Să fie muștele doar o sursă de germeni?

Ciuperca piciorului este o infecție comună pe care milioane de oameni o contactează anual. Am fost și eu afectat de ea la un moment dat, în timpul serviciului militar, când trebuia să purtăm cizme aproape toată ziua. Odată, în timpul unei rugăciuni de mijlocire de la prânz, mi-am făcut abluțiunile înainte de a împlini rugăciunea și mi-am întins tălpile sub lumina soarelui pentru a le lăsa să se usuce...

Conținutul articolului:

· Cum pot muștele, care se comportă precum niște agenți ai sănătății responsabili cu curățenia întregii lumi, să digere atât de multe feluri diferite de gunoaie și deșeuri?

· Studiile făcute de Joanne Clark demonstrează că muștele își produc propriile antibiotice, fapt verificat în rândul a patru specii diferite de muște.

· Cercetătorii de la Universitatea din Stanford au anunțat că au descoperit la muște o substanță care îmbunătățește sistemul imunitar al omului.

Ciuperca piciorului este o infecție comună pe care milioane de oameni o contactează anual. Am fost și eu afectat de ea la un moment dat, în timpul serviciului militar, când trebuia să purtăm cizme aproape toată ziua. Odată, în timpul unei rugăciuni de mijlocire de la prânz, mi-am făcut abluțiunile înainte de a împlini rugăciunea și mi-am întins tălpile sub lumina soarelui pentru a le lăsa să se usuce. Speram, de asemenea, ca razele ultraviolete ale soarelui să ajute cumva la vindecarea infecției. În scurt timp, muștele au început să mișune pe degetele mele de la picioare. Când nu mai puteam deja să suport mâncărimea excesivă, am încercat să omor muștele, până când am fost oprit de un prieten care mi-a adus aminte de spusele marelui înțelept Nursî, care numea muștele „curățători”. Tot atunci mi-am amintit și de cuvintele Profetului Mahomed (pacea fie asupra Sa) despre muște. Am îndurat, deci, cu răbdare disconfortul și am repetat aceeași procedură pe parcursul următoarelor trei sau patru zile. În cele din urmă, picioarele mele s-au vindecat și nu mai era nici urmă de micoză.

În unul dintre hadisurile sale foarte interesante, Profetul, pacea și binecuvântările fie asupra Sa, ar fi spus următoarele despre muște: „Dacă cade vreo muscă în băutura ta, scufund-o cu totul în ea și abia apoi scoate-o afară, căci pe una dintre aripile sale stă o boală, iar pe cealaltă leacul. Ea își scufundă aripa pe care se află boala pentru a se proteja”. Acest hadis a fost sursa multor controverse, tocmai din pricina teoriei germenilor bolii. Potrivit lui Jonathan C. Brown, „chiar înainte de apariția medicinei moderne, hadisul în care este menționată musca a generat opinii sceptice și defensive, începând cu scrierile lui Ibn Qutayba (d. 276/889)” [2]. Brown menționează, de asemenea, că acest hadis „ar putea să fie atât fals, cât și adevărat, din moment ce oamenii de știință s-au folosit de carnea unui șarpe pentru a pregăti antidotul pentru otrava sa” [3].

Înainte să fie inventat microscopul, era imposibil să existe o definiție a microbilor sau să se vorbească despre anatomia sau microbiologia muștelor așa cum se întâmplă astăzi. Însă implementarea experimentelor și observațiilor ca metode științifice importante, odată cu Renașterea, a reprezentat un punct de cotitură în revoluția științifică din Occident. Astfel, conceptul de medicină „bazată pe dovezi”, clădită pe experimente și observații a apărut ca un precursor al cercetării științifice și medicale de astăzi. Nu putem nega importanța afirmațiilor care se sprijină pe cauze materiale în convingerea minții omenești. E mult mai greu să îi faci pe oameni să creadă ceva dacă nu le oferi rezultate concrete, care să apeleze la cele cinci simțuri ale noastre. Nu ar trebui să ne pripim și să negăm o afirmație bazându-ne doar pe preconcepțiile noastre și pe cunoștințele anterioare, fără a face vreo cercetare pe acel subiect; ar trebui, de fapt, să ne oferim raționamentele cu privire la acea afirmație doar în urma experimentului și a observației.

