top of page

Sfinţenia

Sfinţenia


Niciun profet nu şi-a început activitatea, gândindu-se şi reflectând să-şi creeze un sistem propriu. În abordarea problemei profeţiei, Cel Drept îşi exprimă dorinţa de a face profet pe cineva din rândul oamenilor. La timpul şi momentul potrivit, îl face pe Omul, întrutotul creat pentru profeţie, să-şi simtă responsabili-tatea misiunii de profet, iar acesta îşi proclamă profeţia. Fiecare profet, în funcţie de rangul său, vine cu o revelaţie, trăieşte cu revelaţia, iar atunci când încetează revelaţia, pleacă.

Tot ceea ce este vital pentru traiul nostru, precum elementele de bază, ae-rul, apa, hrana, vor fi revelate şi profetului. De regulă, ei se hrănesc din adierea "üns", reprezentării Celui Drept. În permanenţă, din Ursitul Belşug şi Abundenţă vine ceva adiind ca boarea dimineţii şi profeţii, atâta timp cât aceste adieri conti-nuă, rămân printre oameni. Odată cu încetarea acestor adieri, îşi vor deschide a-ripile către Stăpân, aşteptând zborul în cealaltă parte.

Profeţii, cu toată fiinţa lor, s-au lăsat în voia Stăpânului lor. Ei spun numai ceea ce voieşte Domnul şi în măsura în care voieşte. Deoarece, credinţa pe care o aduc ei este predicată cu desăvârşire de Allah (c.c), în misiunea lor, ei sunt di-vini şi au îndatorirea de a îndeplini o misiune divină.

Atunci când îşi exercită misiunea, acceptarea sau respingerea acesteia de către interlocutori nu-i influenţează şi nici nu-i preocupă. Într-adevăr, misiunea lor este de a-şi transmite mesajul. Ceea ce spun opozanţii sau ceea ce ei fac, nu in-tră în sfera preocupărilor lor. Nicicum nu se pune problema opririi de la misiunea pe care o au de indeplinit.. Regula lor generală este:"Dacă-şi vor pune luna pe un umăr şi soa-rele pe celălalt umăr, pe cuvânt că nu voi renunţa la năzuinţele mele!"[1][1] İbn Hişam, Sire, 2 / 285

10 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Unele caracteristici importante ale comunicării

Unele caracteristici importante ale comunicării Comunicarea are unele particularităti deosebite. Unele dintre acestea au fost amintite mai s

Respect pentru bunăvoinţa divină

Respect pentru bunăvoinţa divină Într-un verset, Allah (c.c) se adresează profetului Său: "O, Tu, Cel Trimis! Tu propovăduieşte ceea ce Ţi

Comunicarea în plan personal

Comunicarea în plan personal În perioadele de vârf ale cuceririlor, Mesagerul lui Allah dădea o mică importanţă problemelor personale. El şt

Comments


Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

bottom of page