Mukashafa (Dezvăluire)
Mukashafa (derivat din cuvântul kashf, care înseamnă descoperire sau dezvelire) arată faptul că tainele Divine vor fi dezvăluite celor foarte pricepuți în adevărurile divine, atunci când, trecând printr-o luptă spirituală, pot să perceapă și să afle adevărurile despre Numele și Atributele Divine. Se consideră că aceia care călătoresc către Adevărul Suprem și care au ajuns la acest nivel, și-au sfârșit călătoria în Numele și Atributele Divine, fiecare în funcție de capacitățile individuale. Ca rezultat, tainele Divine încep să se reverse în inimă sau în intelectul spiritual, care simbolizează proiecția în lume a Tronului Divin al Milei. În fața acestor oameni, cortina care ascunde tărâmul spiritual este deschisă puțin, iar adevărurile care se găsesc în fața sau în spatele lucrurilor le sunt dezvăluite. Acest proces se numește dezvăluire în sensul în care se familiarizează cu lucrurile nevăzute de dincolo de cortină. Se folosește termenul dezvăluire pentru a defini familiarizarea cu adevărurile și înțelesurile abstracte, care prin natura lor sunt ascunse, iar termenii „a fi martor” sau „a observa” se folosesc în cazul ființelor.
Dezvăluirea (a cărui origine arabă – mukashafa – sugerează reciprocitatea) indică faptul că prietenii apropiați își spun secretele unii altora. Cel mai bun exemplu în acest sens este cel al Mesagerului, numit și Ahmad și Mahmud datorită laudelor din partea lui Dumnezeu, cu care a fost onorat până la cel mai înalt nivel, care a ajuns atât de sus încât Dumnezeu Și-a dezvăluit în mare parte secretele Mesajului Său (53:10).
Dumnezeu Își dezvăluie anumite secrete sfinților Săi, care își aruncă poverile asupra Sa. Sfinții Lui îi vorbesc din adâncul inimii, iar Cel Care știe toate lucrurile ascunse ale creației, le așază nestematele cunoașterii Sale în inimi. Ei se înalță către orizontul recunoașterii Dumnezeului Lor cu toate Numele Lui Preafrumoase și Atributele Preacurate direct proporțional cu această dezvăluire, pentru a se cufunda
în lumina recunoașterii. Cel Ascuns dă ușor la o parte vălul ce le acoperea inimile, astfel încât ei să poată înțelege adevărul luminii, iar El îi înalță pe culmile excelenței și a bunătății desăvârșite. Până când pot atinge acest orizont, cei la început de drum se pot lega, din spatele cortinei, de Tărâmul Manifestării Transcendentale a Divinității. Tot ceea ce văd de-a lungul călătoriei, văd ca printr-un geam fumuriu și nu pot distinge clar manifestările Numelor Divine, Atributelor și Calităților Esențiale. Chiar dacă ei cred că pot distinge anumite lucruri, este de fapt doar o iluzie.
Cortinele dintre călători și Adevărul Suprem diferă în funcție de relația pe care o au. A fi aproape de adevărul Numelor și Atributelor reprezintă o cortină, inima care se îndreaptă spre altceva și nu spre Dumnezeu este tot o cortină. A porni în căutarea unei alte surse de lumină în afară de cea a lui Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, este o altă cortină periculoasă. Abaterile morale, precum geloziea, îngâmfarea, trufia, extravaganța și egoismul și păcatele, considerate trepte spre eroare și necredință, sunt de asemenea cortine în funcție de cât de greu pot fi de depășit atunci când trebuie să discearnă adevărul. Obstacolele acestor cortine sunt rânduite de firea trupească, Șeitan, lumea care are legătură cu dorințele și poftele noastre trupești, punctele noastre slabe și defectele noastre firești. Toate aceste capcane sunt mortale. Dacă ești prins în ele, toate eforturile de a crește pe drumul spre Dumnezeu sunt în zadar și inevitabil vei avea parte de separare pe drumul care duce la întâlnirea cu El.
