NAZAR ȘI TAWAJJUH (ATENȚIE ȘI CONSIDERAȚIE

NAZAR ȘI TAWAJJUH (ATENȚIE ȘI CONSIDERAȚIE)

Chiar dacă par să aibă același înțeles și, de fapt, chiar să sugereze anumite sentimente și idei comune, conceptele nazar (atenție) – care înseamnă a privi (la), a lua în considerare și a complimenta – și tawajjuh (considerație) – folosit pentru a sugera acțiunea de a se îndrepta către, a simți apropierea și a arăta unui lucru/unei persoane simpatie și respect – diferă în multe privințe.

Cele două concepte exprimă lucruri diferite atunci când se referă la Ființa Divină și la creaturi. Atenția și considerația lui Dumnezeu se manifestă prin binecuvântare, daruri și îndurare față de anumite lucruri sau persoane, în timp ce atunci când se referă la creațiunea Sa, ele reprezintă capacitatea de a primi și de a reflecta atenția și considerația specială a Celui Atotputernic.

Dumnezeu Cel Atotputernic oferă existență tuturor lucrurilor, iar pe unele dintre creaturi, le onorează în plus cu capacități speciale. Apoi, El se comportă cu ele în funcție de capacitățile lor suplimentare și le înalță prin favoruri suplimentare. Pe lângă ocrotirea, îngrijirea, îndurarea, binecuvântarea și sprijinul Său ca manifestare universală și atotcuprinzătoare a Numelor Sale, El acordă anumitor ființe îndurare specială, binecuvântare și considerație, cunoscute drept manifestarea Harului Său sau manifestarea concentrată a Numelor Sale asupra creaturilor individuale. Cu Vederea Sa atotcuprinzătoare, El privește fără încetare asupra întregii creații și, în același timp, privește asupra fiecărei specii și creaturi individuale, în funcție de poziția, nevoia și capacitatea ei. Le răspunde tuturor dorințelor lor, exprimate fie verbal, fie în limbajul firii sau al nevoii și nicio creatură nu rămâne fără răspuns, cu excepția cazului în care în Înțelepciunea Sa, El consideră că este mai bine așa.

Atenția și considerația unui Profet se manifestă prin întoarcerea lui către Dumnezeu Cel Atotputernic, cu întreaga lui capacitate extraordinară, prin căutarea obținerii aprobării și bunei Lui plăceri cu toată puterea, simțurile și facultățile sale exterioare și lăuntrice, prin citirea și interpretarea corectă a legilor și poruncilor cuprinse în Religie și care privesc crearea și funcționarea universului, prin înălțarea drepturilor lui Dumnezeu deasupra tuturor, prin educarea comunității în lumina Mesajului Divin, astfel încât să se dezvolte și să dobândească fericirea veșnică, prin arătarea oamenilor a orizontului adevăratei omeniri, prin îndrumarea discipolilor pe drumul spre Paradis și multe altele.

Așa cum am menționat și mai înainte, Dumnezeu ia aminte sau acordă atenție universului și lucrurilor care se află în el, prin prisma Harului, Maiestății și Desăvârșirii Sale, ceea ce demonstrează faptul că El este fără de cusur și nici nu are parteneri. Această atenție se numește „atenție atotcuprinzătoare”, iar binecuvântările care sunt acordate în urma acestei atenții poartă numele de „binecuvântare atotcuprinzătoare”. Această atenție atotcuprinzătoare este, de asemenea, descrisă ca „manifestarea Unității” – manifestarea generală a Numelor Sale în întregul univers. Dumnezeu privește altfel tărâmurile existenței, ale speciilor, lucrurilor și ființelor individuale. Această considerație provine din îndurarea Sa deosebită, din înțelepciunea, grija și dreptatea Sa. În plus față de atenția și considerația Sa universală și măreață, manifestate prin ocrotirea și îngrijirea cu milă, organizarea, cârmuirea și stăpânirea cu înțelepciune, apărarea și îngrijirea cu compasiune, acordarea tuturor drepturilor cuvenite restabilirea drepturilor cu dreptate, păstrarea în echilibru a întregului univers și a tuturor părților sale și așa mai departe, El acordă, de asemenea, o atenție și o considerație deosebită indivizilor care au capacități speciale; acest lucru este valabil mai ales pentru cei care prezintă capacitatea, preocuparea și efortul, care le permite să reprezinte întreaga specie, printre care, în primul rând Profeții, învățații sfinți și fără de păcat și sfinții. Această considerație deosebită și binecuvântarea din partea Lui sunt cunoscute sub numele de „manifestarea Singularității”- manifestarea concentrată a Numelor Sale asupra lucrurilor sau ființelor individuale.

