Sunt profund îndurerat la aflarea veștii despre trecerea în neființă a dlui Muhammad Ali, o personalitate îndrăgită de milioane de oameni din jurul lumii pentru performanțele obținute în sport, tăria de caracter, personalitatea prietenoasă și spiritul filantropic.
Prin intermediul reușitelor profesionale, precum și prin lupta pentru apărarea principiilor sale, Muhammad Ali a reprezentat un model de urmat și o sursă de speranță pentru tinerii din întreaga lume care trăiesc în condiții vitrege.
După ce a fost nevoit să își ia rămas bun de la cariera de pugilist, din cauza deteriorării stării sale de sănătate, Muhammad Ali s-a dedicat unor cauze precum drepturile omului, foametea, sărăcia și boala.
Muhammad Ali a dat dovadă de o atitudine nediscriminatorie față de situația dificilă a suferinzilor de pe glob, fiind solidar cu aceștia și ajutându-i. Nu a fost niciodată indiferent față de nicio cauză caritabilă care a fost adusă în atenția sa.
În urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie, Muhammad Ali a dat declarații și s-a implicat în activitățile care au ajutat la refacerea imaginii islamului. Nu doar că i-a condamnat pe terorișit, dar a declarat, de asemenea, în fața întregii lumi, că aceștia sunt niște fanatici care nu reprezintă nicio religie.
A acceptat să îi fie acordată o stea pe Aleea Celebrităților de la Hollywood (Hollywook Walk of Fame), numai cu condiția ca aceasta să fie amplasată pe un perete, pentru a evita ca oamenii să calce peste prenumele „Muhammad”. Steaua de pe perete a devenit simbolul atitudinii principiale a lui Muhammad Ali în ceea ce privește valorile pe care le-a susținut de-a lungul vieții.
Acesta a lăsat în urmă o moștenire frumoasă.
Mă rog ca Dumnezeu cel Milostiv să dăruiască milă și iertare răposatului. Le transmit condoleanțe familiei și apropiaților și le doresc pace.
Kommentare