestării Esenței Divine, Măreției și Nemărginirii Sale, și apariția lor reală sunt lucruri total diferite.

Anumiți învățați sufiți descriu starea mentală și spirituală a celor care sunt absorbiți de cunoașterea lui Dumnezeu, în care sunt conștienți doar de existența Lui, prin intermediul conceptului „‘ıstılam”, care înseamnă dispariția completă a unui lucru sau obliterare. Având în vedere considerațiile relevante, acest lucru este corect. Adică, în timp ce experimentează și sunt cuprinși de uimire și uluire, înconjurați de manifestările Desăvârșirii Divine la orizontul Harului Divin și de manifestările Harului Divin pe culmea Desăvârșirii Divine, cei înzestrați cu cunoașterea lui Dumnezeu își vin în fire prin intermediul ajutorului Divin special, pe care îl numesc „vălurile ajutorului special”. Cât timp își pot îndeplinii obligațiile religioase, ei le îndeplinesc cu atenție, așa cum se cuvine nivelului lor, iar apoi se pierd în orizontul în care se manifestă Lumina Esenței Divine.

La fel cum cauzele aparente sunt create și așezate precum vălurile între actele sau practicile Divine și lucruri sau evenimente, astfel încât cei care au o perspectivă superficială să nu critice Înțelepciunea, Voința și Puterea Divină, din cauza unor incidente care pot părea urâte, dezagreabile sau neimportante, tot așa „vălurile ajutorului special” funcționează asemenea harului și favorii speciale acordate pentru ca un inițiat care a ajuns punctul final al călătoriei spirituale, în care trăiește absorbit și cu sentimentul că totul s-a pierdut în manifestările Demnității, Măreției și Nemărginirii Esenței Divine, să se întoarcă la orizontul Numelor și Atributelor și pentru a-i aminti că slujirea și închinarea nu au fost niciodată anulate. Mai mult, un asemenea har și favoare permite inițiaților să respire și să experimenteze distincția și diferențierea în absorbire totală. Prin urmare, când un inițiat care este înzestrat cu cunoașterea lui Dumnezeu trăiește într-o stare de beție și chiar de anihilare totală, datorate revărsării copleșitoare a Luminii Chipului Divin, și nu este conștient de existența aparentă, de datoria de a se închina și de nevoia de a-și aminti care vin în urma cufundării în Lumina Existenței Absolute și de profunzimea relației pe care o are cu Cel Vrednic de Închinare și Vrednic de Amintire, el se întoarce la închinarea prin „vălurile ajutorului special”, trăiește prin versetul „Doar Ție ne închinăm și doar la Tine căutăm ajutor”și acționează, conștient de starea lui de slujitor.

E posibil ca anumiți călători pe calea lui Dumnezeu, care nu își pot îndrepta fiecare pas către destinația lor în lumina Profetului și care se află sub influența acestei stări, să rostească vorbe ce nu sunt în concordanță cu legile Islamului. Având în vedere că sunt sinceri în ceea ce privește credința și devotamentul pe care îl au față de islam și de nobilul Profet, pacea și binecuvântările fie asupra lui, ar trebui să considerăm că astfel de vorbe reprezintă doar o consecință a faptului că sunt copleșiți de starea în care se află. Dacă, totuși, există, și au existat, anumite vorbe care izvorau din credința lor și a căror scop era să emită filosofii, îi sfătuim pe cei care se află în această situație să urmeze calea Profetului, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Cât despre cei care nu mai sunt în viață, Îl vom ruga pe Dumnezeu să se ocupe de această chestiune.

De asemenea, aceste „văluri ale ajutorului special” sunt folosite și pentru ocrotirea prietenilor iubiți ai lui Dumnezeu. Călătorii cred și afirmă: „El este Domnul, eu sunt slujitorul; El este Creatorul, eu sunt cel creat; El este Atotputernic, eu sunt cel neputincios; El este Preabogat, eu sunt sărac și sărman. Existența mea se datorează Luminii Existenței Lui, iar viața mea manifestării Vieții lui; subzist datorită Celui care subzistă prin Sine și datorită Celui prin care toate subzistă.” Chiar dacă în anumite stări de auto-obliterație sau anihilare, această diferențiere sau distincție pălește, convingerea lor este cea pe care am menționat-o mai sus.

De fapt, chiar dacă uneori cei care își continuă călătoria, respectând cu strictețe legile religioase, văd că toate lucrurile au primit revărsarea Luminii Chipului Divin și experimentează uimirea și uluirea absolută, ei încearcă să nu facă nicio greșeală în privința stăpânirii de sine și dacă își dau seama că au făcut o astfel de greșeală, își îndreptă cuvintele care ar fi putut cauza o asemenea greșeală sau confuzie. Ei fac tot posibilul pentru a nu-i expune pe ceilalți pericolului.

Într-unul dintre catrenele sale, Mawlana Jalalu’d-Din ar-Rumi spune:

Sunt mii de trandafiri ce strălucesc în grădină;

Trandafiri și violete ce miros a mosc;

Apă din belșug, ce curge în pâraie;

Toate sunt pretexte; El este singurul care există.

