M. Fethullah Gulen
Khuluq (Natura bună)
Khuluq (natura bună), pe lângă faptul că înseamnă temperament, dispoziție și caracter, este un scop la care aspiră călătorul, deoarece este cea mai importantă dimensiune a creației. Pe scurt, această stație înseamnă că o persoană este caracterizată (echipată) cu calitățile sau modul de a acționa ale lui Dumnezeu. (De exemplu, Dumnezeu este Atotiertător; prin urmare, trebuie să fii iertător.) Cel care atinge acest scop sacru poate realiza cu ușurință toate acțiunile sau faptele bune.
Cuvintele khalq (creație) și khuluq (natură) sunt derivate din aceeași rădăcină a cuvântului. Khalq se referă la forma sau aspectul extern, la dimensiunea vizibilă, materială și experimentată a existenței; khuluq se referă la dimensiunea spirituală, la sens sau conținut. O persoană nu poate fi judecată sau cunoscută după înfățișarea sa exterioară, pentru că identitatea sa reală constă în caracterul, temperamentul și dispozițiile sale naturale. Indiferent câte imagini diferite ar putea proiecta, adevăratul caracter sau temperament se va dezvălui în cele din urmă. Cât de semnificative sunt următoarele cuvinte ale unui poet arab din Epoca Preislamică a Ignoranței:
Dacă un om are o calitate proastă, mai devreme sau mai târziu ea se va dezvălui; lasă-l să continue să creadă că poate rămâne ascunsă.[1]
Cu alte cuvinte, înfățișarea exterioară este înșelătoare, pentru că dispoziția naturală a cuiva îndepărtează sau corectează toate înșelăciunile și, prin urmare, dezvăluie adevărata natură a cuiva. Deoarece omul poate dobândi o a doua natură prin educație și obișnuință, moraliștii împart natura în bună și în rea. În contextul prezent, folosim „natura” pentru a însemna „buna natură”.
Cel mai exact standard al unei vieți spirituale bune, cel pe care sufismul îl folosește pentru a descrie sau califica o persoană, este buna natură. Cel care a făcut câțiva pași înainte în buna natură poate fi considerat ca fiind avansat în viața spirituală. Deși miracolele, stațiile orbitoare și acțiunile supraomenești pot fi acceptabile atunci când provin din buna natură, ele sunt fără valoare dacă nu sunt combinate cu buna natură.
Când a fost întrebat care credincios este mai bun grație credinței sale, profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a răspuns: Cel care este mai bun în purtare sau natură.[2] Acest lucru este firesc, pentru că Dumnezeu îl laudă și îl consolează pe cel mai distins slujitor al Lui. Profetul Mahomed, asupra lui fie pacea și binecuvântările, nu cu favorurile Sale extraordinare, ci cu virtuțile sale lăudabile și calitățile sale demne de lăudat, declară: Şi tu ai o fire minunată! (68:4). Natura lui a fost scopul și rodul creației sale. Întrucât conduita Profetului a întruchipat Islamul și Coranul, când soția lui 'A'isha, Dumnezeu să fie mulțumit de ea, a fost întrebată despre conduita lui de către Sa'id ibn Hisham, ea a răspuns: Nu citești tu Coranul. ? Conduita lui este Coranul în carne și oase.[3]
Versetul: Şi tu ai o fire minunată! (68:4) arată că conduita incomparabilă a Profetului s-a bazat pe Coran. Pe lângă facultățile și simțurile sale exterioare și interioare, precum și aspectele materiale și imateriale ale creației și caracterului său, Profetul, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a fost înzestrat cu toate caracteristicile necesare pentru a fi cel mai avansat și cel mai de seamă reprezentant al virtuților umane. Dezvoltând aceste potențiale la cel mai înalt grad posibil, el a atins cel mai înalt grad de perfecțiune umană.
