de Brian Knowlton - New York Times
Saylorsburg, Pennsylvania – Aici, în nord-estul Pennsylvaniei, unde terenurile agricole fertile se pleacă brusc la poalele Munților Pocono, care sunt de o frumusețe marcantă, unul dintre cei mai influenți oameni din Turcia – și, în egală măsură, unul dintre cei mai controversați – își trăiește liniștit viața.
Pentru Fethullah Gulen, un predicator musulman în vârstă de 69 de ani, cu o voce blândă, autor și profesor cu un număr impresionant de adepți, admiratorii săi au numai cuvinte de laudă.
John L. Esposito, un profesor de la Universitatea din Georgetown, care l-a transformat pe dl Gulen într-un obiect de studiu, spune că dacă ar trebui să îl compare pe dl Gulen cu o altă personalitate publică, l-ar alege pe Sfinția Sa, Dalai Lama.
Discursul dlui Gulen este unul care promovează pacea și toleranța, relațiile strânse dintre S.U.A. și Turcia și importanța unei economii de piață liberă. Atunci când spune că „nu există loc pentru terorism în adevăratul islam”, afirmație care se regăsește într-un interviu inedit și recent, aduce un plus de încredere oficialilor din Occident.
Atât fostul Secretar de Stat Madeleine K. Albright, cât și unul dintre predecesorii săi, James A. Baker al III-lea, au ținut prelegeri la evenimente sponsorizate de anumite grupuri care îl susțin pe dl Gulen, lăudându-i eforturile pentru democrație și dialog.
Însă detractorii săi au o viziune mult mai obscură. Aceștia spun că susținătorii profund naționaliști ai dlui Gulen din Turcia caută să ajungă în funcții de conducere, cel mai probabil pentru că au o agendă secretă.
În vreme ce Turcia, o țară cu o îndelungă istorie a secularismului, care are în prezent un guvern pro-islam, capătă un rol tot mai important pe scena globală, poziționându-se ca un actor principal în relația cu Israelul, Irakul sau Iranul, mult mai multă atenție a fost acordată tensiunilor mocnite pe plan intern privind religia în spațiul public.
Unii îl văd pe dl Gulen ca părtaș la o răscoală lentă, dar puternică, împotriva secularizării Turciei, care a avut loc de mai bine de un secol, sub cârmuirea lui Kemal Ataturk, pe care musulmanii au văzut-o ca pe o lovitură devastatoare aplicată valorilor tradiționale, dar pe care seculariștii au considerat-o esențială pentru modernizare. Abordarea dlui Gulen caută, prin anumite metode, să îmbine tradiționalul cu modernul.
Acesta și câțiva zeci de susținători de-ai săi s-au refugiat într-un paradis rural, un complex cu o vegetație bogată de ferigi și molizi, cu case moderne pentru vizitatori, o cabană pentru întâlniri și un heleșteu limpede plin cu crapi portocalii.
Dl Gulen, a cărui sănătate este precară, nu părăsește mai niciodată acest loc bucolic.
În timp ce ținea o prelegere la un prânz clasic în stil turcesc, dl Gulen, de o modestie statornică, fiu al unui imam dintr-un mic orășel, nu părea să fie genul de om care să dețină influența pe care o are.
Dl Gulen a început să studieze Coranul de la 5 ani și să predice la 14 și în jurul său s-a adunat treptat un număr foarte mare de adepți. A inspirat fondarea unei rețele internaționale de școli, spitale și afaceri. Este vorba despre o bancă islamică, Asya, care are bunuri în valoare de miliarde; ziare, printre care Zaman, cel mai mare cotidian al Turciei și un post de televiziune, Ebru TV, în Somerset, New Jersey.
