KHULLA (SINCERA PRIETENIE)

KHULLA (SINCERA PRIETENIE)

Khulla înseamnă prietenie sinceră. De asemenea, poate însemna frăție sau prietenie loială. Unii au interpretat khulla ca însemnând ceva ce pătrunde în profunzimea a ceva, pentru a-i schimba natura sau pentru a o cuprinde din toate părțile, astfel încât să dobândească o a doua natură. Profetul Avraam, pacea fie asupra lui, care a trăit mereu în orizontul mulțumirii, și-a împlinit esența spirituală sau a ajuns la rangul de prietenie sinceră sau strânsă cu Dumnezeu, prin intermediul strălucirilor extraordinare venite de la El și prin experimentarea neîncetată de revoluții lăuntrice; în felul acesta și-a atins orizontul de desăvârșire în simțire, gândire, efort și predicare. În cele din urmă, el a devenit vocea unei alte naturi, proclamându-L pe Dumnezeu, Adevărul Suprem, indiferent de lucrurile pe care le făcea sau de locul în care se afla. În schimb, Dumnezeu l-a ales ca prieten al Său și la numit „alesul Meu”.

În comparație cu influența pe care prietenia sinceră sau strânsă o are asupra inimii și cu puterea de străbatere a acesteia, dragostea cuprinde „pupila inimii” sau „sămânța inimii”, considerată centrul intelectului spiritual, îi oferă propria culoare și îl face să vorbească în propriul său grai. Într-o inimă care acționează și suspină a dragoste față de Dumnezeu, El este singurul care există și toate celelalte interese care nu au legătură cu El dispar, astfel încât inima Îl simte doar pe El, se gândește doar la El și vorbește doar despre El.

Prietenia sinceră (cu Dumnezeu) a fost încredințată naturii profetului Avraam asemenea unei semințe. A fost o danie inițială acordată Lui ca recunoaștere a relației sale cu Dumnezeu Cel Atotputernic și un dar, pe care Cel Atotmilostiv i l-a oferit ca răsplată pentru credința sa puternică față de El. Acest dar sau danie inițială a simbolizat și faptul că va deveni un imam (lider) pentru cei care îl vor urma. Cu toate acestea, trecând peste darurile și favorurile specifice, această prietenie strânsă cu Dumnezeu s-a manifestat în Iubitul lui Dumnezeu, pacea și binecuvântările fie asupra lui, sub forma dragostei ca atenție sau considerație Divine specială, ca răsplată pentru cunoașterea transcendentală a lui Dumnezeu și pentru apropierea de El.

Prietenia sinceră reprezintă devotament adevărat. În ceea ce privește iubirea, ea este pasiune, dor și consum sau ardere. Din acest motiv, prietenia sinceră este marcată în primul rând de entuziasm și recunoștință și apoi de tristețe sau suferință. Cu alte cuvinte, deși oamenii prieteniei sincere sunt caracterizați de entuziasm și recunoștință, oamenii iubirii sunt recunoscuți după aducere-aminte, meditare și suferință continuă. Cât de interesant este că Stăpânul creației, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a trăit într-o suferință continuă, marcată de speranță și rugăciune fierbinte.

Mesagerul lui Dumnezeu era o persoană iubitoare și iubită, a cărei prietenie sinceră s-a transformat în dragoste și zel sau entuziasm, iar el era conștient de faptul că a primit onoarea unui asemenea favor. El știa că Cel Atotputernic îl iubea dincolo de toate modalitățile de calitate și cantitate și trăia neîncetat în iubire peste măsură. Nu a cerut niciun popas, niciun rang și nicio răsplată. A avut o cunoaștere desăvârșită a Aceluia căruia I se închina și așa I s-a închinat, cunoașterea Lui i-a mărit credința și a alergat după o cunoașterea din ce în ce mai mare. Pe măsură ce cunoștințele sale creșteau, el L-a iubit și mai mult, din adâncul inimii, fără să aștepte vreo întoarcere și fără a lua în considerare întâlnirea cu El. L-a iubit și mai mult, dând dovadă de o stăpânire de sine adevărată în închinare și slujire. Datorită considerației extraordinare a lui Dumnezeu Cel Atotputernic față de cel care deține cea mai puternică voință din întreaga creație și a favorului favorurilor, Profetul Mahomed a putut să-L iubească și să tânjească după El într-un mod potrivit Măreției Sale. El a fost eroul fără pereche al celui mai înalt rang. De asemenea, el, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a fost cel care a oferit prieteniei sincere culoarea sincerității sale și a încununat devotamentul profund în esența umană cu dragoste, dor și entuziasm.

