Sprijirea drepturilor femeilor și moartea Refiei Gülen

Sprijirea drepturilor femeilor și moartea Refiei Gülen

Un alt aspect, poate surprinzător, al construcției de punți a lui Gülen care a provenit din studiul și predicarea despre Profet a fost susținerea drepturilor femeilor. El a îndemnat musulmanii turci (și pe ceilalți) să ofere femeilor drepturile, revenind la cele mai străvechi și respectate surse. După cum a sugerat cercetătoarea Bernadette Andrea, a fost ironic că, în angajamentul său de a reveni la sursele de bază ale islamului, Gülen a intrat în conflict cu tradițiile patriarhale care au stat ca norme de necontestat în unele comunități musulmane de azi. După cum a văzut Andrea, asta l-a făcut pe Gülen „un apărător al drepturilor femeilor, urmând cu conștiinciozitate calea Profetului Muhammad”.130 Putem merge mai departe cu privire la drepturile femeilor revenind la Profet.

Principalul exemplu al lui Gülen în această privință a fost relația Profetului cu soțiile sale. Pentru occidentalii indiferenți sau necunoscători ai istoriei îndelungate a poligamiei în contextul evreiesc și creștin, fixația în ceea ce privește multiplele căsătorii ale lui Muhammad - în cele din urmă a avut în total treisprezece neveste de-a lungul vieții - provoacă scandal. Gülen a abordat direct problema. „Unii critici ai islamului”, a început el, „fie pentru că nu știu motivele acestor căsătorii, fie pentru că vor să-i creeze o imagine de libertin egoist, au acuzat Mesagerul de diverse defecte”.131 De fapt, Gülen a continuat, Muhammad avea douăzeci și cinci de ani când s-a căsătorit cu prima sa soție, Khadija, care era o văduvă cu cincisprezece ani mai în vârstă. Apoi, timp de douăzeci și trei de ani, Mohamed a fost monogam. Profetul nu a avut alte soții cât timp Khadija a fost în viață”, a subliniat Gülen, „deși opinia publică și normele sociale ar fi permis acest lucru”. Când Khadija a murit pe neașteptate, lăsându-l pe Muhammad singur cu copiii lor (aveau șase copii), el a rămas totuși singur timp de încă cinci ani, până la cincizeci și trei de ani. Atunci, el s-a logodit cu „Aisha, fiica lui Abu Bakr, prietenul său cel mai apropiat și adeptul său devotat. Într-adevăr, conform detaliilor descoperite de istorici, până de curând, de cele mai multe ori, o căsnicie era aranjată în funcție de alianțele dintre familii sau triburi ori politică.132 Mai multe dintre soțiile Profetului reprezentau triburi sau regiuni pe care Muhammad spera să le convertească sau să le împace. De exemplu, el s-a căsătorit cu trei văduve care trăiau în exil în Abisinia creștină (Umm Habiba, Sawda bint Zam'a și Hafsa) și cu o văduvă evreică (Safiyya). Gülen a oferit explicații similare pentru fiecare dintre soțiile lui Muhammad, arătând cum căsătoriile sale au contribuit la întărirea alianțelor în interiorul islamului. Regii creștini din epoca medievală făceau același fel de lucruri, chiar dacă erau (tehnic) monogami. Mai multe dintre căsătoriile Profetului, a subliniat Gülen, au împiedicat femeile să se afunde în sărăcie.133

Nu numai că Profetul era un bun strateg și un cavaler - deși acestea erau idealuri destul de comune în Evul Mediu. În schimb, Gülen a evidențiat pentru ascultătorii săi egalitarismul lui Muhammad. „Mesa- gerul”, a susținut el, „a discutat probleme cu soțiile sale ca prieteni”. Gülen a evidențiat în special relația cu prima sa soție, Khadija, și apoi căsătoria cu Aisha. Căsătoria dintre Muhammad și Khadija a fost marcată de „intimitate, prietenie, respect reciproc, sprijin și mângâiere”, a predicat Hogeaefendi. Khadija a fost „prietenul Profetului cu care și-a împărtășit înclinațiile și idealurile sale într-o măsură remarcabilă”, a continuat el. „Căsătoria lor a fost extraordinar de binecuvântată și au trăit împreună într-o profundă armonie timp de 23 de ani. În mijlocul tuturor jignirilor și a persecuțiilor...