Toate acestea sunt dimensiuni ale Mișcării căreia unii i-au dat numele de „Gulen”, însă liderul său modest se referă la aceasta ca la o Mișcare a Voluntarilor. Dl Gulen spune că mișcarea nu i-a adus niciun fel de câștiguri personale și că singurele sale bunuri sunt o pătură, niște cearșafuri și câteva cărți mult-iubite. A spus că nu știe „în câte țări este activă mișcarea și nici câți profesori și elevi sunt în total”.
Atunci când a fost întrebat, la un moment dat, despre munca adepților săi, răspunsul său a fost: „Cred că nu este corect să numim această mișcare «Mișcarea Fethullah Gulen», este lipsit de respect față de mulți dintre cei care sunt devotați activităților sale. Rolul meu în această mișcare este foarte limitat și nu există noțiunea de conducere, de centru, nu există loialitate față de un centru, deci nu există nici o ierarhie”.
Însă alte voci spun că există peste 1,000 de școli în peste 110 țări și aproximativ cinci milioane de membri. Emre Celik, un turco-australian care se află la conducerea Forumului Rumi, un institut afiliat Mișcării Gulen din Washington, a fost recent în vizită la una dintre școlile cele mai îndepărtate de pe Insula Zanzibar și a spus că este posibil să se deschidă multe alte școli în Africa. Școlile sunt finanțate de oameni înstăriți de afaceri musulmani.
Există, de asemenea, câteva școli în Statele Unite și există o școală chiar și în Burma. Acestea promovează valorile islamice, însă spre deosebire de medrese, se folosesc de programa oficială a statului în care se află și pun accentul pe științele moderne și pe tehnologie. Calitatea educației este considerată a fi înaltă și concurența pentru locuri este mare.
„A inspirat foarte mulți oameni”, a spus dl Celik, care este specializat în informatică. „Cei ca mine, care fac parte din a doua generație turco-australieni din diaspora turcă, sunt influențați de ideile sale”.
Însă la sfârșitul anilor 1990, mișcarea dlui Gulen s-a lovit de fostul guvern secularist al Turciei. După ce a venit în Statele Unite pentru a primi tratament medical – pentru că suferă de diabet și are probleme cu inima – a rămas aici după ce un procuror l-a acuzat că ar fi instigat la înlăturarea puterii seculariste.
O apărut o înregistrare a unei predici în care dl Gulen părea să le spună adepților săi să se „infiltreze tacit” în instituțiile statului „până vor ajunge la centrii de putere”. Însă acesta insistă că discursul său a fost prost interpretat și acuzațiile au fost retrase.
Analiștii spun că anumiți oficiali care fac parte din guvernul pro-musulman din prezent sunt adepții lui Gulen. Adepți ai lui Gulen sunt și mulți polițiști, potrivit publicației Jane’s Islamic Affairs Analyst, care spune că influența sa se extinde până la departamentul serviciilor secrete al poliției. Aceasta este o chestiune foarte sensibilă, în contextul în care turcii au fost învrăjbiți din cauza scandalurilor generate de ascultarea convorbirilor.
În Turcia, unde mișcarea este puternică, susținătorii dlui Gulen ilustrează un soi de devotament specific unui cult. Un văl al confidențialității se așterne peste toate activitățile și peste ierarhia de conducere a mișcării. Opoziția spune că susținătorii lui Gulen din Turcia au ajuns să ocupe funcții nu doar în poliție, ci și în sistemul judiciar și că reprezintă instigatorii din spatele unui proces împotriva unora dintre cei mai vehemenți dușmani ai așa-zisului guvern pro-islamic. Susținătorii dlui Gulen neagă aceste acuzații.
„Acesta nu este o formă a islamului care își dorește să creeze adăposturi pentru cei vulnerabili și marginalizați, ci care vrea să controleze, să se afle la putere, precum Opus Dei”, a afirmat Hakan Yavuz, un profesor de științe politice de la Universitatea din Utah, care a scris despre mișcare. Opus Dei este o organizație catolică ultra-conservatoare.
Însă unul dintre vechii observatori ai mișcării a propus o interpretare mult mai blândă.