Într-un alt catren, care transmite mesajul atât de clar încât poate îndrepta lucrurile care s-au putut înțelege greșit din primul catren, ar-Rumi transmite același mesaj, după cum urmează:

O, omule, atât existența ta, cât și inexistența ta izvorăsc din El;

La El găsești și bucurie și durere.

Dar tu nu ai ochi ca să Îi vezi Puterea sau lucrările;

În existența ta, Îi poți observa Arta și Puterea.

Sentimentul de dispariție și pieire experimentat în urma revărsării Luminii Chipului Divin are consecințe atât pozitive, cât și consecințe riscante. Merită să luăm în considerare faptul că o persoană care a fost binecuvântată să se afle într-o poziție atât de avansată pe drumul către Dumnezeu, în urma faptului că s-a îndreptat către El neîncetat, consideră că totul este rezultatul manifestărilor Divine și simte că Lumina Lui înconjoară întreaga existență, cu condiția ca acesta să păstreze echilibrul stabilit de legea Shari'a. Cu toate acestea, a rosti vorbe care nu sunt în conformitate cu Religia și a sugera lauda de sine, a nu fi conștient de echilibrul legii Shari‘a, sub influența sentimentului de auto-anihilare este un lucru riscant, interzis și chiar înșelător. De aceea, cei care nu au avut capacitatea de a adopta sau absorbi cerințele legii Shari‘a pot fi pierduți sau pot fi duși la pierzare de sentimentul de auto-anihilare sau beție.

Pe lângă faptul că simte mereu o legătură profundă cu Dumnezeu și că se îndreaptă către El cu dragoste și entuziasm, un călător aflat pe calea lui Dumnezeu trebuie întotdeauna să își stăpânească firea, să Îi atribuie doar Lui tot ceea ce există, să nu-L confunde pe Cel Veșnic cu cel creat, să creadă că doctrinele false precum Unirea, Întruparea, Panteismul și Monismul sunt abateri, erezii și lipsă de respect față de Cel pe care îl iubește și căruia I se închină. Acțiunile lui trebuie să fie întotdeauna caracterizate de stăpânirea de sine, teamă și respect.

Anumiți învățați sufiți consideră că atingerea orizontului în care se manifestă Lumina Esenței și experiența anihilării sinelui și a uitării, care apare în inimă ca rezultat al acestei manifestări, reprezintă cel mai înalt rang în călătoria spirituală către Cel Atotputernic. În ceea ce privește manifestările cunoscute sub denumirea de străfulgerări, zori, străluciri sau iluminări, acestea sunt denumiri ale aceluiași lucru și sunt folosite pentru a desemna surprizele pe care călătorii le primesc, încurajându-i astfel să se înalțe din ce în ce mai mult. De asemenea, ele servesc drept raze, care strălucesc în mințile sau inimile călătorilor, ca dovadă a lumii exterioare și lăuntrice, ca rezultat al reflectării, chibzuinței și contemplării. Acestea luminează calea călătorilor, îndemnându-i să nu se oprească și de asemenea, le arată care este destinația. Cu toate acestea, călătorii nu-L pot cunoaște pe deplin în conștiința lor pe Cel Veșnic Căutat. De fapt, este imposibil să Îi cunoască Esența, căci Esența Lui este dincolo de puterea de cunoaștere a oricărei ființe create. Un prieten drag al lui Dumnezeu a spus:

Cum îl putem descrie oare pe Stăpân? Deci,

e de datoria noastră să ne ferim să-L descriem.

Manifestarea revărsării Luminii Chipului Divin diferă foarte mult de manifestările pe care le-am menționat mai sus. Călătorii care au primit binecuvântarea acestei manifestări nu au capacitatea de a percepe, nici măcar pe ei înșiși. Nici măcar nu pot simți lumina Numelor și a Atributelor Divine în fața razelor neîntrerupte și cuprinzătoare ale manifestărilor Numelor Divine, îndreptate într-un singur punct, asupra călătorilor în parte. Mai mult, unii dintre cei care sunt pe deplin absorbiți de manifestarea Luminii Chipului Divin nu pot simți distincția sau identificarea individuală la nivelul Cunoașterii și, adăugând la Tradiția Profetică „Nu există nici afară de Dumnezeu”, afirmația care exprimă starea lor „Acum este la fel ca atunci”[1], ei sunt incapabili să vadă realitățile lucrurilor și, asemenea lui Jami‘, susțin că totul este un miraj.

