Întrebare: Mândria este o problemă serioasă de caracter cu care ne confruntăm de-a lungul vieții noastre. Ne asumăm în mod fals toate faptele bune în care suntem implicați, uitând că acestea sunt binecuvântări de la Dumnezeu.
Cum pot credincioșii să combată mândria?
Ca urmare a rezultatelor pozitive obținute, o persoană poate începe să se considere responsabilă de faptele bune, iar această considerație poate părea complet inofensivă pentru acea persoană. Cu toate acestea, păcatul își găsește o cale să se strecoare până și în cele mai inocente sentimente și gânduri. Când apar gânduri de felul „eu am făcut asta și cealaltă; eu am plănuit cutare și cutare lucru” în mintea noastră, anulăm autenticitatea faptelor bune pe care le-am făcut. Este foarte dificil să te ferești de astfel de gânduri. Chiar dacă ai realizări mari, dacă cucerești lumi, dacă descoperi comori ascunse adânc în pământ, dar după aceea în gândul tău îți dedici cântări de laudă care spun „am și eu un rol în înfăptuirea acestor lucruri”, ești pe calea pierzaniei.
OMUL NU ESTE PARTENER AL PROCESULUI DE CREAȚIE DIVINĂ
Voința proprie are un rol esențial la începutul a tot ceea ce facem. Așadar, este necesar să acordăm voinței importanța cuvenită, precum și legăturilor de cauzalitate, angajamentului serios și implicării cu foarte multă seriozitate în orice chestiune. Cu toate acestea, rezultatul final reprezintă o binecuvântare a Puterii Divine; facem lucruri pentru că este de datoria noastră să le facem – ele nu ne aparțin și nu reprezintă meritul nostru personal. Dumnezeu este cel care creează toate ființele și tot ce se întâmplă în univers, iar un parteneriat este imposibil. A considera că te afli în participare activă presupune un tip de parteneriat cu Dumnezeu.
Când oamenii încep să se considere o sursă a binecuvântărilor lui Dumnezeu, pierd acele binecuvântări. Chiar dacă continuă să săvârșească fapte bune, puțin câte puțin, cu ajutorul forței centrifuge a sincerității de la început, este indicat ca după un timp să ia o pauză, deoarece puritatea intenției se pierde. După ce, inițial, o misiune binecuvântată este dusă la îndeplinire cu sinceritate, cei care încep să se considere responsabili pentru îndeplinirea ei vor păși pe calea pierzaniei, chiar dacă vorbim de sfinți de cel mai înalt rang. Sunt sortiți eșecului, mai devreme sau mai târziu.
Acesta a fost motivul pentru care Bediuzzaman Said Nursî și-a sfătuit discipolii să citească în mod constant Tratatul despre sinceritate cel puțin o dată la două săptămâni, și să nu lase să treacă un interval mai lung de timp. Acest exercițiu este foarte important în procesul de neutralizare completă a egoului unei persoane, care începe să se asocieze cu Dumnezeu, considerându-se participant activ, exprimându-se prin „noi”. Urmează apoi un moment de sinceritate, în care se renunță la ideea de „noi” (de parteneriat, n.tr.) și în care ancora devine „El”, în cele din urmă.
Calea pe care o parcurgem este cea a Unității divine. Este calea reînvierii considerațiilor despre existența unui singur Dumnezeu. Înțelegerea esențială a acestei probleme a fost deteriorată de-a lungul anilor și a fost uitată de mulți. Trebuie știut că nu este posibil să mergi pe calea unității divine, dacă te consider cocreator alături de Dumnezeu. Pe o astfel de cale, dacă începi să pui anumite fapte pe seama altor lucruri (precum legăturile de cauzalitate sau egoul tău) și să nu le atribui exclusiv lui Dumnezeu, după un timp, Dumnezeu le va lua de la tine. În momentul în care crezi că ai construit o lume, aceasta se prăbușește peste tine și rămâi sub dărâmături. Din acest motiv, pe măsură ce binecuvântările și favorurile divine cresc, atenția noastră față de El și legătura noastră cu El trebuie, de asemenea, să devină mai puternice; orice altceva în afară de El nu trebuie luat în considerare.
