M. Fethullah Gulen
Qast și ‘Azm (Decizie și Rezoluție)
Qast înseamnă încredere, hotărâre, alegerea unui scop și avansarea către el fără abatere, gândirea și raționalizarea moderată și deliberată, cât și trăirea unei vieți moderate si echilibrate. Pentru sufiți, acest termen reprezintă căutarea de către inițiat a iubirii și a bunei plăceri a lui Dumnezeu, Cel Cu adevărat Iubit, și intenția de a realiza acest scop:
Inima este casa lui Dumnezeu, purific-o de alții decât El, pentru ca Cel Atotmilostiv să poată coborî noaptea în palatul Său.
Cupletul de mai sus îi aparține lui Ibrahim Haqqi din Erzurum și exprimă intenția de a obține dragostea adevărată și plăcerea lui Dumnezeu și ne spune cum se poate realiza acest lucru. Descrie concis modul în care decizia devine rezoluție și rezoluția devine destinație. Singura modalitate de a obține liniștea sufletească și de a fi liniștit fără a merge la extreme și a fi expus la probleme spirituale și durere este să cauți iubirea și buna plăcere a lui Dumnezeu și să-ți ordonezi viața în jurul acestui scop. Rumi spune:
O inimă lipsită de Prieten și care-L caută nu poate fi eliberată de necaz și durere. Cât despre un cap în care nu există dragoste pentru Prieten, nu încerca să-i găsești vreo semnificație și valoare, căci este doar oase și piele.
Cei care și-au oferit inima Lui și s-au hotărât să-L ajungă, nu ignoră niciodată nicio cale care duce la El și nici nu neglijează să îndeplinească nevoile călătoriei pe acest drum. Dacă își întorc ochii de la El pentru o singură clipă pentru a se uita la alții, ei suspină o viață întreagă. Cât de nefericit este cel care trăiește fără să știe o cale care duce la El. Ce mare pierdere, imposibil de compensat, este să cazi și să rămâi blocat pe drum după ce te-ai pornit în călătorie.
Decizia (qast) apare și se dezvoltă mai întâi în inimă, devine mai fermă și mai puternică ca un sentiment și apoi devine un impuls foarte puternic care îl direcționează pe credincios către destinație. În acest context, decizia semnifică o intenție și seamănă cu o sămânță semănată în pământul inimii. Dacă cel care are această intenție sau sămânță în inima sa primește ajutor de la Dumnezeu Atotputernicul, sămânța germinează și crește într-un copac complex și roditor. După câțiva pași făcuți spre decizie, persoana găsește rezoluția, iar cel care intră în atmosfera rezoluției începe deja să înoate spre destinație.
Rezoluția poate fi definită ca hotărârea de a face ceva, de exemplu a fi statornic în obiective și a-ți îndeplini în mod conștient toate responsabilitățile asumate. Rezoluția, care este o dimensiune mai profundă a voinței decât decizia, este primul pas către „cerurile” încrederii și renunțării. Coranul descrie acest pas și punctul final care trebuie atins: Dar o dată ce ai luat o hotărâre, încrede‑te în Allah! Allah îi iubește cu adevărat pe cei care se încred [în El]. (3:159). Dacă acest prim pas poate fi făcut prin încredere și supunere față de Dumnezeu, atunci drumul devine plan și ușor de mers pe care îl parcurgem ca și cum am zbura prin aer.
Cu profunzimile specifice fiecăreia, decizia și rezoluția sunt două dimensiuni sau funcții importante ale puterii voinței. Fiecare călător care intenționează să facă o călătorie lungă trebuie să se oprească la stația de decizie și hotărâre pentru a primi permisul sau viza date de Dumnezeu, pentru a progresa către stațiile superioare. Abia după aceasta călătoria începe cu adevărat. Cel care a căpătat aripile deciziei și rezoluției se simte atras de obiectiv și, fără să mai avanseze prin propria sa putere, este dus la acesta. Un prieten al lui Dumnezeu spune: Către oricine debordează de dorința de a se întâlni cu Dumnezeu, în ciuda incapacității sale de a îndeplini cerințele căii care duce la țelul său, Dumnezeu Însuși vine la el. Dumnezeu devine atunci ochii cu care să vadă, urechile cu care să audă și limba cu care să vorbească.
Pentru călătorul care zboară pe aripile deciziei și rezoluției, întâlnirea cu Dumnezeu înseamnă găsirea de subzistență în sau prin anihilare. Pentru cei cu care Dumnezeu vrea să se întâlnească, asta înseamnă subzistență în subzistență[1], și aceștia nu suferă necazuri sau dureri în „cercul virtuos”[2] unde au parte de bine după bine. În acest cerc durerea se transformă în plăcere, iar mânia sau pedeapsa se manifestă ca favoruri. Cel care a ajuns în acest punct rostește întotdeauna cu plăcere: Orice vine de la Tine, fie că este o favoare sau necaz, este bun. Cu o ceașcă de resemnare în mână, credinciosul va sorbi orice vine de la Dumnezeu, Adevărul Suprem, ca și cum ar fi apa Paradisului.
O, Doamne! Îți cer statornicie în îndeplinirea îndatoririlor mele și îți cer hotărâre în neprihănire și, de asemenea, îți cer recunoștință pentru bunătățile tale și pentru a mă închina bine în fața Ta. Și pogoară binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed și Familiei și Companionilor săi, tuturor.
Comments