Khadija i-a fost cel mai drag companion și ajutor. El a iubit-o foarte mult”. Asemănător, Gülen a explicat că Aisha a fost o „femeie extrem de inteligentă și înțeleaptă”, care avea și „firea și temperamentul de a duce mai departe efortul misiunii profetice”. Într-adevăr, a devenit ghid spiritual și profesor, potrivit lui Gülen, „una dintre cele mai mari experte în ceea ce privește hadith-urile, o excelentă comentatoare a Coranului și experta cea mai dis- tinsă și cunoscătoare a legii islamice (faqih)”.134

Una peste alta, pe măsură ce Gülen a explicat despre moștenirea Profetului în relația cu femeile și căsătoria:

s-a căsătorit cu [soțiile sale] pentru a le oferi femeilor fără ajutor sau văduvelor un trai demn; să consoleze și să onoreze membrii triburilor înrăiți sau înstrăinați prin transformarea foștilor dușmănii într-un fel de grade de rudenie și armonie; să câștige anumite persoane cu talente unice, în special unele femei cu talent excepțional, pentru cauza islamului; să stabilească noi norme de relație între diferiți oameni în cadrul frăției unificatoare a credinței în Dumnezeu; și pentru a onora cu legături familiale bărbații care urmau să fie urmașii săi politici în viitorul apropiat.135

Dacă aceasta nu a reprezentat exact o cartă pentru feminismul în stil occidental - a sunat mai mult decât o însemnare patriarhală care a definit femeile prin relația lor cu un bărbat - a fost, de asemenea, un pas către „noi norme” în contextul islamului turc profund patriarhal.

Și, cel puțin conform multora dintre femeile pe care le-am intervievat pentru acest proiect, egalitarismul lui Gülen s-a extins considerabil dincolo de majoritatea bărbaților din generația sa din Turcia, inclusiv seculariștilor aparent dedicați egalității femeilor și inclusiv multora dintre bărbații care l-au urmat pe Gülen în Hizmet. Prin intermediul multor relatări, Gülen a ajutat unii dintre bărbați din Mișcarea Hizmet să evolueze spre egalitarism. După cum a spus una dintre femeile pe care le-am intervievat, jurnalista Sevgi Akarçeșme: „conform oricărui standard, mișcarea a fost peste” norma turcească. Gülen avea capacitatea de a „transforma o persoană xenofobă, rasistă și sexistă din Anatolia”, a spus Akarçeșme, „în cineva care credea în posibilitatea religiilor de a comunica una cu cealaltă, să accepte pe celălalt diferit și să promoveze drepturile femeilor”. Akarçeșme a intrat în spațiul Hizmet printr-un centru de meditații FEM la mijlocul anilor 1990, și a observat, destul de clar, că „nu putem importa oameni de pe Marte sau Venus și să-i transformăm în voluntari Hizmet... Având în vedere [materia primă], Mișcarea a făcut miracole”. Kerim Balcı, care a lucrat o vreme cu Akarçeșme la Zaman, a confirmat că miracolul a funcționat în cazul său: emanciparea femeii „a fost o limită în creștere pentru mine”, a spus el. „Dar când îl urmez pe Hogeaefendi... mi-am făcut din egalitatea de gen un principiu”.136 Akarçeșme și-a amintit și de o întâlnire pe care a avut-o cu Gülen, care i-a lăsat o impresie puternică. Tocmai moderase un forum la Asociația Mondială a Femeilor din Istanbul, sponsorizat de Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor. În urma comisiei, mai multe dintre femei au cerut să se întâlnească cu Hogeaefendi. Gülen a găzduit apoi șapte sau opt dintre ele. „Ne-a întâmpinat cu o față zâmbitoare”, și-a amintit ea, iar grupul a discutat despre modul în care s-a desfășurat discuția. „El a încurajat astfel de inițiative”, a spus ea. A fost un forum deschis, așa că „m-am plâns de statutul femeilor”, a continuat ea. „Niciuna dintre femei nu vrea să fie lăudată pentru ceea ce se realizează”, a amintit ea, „așa este întotdeauna, bărbații sunt cei care ies în față!” Gülen a ascultat nemul- țumirea ei și a răspuns simpatic, un pic de sus, spunând că „«Nu este ceva care se va schimba peste noapte.» A vorbit apoi, continuă ea, „despre modul în care Aisha a organizat și condus armata, apoi a spus: «Aș vrea să avem o femeie ca șefă a personalului.»” În concluzie, femeia a spus: „Hogeaefendi este dincolo de Hizmet și cu siguranță dincolo de societatea tradițională turcească” în ceea ce privește drepturile femeilor.137