Când Cel Suprem Care oferă binecuvântări acordă o considerație atât de specială slujitorilor Săi, este ca și cum existența lor corporală, care este considerată a fi natura lor ireală, dispare complet și este înlocuită cu o existență activă și mereu tânără, prin intermediul mijloacelor prin care un inițiat se poate înălța până la orizontul celor înzestrați cu sinceritate. Această formă de avansare suplimentară diferă foarte mult de rangurile și darurile care vin sau care sunt conferite ca rezultat al „certitudinii cunoașterii”. Oamenii sfinți ai lui Dumnezeu numesc considerația și atenția Divină specială, care atrag această onoare, „manifestarea cunoașterii”. Prin intermediul acestei atenții și considerații, care deschid ușa „cunoașterii speciale din Prezența lui Dumnezeu” pentru un inițiat, natura tuturor lucrurilor se schimbă brusc, astfel încât omul devine asemenea unui înger, trupul capătă calitatea spiritului, focul se transformă într-un loc răcoros și liniștit, mările sărate se transformă în izvoare ale Paradisului, iar otrava devine leac.

Inițiații sau călătorii aflați pe calea către Dumnezeu, cărora li se acordă o astfel de atenție și considerație, ajung la orizontul în care sunt eroi ai inimii și spiritului, prin dezvoltarea facultăților lor lăuntrice. Ei simt și respiră aerul ceresc, în timp ce se află pe pământ, și devin o oglindă clară, în care se manifestă Adevărul Suprem cu Atributele Sale. Acest dar special este descris de un sfânt al lui Dumnezeu în următoarele versuri:

Când Lumina Adevărului Suprem este reflectată,

Căminul inimii se umple de lumină;

Și acest cuibușor al corpului se preschimbă

Într-o substanță neîndoielnică și nepătată.

Continuitatea acestui dar depinde de fixarea constantă și cu reverență a privirii asupra Tărâmului Numelor și Atributelor Divine și de întoarcerea constantă către Tărâmul Divinității în închinare și devotament. Chiar dacă cei care au simțit dragostea la orizontul cunoașterii lui Dumnezeu și au gustat din plăcerea spirituală pe culmea dragostei și pasiunii nu simt strop de oboseală atunci când, aflați la ușa Celui Atotputernic, se îndreaptă constant către El, inițiații care nu au putut avea încă parte de cunoașterea lui Dumnezeu la acest nivel, pot da semne de slăbiciune. De aceea, cei care sunt în căutarea bunei plăceri a lui Dumnezeu și a dragostei Lui ar trebui să rămână la ușa Lui, să se aplece în închinare de două ori mai mult și să nu arate niciodată semne de oboseală sau plictiseală. Așa cum a spus cel mai nobil Mesager al lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra lui, „Atâta timp cât nu dați semne de oboseală, Dumnezeu nu Își va depărta considerația și nici nu Își va întrerupe darurile”;[1] astfel, continuitatea darurilor și a considerației lui Dumnezeu depinde de faptul că privirea va fi întotdeauna ațintită asupra ușii Lui. Dacă nu ne întoarcem privirea, vom simți adierile venite dinspre considerația Lui, iar rugăciunile și închinarea noastră vor fi răsplătite.

Cei care atunci când se întorc la El, acționează în mod greșit, nu au parte de considerația Lui, de îndurare și compasiune; cei care au luat decizia de a se apropia de El prin închinare au parte de dezamăgiri și lipsuri. El spune: „Cine se apropie de Mine chiar și cu un centimetru, Eu Mă voi apropia de el cu un metru”.[2]

Darurile Divine vin sub forma considerațiilor de îndurare, ca răspuns la faptul că cel credincios se îndreaptă pe deplin și necontenit către Dumnezeu Cel Atotputernic. Dacă inima nu este curățită de dragostea față de alte lucruri, afară de El și atât timp cât Îndurarea lui Dumnezeu, care este mai mare decât Mânia Sa Sfântă, nu se manifestă printr-o favoare specială, atunci atenția și considerația Divină nu pot continua. A avea privirea îndreptată spre El fără încetare și a-și supraveghea constant propria persoană reprezintă o dinamică importantă pentru atingerea fiecărei destinații urmărite și pentru depășirea oricărui obstacol. Inițiații sau cei care merg pe calea lui Dumnezeu ar trebui să se înfrâneze pentru a nu acționa eronat, îndreptându-se neîncetat înspre Dumnezeu și exercitându-și stăpânirea de sine, în timp ce încearcă să-și îndeplinească responsabilitățile religioase cunoscute, astfel încât să aibă parte de adierile care vin în urma credincioșiei, devotamentului și statorniciei.

