Profeții au dat piept cu toate greutățile ivite în calea adevărului, au fost exemple pentru cei care i-au urmat. A reprezenta adevărul își are prețul și necesită răbdare în fața dificultăților. Fiind pe calea cea dreaptă drumeții au dat piept cu dificultăți. Acest lucru nu trebuie interpretat ca fiind rezultatul unui lucru rău. Trebuie să-i mulțumească lui Dumnezeu. Da, că te afli aici pe calea profeților . Care profet nu a suferit din cauza necredincioșilor sau a grupărilor. Adam a suferit din cauza copiilor și până la Noe
și Hud și Saleh până la Abraham.
Aceștia sunt cei știuți, dar în același timp sunt și un semn pentru cei neștiuți. Cei ce sunt pe calea profeților vor avea de suferit. Atunci ghinioniștii care nu suferă, nefericiții care își trăiesc viața în lux și în fast. ”Aceștia sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar mai rătăciți.” (Al A’raf 7/179) cei care sunt așa să-și plângă de milă, iar noi să ne bucură de situația în care ne aflăm. În esență fastul și măreția acestei lumi. Când le văd pe acestea sunt parcă numele romanului meu nescris: ” Omul s-a înșelat”. Da, se înșeală.
Lumea înșeală pe cei care cred că ea este totul, cei care trăiesc fără mâine, cei care trăiesc în mașini blindate. Oricare dintre voi este precum aurul și argintul în cuptorul bijutierului, acestea se topesc și primesc o nouă formă. Așa Dumnezeu vă încearcă pe calea profeților pentru a vă regăsi natura reală pentru a lua forma reală și pentru a ajunge la structura finală. ”Pilda acelora care dau [din] averea lor pe calea lui Allah este pilda grăuntelui care face șapte spice și în fiecare spic sunt o sută de grăunțe, căci Allah înmulțește [răsplata]celui care voiește El. Allah este Cel cu Har Nemărginit [și]Atoateștiutor.( Sura Al Baqara 2/261)
Cu voia lui Dumnezeu spre exemplu dacă priviți necazurile și dificultățile în acest fel. Dumnezeu vă cioplește și vă modelează pentru Lumea de Apoi făcând ca totul să fie potrivit pentru acolo. Mii de mulțumiri lui Dumnezeu pentru că ne-a adăugat în cercul de probă, iar pe alții i-a tulburat cu fastul, frumusețile și grandoarea lumii. Aceștia trăiesc confuzii și așa vor merge în mormânt.
Dumnezeu să nu ne facă să ne risipim timpul. Noi dorim Lumea de Apoi, acesta ne este idealul. Ce să facem cu lumea. Profetul spunea ” Ce treabă am eu cu lumea? Eu sunt precum un călător care se odihnește la umbra unui copac. Apoi mă ridic și mă urc pe cal și plec.” Lumea este precum un copac sub care ne odihnim. Locul principal în care ne vom duce este Lumea de Apoi cu toată măreția ei. Dumnezeu să ne facă fericiți acolo.
Comments