Cert este că prietenia sinceră reprezintă un mare rang și dar. Toate situațiile sau adierile de familiaritate, apropiere, pace lăuntrică și liniștire și satisfacție care suflă în inimile slujitorilor credincioși ai lui Dumnezeu, Adevărul Suprem, se aseamănă unei broderii în țesătura prieteniei sincere sau unei scântei de iubire sau jind pentru Dumnezeu. Mai mult, plăcerile spirituale generate de această prietenie, iubire și dor reprezintă o manifestare particulară sau universală a considerației Divine în schimbul întoarcerii la acel popas și de asemenea, reprezintă adierile care suflă pe pantele inimii. În ceea ce privește iubirea, ea este împletitura de bază a acelei țesături și este flacăra care produce acea scânteie a prieteniei sincere. Este cert că actele Divine nu urmăresc niciun scop ascuns, dar putem spune că cea mai strălucitoare înțelepciune în crearea universului este iubirea. Creațiunea a avut loc datorită iubirii sfinte pe care Creatorul a avut-o față de Arta Sa și datorită dorinței de a o vedea, astfel El i-a oferit celui pe care îl iubește și de care este iubit cel mai important și cel mai măreț produs final.

Prietenia sinceră sau strânsă este o metodă de reconciliere spirituală, de acord și armonie între creaturi, datorită elementelor sale fundamentale, precum familiaritatea reciprocă și armonia. De aceea, Profetul Avraam, Prietenul sincer al Atotmilostivului, pacea fie asupra lui, care este considerat un erou al prieteniei sincere, a fost un exemplu complet și un conducător pentru cei care urmau să vină; el putea să îndrepte toate inimile către un singur punct central. Coranul descrie această calitate a profetului Avraam astfel: „Eu te fac peste oameni Imam” (2:124). Într-adevăr, pentru cei care au venit după el, a fost un lider în ceea ce privește esența sau spiritul Religiei. Acest spirit sau esență este pe deplin dezvoltat până la granițele sale finale prin intermediul celui mai nobil Conducător sau Îndrumător, iubitul lui Dumnezeu și cel mai măreț dintre oamenii desăvârșiți, pacea și binecuvântările fie asupra lui.

După cum ne arată foarte clar și viața sa binecuvântată, nobilul profet Avraam, alesul Celui Îndurător, pacea fie asupra lui, a urmărit să dobândească o satisfacție din ce în ce mai mare. Cât despre binecuvântatul, Iubitul și Cel Iubit de Dumnezeu, așa cum se menționează în versetul „Într‑un loc al adevărului (În care nu există vorbe în deşert şi păcat.), lângă un Stăpânitor Atotputernic.” (54:55), el este regele așezat pe tronul celui mai măreț devotament și celei mai mărețe sincerități. El – Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui – a observat adevărurile Divine și le-a transmis celorlalți, a ajuns în locurile cele mai îndepărtate pe care privirea lui le putea cuprinde, astfel încât el nu se afla doar pe cele mai înalte culmi, datorită ideilor și observațiilor sale excepționale, ci este și cel mai avansat dintre toți, care „a văzut lucruri, pe care alți ochi nu le pot și nu le vor vedea niciodată, a auzit lucruri, pe care alte urechi nu le pot și nu le vor auzi niciodată și a asistat la lucruri, pe care nimeni nu și le poate și nu și le va închipui niciodată”.

Căutarea prieteniei și devotamentului suprem a fost favoarea specială a lui Dumnezeu pentru alesul său, Profetul Avraam, pacea fie asupra lui, în timp ce a avea o poziție sigură de prietenie, devotament și dragoste în prezența lui Dumnezeu reprezintă rangul Maestrului creației, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Cu toate acestea, așa cum se spune în versetul „Aşadar, urmează îndrumarea lor!” (6:90), celui care are o poziție sigură i s-a ordonat să-l urmeze și chiar l-a urmat, dintr-o anumită privință, pe cel care a fost într-o permanentă căutare și a dobândit prietenia specială a lui Dumnezeu. Putem compara cu un rege care urmează principiul „Gazda ar trebui să conducă în Rugăciune”, adică în timpul unei vizite la unul dintre supușii săi, el sugerează că gazda este cea care trebuie să facă Rugăciunea.

