PUTEREA RECEPTIVITĂȚII

PUTEREA RECEPTIVITĂȚII

Puterea receptivității reprezintă puterea cu care oamenii simt sau percep lucrurile din jurul lor. O persoană are două puteri sau facultăți ale receptivității, și anume puterea exterioară a receptivității și puterea lăuntrică a receptivității.

Pe lângă cele cinci simțuri sau puteri externe, precum văzul, pipăitul, auzul, mirosul și gustul, o persoană are și anumite simțuri sau puteri interioare, cum ar fi imaginația, voința, conceperea sau conceptualizarea, manipularea, înțelegerea, presupunerea și amintirea. Toate aceste facultăți sunt în concordanță cu ceilalți stâlpi ai conștiinței, iar fiecare facultate își oferă culoarea actelor ce țin de ea și, dacă își păstrează vitalitatea, le îndreaptă spre scopul creării ei.

Dacă lucrurile percepute fie prin simțurile externe, fie prin facultățile interioare au o existență perceptibilă, atunci această percepție este o senzație „obiectivă” și tocmai în această senzație se află valoarea științifică, obiectivă a conștiinței. Dar dacă simțim o tendință către ceva, sub influența unei dorințe nedefinite, pe care o numim „sentimentul îndemnului” sau „impuls” sau dacă ne bucurăm sau ne simțim impulsionați din cauza unui lucru necunoscut, sub îndrumarea a ceea ce numim „sentimentul entuziasmului” sau „entuziasm”, aceasta este o senzație lăuntrică, subiectivă și, prin urmare, nu are prea multă valoare științifică. Dacă, asemenea apariției vreunui eveniment vesel, tremurului corpului din cauza frigului, transpirației din cauza căldurii sau asemenea apariției unei lumini în întuneric sau a unui sunet asurzitor urechilor, există un motiv concret pentru apariția sentimentului, atunci este o senzație obiectivă, ce are legătură cu conștiința. Cu toate acestea, simțurile noastre externe pot percepe doar sfera exterioară, corporală a existenței. Tărâmurile metafizice sunt dincolo de senzațiile noastre. Dorința profetului Moise de a-L vedea pe Dumnezeu a primit răspunsul: „Tu nu Mă vei putea vedea” (7:143). Însă, există multe persoane care acceptă faptul că în timpul Ascensiunii sale, Profetul Mahomed, Maestrul creațiunii, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, a fost onorat cu o „viziune” a lui Dumnezeu, în funcție de capacitatea oglinzii spiritului său. Acest lucru s-a întâmplat când a atins rangul de a fi la fel de aproape de Dumnezeu ca „distanţa de două arcuri” (53:9), care este rangul în care senzațiile exterioare dispar și corpul devine aproape la fel de rafinat ca spiritul, fiind o oglindă clară către tărâmurile de dincolo. Un sfânt musulman a descris această experiență a Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, după cum urmează:

O, Mesager al lui Dumnezeu, chipul tău a devenit oglinda lui Dumnezeu,

Unde s-a manifestat secretul sfânt, curat al Esenței Divine.

Trupul tău este cartea secretelor Domnului nostru,

Unde semnele (versetele) lui Dumnezeu sunt citite în sura înfățișării tale.

Fiecare putere sau facultate umană, externă sau internă, de percepție are atât senzații, cât și experiențe interioare. Senzațiile obiective oferă materialul pentru cunoașterea științifică, în timp ce experiențele interioare sunt de natură subiectivă, diferă de la o persoană la alta și de la o stare la alta. Sufiții clasifică senzațiile sau percepțiile „obiective” și experiențele interioare sau percepțiile „subiective” după cum urmează:

Inițiații care sunt încă la începutul călătoriei spirituale intră în contact cu tărâmurile corporale și necorporale, prin intermediul percepțiilor superficiale ale sentimentelor lor.

Legăturile pe care cei care s-au diferențiat printr-un anumit grad de apropiere de Dumnezeu le au atât cu tărâmurile corporale, cât și cu cele necorporale, se fac prin intermediul facultăților lor intelectuale și spirituale. Ei se numără prin cei care au șansa de a vedea ce se află dincolo de „orizonturile observabile”.

Cât despre cei mai avansați în cunoașterea și apropierea lui Dumnezeu, care trăiesc la nivelul inimii și spiritului, ei sunt onorați cu favoarea deosebită de a avea o legătură cu Dumnezeu prin intermediul telescopului intelectului lor spiritual și al „secretelor”. Cei învăluiți de percepțiile simțurilor lor exterioare sunt restricționați de declarația Divină „Tu nu Mă vei putea vedea” (7:143), în sensul că ei nu vor putea niciodată să aibă o „viziune” a Lui.[1] În timp ce cei cu spirite rafinate, luminate – cei care s-au înălțat pe aripile simțurilor interioare ale percepției sau experienței interioare – primesc vestea cea bună: „Mă vei vedea!”.[2]

Vom încheia acest subiect important cu un fragment important, care aparține lui Beidüzzaman Said Nursi:

Natura conștientă umană, pe care o numim conștiință și care distinge între bine și rău, care simte plăcere și bucurie în ceea ce este bine și suferă și este întristată de ceea ce este rău, este formată din patru elemente de bază, și anume intelectul spiritual, puterea voinței, mintea și puterea receptivității. Aceste patru elemente sunt considerate și simțurile spiritului. Pe lângă îndatoririle și funcțiile lor diferite, fiecare dintre aceste simțuri are un scop final pentru existența sa. Scopul final al puterii voinței este închinarea adusă lui Dumnezeu; pentru minte, este a avea cunoașterea lui Dumnezeu; pentru puterea receptivității, este dragostea lui Dumnezeu; iar pentru intelectul spiritual, este viziunea lui Dumnezeu. Ceea ce numim taqwa (evlavie și dreptate), care este forma sau gradul desăvârșit de închinare, este rezultatul funcțiilor tuturor acestor patru simțuri. Shari‘a le hrănește astfel încât să se dezvolte, le oferă materialul necesar și le direcționează către scopurile finale pentru existența fiecăreia.[3]

O, Dumnezeule! Ajută-ne să Te putem menționa, să Îți putem mulțumi și ne putem închina Ție așa cum se cuvine!

O, Dumnezeule! Ajută-ne să ne ducem toate treburile la bun sfârșit și ferește-ne de umilire în această lume și pedeapsă în Viața de Apoi. Revarsă binecuvântările și pacea Ta asupra Cheii creațiunii și asupra întregului tărâm creat, asupra Celui Care ne-a transmis și care ne-a învățat Coranul și asupra Familiei și Companionilor săi buni, drepți și fără pată, atâta vreme cât zilele și nopțile vor continua să existe.

[1] Profetul Moise, pacea fie asupra lui, cu siguranță nu a fost învăluit de percepțiile simțurilor sale exterioare. Ca toți ceilalți, el doar a fost împiedicat să-l vadă fizic pe Dumnezeu în timp ce se afla în lume. [2] Respectatul autor se referă la hadith-ul: „Cu siguranță, vei vedea pe Domnul tău (în Paradis), când vei vedea această lună și nu va exista nicio piedică în a-L vedea.” (al-Bukhari, „Tawhid” 24; Muslim, „Masajid” 211.) [3] Bediüzzaman Said Nursi, Khutba-i Shamiya („Predica de la Damasc”), partea a doua a celui de-al doilea addendum.