MINTEA
Mintea este facultatea învățării și memoriei, un bazin sau o bibliotecă a activităților conștiinței. Tot ceea ce dobândim în urma activităților conștiente și subconștiente se imprimă pe cd-ul minții, se revarsă în memorie și este înregistrat ca fiind gata de adus aminte și folosit.
Conștiința este un element important al minții. Ea studiază și evaluează alte lucruri și în același timp, este conștientă de sine. Conștiința poate forma atât senzații, impresii și percepții simple, cât și compuse sau complexe. Având în vedere că este conștientă de conținutul său și că are o legătură cu rațiunea, unii consideră că este o facultate deschisă către lumea senzațiilor, sentimentelor și simțirilor lăuntrice și exterioare.
Cu toate acestea, există anumiți învățați musulmani care văd conștiința drept opusul neglijenței și uitării. Potrivit acestora, conștiința este, ca prim pas al percepției, prima impresie care este primită prin contactul inițial cu lucrurile sau sursa cunoașterii care nu a fost încă absorbită de rațiune sau memorie. Din acest punct de vedere, putem considera conștiința drept o primă punte a spiritului pentru a ajunge la sensul sau esența lucrurilor. Putem explica acest lucru și prin următorul proces: dacă spiritul a intrat în contact cu ceva în adevărata sa natură, aceasta este „concepție”. Dacă aceste prime impresii sunt înregistrate și păstrate, gata pentru a fi studiate și evaluate, vorbim despre „memorare”. Dacă aceste achiziții pot fi reamintite pentru evaluare, atunci vorbim despre „amintire”.
Într-o anumită privință, conștiința este primul și cel mai fragil stadiu al cunoașterii. Până nu se stabilește în minte, nu poate fi evaluată pe deplin. Conștiința este asemenea unei semințe, în comparație cu un copac, asemenea unui spermatozoid, în comparație cu o ființă vie. Deși are o natură fragilă, are capacitatea de a dobândi stabilitate și este un pilon important al conștiinței. Într-o altă privință, se bazează pe simțurile exterioare și pe impresiile exterioare, hrănind mintea cu achizițiile sale.
Mai există totuși o chestiune care ar trebui menționată în legătură cu conștiința. Învățații sufiți vorbesc, de asemenea, despre faptul că un suflet se poate conștientiza pe sine, ceea ce se numește „receptivitate interioară”. De fapt, această dimensiune sau formă a conștiinței este unul dintre pilonii ei importanți. Este gata pentru a fi amintit, evaluat, studiat, reflectat și motivat. În acest caz, nu mai vorbim despre o chestiune de conștiință simplă, ci mai degrabă o conștiință multidimensională care este potrivită pentru analiză și sinteză. Acest grad al conștiinței capătă o formă mentală în memorie, putând fi folosit de rațiune. După acest pas, începe să se formeze cunoașterea. Rațiunea începe întotdeauna să lucreze prin stimularea conștiinței, declanșând astfel puterea gândirii și reflecției. Aceasta activează facultățile sau puterile de a concepe, de a raționa și reflecta, iar rezultatul este faptul că informațiile care așteaptă în conștiință încep să curgă către filtrele de analiză și sinteză din laboratoarele minții. Urmează apoi apariția unor noi compoziții, care capătă culoarea intelectului spiritual și modelul puterii voinței.
Mintea este întotdeauna alimentată prin canalele conștiinței. Înregistrează informațiile pe care le obține și le pregătește pentru a fi folosite de diferite facultăți. La rândul său, conștiința are o sursă importantă de informații: și anume puterea receptivității.
Comentários