Dintr-o altă perspectivă, un prieten sincer (alesul) este un companion atât de devotat, încât împărtășește atmosfera secretă a prietenului său și îi simte dragostea în pieptul lui. Puține persoane au reușit să dobândească un asemenea nivel de loialitate și devotament. Profetul Avraam, pacea fie asupra lui, este cu siguranță cel mai mare erou al acestei realizări, deoarece a fost ales special pentru acest merit deosebit și a avut misiunea de a-l reprezenta cât mai bine cu putință. Acest Ales al Celui Îndurător este cel mai bun exemplu de prietenie sinceră, pentru că a fost devotat pe deplin Prietenului său, așa cum spune versetul „Şi ale lui Avraam, care şi‑a ţinut cu credinţă [făgăduinţa lui de a transmite]” (53:37); el a înțeles ce înseamnă să asculți toate poruncile lui Dumnezeu. De asemenea, după ce și-a însărcinat toate facultățile, precum inima, intelectul, logica și raționamentul, în vederea îndeplinirii datoriei sale, el a chemat la adevăr și a proclamat cu voce tare Unitatea Divină, indiferent de locul sau de împrejurările în care se afla, făcând apel la toate simțurile și facultățile exterioare sau lăuntrice ale celui mai încăpățânat public și a îndurat toate greutățile și relele pe care le-a întâmpinat cu cea mai mare supunere și încredere în Dumnezeu. În plus, a intrat în focul lui Nimrod cu zâmbetul pe buze și și-a petrecut viața, deplasându-se dintre loc într-altul de dragul lui Dumnezeu. La porunca Lui, și-a lăsat în urmă, într-o vale complet pustie, soția cea iubită și fiul cel mic și preaiubit.

Mai mult, așa cum spune și versetul „Şi când s‑au supus amândoi (Voinţei lui Allah) şi l‑a întins pe el pe o tâmplă (Pe o parte)” (37:103), el nu a ezitat nicidecum să se supună poruncii lui Dumnezeu de a-l jertfi pe fiul său Ismail, rodul inimii sale, cel care era un monument de răbdare și blândețe și pentru care Dumnezeu își dorise să fie începutul unui viitor strălucit.[1] Și-a cheltuit toată averea pentru cauza lui Dumnezeu și le-a oferit din averea lui celor nevoiași. Pe scurt, Profetul Avraam, pacea fie asupra lui, a fost un exemplu desăvârșit al căii lui Dumnezeu în tărâmul omenesc. Ajuns la orizontul unde putea fi mândria tuturor celorlalți Profeți, cu excepția celui de pe urmă și cel mai măreț, el a devenit cel a cărui rugăciune „Fă să fiu eu pomenit de bine de cei care vor urma!” (26:84) a fost acceptată. În consecință, toți adepții Religiei Divine care vor veni după el, ș-il vor aminti ca pe o amintire minunată și îl vor menționa în rugăciuni. Avraam a fost unul dintre cei mai distinși Profeți, rodul excepțional al Profeților de dinaintea lui și o sămânță luminoasă pentru succesorii săi, mai ales pentru cel mai măreț succesor al său, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Când Dumnezeu i-a spus „Supune‑te!”, el i-a răspuns „M‑am supus [Ţie], Stăpân al lumilor!”(2:131). În cazul lui Avraam, pacea fie asupra lui, o asemenea supunere reprezenta spiritul sau sămânța. În cazul Mândriei omenirii, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a devenit un pom binecuvântat, iar în Comunitatea lui Mahomed, o masă. Coranul menționează acest aspect astfel: „Dacă ei se împotrivesc ţie, spune‑le: „M‑am supus în faţa lui Allah (pe deplin), eu şi cei care m‑au urmat!”” (3:20).

Atunci când elementele de bază ale prieteniei sincere pătrund în simțurile și în facultățile exterioare și lăuntrice ale eroilor apropierii de Dumnezeu, îi eliberează pe oameni de anumite gânduri cu privire la lucruri și evenimente și îi ajută să atingă orizontul unității, cu toate senzațiilor lor, simțirile, percepțiile, considerațiile, comentariile logice sau raționale și cu toate evaluările lor. În funcție de capacitatea lor și cu ajutorul rațiunii, minții, simțurilor, conștiinței, inimilor și secretelor, pot avea o observare cuprinzătoare asupra lucrurilor, ceea ce ar putea conduce la observarea prin telescopul simțurilor exterioare și lăuntrice, a unor scene de nedescris, variate, dar una într-alta, purtând pecetea aceluiași Unic Făcător.