Anumiți oameni pot respingă în mod automat ideea că atunci când o muscă ne cade în mâncare sau băutură, noi ar trebui să scufundăm această insectă purtătoare de microbi cu totul și ar putea spune că acest lucru nu ar elimina microbii. Într-adevăr, poate părea rezonabil să presupui că această insectă dezgustătoare, care se hrănește cu tot soiul de resturi, produce doar boli. Dacă ai o rezervă generoasă de mâncare sau apă și nu o poți consuma pe toată, poți desigur să te abții să consumi sau să bei acea mâncare sau băutură. Dar cu greu poți să-i spui cuiva care nu prea are nici apă și nici mâncare, într-un deșert sau în perioade de foamete, să arunce ceea ce are din cauza unei muște.

Ar trebui să examinăm diferitele specii de muște în condiții de laborator, folosindu-ne de metoda experimentului și a observației. În primul rând, este foarte dificil să dovedești că cineva poate să contacteze o boală prin consumul mâncării în care a căzut o muscă, chiar dacă acea persoană a scufundat sau nu cu totul musca în mâncare. Dacă s-ar dovedi că o persoană s-a îmbolnăvit din cauza unei muște care a aterizat în farfuria sa, s-ar aduce obiecții puternice. Dacă s-ar afirma că multe boli sunt transportate de muște, nimeni n-ar nega acest lucru. Problema nu este dacă muștele transportă sau nu microbi, ci dacă acest sfat care ar trebui să ne protejeze de microbii transportați de muște este corect sau nu. De fapt, sfatul Profetului este menit să ne protejeze de bolile provocate de microbii transportați de muște. Cuvintele marelui învățat Nursî despre muște ne oferă, de asemenea, o perspectivă alternativă asupra acestor „păsărele”:

„...Muștele se îngrijesc cu hărnicie de curățarea substanțelor toxice sau a germenilor care nasc boli. Prin aspirarea și absorbția bacteriilor dăunătoare, acestea sunt distruse. Transformă noxele și substanțele în formele lor inofensive, prevenind astfel răspândirea multor boli contagioase. Un semn că ele sunt atât agenți ai sănătății, cât și curățători și chimiști, oferind multe exemple de înțelepciune, este faptul că există într-un număr extraordinar de mare. Căci lucrurile care sunt de preț și binefăcătoare sunt înmulțite”. [4]

Hadisul Profetului și remarca lui Nursî ne încurajează să ne documentăm mai mult despre muște și să aflăm dacă pot în vreun fel să fie o sursă de vindecare sau nu.

Muștele sunt foarte răspândite pe pământ. Există aproximativ 125,000 de specii de muște, dar numai zece specii trăiesc în casele noastre și sunt de interes pentru noi. Se hrănesc cu gunoaie și deșeuri organice, un teren fertil pentru proliferarea microbilor, precum bacteriile, ciupercile și virusurile. Femela muscă depune mai bine de 100 de ouă în excrementele animalelor sau în gunoaie. După o zi, larvele eclozează și se hrănesc cu materialele organice din jurul lor. În două săptămâni, devin muște adulte. Pe parcursul a patru generații, o femelă muscă poate să depună 1,5 milioane de ouă, însă din fericire, majoritatea mor din cauza condițiilor de vreme sau devin mâncare pentru păsări, reptile, amfibieni și alte insecte. O muscă poate să trăiască cel mult 60 de zile.

Având în vedere echilibrul ecologic din natură, ajungem să ne dăm seama că trebuie să existe specii care să curețe tot soiul de deșeuri organice, gunoaie, animale moarte sau plante și alte lucruri asemănătoare, consumându-le. Muștele de casă se hrănesc din cadavrele putrezite ale animalelor, în timp ce femelele muscă din aceeași specie sug sânge. Cum pot muștele, niște agenți ai sănătății responsabili cu curățenia întregii lumi, să digere atât de multe feluri diferite de gunoaie și deșeuri?

