Portretul oamenilor cu inimă
Cu viziunea, credința și faptele lor, oamenii cu inimă sunt eroi integrați ai spiritualismului și sensului. Profunzimea lor nu se bazează pe cunoștințele sau pe achizițiile lor, ci pe bogăția inimilor lor, puritatea sufletelor lor și apropierea lor de Dumnezeu. Ei cred că principiile prezentate umanității în numele cunoașterii sunt valoroase doar dacă duc umanitatea către adevăr. În același fel, ei consideră informațiile, și mai ales cunoștințele abstracte care nu au utilizări practice, ca fiind nesemnificative, deoarece nu ajută ființele umane să înțeleagă realitatea creațiilor, a materiei și a oamenilor înșiși.
Oamenii cu inimă sunt monumente de umilință și modestie, devotați unei vieți spirituale, hotărâți să se țină departe de toată murdăria materială și spirituală, mereu vigilenți față de dorințele trupești și pregătiți să lupte cu astfel de rele precum ura, resentimentele, lăcomia, gelozia, egoismul și pofta. Ei se străduiesc întotdeauna să dea celor drepți cea mai mare stimă, să împărtășească altora ceea ce simt despre această lume, dar și despre cealaltă, și sunt întotdeauna răbdători și prudenți. Oameni de credință și acțiune care, în loc să vorbească și să facă zgomot, trăiesc conform credințelor lor, prezintă o personalitate exemplară pentru ceilalți. Astfel de oameni merg mai departe, fără să se oprească, învățându-i pe cei care se îndreaptă către Dumnezeu cum să facă acest lucru. În interior, au un foc care nu poate fi stins niciodată. Totuși, pentru a nu dezvălui această durere arzătoare din interior, astfel de oameni nu se plâng niciodată altora. În acest fel, ei emană constant căldură pentru sufletele celor care caută adăpost la ei.
O dorință pentru tărâmurile transcendente este evidentă în ochii oamenilor cu inimă. Dedicați consimțământului lui Dumnezeu, aceștia sunt oameni ai progresului și ai luptei cu distanțele, alergând ca un cal arab pur sânge până ajung la Cel Iubit, fără să aștepte, între timp, nimic în schimb.
Oamenii cu inimă sunt adepți sinceri ai adevărului, atât de sinceri încât tot ce își doresc este să stabilească dreptatea pe Pământ și sunt dispuși, când vine vorba de consimțământul Lui, să renunțe la propriile lor dorințe și dorințe. Își deschid inimile pentru toată lumea, primindu-i cu afecțiune și apărând ca îngeri ai păcii în societate. În ceea ce privește faptele și atitudinile lor, încearcă să fie compatibili cu toți, evitând competiția vicioasă și resentimentele. Deși astfel de oameni fac alegeri din când în când în favoarea convingerilor, credințelor, metodelor și căilor lor, ei nu concurează cu alții. Dimpotrivă, îi iubesc pe toți cei care slujesc în numele religiei lor; își iubesc țara și idealurile. În plus, ei oferă generos altora în urmărirea activităților pozitive și încearcă să arate cât mai mult respect posibil pentru filozofia și ideile pe care le adoptă ceilalți.
Împreună cu astfel de eforturi și activități, oamenii cu inimă care caută modalități de a atrage ajutorul lui Dumnezeu acordă, de asemenea, o mare importanță ajutorului și asistenței Sale. Ei acordă o atenție deosebită unirii și solidarității, considerate un mijloc de ajutor divin. Sunt gata, cu toată inima, să coopereze cu oricine este pe calea cea dreaptă. În plus, pentru a înțelege această uniune, ei urmează o cale chiar împotriva propriilor dorințe. Crezând că unirea atrage mila divină, iar disensiunea și dezbinarea nu duc nicăieri, astfel de oameni fac tot posibilul să câștige ajutorul și bunăvoința tuturor, fiind mereu receptivi la binecuvântările divine.
Oamenii cu inimă sunt iubitori de Dumnezeu și căutători devotați ai consimțământului Său. Ei își leagă faptele de plăcerea Lui, indiferent de circumstanțe. Manifestă o mare ambiție să-L mulțumească și sunt dispuși, pentru acest scop, să folosească sau să renunțe la tot ceea ce posedă – fie din această lume, fie din cealaltă. Nu există niciodată loc în gândurile lor pentru expresii de genul „Eu am făcut asta”, „Am reușit”, sau „Am gestionat-o.” Astfel de oameni găsesc plăcere în împlinirea sarcinilor altora ca și cum ei înșiși ar fi îndeplinit aceste acțiuni; simt aceeași plăcere din astfel de realizări ca și cum ar fi proprii și urmează cu smerenie după acești oameni, lăsându-le și onoarea și conducerea lor. Mai mult decât atât, ei consideră că alții sunt mai eligibili și mai buni în slujirea religiei și umanității, și le oferă condiții mai confortabile, făcând un pas înapoi și continuând să servească ca „o persoană obișnuită.”
Oamenii cu inimă sunt prea ocupați să lupte cu ei înșiși și cu abaterile lor pentru a fi interesați de greșelile altora. În schimb, ei oferă un exemplu altora despre cum ar trebui să fie o persoană bună, ghidându-i pe ceilalți către orizonturi mai înalte. Ei trec cu vederea greșelile altora. Răspunzând cu un zâmbet celor care au avut atitudini negative, astfel de oameni neutralizează comportamentul rău cu bunătate, fără a se gândi să rănească pe cineva, chiar și atunci când au fost răniți de mai multe ori.