Fiecare călător, care înaintează pe calea prieteniei sincere, vede existența de la orizontul Profetului Avraam, pacea fie asupra lui, și călătorește în jurul axei sfințeniei sale, care este înrădăcinată în caracterul de Profet al lui Avraam. În funcție de capacitatea lor de a-și dezvolta spiritul de prietenie sinceră, sunt conștienți de existența ca întreg, pe care, înainte, au perceput-o ca fiind fragmentară sau compartimentată. Ei sunt capabili să vadă picăturile ca un ocean și, ca și cum privesc totul de deasupra, simt că toate lucrurile sunt interconectate, toate exprimă același lucru, arată același adevăr și spun: „Dumnezeul este Unul, Unicul”, în limbajul ordinii, al bunei compoziții, al armoniei și toți sunt captivați de mărturia universală.

Perspectiva și percepția unor asemenea călători prezintă manifestări ale Atributelor Divine ale Gloriei, iar ei văd întreaga existență din perspectiva Celui Îndurător. Se potrivesc cu întreaga creațiune. Ei știu că fiecare lucru este parte din ei înșiși, îmbrățișează totul cu dragoste, simt ca un frate și lasă intențiile, gândurile, convingerile și comentariile altora pe seama judecății Celui Atotcunoscător. Asemenea lui Mawlana Jalalu’d-Din ar-Rumi, îi cheamă pe toți la adevăr și tolerează orice comportament nepotrivit față de ei înșiși. Sunt locțiitorii credincioși ai lui Dumnezeu, care călătoresc în orizontul vast al prieteniei sincere, în funcție de complexitatea îndurării și, de asemenea, oglinzi ale Atributelor de Slavă ale lui Dumnezeu, sprijinite de întreaga existență. Ei reflectă Numele Divine în actele și comportamentele lor și observă toate lucrurile prin diferitele ferestre ale facultăților lor. Ca doi ochi care văd același lucru, acești călători văd toate lucrurile ca și cum ar fi o singură entitate, dar de profunzimi diferite.

Sfințenia caracterizată de prietenia sinceră a lui Dumnezeu este cea mai bună sfințenie. Este adevărat că nu există nicio limită pentru apropierea de Dumnezeu, pentru că El este nemărginit, însă, în funcție de capacitatea fiecăruia, omul are o limită în ceea ce privește însușirea lui de a putea fi perfecționat, iar aceasta marchează granița fiecărui călător care este înzestrat cu cunoașterea Dumnezeu. De aceea, chiar și atunci când un călător ajunge în al șaptelea cer prin sfințenia prieteniei sincere a lui Dumnezeu, acesta este o limită pentru ei. Dacă există o singură excepție, ea este poziția Profetului Mahomed, care se distinge prin faptul că deține cel mai înalt nivel al virtuților umane și al-Maqam al-Mahmud.[2] Domnul Cel plin de îndurare l-a onorat pe Profetul Mahomed cu favoruri deosebite, iar el a ajung într-un punct în care spațiul devine infinit, trupul este identic cu sufletul și toate secretele se manifestă. Este un punct în care chiar și îngerilor și altor spirite le este imposibil să ajungă vreodată.

Dumnezeu Cel Atotputernic a oferit fiecărui Profet o anumită virtute, în care el a excelat. De exemplu, Profetul Adam, pacea fie asupra lui, a primit virtutea neprihănirii depline și a fost numit Cel Neprihănit; Profetul Noe, pacea fie asupra lui, a fost Confidentul lui Dumnezeu; Profetul Avraam, pacea fie asupra lui, i-a întrecut pe alții în prietenie sinceră; Profetul Moise, pacea fie asupra lui, a fost cel căruia Dumnezeu i-a vorbit în spatele unui văl și a fost numit Destinatarul lui Dumnezeu; iar Profetul Isus, pacea fie asupra lui, a fost un Duh suflat de Dumnezeu. Cel mai distinctiv semn sau virtute a Profetului Mahomed, Maestrul nostru, pacea și binecuvântările fie asupra lui, este dragostea – iar denumirea, Cel Iubit de Dumnezeu, este specific lui.

