top of page

Mesajul învățatului islamic Fethullah Gulen cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii

Consider că femeia și bărbatul sunt precum două fețe ale aceleiași monede. Îi văd pe aceștia ca fiind două părți ale aceluiași întreg. Acesta este cu adevărat felul în care i-a creat Dumnezeu.


Deși uneori femeia petrece mult timp alături de copii, nu există niciun obstacol care să o împiedice să se implice în viața socială. Femeia își poate asuma orice rol.


Însă lumea încă nu concepe această posibilitate. Lăsând la o parte posibilitatea, poate că nici măcar nu s-a gândit cum se cuvine la acest aspect. Câte femei ocupă funcția de șef al Statului Major General în lume? Câte femei președinte sunt?


Această chestiune (privind drepturile femeilor) ar trebui să fie inclusă în programa școală, în așa fel încât elevilor să le fie cunoscută de timpuriu. Acesta este singurul mod în care pot fi internalizate atitudinile dorite față de drepturile femeilor. În caz contrar, dacă această chestiune le este impusă oamenilor, pot apărea reacții. Acest lucru poate duce la un răspuns negativ, de tip reacționar. Oamenii trebuie să asimileze și să internalizeze aceste aspecte. Atitudinea de acest fel trebuie să devină parte din caracterul lor. Trebuie să o internalizeze. Educația reprezintă calea prin care putem obține acest lucru.


Dacă considerăm că familia este o moleculă, putem să ne raportăm la societate ca la un organism. Membrii societății ar trebui să poată să se înțeleagă unul pe celălalt foarte bine. Ar trebui să poată să își înțeleagă graiul și să aprofundeze împreună o temă. Ar trebui să poată să aibă o viziune comună.


De aceea, dacă există diferențe semnificative între membrii unei familii, atunci o formă de stratificare socială asemănătoare unui sistem de tip castă se poate forma în cadrul familiei și al societății, fără ca cineva să o poată sesiza.


Întrebare: Doriți să transmiteți un mesaj anume cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii?


Oamenii sunt vii atât timp cât speranțele lor sunt vii. Cred că mințile luminate ale viitorului vor rezolva aceste probleme și poate că femeile își vor putea îndeplini aspirațiile.

9 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarios


Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

bottom of page