Muștele își iau necesarul de nutrienți într-un mod diferit de alte animale. Spre deosebire de celelalte animale, la muște, procesul de digestie are loc în afara corpului lor. Nu au dinți care să le ajute să mestece mâncarea solidă sau uscată și de aceea trebuie să transforme acea mâncare în lichid sau să o mărunțească în bucăți de 0,45 de mm sau mai mici de atât. Muștele pot cu ușurință să aspire mâncarea în formă lichidă, folosindu-se de trompele lor perfect adaptate. Pentru a face acest lucru, muștele vomită un lichid asemănător salivei, care conține enzime și acizi și care dizolvă mâncarea solidă într-o formă care poate cu ușurință să fie digerată în câteva secunde. În cadrul acestui proces, unii dintre microbii din resturile de mâncare sunt uciși, în timp ce restul vor ajunge în stomac.

Aceste mâncăruri și microbi sub formă de vomă sunt ingerate și ajung într-un sac de stocare numit „gușă”, dacă nu sunt suficient de mici încât să treacă prin tractul digestiv. Muștele produc salivă proaspătă în mod regulat, timp în care voma se mișcă înainte și înapoi între trompele și gușile lor. În cele din urmă, mâncarea devenită suficient de lichidă ajunge în stomac, unde se găsesc enzime și suc gastric, precum și microorganisme dezintegrate parțial.

Ce ne învață cercetările științifice?

Bazându-se pe teoria conform căreia muștele au mecanisme remarcabile de apărare împotriva microbilor și că sunt rezistente în fața bacteriilor din excrementele, carnea sau fructele putrede, o echipă de la Departamentul de Științe Biologice din cadrul Universității Macquarie din Australia și-a propus să identifice aceste proprietăți antibacteriene.

„Cercetarea noastră este numai o parte mică dintr-un efort global de cercetare pentru descoperirea unor noi antibiotice, însă noi căutăm acolo unde credem că nu a mai căutat nimeni înainte”, a afirmat Joanne Clarke, cea care a prezentat descoperirile grupului la conferința Societății Australiene pentru Microbiologie din Melbourne.

Cercetarea lui Clarke a demonstrat că muștele produc propriile lor antibiotice și acest lucru a fost testat pe patru specii diferite de muște. O asemenea cercetare poate avea ca rezultat tratamente mai bune pentru infecțiile cu Escherichia coli și alte bacterii virale la oameni, printre care poate chiar și Stafilococul auriu (MRSA).

Motivată de rezultatele preliminare, o companie farmaceutică globală a decis să sprijine cercetarea pe parcursul următoarelor șase luni, în care se va încerca izolarea compușilor cu rol de antibiotic de materialul colectat de la muște. Echipa de cercetare încearcă să identifice acei compuși antibacterieni. Din moment ce antibioticele care vor fi, în cele din urmă, create și sintetizate chimic, provin de pe suprafața corpului muștelor și nu de la alți fungi sau bacterii, se crede că orice genă care oferă rezistență împotriva microbilor nu va fi transmisă cu ușurință către patogeni și că noua formă de antibiotic va avea o perioadă de tratament mai extinsă și mai eficientă [5].

Ulterior, medicii ruși au devenit interesați de acest subiect și au observat că muștele conțin multe substanțe care pot să fie mult mai eficiente decât medicamentele tradiționale și că anumite larve ale muștelor au efecte terapeutice foarte puternice [6].

Profesorul Juan Alvarez Bravo de la Universitatea din Tokyo a remarcat că muștele ar trebui ținute la distanță de spitale și și-a exprimat sprijinul pentru această cercetare, spunând că „în curând vom fi martorii unui tratament rapid pentru multe boli, care va avea la bază extracte din muște” [7].

Niște cercetători de la Universitatea Auburn din Statele Unite au descoperit o proteină în saliva muștei care poate accelera procesul anevoios de vindecare a rănilor și uscăciunea cronică a pielii. Entomologii Ed și Mary Cupp au reușit să izoleze proteina pe care muștele de casă o injectează în prada lor pentru a-i crește circulația sângelui la nivelul pielii. Mary Cupp și chirurgul Steven Swaim au demonstrat că inciziile chirurgicale, ulcerațiile la nivelul pielii și leziunile la picior provocate de diabet, care sunt tratate cu soluții alcătuite din antibiotice și această proteină, se vindecă mai repede și mai eficient decât inciziile care sunt tratate doar cu antibiotice [8,9].