Nursî explică rolul legăturilor de cauzalitate prin contrast cu Unitatea lui Dumnezeu, astfel:
„DEMNITATEA ȘI MĂREȚIA LUI DUMNEZEU NECESITĂ CAUZE CONCRETE PENTRU A EVITA NEMULȚUMIRILE ȘI PENTRU A CAMUFLA DE CEI CARE GÂNDESC SUPERFICIAL MÂNA PUTERII SALE DIN ANUMITE CIRCUMSTANȚE ȘI CHESTIUNI APARENT NEÎNSEMNATE SAU MALEFICE. ÎN ACELAȘI TIMP, UNITATEA ȘI MĂREȚIA LUI DUMNEZEU EXCLUD POSIBILITATEA CA ACESTE CAUZE SĂ AIBĂ VREUN ROL LA CREAREA SAU REZOLVAREA SITUAȚIILOR.” (PRIMUL TRATAT, AL-MATHNAWI AL-NURI).
După cum putem vedea, cauzele sunt doar un paravan între noi și Creatorul nostru. Deși oamenii sunt binecuvântați cu rațiune și onorați cu cel mai bun model al creației, acțiunile lor nu reprezintă nimic mai mult decât un înveliș de suprafață. Prin urmare, a te pune pe tine, „Eu”, în fața „Lui”, „El”, este un act grav de lipsă de respect față de Dumnezeu.
O persoană nu ar trebui să permită nici măcar celui mai minuscul gând greșit de această natură să îi polueze mintea, deoarece acesta s-ar putea dezvolta treptat și ar putea transforma persoana într-un monument de egoism. Odată ce problema se adâncește atât de mult, nici măcar persoana în cauză nu mai poate distruge cu ușurință acel idol creat de sine.
SINCERITATE
Stă scris că Dumnezeu este cel care ne-a creat atât pe noi, precum și ceea ce facem (As-Saffat 37:96). Poate că nu simțim întotdeauna acest lucru. Uneori, o persoană își poate asuma meritele pentru eforturile pe care le-a făcut. Cu toate acestea, de îndată ce își dă seama de acest lucru, acea persoană trebuie să ceară imediat iertare de la Dumnezeu și să stea departe de aceste idei greșite. Nici măcar nu ar trebui să ne lăsăm imaginația să fie poluată cu astfel de gânduri. Nu există până astăzi nicio persoană de succes între cei care își atribuie toate meritele sieși. Chiar dacă acești oameni îndeplinesc o misiune până într-un punct, la un moment dat cedează, aflându-se în impas și se prăbușesc. Lui Dumnezeu nu îi place o persoană care continuă să își asume meritele pentru tot. Din acest motiv, dacă dorim să ducem la bun sfârșit faptele noastre de dragul Lui, trebuie să le îndeplinim pe toate cu sinceritate.
Sufletul înclinat către rău, dorința din interiorul fiecăruia care ne împinge să facem ceea ce este condamnabil și interzis, de dragul câștigului sau al plăcerii lumești, dorește să se separe de Dumnezeu și vrea să se laude cu realizările sale. Totuși, așa cum afirmă Profetul Iosif (pacea fie asupra sa) în Coran, sufletul omului este înclinat către rău (Yusuf 12:53) și, prin urmare, nu putem avea încredere în el. Când facem anumite lucruri mânați de sufletul înclinat către rău și le atribuim acestuia, ajungem să devalorizăm faptele săvârșite și să le eliminăm efectele pozitive. Faptele săvârșite de sufletul înclinat către rău sunt sortite eșecului și în Viața de Apoi. Chiar dacă ai cucerit lumea, dacă ai acționat de dragul intereselor proprii, nu poți primi nicio răsplată de la Dumnezeu cel Atotputernic.