În timpul Ascensiunii sale, cel mai mare și cel de pe urmă Mesager al lui Dumnezeu, Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a găsit la nivelul cerului fiecare Profet ce avea o relație cu Dumnezeu Cel Atotputernic, ceea ce ne arată poziția specială pe care el o are printre ceilalți Profeți. De exemplu, l-a vizitat pe Profetul Moise, pacea fie asupra lui, la al șaselea nivel al cerului, și pe profetul Avraam, pacea fie asupra lui, la al șaptelea. El a înaintat până ce e ajuns la cea mai înaltă culme a ființelor spirituale neprihănite, în mijlocul vocilor primitoare ale îngerilor. El a ajuns în punctul descris ca „apropierea la o distanță de două arcuri sau chiar mai aproape” și a fost onorat cu o Revelație specială, care nu i-a fost descoperită prin cuvinte sau vorbire. Folosindu-se de facultățile sale, el a observat că tot ceea ce este invizibil, a auzit tot ceea ce nu putea fi auzit și a cunoscut tot ceea ce era necunoscut celorlalți. Trecând dincolo de Grădina sau Paradisul Adăpostului și al Locașului, el a ajuns la Sidrat al-Muntaha,[3] marcând astfel cel mai înalt punct la care se doar înălța o ființă creată.

Maestrul nostru, pacea și binecuvântările fie asupra lui, a deschis drumul pentru cei care vor veni după el și care urmează această cale sub aripa sfințeniei sale. El a fost atât de generos, astfel că toți cei care îl vor urma, vor beneficia de favorurile pe care Dumnezeu le oferă celor aflați pe această cale.

În virtutea misiunii Profetului Muhammad, toți sfinții pot simți sincera prietenie a lui Dumnezeu, în funcție de capacitatea și rangul fiecăruia; credincioșii simt frăția și prietenia devotată unii față de alții; și datorită lui Dumnezeu, cei care slujesc Coranul urmează calea și stilul profetului Avraam, care au fost dezvoltate de maestrul nostru, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Bediüzzaman consideră că o asemenea frăție care izvorăște dintr-o prietenie sinceră este esențială pentru slujirea Coranului și pentru a fi un bun musulman și consideră că aparține de Milla (calea și națiunea) lui Avraam, care este caracterizată de puritatea intenției și devotamentul absolut față de Unitatea lui Dumnezeu. El spune:

Calea noastră este cea mai strânsă prietenie. Prietenia presupune a fi un prieten foarte apropiat, un prieten care se sacrifică pe sine, un companion recunoscător și un frate generos/o soră generoasă. Cel care distruge această sinceritate se prăbușește de pe culmea prieteniei. Este posibil să cadă pe fundul unei gropi foarte adânci. Și nu găsesc nimic de care să se agațe.[4]

Potrivit lui Bediüzzaman Said Nursi, această cădere este o rătăcire care poate fi distructivă și simbolizează abaterea de la calea cea bună.

O, Dumnezeul meu! Înzestrează-mi sufletul cu neprihănire și credință și curățește-l! Doar Tu știi să îl șlefuiești, Tu ești Ocrotitorul și Stăpânul lui.

Și revarsă binecuvântări desăvârșite și pace minunată asupra Celui de Început și Peceții Profeției și asupra Familiei sale și Companionilor săi, toți de neprețuit și credincioși.

[1] Aici, autorul se referă porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o Profetului Avraam de a-l jertfi pe fiul său cel mare, Ismail. Aceasta a fost o mare încercare atât pentru Avraam, cât și pentru Ismail, pacea fie asupra lor, și este un exemplu de înțelepciune. Atât Avraam, cât și Ismail, pacea fie asupra lor, au ascultat fără ezitare porunca lui Dumnezeu și au fost răsplătiți. Dumnezeu l-a numit pe Ismail Profet și l-a făcut originea unei linii sfinte de descendenți din care, în cele din urmă, s-a născut Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui. [2] A avea al-Maqam al-Mahmud, care aparține Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, înseamnă, în sens literal, poziția sau popasul în care ești lăudat, înseamnă a fi lăudat special de Dumnezeu și de întregul corp al credincioșilor, prin virtutea cărora va fi onorat cu permisiunea de a mijloci în numele tuturor oamenilor, din Locul Supremei Adunări. Omenirii, care după Înviere se va adună în Locul Supremei Adunări, i va fi permis să înainteze spre celelalte tărâmuri ale Lumii de Apoi, în urma mijlocirii sale. [3] Sidrat al-Muntaha simbolizează granița dintre tărâmurile Divinității și creație, care marchează punctul cel mai înalt al ascensiunii unei ființe create și cel mai înalt punct al apropierii de Dumnezeu. [4] Bediüzzaman Said Nursi, Lemalar („Strălucirile”), Cea de-a douăzeci și una strălucire, Al patrulea principiu.