În urma unui alt studiu s-a descoperit că celulele epiteliale care alcătuiesc straturile interioare ale intestinelor muștei o protejează de bacteriile pe care le înghite, datorită unui înveliș cuticular special și, în acest fel, bacteriile niciodată nu intră în contact direct cu epiteliul intestinal și nu pot să îl afecteze negativ.

În cadrul acestui studiu s-a observat că oamenii au o atitudine radicală față de muște și că acestea au fost combătute abuziv pentru conservarea sănătătății oamenilor, fapt care sugerează că muștele pot să fie sursa noilor germicide concepute pe baza enzimelor digestive antimicrobiene, a lizozimei și peptidelor lor antimicrobiene [10].

Virusurile provoacă multe boli în rândul vacilor, oilor și păsărilor. Aceste boli includ encefalita, febra aftoasă (afecțiuni la nivelul gurii și tălpilor) și ciuma rațelor, care poate fi transmisă oamenilor prin intermediul animalelor infectate. Unele culturi precum cele de cartofi, roșii, banane sau trestie de zahăr pot, de asemenea, să fie distruse de infecții virale.

Muștele sunt purtători ai virusurilor multor boli, pe care le transferă, prin urmare, asupra mâncării oamenilor, băuturilor și corpului. Dintre aceste boli virale menționăm gripa comună, pojarul, oreionul, varicela, verucile, febra galbenă, hepatita, unele forme de paralizie, unele forme de cancer și unele boli cronice ale sistemului nervos central.

Zaghloul El-Naggar din Egipt afirmă că unele virusuri cauzatoare de boli pot să infecteze în mod direct ființele vii și să le degradeze celulele, în timp ce există și un tip de virus care infectează celulele bacteriene numite „bacteriofage”. Aceste virusuri, care pot să omoare bacteriile, se instalează în timp scurt și se numesc „bacteriofage virulente”. Acele virusuri care nu omoară bacteriile pe care le infectează se numesc „bacteriofage temperate” [11].

După ce un bacteriofag infectează o bacterie, peste 100 de virusuri sunt eliberate din acea bacterie și fiecare dintre acele virusuri poate să infecteze noi bacterii. Răspândirea infecției poate să continue până ce toate celulele bacteriene vulnerabile mor. După ce s-a descoperit că bacteriofagii parazitează bacteriile, aceștia au început să fie folosiți în tratamentul bolilor cauzate de bacterii. Cu toate acestea, folosirea lor în acest scop a scăzut după descoperirea antibioticelor. Însă interesul pentru tratamentul cu bacteriofagi a renăscut după apariția rezistenței bacteriilor la antibiotice.

Cercetătorii de la Universitatea din Stanford au anunțat că au găsit o substanță la muște care poate să întărească sistemul imunitar al omului [13].

Descoperirile lui Rehab Mohammed Atta de la Departamentul de Microbiologie și Imunologie din cadrul Centrului Național de Cercetare din Cairo, Egipt sunt remarcabile [14]. În cercetarea sa, extractele separate provenind din aripa stângă și dreaptă a muștelor au fost folosite împotriva bacteriilor și fungilor din mediile nutritive cu agar folosite în laborator. S-a demonstrat că exista atât o proliferare a fungilor, cât și a bacteriilor pe aripa stângă, pe baza extractelor de pe plăcuțe, în timp ce pe aripa dreaptă nu s-a găsit nimic.

Având în vedere faptul că gunoaiele și cadavrele putrezite cu care se hrănesc muștele conțin nenumărate bacterii periculoase, este destul de rezonabilă ideea că acestea ar conține și substanțele antibacteriene necesare pentru supraviețuire. În acest caz, numai îndeplinindu-și rolul, pot să fie de ajutor ca surse de antibiotice care să prevină răspândirea epidemiilor în rândul oamenilor, iar acest lucru poate fi motivul pentru care au fost create: nu ca să fie o bătaie de cap, ci o sursă de vindecare pentru noi.