În cazul unora, această stare este continuă, iar ei consideră că starea de anihilare a sinelui și de beție este o realitate și întreaga existență pe care noi o percepem prin simțuri este produsul imaginației și a zămislirii minții. Cu toate acestea, cei care au avut parte, pentru o perioadă de timp, de experiența revărsării Luminii Chipului Divine, se întorc în lumea distincției sau a discriminării. Această percepție temporară, sau manifestarea temporară a Luminii Chipului Divin pentru unii, este denumită „fulgerul manifestării”. Ei își păstrează stăpânirea de sine, plini de devotament și respectând cu strictețe Shari‘a și încearcă să rămână întotdeauna treji. Cei care nu au putut să adopte sau să absoarbă spiritul Shari‘ei cu o așa intensitate încât să îl transforme în a doua lor natură sau cei al căror subconștient nu se află sub stăpânirea Religiei, pot fi expuși pericolului de a se gândi la Creatorul Preasfânt în sfera lor de percepție. Acest lucru înseamnă că și-au încălcat limitele, au încercat să limiteze Nemărginirea Absolută și l-au considerat pe Cel Atoatecuprinzător ca fiind atât atotcuprinzător, cât și cuprins în același timp. Asta întră în contradicție cu faptul că Legiuitorul Shari’ei a limitat sfera noastră de gândire la tărâmurile lucrărilor, actelor și Numelor divine și ne-a interzis să ne gândim la Esența Divină.

Fie că au loc ca manifestare a Luminii atotcuprinzătoare a Esenței Divine, fie ca „fulgerul manifestării”, toate aceste manifestări sunt o considerație specială sau o favoare din partea lui Dumnezeu Cel Atotputernic pentru eroii vieții spirituale. De asemenea, este o chemare către cei care studiază și înțeleg ceea ce se află dincolo de vălul lucrurilor și evenimentelor, așa cum au fost învățați de Profetul Mahomed, Ahmad, Mahmud, Mustafa, pacea din întreg cerul și pământul și toate binecuvântările fie asupra lui, și o chemare pentru cei care se depărtează de tot ceea ce este trecător și muritor de a se întoarce la „Ka'ba Domniei” sau Monarhul care are Atributele Existenței, Veșniciei, Permanenței, Singularității, Neasemuirii cu creațiunea și al Subzistenței prin Sine, cu toate simțurile lăuntrice și exterioare. Poate fi, de asemenea, fie o binecuvântare pentru călătorii care se întorc la Cel Atotputernic, fie o considerație a lui Dumnezeu pentru anumite spirite talentate. Privind dintr-o altă perspectivă, este o manifestare pentru cei care și-au păstrat natura dintâi și s-au străduit să o dezvolte pentru a trezi în ei dorința de a înainta către Ființa Divină; este un dar special al cunoașterii spirituale pentru cei care au dobândit cunoașterea lui Dumnezeu.

De fapt, ori de câte ori călătorii sau inițiații, sau cei înzestrați cu cunoașterea lui Dumnezeu, sunt hotărâți să ajungă în punctul în care pot percepe manifestarea Luminii Esenței Divine, Cel Dăruitor îi răsplătește cu daruri surprinzătoare și le oferă ocazia să-și împodobească lumea lăuntrică, astfel curățindu-se. Înzestrându-le dimensiunea lăuntrică și exterioară a ființei lor cu respect și teamă față de El, Cel Dăruitor îi pregătește pentru prezența Lui specială, iar prin faptul că spiritul este făcut conștient de tainele prieteniei Lui, El le arată direcția, spre care aceștia trebuie să se îndrepte. De asemenea, prin izolare, El le intensifică sentimentul, pe care aceștia îl au în spiritul lor cu privire la îndreptarea către El și îi înalță către orizontul vieții spiritului și inimii și astfel, ei trec printr-o serie de transformări lăuntrice. Prin faptul că ei călătoresc neîncetat în umbra întâlnirii cu el și prin faptul că facultățile lor simt nevoia de a se întâlni cu El, Cel Dăruitor îi pregătește pentru apropierea de El. Apoi, El permite secretului lor să simtă tainele Esenței Sale, le încununează inimile cu considerații ale Sfintei Sale Prezențe și le îndeplinește visurile de a-L întâlni prin manifestarea revărsării Luminii Chipului Săi. În final, călătorii care s-au depărtat de tot ce nu are legătură cu El se întorc la El cu toată ființa lor, iar Creatorul Sfânt îi onorează cu Lumina Chipului Său, dar și cu alte favoruri, pe care nici ochii nu le pot vedea și nici urechile nu le pot auzi.

Cât de frumoase sunt următoarele versuri, scrise de Şemseddin Sivasi[2]:

Nimeni nu poate întâlni Adevărul Suprem

fără să se depărteze de celelalte lucruri;

Comoara nu se deschide într-o inimă, care

nu a fost cufundată în lumină.

O, Dumnezeule! O, Tu Cel pe care ochii nu Îl pot vedea, gândurile nu Îl pot înțelege, cuvintele nu Îl pot descrie, iar evenimentele nu Îl pot schimba! Iartă-ne, îndură-Te de noi și îndrumă-ne pe calea cea dreaptă!

Și revarsă binecuvântările și pacea Ta asupra celei mai nobile creații, Mahomed, asupra Familiei și Companionilor săi!

[1] Pentru hadith și informații suplimentare, vezi notele [2] Ahmed Şemseddin Sivasi (1520–1597) s-a născut în provincia Tokat din nord-estul Turciei. Pentru o scurtă perioadă de timp, a predat în medresa de învățământ superior în Istanbul. Apoi s-a întors la Tokat și mai târziu, a fost invitat la Sivas de către guvernator. A trăit acolo ca îndrumător spiritual timp de aproximativ cincizeci și cinci de ani, până la moartea lui.