Primul pas al dezvăluirii pentru cei care îndeplinesc cerințele de a merge pe calea către Dumnezeu este o manifestare a cunoașterii lui Dumnezeu, pe care Cel veșnic care se lasă observat prin semne, o generează în inimile lor. Dacă sunt fermi pe drum, ei pot ajunge chiar punctul final, în care pot fi martori și Îl pot observa în semnele Sale. Cu toate acestea, s-ar putea ca asemenea manifestări să nu fie constante și s-ar putea ca drumul să fie ascuns privirii. Drept rezultat, s-ar putea ca ei, călătorii să fie încetiniți sau să dea înapoi. Însă, dorința lor de a înainte nu încetează niciodată; chiar dacă uneori se simt năuciți și nesiguri, depun eforturi constante de a-și atinge scopul, iar dorința lor este de neînvins. A respecta regulile și cerințele călătoriei, fără a te lăsa pradă disperării este o dovadă de eroism, iar cei care continuă astfel sunt răsplătiți cu dezvăluire și progres constant. Ei se înalță din siguranța ce vine din cunoaștere la siguranța ce vine din observare. Dacă pot face doi pași în față, sunt răsplătiți cu cea mai limpede dezvăluire, sprijinită de stăpânirea de sine și starea de veghe. Dacă pot înainta, călătoria lor se sfârșește în observare – îl văd cu ochii inimii pe Cel Sfânt, cel care are Cele mai Sfinte Nume. Vom explica acestea lucruri mai târziu.
Cea mai limpede dezvăluire este atunci când lumina Divină se revarsă în inimă și în toate celelalte capacități, astfel încât toate emoțiile sunt iluminate și pot fi simțite. Cu alte cuvinte, omul simte Sursa acestei lumini dincolo de ceea este demonstrat prin semnele de dovezile Lui. Acesta a fost începutul călătoriei spirituale a stăpânului creaturilor, pacea și binecuvântările fie asupra lui. De-a lungul vieții, pe care și-a petrecut-o la cel mai înalt stadiu și la vârful tuturor virtuților, a călătorit neîncetat de la încheiere la observare și întotdeauna a simțit și experimentat intens tainele credinței. În special în timpul Ascensiunii, el a dobândit familiaritate, cunoaștere în privința tuturor tainelor ce aparțin tărâmului de dincolo, printre care Paradisul, Iadul, îngerii și chiar sunetul Penițelor Destinului. Apoi, el s-a întors în lume pentru a păstra calea deschisă pentru cei care merg pe ea, fiecare în funcție de capacitatea individuală. Mai mult, el a asigurat drumul cu lumini puternice, pe care le-a așezat de-a lungul lui. În nivelurile în care a călătort și despre care a vorbit, a înaintat cu ochii țintă și mintea limpede, așa cum a spus și în versetul (53:17) Privirea nu s‑a abătut şi nici nu a trecut mai departe. Atunci când a ajuns în punctul în care era prea măreț, iar această lume a creației și distorsionării nu a mai putut suporta și când a încredințat calea și călătoria celor care îl urmau, s-a îndreptat către Stăpânul Lui și a spus: „O, Dumnezeule! (A venit vremea să merg) la Prietenul Desăvârșit!” Urmașii lui credincioși au înfăptuit aceeași călătorie în spirit, călătorie pe care el a făcut-o în dimensiuni universale și pe care le-a lăsat-o moștenire cu toate metodele și rezultatele, astfel încât toți să poată lua parte la ea, în funcție de capacitățile fiecăruia. Unii și-au exprimat sentimentele, observațiile și perspectivele, folosind următoarele cuvinte: „O, Sariya! (Retrage-te) în munți, în munți!”;[1] alții s-au folosit de cuvinte pentru a demonstra relația specială pe care o au cu Dumnezeu: „Dacă cortina aflată în fața celor Nevăzute s-ar da la o parte, siguranța mea (a credinței în coloane și a adevărurilor credinței) nu ar mai crește”;[2] iar alții s-au folosit de vești bune: „Fii plin de speranță! Vocea cea mai puternică care se va face auzită în lume în timpul revoluțiilor viitoare va fi cea a islamului.”[3]
O, Dumnezeule! Tu ești Primul, nu mai e nimic înaintea Ta; Tu ești Ultimul, nu mai e nimic după Tine. Caut adăpost în Tine, să mă feresc de răutatea creaturilor, pe care le ții închise, și caut adăpost în Tine, să nu păcătuiesc și să nu mă îndatorez. Și revarsă binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed și asupra Familiei și Companionilor săi, demni și vrednici de cinste.
[1] În timpul războaielor cu sasanizii, ‘Umar, cel de-al doilea calif, l-a văzut pe Sariya, comandantul musulman, înconjurat de inamici din față, în timp ce el se afla în Moscheea Profetului în Medina, la mii de kilometrii depărtare și i-a dat următoarele înstrucțiuni: „(Retrage-te) în munți, în munți!” at- Tabari, Tarikhu’l-Umam wa’l-Mul uk,s 3:42. [2] Acest citat aparține lui ‘Ali, al patrulea calif, ‘Aliyu’l-Qari, al-Asraru’l-Marfu‘a, 193. [3] Bediuzzaman Said Nursi, Sunuhat-Tuluat-Isharat, 44.
Comments