Faptul că Gülen susținea oferirea de poziții de conducere femeilor ar fi putut fi inspirată indirect și din pierderea personală pe care a suferit-o în 1993, când mama sa, Refia, a murit, pe 28 iunie. Era bolnavă de diabet de câțiva ani, precum fiul ei. De la moartea lui Ramiz, în 1974, ea a locuia ori în Erzurum, pe timpul verii, ori în Izmir, pe timpul iernii, deoarece iarna era mai blândă acolo. Cel puțin o dată pe an, Gülen o vizita într-unul din locuri - și, de obicei, de mai multe ori pe an - mai ales în timpul perioadei în care predica, pe rând, atât în Istanbul, cât și Izmir, în 1989 și 1990. Refia călătorea ocazional, pentru a-și vizita fiul, la Istanbul sau în alte locuri în care acesta predica. În anii 1980, când era fugar, modestul apartament din Izmir al Refiei a fost controlat în mod regulat, deoarece se bănuia că fiul ei s-ar putea ascunde acolo. Desigur, aceste evenimente au întristat-o. Ea era îngrijorată pentru bunăstarea fiului ei și devenise cunoscută pentru că își întreba prietenii: „Există vreo veste de la Hogea?” Mai general, Gülen își amintește că „era foarte înțeleaptă. Uneori, ea întreba despre unii dintre prietenii mei și își arăta interesul pentru serviciul meu. Dacă simțea că nu sunt încântat de întrebarea ei, schimba subiectul și le spunea celor din jurul său: «Ce așteptați? Faceți un ceai pentru acest Hajji și aduceți-l!»”. Refia își numea fiul atât „Hogea”, cât și „Hajji”, titluri de onoare ca profesor, respectiv, pelerin, dar care transmiteau și afecțiune. Când Refia l-a vizitat pe Fethullah în Istanbul, cândva la sfârșitul anilor '80, Gülen și-a amintit că „mi-am pus capul pe genunchii ei, așa cum făceam când eram mic copil”. Pe măsură ce diabetul Refiei avansa, îi împărtășea fiului ei sfaturi medicale despre viața cu restricții alimentare, iar ea îi transmitea periodic noutăți despre sănătatea ei, în timp ce întreba despre el. Alptekin relatează că Gülen și-a amintit cum „ori de câte ori o vizita, venea lângă mine, deși era bolnavă, îmi atingea picioarele... și spunea: «Picioarele tale sunt reci»”. Aproape de final, l-a chemat pe Fethullah și, desigur, acesta a mers. „Vino, stai lângă mine, voi pleca curând”, a spus ea. În timp ce își luau rămas bun, ea l-a rugat pe fiul ei - sau mai bine zis i-a ordonat: „Trimite-mă [la cer] ca mireasă”. Adică, să o trimită în cer pentru a se întâlni cu iubitul ei, Dumnezeu - în ceea ce ar trebui să fie o sărbătoare. Aceasta a fost o solici- tare despre înmormântarea ei. Când a murit, Gülen și-a amintit, poate cu regret, că „nu am putut să fiu alături de mama mea la moartea ei. M-am dus în Istanbul”. El se îngrijorase că „nu voi putea suporta moartea mamei mele”. În timp ce el se confrunta cu această pierdere, plângea că „nu pot umple golul pe care l-a lăsat”. Înmormântarea ei a avut loc la Moscheea Facultății de Teologie din Izmir după rugăciunea de la prânz și a fost înmor- mântată la cimitirul Karșıyaka Örnekköy. Mii de oameni au participat, iar Gülen a recitat rugăciuni la mormânt. De asemenea, el a scris o mulțumire publică tuturor celor prezenți, publicată de Zaman pe 7 iulie 1993. „Încă simt rugăciunile ei în viața mea”, a spus Gülen. La urma urmei, îl învățase să se roage. Și, cu emoție, cu un sentiment cu care o fiică sau un fiu s-ar putea identifica, a spus pur și simplu: „Aș dori ca mama mea să fie aici”.138