Nemulțumit cu această stare, așa cum se declară în versetul: Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu. (33:21), el a stabilit cel mai excelent exemplu pentru adepții săi și prin aceasta i-a transformat treptat în cea mai virtuoasă comunitate a tuturor timpurilor. Cu astfel de cuvinte precum: Cei mai desăvârșiți în credință dintre credincioși sunt cei mai desăvârșiți în purtare;[4] Un credincios poate „traversa” cu o purtare bună „distanțele” pe care nu le poate traversa cu acte de închinare și adorare;[5] și: prima virtute care trebuie cântărită în Balanță (în lumea cealaltă) este buna conduită[6] și, folosind principiile perfecte și fructuoase pe care le-a adus umanității desăvârșite, și-a îndrumat adepții către tărâmurile în care locuiesc îngerii.
Indicațiile de a avea o bună natură au fost rezumate după cum urmează: o persoană care posedă această calitate nu rănește pe nimeni nici prin cuvânt sau faptă, trece cu vederea pe cei care o rănesc și iartă răul făcut și răsplătește răul cu binele. Profetul, asupra lui fie pacea și binecuvântările, care este lăudat cu versetul: Şi tu ai o fire minunată! (68:4), este cel mai excelent exemplu al acestor virtuți. Nu s-a supărat din cauza celui care stătea în fața lui și i-a spus să fie drept[7], de cel care i-a smuls haina de pe spate cu asprime și l-a rănit[8], de cel care i-a aruncat praf în cap și l-a jignit[9], sau de cel care și-a batjocorit soția nevinovată și iubită, 'A'isha.[10] De fapt, el i-a vizitat pe fiecare dintre acești indivizi când s-au îmbolnăvit[11] și a mers la procesiunile lor funerare. [12]A făcut acest lucru pentru că natura bună era o dimensiune a existenței sale binecuvântate.
Mulți oameni par să fie buni, cu trăsături blânde și pline de umanitate, deși buna lor conduită și blândețea nu sunt decât aparente. Când experimentează puțină iritare, furie sau tratament dur, adevărata lor natură este dezvăluită. Cel care are o bună natură nu își schimbă manierele nici atunci când se află într-o stare infernală, ci rămâne blând și nu dă dovadă de asprime. O inimă deschisă către buna natură este ca un spațiu foarte larg pentru a-și îngropa furia și mânia. Acei intoleranți și nerăbdători, care manifestă o purtare proastă, sunt ca Cain, mai proști decât corbul și nu găsesc loc pentru a-și îngropa furia, ura și sentimentele rele.[13]
Să încheiem această discuție cu următorul cuplet:
Prin buna natură un om poate fi desăvârșit;
Din buna natură se menține ordinea lumii.
O Doamne! Îți cer iertare, sănătate, să fiu întru plăcerea Ta, respect, adiere de pace și ușurare și prietenia Ta; și dăruiește-i binecuvântări și pace celui pe care Tu l-ai trimis ca o milă pentru lumi și Familiei sale, cea distinsă.
[1] Pentru acest cuplet de Zuhayr ibn Abi Salma vezi, Hamawi, Hizananu’l-Adab, 2:492. [2] Ibn Maja, “Zuhd,” 31; Ibn Hanbal, al-Musnad, 4:278. [3] Muslim, “Salatu’l-Musafirin,” 139; Abu Dawud, “Salah,” 316. [4] at-Tirmidhi, “Rada,” 11; Abu Dawud, “Sunna,” 16. [5] at-Tabarani, al-Mu‘jamu’l-Kabir, 1:260; ad-Daylami, al-Musnad, 1:197. [6] Ibn Abi Shayba, al-Musannaf, 5:212; at-Tabarani, ibid., 24:253. [7] al-Bukhari, “Adab,” 95; Muslim, “Zakah,” 142. [8] al-Bukhari, “Fardu’l-Khumus,” 19; Muslim, “Zakah,” 142. [9] al-Bukhari, Tarikhu’l-Kabir, 8:14; at-Tabarani, ibid., 20:342. [10] al-Bukhari, “Shahada,” 15; Muslim, “Tawba,” 56. [11] Abu Dawud, “Jana’iz,” 1; Ibn Hanbal, al-Musnad, 5:201. [12] al-Bukhari, “Tafsir Sura 9,” 12; Muslim, “Munafiqun,” 3. [13] Aici se face referire la Coran, 5:31. Cain este fiul Profetului Adam, care și-a ucis fratele, Abel. (Tr.)
Comments