Pentru omul cu inimă, un soldat al adevărului devotat câștigării consimțământului lui Dumnezeu prin sentimente, idei și fapte, prima prioritate este să ducă o viață bazată pe credință perfectă și sinceritate. Astfel, este puțin probabil ca o astfel de persoană să fie descurajată să își atingă scopul, chiar dacă i s-ar oferi cerurile în plus față de lume.
Oamenii cu inimă nu concurează niciodată cu cei care împărtășesc aceleași idealuri și merg pe aceeași cale, și nici nu îi invidiază. În schimb, ei completează ceea ce alții au lăsat neterminat și, atunci când interacționează cu ceilalți, îi tratează ca și cum ar fi legați precum organele aceluiași corp. Cu o înțelegere completă a renunțării, împingându-i pe alții în lumina reflectoarelor, atât în materie lumească, cât și spirituală, ei se retrag în fundal. Ei acționează ca purtători de cuvânt pentru realizările altora, aplaudându-i și primindu-le realizările cu aceeași bucurie cu care ar întâmpina o sărbătoare.
Sprijinindu-se în mare măsură pe metodă și manieră, oamenii cu inimă își desfășoară toate acțiunile în conformitate cu natura lor. Cu toate acestea, încearcă să rămână respectuoși față de faptele și gândurile altora. Sunt capabili să trăiască în armonie și să împărtășească, dezvoltând proiecte comune. Se străduiesc să înlocuiască cuvântul „Eu” cu „Noi.” Peste toate acestea, își sacrifică fericirea pentru cea a altora. În acest proces, nu așteaptă niciun fel de apreciere sau respect din partea nimănui. De fapt, ei cred că astfel de așteptări sunt o formă de corupție morală și, astfel, evită să apară în lumina reflectoarelor, evitând faima și bogăția, așa cum ar evita un șarpe sau un scorpion, sperând doar să fie uitați cât mai curând. Oamenii cu inimă nu încalcă drepturile nimănui și nici nu caută răzbunare. Chiar și în cele mai critice circumstanțe, ei tind să se comporte calm și fac tot ceea ce trebuie să facă o persoană cu inimă la maximum. Ei răspund întotdeauna actelor rele cu bunătate și, considerând răutatea o caracteristică a răului, îi tratează pe cei care i-au rănit ca pe niște monumente ale virtuții.
Oamenii cu inimă duc o viață luminată de lumina Coranului și a Sunnei și trăiesc în cadrul conștiinței taqwa (evlavie), binecuvântare și sfințenie. Ei sunt mereu vigilenți împotriva sentimentelor de egoism, mândrie, faimă și altele asemenea, care ucid inima. Gloriile realizate de astfel de oameni sunt atribuite Adevăratului Stăpân, spunând: „Totul este de la El.” Cu lucrurile care depind de voința lor, evită să rostească „Eu,” ci se refugiază în „Noi.”
Oamenii cu inimă nu se tem de nimeni. Nicio întâmplare nu îi poate panica. „Bazându-se pe Dumnezeu, ei muncesc din greu, așteptând restul din ajutorul Său,” descrie caracterul lor, și nu își încalcă niciodată promisiunea.
Oamenii cu inimă nu își pierd cumpătul cu nimeni și nici nu sunt jigniți de cei a căror inimă este atașată de Dumnezeu. Când văd pe cineva dintre frații sau surorile lor în credință făcând greșeli, nu îi abandonează. Pentru a evita să îi jignească, nu fac cunoscute public sau personal greșelile acelora. Dimpotrivă, se acuză pe ei înșiși și se întreabă cum de au fost martori la astfel de fapte imorale.
Oamenii cu inimă evită să comenteze atitudinile credincioșilor care pot fi interpretate în mod diferit. Ei gândesc pozitiv despre ceea ce văd și aud și nu percep niciodată astfel de acțiuni ca fiind negative.
În fiecare acțiune și faptă, oamenii cu inimă au în vedere că această lume nu este un loc de recompensă, ci de slujire. Astfel, ei își îndeplinesc cu strictețe responsabilitățile, considerând că este lipsit de respect față de Dumnezeu să fie preocupați de consecințe. Ei consideră prioritare acțiunile făcute în numele lui Dumnezeu și pentru plăcerea Sa, pentru a servi religia, credința și umanitatea. Indiferent cât de mari sunt realizările lor, ei atribuie totul lui Dumnezeu și nu doresc să își ia vreun merit personal.
Distrugerea ordinii nu îi lasă pe oamenii cu inimă în disperare, iar opoziția altora nu îi tulbură. „Această lume nu este un loc pentru conflicte sau certuri, ci pentru răbdare,” spun ei, și strâng din dinți cu răbdare. Ei caută soluții la orice situație în care se află, fără a-și pierde speranța chiar și în cele mai critice momente, și continuă să producă strategii cu o perseverență de neclintit. Astăzi, când valorile umane sunt disprețuite, când apar crăpături în gândirea religioasă și când fiecare loc răsună de tulburările provocate de cei nepăsători, avem nevoie de oameni cu inimă la fel de mult cum avem nevoie de aer pentru a respira și de apă pentru a bea.
Revista The Fountain, Aprilie-Iunie 2006, Numărul 54
Commentaires