Așa cum a fost deja menționat, Dumnezeu Cel Atotputernic își arată atât atenția și considerația universale, cât și speciale. Cu toate acestea, El se poate folosi fie de un Profet, sfânt sau învățător drept văl înaintea considerației și atenției Lui pentru anumiți slujitori, întrebuințând mâinile lor pentru a le oferi darurile Sale, așa cum se folosește de mijloace și cauze aparente precum vălurile care se află înaintea Maiestății și Măreției Sale. Acest tip de atitudine poate fi un semn al onoarei speciale pe care El o conferă acelui Profet, sfânt sau învățător, la fel cum poate reprezenta și un test pentru inițiați sau căutători. Prin urmare, chiar și atunci când darurile Sale ajung la noi prin intermediul unuia dintre slujitorii Săi iubiți, trebuie să fim conștienți că ele provin în mod absolut de la El; trebuie să credem că El este sursa adevărată a tuturor darurilor și că El este Cel care le trimite. Dacă vrem să sărutăm mâinile celor pe care El îi folosește ca mijloc, ar trebui să facem acest lucru, având convingerea că ei sunt doar un instrument în slujba Celui Atotputernic. Într-adevăr, ar trebui să sărutăm acele mâini fără a neglija Adevărata Sursă și Adevăratul Agent, pentru că, de fapt, respectul pe care îl arătăm lor este respectul pentru cunoașterea, atenția și considerația care ajung la noi prin ei și de asemenea, recunoașterea Originii sau Surse Adevărate de unde provin toate darurile și binecuvântările.

Există multe maxime care circulă printre oameni, precum „Slujire de la inițiat, suflare de la îndrumător!”, „Te rog, dă-mi o mână de ajutor, o, îndrumătorule; fă un efort, copile!” și „Arată interes, ca să ți se arate interes.” Toate sugerează aceeași realitate, conform căreia atenția și considerația vin, de obicei, în urma atenției și considerației care au fost arătate. Atâta timp cât cauzele sau mijloacele exterioare sunt considerate doar cauze și mijloace, iar Creatorul Sau Cauza Adevărată și Originală a tuturor cauzelor este considerat drept Sursa și Izvorul tuturor darurilor, nu este greșit să avem și să arătăm respect față de Profeții, sfinții sau învățătorii, care au fost folosiți drept cauze sau mijloace. Greșit este să atribuim un efect creator unor cauze sau mijloace aparente și să împărțim actele Divine – de exemplu, a crea, a inventa, a modela, a da viață, a provoca moartea și a asigura - în obiecte sau forțe însuflețite sau neînsuflețite.

Conform credinței noastre în Singularitatea Sa, toate schimbările, formările și transformările de la microcosmos (atomi) la „normo-cosmos” (omenirea) și mai departe la macrocosmos (universul), apar prin considerația Lui sau prin întoarcerea la existență cu Atributele și Numele Lui; întreaga grijă, susținere și creștere se datorează atenției Sale atotcuprinzătoare. Toate manifestările Sale neîntrerupte și atotcuprinzătoare și schimbările, modificările, transformările continue, culorile și formele, pe care le observăm în existența ca rezultat al manifestărilor Sale sunt mărci ale privirii sau considerației Sale. A vedea lucrurile și evenimentele din această perspectivă reprezintă adevărata îndrumare, pe când a le vedea doar pe cont propriu reprezintă o abatere de la calea cea dreaptă. Un inițiat iscusit, care are privirea ațintită asupra lucrărilor Celui Atotputernic și inima îndreptată către actele Sale, către Numele, Atributele și chiar Esența sa, care trec dincolo de aceste lucrări – într-adevăr, fiecare inițiat în funcție de nivelul de cunoaștere și certitudine – este ocupat să se roage „O, Dumnezeul meu! Îți cer să fiu supus în fața judecății Tale, după tot ceea ce mi s-a întâmplat, Își cer o viață fericită după moarte și plăcerea de a - Ți vedea Chipul!” Ei transformă fiecare dimineață și fiecare seară a călătoriei lor către locul de întâlnire cu Dumnezeu într-un moment al întâlnirii cu El.

