O societate ideală

O societate ideală

Grupurile formate din indivizi dezorganizați și păcătoși (neascultători) sunt doar mulțimi fără valori estetice, oameni departe de gândul de a face bine. Pe de altă parte, oamenii ideali sau compleți poartă calitățile îngerilor și sunt monumente ale înțelegerii și previziunii umane.

Vedem aceste calități în următorul verset coranic, precum și în multe altele: „Cu adevărat, am creat umanitatea în cea mai perfectă formă și natură.” Astfel de oameni înțeleg acest lucru ca însemnând că ei sunt cea mai împodobită și frumoasă formă a creației, fie ea materială sau spirituală. Ei se bucură de starea perfectă a creației și sunt conștienți de darurile nelimitate pe care le-au primit.

Înțelegând versetul: „Umanitatea și-a asumat povara pe care pământul, cerul și munții au respins-o, temându-se că nu o vor putea purta,” ei percep că umanitatea este singura candidată la atingerea nemuririi.

Acești oameni pot fi considerați călători pe calea către a deveni o persoană completă, atât timp cât continuă să dezvolte darurile cu care au fost înzestrați și să trăiască conform inspirației divine.

Astfel de mistere, precum sensul vieții și al morții, motivul existenței și responsabilitățile noastre, răvășesc mințile acestor oameni. Ei meditează profund asupra preocupărilor legate de păcat, fapte bune și pioșenie. Semnificația catastrofelor care rănesc umanitatea le tulbură mințile, lumina înțelepciunii divine strălucește în inimile lor, iar razele acestei lumini se reflectă asupra sufletelor lor.

Toate acestea le permit să vadă dincolo de cortină... Uimirea și surprinderea lor se transformă în iubire și afecțiune, iar ei se întorc către Creatorul sufletelor lor și simt mulțumire. Sufletele la acest nivel nu sunt corupte de binecuvântările divine și nici zguduite de pierderea acestora, pentru că ei văd binecuvântarea și pierderea ca fiind una și înțeleg că răsplata și pedeapsa sunt aceleași. În timp ce alții sunt corupți de astfel de favoruri și cad în pesimism la primul semn de necaz, oamenii ideali câștigă chiar și atunci când par condamnați să piardă. Ei reușesc să facă să crească trandafiri în deșert, să producă zahăr dintr-o trestie uscată.

Oamenii ideali știu că sunt testați și rafinați continuu pentru a putea atinge fericirea. Chiar și atunci când se confruntă cu catastrofe fatale și cad în cele mai cumplite vârtejuri, chiar și în acele momente de neputință și suferință, aud șoapte liniștitoare și consolatoare din lumea cealaltă venind chiar din interiorul sufletelor lor și se pleacă în recunoștință și admirație.

Astfel de oameni au o încredere absolută în Dumnezeu, pentru că ei cred și se încred în acea Putere Atotprezentă și Atotputernică. Credința pură care locuiește în profunzimea inimilor lor, concepțiile care le oferă perspective incredibile și cunoștințele și gândurile lor îi ridică la un nivel la care aproape pot auzi o voce spunând: „Nu te teme, nu fi trist! Intră în casa eternă a Paradisului ca răsplată pentru faptele tale bune!” Și apoi ar fi martori celor mai minunate plăceri dintre toate.

Oamenii ideali încearcă să stea departe de păcat, deoarece și-au proiectat viața conform Legii Divine în care cred cu atâta sinceritate. Și, pentru că se luptă mereu împotriva propriului ego, nu au timp sau energie să se angajeze în distracții ignorante sau stiluri de viață boeme... ochii lor privesc întotdeauna frumusețile Prietenului lor, mințile lor sunt îndreptate către Viața de Apoi, inimile lor sunt grădini luminoase și colorate, deschise pentru vizitele ființelor spirituale... iar ei înșiși sunt călători și exploratori ai acestui tărâm și atmosferă mistică...

Oamenii lumești, înrobiți de propriul ego, trăiesc pentru a-și satisface dorințele carnale. Niciodată mulțumiți de ei înșiși, nu simt nicio liniște. Dar oamenii ideali sunt întotdeauna în pace cu ei înșiși. Ei sunt mulțumiți și, mai mult, își pun cunoștințele și înțelegerea în slujba umanității. Ei se dedică cu curaj eliminării nedreptății și tiraniei din lume și nu se tem să își apere pământul și onoarea. Și, uneori, își deschid cu grație aripile iertării asupra fraților și surorilor lor.

Știind că tot ce nu este Dumnezeu este muritor și va dispărea, oamenii ideali nu se pleacă în fața a ceea ce nu este Dumnezeu. Ei rezistă atracțiilor seducătoare ale lumii materiale... evaluează și folosesc, în calea lui Dumnezeu, ceea ce li s-a oferit, asemenea ființelor cerești... examinează tot ce se întâmplă, asemenea unui om de știință într-un laborator... își dedică viața umanității și lasă o lume mult mai bună pentru generațiile viitoare.

Oamenii ideali caută neîncetat binecuvântarea lui Dumnezeu și se străduiesc să fie sinceri. Nici pasiunile lor trupești, nici scopurile lor spirituale nu pun la îndoială sinceritatea lor. Ei îi prețuiesc pe toți slujitorii lui Dumnezeu ca fiind cei mai mari dintre oameni și îi apreciază pe fiecare ca pe un egal al lor. În inimile lor, topesc orice asprime sau sentimente rele venite de la alții, arătând astfel cum bunătatea învinge răul.

În atmosfera lor strălucitoare, fulgerele se estompează și se topesc... Nimrod, un împărat nemilos care a ordonat ca Profetul Avraam să fie aruncat într-un rug aprins, ar vedea cum focul său se stinge și se transformă într-o grădină verde care să aline sufletele dure și supărate.

Cei mai mulți dintre noi nu am ajuns încă la acest nivel. Nu putem confrunta răul cu bunătate. Confruntăm asprimea cu asprime și ura cu ură. Ne convingem pe noi înșine că gândurile noastre sunt obiective și că nu sunt dorințele noastre egoiste. Astfel, pângărim lupta noastră pe calea lui Dumnezeu și pierdem, deși am pornit cu scopul de a câștiga. Dacă nu ar fi fost frumusețea, atractivitatea și razele dătătoare de viață ale Coranului, concepțiile greșite pe care le-am provocat și exemplele rele pe care le-am dat ar fi împiedicat misiunea noastră religioasă să ajungă până în prezent.

The Fountain, octombrie-decembrie 2000, Numarul 32