„Academia de Poliție este una dintre cele mai bune și mai prestigioase instituții de învățământ din Turcia”, a spus reverendul Thomas Michael, preot izuit și fost consilier pe probleme islamice al Vaticanului, care trăiește acum în Ankara. Deoarece absolvenții școlilor guleniste au rezultate foarte bune la examenele de admitere, a spus acesta, „un mare număr de elevi ai acestor școli sunt admiși”.
Acești oameni, spune reverendul, obișnuiesc să fie „bine motivați, inteligenți, plăcuți – nicidecum fanatici, ciudați sau cu o mentalitate specifică unui cult”.
Dl Gulen insistă că mișcarea sa păstrează o distanță egală față de fiecare putere care se află la guvernarea Turciei, fără a căuta să ocupe funcții , precum și de guvernele străine.
Însă unii analiști spun că oficialii americani au susținut cel puțin în mod tacit mișcarea ca pe o entitate mediatoare în regiuni precum cele în care se află popoarele turcice din Asia Centrală, unde dl Gulen a trimis sute de profesori voluntari, după ce a avut loc destrămarea blocului comunist.
„Aceste școli oferă alternative tinerilor, pentru a-i împiedica să facă parte din grupări teroriste”, a spus Helen Rose Ebaugh, un sociolog de la Universitatea din Houston, care a studiat mișcarea. A spus că unul dintre administratorii de la Universitatea gulenistă Fatih din Istanbul i-a spus că dl Gulen s-a opus cu desăvârșire ideii de a accepta fonduri pentru educație venite din partea Arabiei Saudite, „pentru că ar fi fost interpretate ca un sprijin venit din partea guvernului Arabiei Saudite”.
Într-o perioadă în care guvernul turc nu a avut decât cuvinte de ocară la adresa Israelului, după confruntarea violentă cu flotila cu ajutor umanitar care se îndrepta către Gaza, dl Gulen a considerat că de vină au fost cei care s-au ocupat de organizarea flotilei, spunând că ar fi trebuit să obțină din timp aprobarea din partea Israelului, în loc să „sfideze autoritatea”. (Într-o conversație prin e-mail a adăugat că până și „cel mai rău stat și cel mai rău guvern sunt tot mai bune decât apatridia și haosul”.)
Deși uneori sprijină anumite „acțiuni pozitive” ale guvernelor care se află la conducerea Turciei, a precizat că „acest lucru nu înseamnă sub nicio formă că le promovează agenda politică și nici că acționează sub influența lor”.
Totuși, orice partid al puterii, religios sau secularist, „nu poate să ignore realitățile din Turcia”, a fost răspunsul său, redat de un interpret. „Există o masă imensă de oameni care practică islamul și moscheele sunt pline de oameni în fiecare zi”. Dl Gulen a mai adăugat, de asemenea, că orice guvern are obligația să ia în considerare minoritățile religioase, fie ele formate din creștini nestorieni, protestanți sau evrei.
Încă din 1999, mediul politic tensionat din Turcia și sănătatea sa precară l-au ținut pe acesta țintuit la centrul său din Pennsylvania, care este păzit non-stop. Acesta ocupă cel mult două sau trei camere dintr-o clădire spațioasă de culoarea ciocolatei.
Într-o încăpere ticsită cu artă turcească și artefacte, dl Gulen citește foarte mult – de la Shakespeare până la Kant și la poeții sufiți. La interval de câteva zile iese să răspundă întrebărilor pe care le au vizitatorii, într-o încăpere spațioasă alăturată, dacă îi permite starea de sănătate. Într-o mansardă ferită de priviri, femeile pot participe la prelegeri fără să li se alăture bărbaților.
„În S.U.A.”, a spus acesta, „am sperat că nu voi fi deranjat sau vătămat de cei din Turcia, Afghanistan, Pakistan sau alte țări, care cred în ideologii radicale. Sunt un oaspete al Americii”.
Comments