Indiferent de lucrurile pe care le observă inițiații, ei nu le consideră ca fiind ceva ce se limitează doar la existența corporală, ci mai degrabă ca și cum se referă la natură și esență. Dimpotrivă, cei ce nu se pot întoarce la Cel Atotputernic, așa cum se cuvine, și a căror viziune asupra lucrurilor se limitează la materialitatea lor, nu pot vedea lucrurile în natura sau identitatea lor adevărată – căci cei care nu au privirea îndreptate către Cel Atotputernic, nu au „ochi” ca să Îl vadă. Cei care nu au ochi să vadă, nu sunt conștienți de modul corect în care trebuie să privească sau să acorde atenție, iar celor care nu sunt conștienți de acest lucru, nu li se acordă atenție sau considerație. Doar cei care pot privi totul, în special chipul uman, cu profunzime sunt cei care văd întotdeauna Numele Divine în aceste oglinzi; numai ei sunt absorbiți de cunoașterea Celui Preasfânt, care folosește aceste Nume; doar ei înaintează înspre observarea Atributelor Sale de Slavă, prin ochii intelectului spiritual, plini de uimire; doar ei ard de nerăbdare să vadă tărâmurile de dincolo de orizontul observării secretului; doar ei pot călători între uimire, uluire și patimă.

Există două aspecte importante legate de modul în care Profeții – în special, Prințul Profeților – se întorc la Dumnezeu. Ținând cont de misiunea sa și de cunoașterea transcendentală a lui Dumnezeu, Profetul, pacea și binecuvântările fie asupra lui, se îndreaptă către Dumnezeu și Îl consideră Domnul întregului spațiu și al timpului și al întregii creații, privind și evaluând toate lucrurile și evenimente din această perspectivă. El este atât învățăcel, cât și învățător al cărții universului, este îndrumătorul principal al palatului lumii, solul bucuros al prezentării lucrurilor și evenimentelor, cel mai sincer reprezentant al slujirii lui Dumnezeu și conducătorul care nu îndeamnă la rătăcire pe calea către fericirea veșnică. Cu toate că aceste calități sunt împărtășite de toți Profeții, maestrul nostru, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, are dorințe și cerințe specifice, care au luat naștere din particularitățile misiunii sale. Pe lângă atenția și considerația deosebită pe care Dumnezeu i le-a acordat în schimbul răspunsului desăvârșit în fața acestora, dorințele și cerințele sale pot fi considerate drept rugămintea pe care el o are, astfel încât Comunitatea sa să primească ajutorul specific și deosebit și considerația lui Dumnezeu.

Pe lângă faptul că întoarcerea către Dumnezeu este răspunsul desăvârșit în fața considerației pe care Dumnezeu i-o acordă, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, dă dovadă de atenție universală, considerație, îndurare și bunătate pentru întreaga creație; acest lucru se manifestă ca dăruirea lucrurilor pe care el le primește, iar atitudinea pe care Dumnezeu o are față de el se reflectă în atitudinea pe care el o are față de creațiune. Cu voia lui Dumnezeu, acest tip de atenție și considerație din partea Profetului poate preschimba cărbunii în diamante, pietrele și țărâna în aur și poate înmuia chiar și cele mai împietrite inimi. Mai mult, prin câteva momente în care este prezent, Profetul poate înălța conștiințe care au fost orbite de aroganță, răutate, puncte de vedere sau perspective eronate și de imitarea orbește a strămoșilor până la orizontul în care sunt Companioni. El poate transforma trupurile care până în acest moment al întâlnirii s-au târât, în trupuri care, asemenea porumbeilor, zboară prin cerul omenirii desăvârșite, ca și cum ar fi avut parte de o metamorfoză spirituală rapidă.

Întrucât ei sunt locțiitorii lui Dumnezeu și succesorii Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, învățații care practică Religia cu sinceritate și sfinții desăvârșiți sunt fără prihană și sinceri în acțiunile lor de a se îndrepta către Dumnezeu și eficienți în ceea ce privește atenția și considerația pe care o acordă adepților lor. Ei acționează asemenea unor văluri înaintea acțiunilor glorioase ale Celui Atotputernic, care, cu voia Lui, pătrund în inimi, îndrumă spiritele și transformă unele naturi. La asta se referă, de obicei, conceptul de „atenție” în sufism.