În plus, nu există nicio îndoială că asemenea atitudini egoiste vor stârni o reacție a slujitorilor sinceri ai lui Dumnezeu. S-ar putea să le fie provocată antipatia și aceste acțiuni îi pot împinge pe companionii noștri pe calea invidiei și a geloziei. Trebuie amintit că o astfel de persoană care caută să se mulțumească pe sine prin faptele sale va produce o nemulțumire pe măsură în rândul celorlalți.
SMERENIA
Faptele bune, oricât de mici ar părea din afară, devin deosebite atunci când sunt făcute cu intenții sincere. Nimic făcut de dragul lui Dumnezeu nu este nesemnificativ. Nobilul Profet ne sfătuiește că niciun act bun nu trebuie subestimat, chiar dacă este simplu precum un zâmbet (Muslim, Birr 144).
Deși nu ar trebui să subestimăm nimic făcut de dragul lui Dumnezeu, pe de altă parte ar trebui să vedem chiar și cele mai mari fapte pe care le-am făcut ca fiind minuscule. Un credincios trebuie să aibă o astfel de perspectivă asupra tuturor lucrurilor pe care încearcă să le facă. Nicio faptă personală nu trebuie privită ca fiind deosebită. Un credincios ar trebui să socotească atât actele de închinare, cât și eforturile pe care le-a făcut înaintea lui Dumnezeu, pentru Măreția Numelui Său, ca fiind puține. Nu ar trebui să fie mulțumit de timpul pe care i L-a dedicat lui Dumnezeu și de eforturile făcute pentru a-i îndruma pe ceilalți și a duce mai departe mesajul divin. De fapt, o asemenea gândire poate fi considerată un act de închinare. O putem numi „închinarea smerită”. Măreția constă în ducerea la bun sfârșit a faptelor noastre pentru binele omenirii și săvârșirea lor pentru plăcerea de a-l mulțumi pe Dumnezeu, deoarece noi credem că Dumnezeu oferă daruri impresionante chiar și pentru eforturi de mică amploare.
Gândiți-vă, de exemplu, la anumite fapte bune pe care le-ați făcut cu intenții sincere, cum ar fi ridicarea unor cămine pentru studenți, pe care Dumnezeu le poate transforma în mijloace de mare progres în viitor. Semințele pe care le semănați pot crește în puieți, devin copaci, încep să înflorească peste tot, iar apoi contribuie la transformarea lumii într-o grădină de trandafiri. Chiar și cel care a semănat inițial semințele rămâne uimit și absolut fascinat în fața acestui rezultat. Acesta este un rezultat care arată clar că acțiunile au fost întreprinse cu scopul de a-l mulțumi pe Dumnezeu, iar oamenii responsabili de aceste fapte mărețe nu au încercat să-și dovedească măreția sau grandoarea prin ele.
În concluzie, putem spune despre aceia care nu urmăresc înainte de toate beneficiile faptelor bune pe care le-au făcut, nu se pun pe ei înșiși pe primul loc, nu se dedică preocupărilor lumești și slujesc cu adevărat lui Dumnezeu cu devotament dezinteresat, că vor fi ajutați de Dumnezeu să reușească. După cum stă scris în primul verset din Sura Al-Fath din Coran, Dumnezeu le va da cale liberă, le va deschide noi drumuri și va transforma cărările înguste în drumuri infinite pentru aceștia.
În ceea ce privește oamenii care se comportă precum păianjenii și care caută doar să-și țeasă o lume pentru ei înșiși, care nutresc gânduri precum: „Muncesc, sunt într-o alergare constantă, mă mut, suport mari greutăți... Unde-mi este răsplata pentru toate aceste eforturi și sacrificii?”, vor fi prinși în pânza pe care ei înșiși au țesut-o, care este pânza mândriei. Odată ce vor fi prinși în ea, nu se vor mai putea desprinde și vor deveni pradă altora.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cu pace și cu o viață cu un final fericit.
Comentarios