top of page

Principiile Mișcării Hizmet

Orice grupare socială sau religioasă trebuie să țină cont atât de anumite aspecte instituționale, cât și neinstituționale. În cadrul raporturilor dintre dintre indivizii care au un rol la nivel instituțional și cei care nu au un astfel de rol, gruparea trebuie să se supună principiilor mai sus menționate, de conformare legală, legitimitate morală, transparență și răspundere.



Declarația Alianței pentru Valori Comune (AfSV) cu privire la Principiile Mișcării Hizmet


27 noiembrie 2018 – Mișcarea Hizmet este o mișcare formată din voluntari care s-au adunat în jurul valorilor universale ale omului. De peste 50 de ani, adepții Mișcării Hizmet s-au dedicat consolidării unor relații de prietenii și păcii, prima dată în Turcia, iar apoi pe tot globul, inclusiv în Statele Unite. În prezent, aceștia continuă să lupte pentru aceleași idealuri oriunde s-ar afla, fără a se dezice de principiile lor. O importanță covârșitoare o are transmiterea valorilor și principiilor care au modelat Mișcarea Hizmet generațiilor viitoare, împreună cu lupta neîncetată împotriva persecuțiilor și a nedreptăților, pe cale juridică.


Textul de mai jos este un rezumat al unui document mai amplu, ce reprezintă rezultatul unui proces care a început în 2015 și care a presupus implicarea unui număr mare de adepți ai mișcării de pe teritoriul Statelor Unite, în regiunile în care organizațiile partenere locale ale Alianței pentru Valori Comune (AfSV) își desfășoară activitatea. Principiile menționate aici includ teme precum: conformare legală, legitimitate morală, transparență, răspundere, găsirea unui echilibru între localizare versus globalizare, reprezentarea diferitelor grupuri sociale, pluralism. Textul nu își propune să cuprindă toate principiile Mișcării Hizmet.


Principii:


1. Toate activitățile Mișcării Hizmet trebuie să fie în conformitate cu standardele juridice și morale și nu pot exista compromisuri în această privință. Standardele societății în care trăim sunt esențiale atunci când vine vorba de transparență și răspundere. Adepții trebuie să evite activitățile care ar putea să discrediteze mișcarea în țara în care aceștia trăiesc. Este de asemenea esențial ca activitățile din afara instituției să fie caracterizate de moralitate, de răspundere și să respecte normele juridice.

2. Orice grupare socială sau religioasă trebuie să țină cont atât de anumite aspecte instituționale, cât și neinstituționale. În cadrul raporturilor dintre dintre indivizii care au un rol la nivel instituțional și cei care nu au un astfel de rol, gruparea trebuie să se supună principiilor mai sus menționate, de conformare legală, legitimitate morală, transparență și răspundere.

3. Pentru a putea menține relații cu alte instituții sau cu marea masă a mișcării, care să fie caracterizate de transparență, instituțiile pot să creeze platforme de comunicare, de discuții sau consultații, care să se bazeze pe un acord oficial și ai căror participanți aleși să asigure o reprezentare pluralistă.


4. Cei care sunt în măsură să ia anumite decizii la nivel executiv, trebuie să fie responsabili, transparenți și să își asume răspunderea. Dacă indivizii nu pot îndeplini aceste condiții din cauza unor motive personale, aceștia nu trebuie să își asume un rol care presupune luarea de decizii. Nu numai conducerea și intelectualitatea țării în care aceștia trăiesc au astfel de așteptări, ci de asemenea și marea masă a mișcării și tineretul, care vor avea un rol important în viitorul mișcării.


5. O tendință de dominare venită din partea directorului executiv, a consiliului de directori sau a părților interesate asupra oricărei instituții este de neacceptat din punct de vedere moral. Persoanele care ocupă aceste funcții trebuie să își îndeplinească propriul rol în cadrul legal și al normelor morale din țara în care se află și nu le este permis să acționeze în afara acestor limitări. Ocuparea funcțiilor care au capacitate decizională trebuie să aibă anumite termene limită.


6. Este important pentru administrația non-guvernamentală și pentru instituțiile societății civile (așa-numitele ONG-uri sau OSC-uri) să aibă reprezentanți din diferite medii sociale și în același timp să își mențină principiile cu privire la calificare și pluralism. Din acest punct de vedere, donatorii financiari, specialiștii, intelectualii, vechii imigranți, noii imigranți și mai ales femeile și tineretul ar trebui aibă oportunitatea de a ocupa funcții în administrația acestor instituții.


7. Orice organizație oficială înființată de adepții Mișcării Gulen nu funcționează doar la nivel local, ci are și funcția de a reprezenta și de a păstra legătura cu toți adepții Mișcării, dincolo de comunitatea locală. Atunci când se alcătuiesc consiliile de administrație și se planifică activitățile, organizațiile ar trebui să încerce să găsească un echilibru între acești doi factori.


8. Identificarea și dezvoltarea resurselor umane și corelarea lor cu instituțiile care sunt în căutare de asemenea resurse, ar trebui să fie făcută prin metode obiective și raționale, care satisfac normele de transparență ale societății.


9. Este crucial pentru stabilitatea și dezvoltarea durabilă a instituțiilor ca resursele acestora financiare să vină pe căi diverse și să fie administrate printr-un proces de luare a deciziilor la nivel colectiv, de către comitete care să includă reprezentanții organizației.


10. Pentru a garanta aderarea la principiile menționate mai sus, planurile de învățământ și de supraveghere/monitorizare ar trebui să fie gândite de către părțile interesate, liderii religioși, consiliile directorilor, directorii executivi și de către cei care candidează pentru aceste funcții.

11. Subliniem încă o dată că este esențial pentru orice activitate a Mișcării Hizmet și a adepților săi ca totul să fie pus în aplicare în acord cu principiile morale universale, cu legislația și reglementările în vigoare din țară, cu regulamentul organizației și cu principiile Mișcării Hizmet care sunt expuse în resursele publice.


Cu tot respectul, supunem aceste informații atenției dumneavoastră.

Sursa:http://afsv.org/alliance-for-shared-values-statement-on-principles-of-the-hizmet-movement/

10 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

bottom of page