Aj-Taili et. al, de la Departamentul de Microbiologie Medicală din cadrul Universității Qassim din Arabia Saudită a făcut un experiment în care a folosit apă, miere și diferite sucuri de fructe, în diverse pahare. În soluțiile în care întregul corp al muștei a fost scufundat nu s-a găsit niciun germene, în timp ce în soluțiile în care a fost scufundată numai o aripă, da [15].

În concluzie, putem să afirmăm că substanța antibacteriană produsă de organismul muștelor le protejează de microbii din mediile în care se află și că acești microbi pot să prevină răspândirea epidemiilor în rândul oamenilor. Această ipoteză merită cel puțin o cercetare mai amănunțită. Observațiile lui Atta confirmă hadisul în care se spune că „cea mai bună cale de a elibera acest antidot vital este să scufundăm musca cu totul în lichid, deoarece aceste substanțe sunt concentrate pe suprafața externă a corpului și aripilor muștei”. Abduldaem al-Kaheel vorbește despre acest studiu pe site-ul său: „Este o descoperire logică, deoarece musca are o sumedenie de bacterii dăunătoare aflate pe suprafața externă a corpului său și, astfel, pentru a-și continua viața, trebuie de asemenea să aibă și substanțe antibacteriene; aceste substanțe i-au fost dăruite de Dumnezeu pentru a o proteja de virusuri și boli”. În lumina acestor studii, nevoia de a cerceta mai îndeaproape această ipoteză pentru a obține antibiotice din aripa dreaptă a muștei este evidentă” [16].

Bibliografie

1. Abu Dawud, At'imah, 49. Also see Bukhari, Tib, 57, Bed'u al-Khalk 17; Ibn Majah, Tib, 31, Nasa'i, Far', 11.

2. Brown, Jonathan A. C. 2009. Hadith: Muhammad’s Legacy in the Medieval and Modern World, p. 264.

3. Ibid. p. 255.

4. Nursi, Bediuzzaman Said. 2008. The Gleams. The Light, Inc. p. 376.

5. Danny Kingsley, ABC Science Online, 1 October 2002, The new buzz on antibiotics. Clarke, J., Gillings, M. and Beattie, A. (2002). Hypothesis-driven drug discovery. Microbiology Australia, pp. 8–10.

6. Petersburg State University, (2006). The fly effect: Russian Scientists Invent new medicine with the help of flies.

7. Bravo, J. A. (1994). The ointment in the fly: antibiotics. New antibiotic derived from a common fly. The Economist (US).

8. Ed and Mary Cupp (2005). Protein in Fly Saliva Speeds Healing of Incisions Wounds. Auburn University. R Am Ex Ars Medica, Inc., 7:23.

9. Protein in Fly Saliva Speeds Healing of Incisions, Wounds 20-Jan-2005. www.newswise.com/articles/protein-in-fly-saliva-speeds-healing-of-incisions-wounds

10. Nayduch, D. and Burrus, R.G. (2017). Flourishing in Filth: House Fly–Microbe Interactions Across Life History. Special Collection: Filth Fly–Microbe Interactions. Annals of the Entomological Society of America, 2017, Vol. 110, No. 1.

11. El-Naggar, Zaghloul, (2010). Housefly Falls into One’s Drink! 09 September 2010. www.quranandscience.com/quran-science/sunnah-science/204-housefly-falls-into-ones-drink-274

12. Aydogan, D.Y., Hadimli, H.H. (2016). Bakteriyofaj Tedavisi (Bacteriophage Treatment), Etlik Vet. Mikrobiyol. Derg.; 27 (1): 38–47.

13. Stanford University Medical Center, 2007. Fruit Fly Insight Could Lead to New Vaccines. Science Daily. www.sciencedaily.com/releases/2007/03/070308220904.htm

14. Atta, R. M. (2014): Microbiological Studies on Fly Wings (Musca domestica) Where Disease and Treat. World Journal of Medical Sciences 11 (4): 486–489.

15. Aj-Taili, S.I., A.A.R. Al-Misnid and K.D. Al-Uteybi, (2002). Wing One and the Other Disease Carrying the Cure. Qassim University. Danny Kingsley.

16. Abduldaem al-Kaheel, 1995. New facts: fly have a cure, www.kaheel7.com/eng.