În lipsa ei, Gülen a devenit susținătorul public al implicării depline a femeilor în islam și în societatea turcească. Într-un interviu cu Ertuğrul Özkök din Hürriyet, în ianuarie 1995, Gülen a afirmat că:

În atmosfera socială a societăților musulmane în care islamul nu este „contaminat” cu obiceiurile sau tradițiile non-islamice, femeile musulmane participă pe deplin la viața de zi cu zi. De exemplu, pe vremea Profetului și în secolele ulterioare, când Occidentul nu le oferea femeilor niciun loc în societate, când Occi- dentul dezbătea dacă femeile aveau sau nu suflete sau dacă erau dia- voli sau ființe umane, „Aisha a condus o armată. Era, de asemenea, o învățată religioasă ale cărei păreri erau respectate de toată lumea. Femeile se rugau în moschei împreună cu bărbații. O femeie bătrână se putea opune califului din moschee într-o chestiune juridică. Chiar și în perioada otomană din secolul al XVIII-lea, soția unui ambasador englez a lăudat foarte mult femeile și a menționat cu admirație rolurile lor în familiile musulmane și în societate.139

Acea „soție” a fost Lady Mary Wortley Montagu, care a aflat în timp ce soțul ei era ambasador la curtea otomană, în perioada 1716-1718, că, potrivit legii islamice, femeile pot deține proprietăți, pot stipula dispoziții în contractul lor de căsătorie și pot beneficia de confidențialitate chiar și față de soții lor. „Niciunul dintre aceste drepturi nu era posibil pentru femeile engleze”, conform cercetătoarei Bernadette Andrea.140

Andrea a cercetat modul în care opiniile lui Gülen asupra femeilor, precum opiniile sale despre antisemitism au avut vreun fel de evoluție. El a pledat constant pentru educarea fetelor și a respins la fel de constant „logica patriarhală că dorința bărbaților este vina femeilor”. Dar scrierile sale timpurii au lăudat „poziția tradițională a femeilor” ca mame în casă și a avut tendința de a atribui femeilor emoții tandre și alte stereotipuri romantice. Ocazional, Gülen a pus în contrast rolul solemn al femeilor în cămin cu libertatea femeilor din Occident, care în unele cazuri le-a redus la „obiecte ale plăcerii, modalități de divertisment și materiale pentru publicitate”. Mai recent, dar cu siguranță în anii ’90, Gülen s-a îndepărtat de astfel de stereotipuri și s-a apropiat de afirmații mult mai incluzive și chiar mai radicale (în context islamic). A fost nevoie de un învățat încrezător să susțină ca femeile și bărbații musulmani să se roage în același loc, fără un balcon sau o aripa separată pentru femei. Totuși, Gülen a susținut că tocmai aceasta a fost practica Profetului:

Femeile și bărbații se rugau împreună în moschei în timpul Profetului. Uneori s-a întâmplat ca o femeie să-l corecteze pe calif care susținea [o] predică. De exemplu, într-una dintre predicările lui, Calif ‘Umar i-a avertizat pe musulmani, spunând: „Nu plătiți femeilor pentru căsătorie mai mult de 500 de dirhami ca zestre”. O femeie din adunare a obiectat: „O, ‘Umar! Ar trebui să urmăm Coranul sau pe tine?” ‘Umar a întrebat: „Ce spune Coranul?” Femeia a răspuns: „Coranul spune: «Dacă vreți să înlocuiți o soție cu o altă soție, nu luați nimic din ceea ce i-ați dat, fie și cu cântarul!»(4:20) Este o comoară agonisită egală cu 500 dirhams?” ‘Umar a remarcat: „‘Umar a greșit, femeia spune adevărul”. Este adevărat că timpul și schimbarea condițiilor au provocat unele schimbări în problemele secundare. Femeile nu trebuie să-și îndeplinească rugăciunile obligatorii în moschei, dar dacă doresc, nu ar trebui să le fie interzis dacă nu există un motiv justificabil pentru a le interzice.141

Cu siguranță, asta a lansat un avertisment pentru o gamă largă de practici. Dar a deschis și o ușă pentru închinarea egalitară. La urma urmei, multe biserici creștine au făcut ca bărbații și femeile să se roage separat, de-a lungul istoriei și până în prezent, iar unele sinagogi evreiești continuă practica în prezent.

Succinct, după cum declară Andrea, Gülen a susținut insistent că „femeile pot îndeplini orice rol”.142 Într-adevăr, în cuvintele sale, Gülen a susținut că:

În ceea ce privește umanitatea și relațiile oamenilor cu Dumnezeu, nu există nicio diferență între femei și bărbați. Sunt egali în ceea ce privește drepturile și responsabilitățile lor. Femeia este egală cu bărbatul în drepturile privind libertatea religiei, libertatea de exprimare, libertatea de a trăi o viață decentă și libertatea finanțelor. Egalitatea în fața legii, tratamentul corect, căsătoria și formarea unei vieți de familie, viață personală, confidențialitate și protecție sunt toate drepturile femeilor. Bunurile, viața și demnitatea ei sunt garantate precum cele ale bărbaților. ... Da, în fața legii, femeia este liberă și independentă.143

Nu numai înaintea legii. Gülen susținea deja într-un interviu din Sabah, în 1995, că femeile pot și trebuie să facă legea. „Nu există niciun motiv pentru care o femeie nu poate fi administrator. De fapt, jurisprudența hanefită spune că o femeie poate deveni judecător”.144

O astfel de libertate a fost în mod oficial situația în Turcia din anii 90, dar în practică - în special în ceea ce privește basmaua - femeile s-au confruntat cu restricții care veneau și plecau în funcție de ce curente politice au suflat în diferite direcții, de-a lungul deceniului. Cu privire la această problemă controversată, într-un interviu din 1995, Gülen a minimalizat, relativizat și redirecționat în mod caracteristic întrebarea. El a comparat basmaua cu restricțiile privind aspectul și îmbrăcămintea bărbaților. „Văd roba, turbanul, barba și pantalonii largi ca detalii. Musulmanii nu ar trebui să se împiedice în detalii... Alegerea de a nu purta turban, robă sau pantaloni largi nu ar trebui să fie interpretată ca slăbind identitatea musulmană”.145 Aceeași logică a fost aplicată la întrebarea: „Este necesar ca femeile să-și acopere părul?” „Această problemă nu este la fel de importantă ca elementele esențiale ale credinței și pilonii islamului”, a explicat Gülen. „Este o problemă de importanță secundară [furu']. Aceasta a lăsat deschisă întrebarea, într-o oarecare măsură, deși, din experiența mea, majoritatea femeilor care cunosc învățăturile lui Gülen au ales să-și acopere părul, bazându-se pe surse din Coran precum 24:30-31 în sprijinul deciziei lor.146 Cu toate acestea, Gülen a subliniat însă că, în timpul profeției lui Muhammad, „capetele femeilor erau încă descoperite. Nu este inclus în stâlpii islamului sau în esențele credinței. Problemelor considerate prioritare de islam ar trebui și noi să le oferim prioritate, din propriul nostru devotament, în timp ce devenim musulmani și vorbim altora despre islam”.147 Într-un interviu din 1997 cu Nevval Sevindi, Gülen a dat un răspuns ceva mai nuanțat:

Acoperirea femeilor este menționată în Coran, dar nu se specifică despre cum și în ce formă trebuie făcut acest lucru. Dacă ne preocupăm de formă, ar însemna reducerea orizontului larg al islamului și o lipsă de considerare a unei dimensiuni estetice. De fapt, ar reduce chiar greșit islamul la o religie despre costume. La fel, basmaua nu este unul dintre elementele esențiale ale credinței sau ale principiilor și condițiilor principale ale islamului... Este contra spiritului islamului a considera oamenii ca fiind în afara religiei din cauza acestor factori. Impunerea și insistența în acest sens sunt excesive și compulsive, chiar o cauză pentru resentimente.148

Iar la începutul anilor 2000, într-un alt interviu cu Sevindi, Gülen și-a îndreptat atenția asupra modului în care Profetul Muhammad putea fi văzut, în contextul culturii arabe de acum paisprezece secole, ca „având o abordare extraordinar de feministă”. „Profetul ajuta cu munca din casă. El mătura casa, își cosea nasturii și a încercat să-și facă treburile”. Mai mult decât aceste lucruri cotidiene, Gülen l-a prezentat pe Muhammad drept opusul oricărui tip de violență față de femei. „El nu a folosit niciodată forța împotriva vreunei femei și nu a folosit niciodată cuvinte dure”. În general, principiul din viața Profetului pe care Gülen l-a evidențiat în ceea ce privește relațiile dintre soți și soții, cel puțin, a fost pur și simplu acesta: „Bărbații sunt obligați să-și facă soțiile fericite”.149 Ceea ce făcea femeile fericite, desigur, depindea de femeie. Pentru Tuba Alpat, ceea ce a făcut-o fericită a fost predicarea. Ea plănuise să urmeze facultatea de medicină și, de fapt, și-a început studiile pentru a deveni medic. Cu toate acestea, locuind într-o „casă a luminii” Hizmet în anii ‘90, a început să studieze scrierile lui Gülen. Ea și-a amintit că sohbet- urile zilnice din cămin includeau conversații despre interpretările lui Gülen ale Coranului și despre articole din Zaman, Sızıntı și alte surse. Mai erau, de asemenea, rugăciunile obișnuite. În timp ce încă era studentă, i s-a cerut să predice prima predică. Ea condusese „cercul femeilor” din casa ei din Istanbul, dar prima dată când a predicat a fost într-o moschee din cartierul Beyazıd din Istanbul. „Era de fapt o fostă biserică”, a explicat ea. „A fost primul loc unde am predicat. Nu era ca o rugăciune condusă de un imam - era un masjid pentru femei - au cerut ca femeile să le ghideze în spiri- tualitate. Subiectul despre care am vorbit a fost „Importanța educației pentru femei”. Alpat nu a practicat niciodată medicina. Ea a emigrat în Statele Unite cu soțul ei în 1996, după ce interdicția de a purta basma a revenit. Această interdicție ar fi obligat-o să aleagă între a-și acoperi părul sau a continua să urmeze medicina. În noua casă din Virginia de Nord, unde soțul ei era la universitate, a găzduit sohbet-uri în limba turcă și engleză. Când am intervievat-o în 2017, se pregătea să înceapă să lucreze oficial la capela de la spital cu normă întreagă - combinând perfect cele două domenii de studiu și vocație.