Acei iubiți slujitori ai lui Dumnezeu privesc tărâmurile înalte nu cu ochii, ci cu percepția lor profundă. O persoană poate vedea această lume corporală doar cu ochii. Însă, percepția pătrunde în tărâmul material și imaterial, tărâmurile de dincolo, și în adevărul tuturor lucrurilor. Căci, asemenea intelectului spiritual care este considerat primul observator al tărâmurilor lăuntrice ale existenței, percepția este considerată punctul cel mai lăuntric al inimii, care este punctul de întâlnire al tărâmurilor exterioare și interioare și punctul central al vederii lui Dumnezeu Cel Atotputernic. O persoană își poate observa propriul orizont doar din acest observator; darurile Divine se revarsă asupra lui; Iar Cel Veșnic Atoatevăzător se poartă cu oamenii în funcție de poziția în care se află: în bogăție sau în ruină. De aceea, ar trebui să avem fără încetare privirea ațintită spre El, să avem inimile îndreptate spre El și să așteptăm darurile Sale, astfel încât „coralii” și „perlele” să se reverse din tărâmurile de dincolo asupra acelui lăcaș al lui Dumnezeu.

Profeții și sfinții, a căror atenție și considerație funcționează după modelul mai sus menționat, reprezintă mijloace strălucitoare prin care darurile Divine ajung la comunitățile sau adepții lor. A primi atenția lor, a da mâna cu ei, a fi în prezența lor, a asculta predicile lor și a fi în același mediu reprezintă mijloace prin care poți primi daruri Divine. Cu toate că atenția îndrumătorilor spirituali are un loc important în toate ordinele sufite, Mawlawiya și Malāmatiyya îi acordă o importanță deosebită. Unii lideri din cele două ordine consideră că atenția este unul dintre elementele fundamentale ale călătoriei spirituale. Potrivit acestora, un inițiat sau un călător, cu voia lui Dumnezeu, se poate înălța către orizontul în care să simtă atracție către Dumnezeu și să fie atras de El, printr-un exemplu de atenție din partea îndrumătorului, și astfel pot parcurge într-o clipă distanțe lungi care în mod normal ar fi parcurse într-o perioadă lungă de timp. Aceasta atenție se numește „atenție regală”.

Există și sufiți care consideră că nazar (atenție) indică situația în care inițiații sau călătorii își ațintesc privirea asupra locului în care vor păși (observarea pașilor) și se depărtează de tot ceea ce îi separă de Cel Atotputernic. Această interpretare se referă la cei care au atins orizontul nazar-qadam („pasul-atenție”)[3] în punctul final al călătoriei spirituale. A se întoarce către Dumnezeu sau atenția acordată Lui înseamnă că toți călătorii încearcă să înțeleagă actele și practicile Celui Atotputernic, fiecare în funcție de capacitatea lui și de orizontul relației pe care o au cu Numele și Atributele Lui; că își înțeleg neputința și sărăcia înnăscută, că se încred în El și caută ajutor la El, cu expresia căutării unui punct de sprijin și cerând ajutor în conștiința lor; că mulțumesc pentru darurile primite din partea Lui, ca răsplată a faptului că s-au întors la El și că se străduiesc să fie răsplătiți cu și mai multe astfel de daruri. Toată lumea se poate îndrepta către Dumnezeu; este o acțiune sigură pentru că nu are nimic de-a face cu spectacolul și parada.

O, Doamne! Iartă-ne, îndură-te de noi, găsește plăcere în noi, acceptă-ne faptele bune, fă-ne parte de Paradis, izbăvește-ne de Foc și desăvârșește-ne acțiunile și stările. Și revarsă binecuvântări și pace asupra Maestrului nostru, Maestrul tuturor copiilor lui Adam, și asupra Familiei și Companionilor Săi.

[1] al-Bukhari, „Iman” 32; Muslim, „Musafirun” 215. [2] al-Bukhari, „Tawhid” 15; Muslim, „Dhikr” 20–22. [3] Orizontul nazar-qadam (pasul-atenție) înseamnă că un inițiat poate păși acolo unde poate ajunge cu privirea. Reprezintă cel mai înalt punct din care pot vedea, sub picioarele lor, tărâmurile create.