M. Fethullah Gulen
Jadhba și Injidhab (Atracția și Sentimentul de a fi atras de Dumnezeu)
În limbajul sufismului, jadhba (atracție) înseamnă că un slujitor este atras de Dumnezeu Însuși, purificat astfel de imperfecțiunea umană în înălțarea spirituală și echipat cu calități divine sau moraluri înalte, așa cum este specificat în Coran. Înseamnă, de asemenea, să simți și să respecți în mod clar manifestările Maiestății și Unității Divine. Un suflet purificat capabil să primească astfel de manifestări se abandonează valurilor care curg din tărâmurile de dincolo și, ca un înotător competent, înoată în extaz, în supunere profundă față de Dumnezeu, fără frică si anxietate.
Dacă atracția înseamnă că persoana este atrasă de o putere sacră legată de esența sa către scopul creației sale și până la punctul indicat de natura sa adevărată, primordială, injidhab înseamnă acceptarea de bună voie a acestei invitații către spirit. [1]
Atracția este o favoare Divină atât de mare, încât nu poate fi obținută prin mijloace sau cauze obișnuite. Însuși Dumnezeu este Cel care dă slujitorilor Săi cu inima curată atât atracția, cât și capacitatea de a o primi: Aceasta este mare mila lui Allah, pe care El o dăruieşte cui voieşte (57:21). Această dăruire include, într-un singur moment trecător, multe porțiuni de timp pline de evenimente și echipează un singur pas către El cu potențialul de a ajunge în grădinile Paradisului, și o singură privire are capacitatea de a transforma o bucată de cărbune într-un diamant. Distanțele mari care par imposibil de parcurs cu propria voință și putere sunt acoperite într-un moment prin atracția lui Dumnezeu, iar vârfurile înalte sunt atinse prin înălțarea Sa, așa cum se spune în: Un singur exemplu de atracție a Preamilostivului este egal cu apropierea de Dumnezeu dobândită prin acțiunile bune atât ale umanității, cât și ale djinnului.[2]
Cei ale căror spirite simt tainele credinței, care practică Islamul, bunătatea și devotamentul perfect prin atracția lui Dumnezeu sunt numiți „cei care urmează calea lui Uways”[3], pentru că sunt călăuziți direct de Dumnezeu sau de Profet și se simt în continuu atrași de Dumnezeu însuși, trăind în extaz necontenit și uimire față de ceea ce observă despre adevărurile și manifestările Divine.
Uneori, există un cerc virtuos între atracție și închinare regulată și austeritate. Un călător pe drumul către Dumnezeu este favorizat cu atracție proporțional cu gradul său de închinare și austeritate, și este devotat închinării și austerității în măsura în care simte atracția față de Dumnezeu. Câtă vreme astfel de oameni acționează în conformitate cu Shari'a, acest cerc virtuos continuă. Dacă se despart de lumina lui Mahomed, asupra lui fie pacea și binecuvântările, încep să apară manifestări de comportament liber și ușor în relația lor cu Dumnezeu, iar obligațiile religioase ar putea începe să fie neglijate.
Atracția este, în primul rând, o capacitate și un dar Divin dăruit în avans. Fără acest dar, un călător pe drumul către Dumnezeu nu se poate simți atras prin austeritate, închinare și autocurățire; acesta nu poate discerne valurile de atracție și atracția către fața universului produsă de lumina care vine de la Numele Divin Atotiubitorul. O astfel de persoană lipsită de discernământ nu are cunoștințe despre adevărata spiritualitate:
De ce ar trebui ghidul meu să se preocupe de mine,
dacă nu am atracția iubirii?
De ce ar trebui să se preocupe de mine
dacă nu primesc inspirație de la Dumnezeu?
Se întâmplă uneori ca un credincios atras în acest fel să fie copleșit de darurile venite de la Dumnezeu, astfel încât orice este altceva decât manifestările Sale dispare, iar toate grijile față de lume sau Lumea de Apoi sunt uitate. Într-o dispoziție exprimată de următorul cuplet de Muallim Naci:[4]
Sunt, prin fire, atât de atras de răsăritul zgomotos al mării, încât mă simt parcă înghițit de darurile generoase ale lui Dumnezeu,
sinele cuiva și toate celelalte părți ale creației sunt văzute ca fiind îmbătate de atracția față de Ființa Preasfântă și Atrăgătoare:
Totul este îmbătat de vinul iubirii lui Dumnezeu și de atracția acestei iubiri. Obiectele cerești și îngerii sunt îmbătate; cerurile și pământul sunt îmbătate; elementele și plantele sunt îmbătate; și animalele, ființele umane și toate celelalte ființe (sunt îmbătate).[5]
Există două tipuri de atracție. Una este simțită în interior și nu este manifestată în exterior de posesorul său. O astfel de persoană Îl iubește pe Dumnezeu, simte o mare mulțumire și plăcere în împlinirea poruncilor Sale și se simte necontenit atrasă de sursa unei plăceri mai profunde. Al doilea fel de atracție este cea care se manifestă. Cel care simte o asemenea atracție nu poate să nu o manifeste ca un extaz. Simțindu-se atras de Dumnezeu cu o forță în continuă creștere, trăiește ca un extatic, într-o bucurie excesivă și cu o mare fericire.
Cei care nu sunt conștienți de astfel de grade de înălțare spirituală cred că o astfel de persoană este nebună. Următorul cuplet al lui ‘Abdu’l-‘Aziz Majdi Efendi exprimă acest grad de extaz destul de semnificativ:
Există un fel de nebunie numită atracție, care este un triumf sigur.
Prin intermediul ei misterele nebuniei ajung din ce în ce mai sus.
Atracția poate arăta ca o nebunie în anumite privințe; în realitate, este destul de diferită. De exemplu, un extatic care se învârte în valuri de atracție ar putea să-și piardă o anumită percepție și să dea semne de nebunie, comportându-se în moduri incompatibile cu raționamentul sănătos și Shari‘a. În cele mai multe cazuri, un extatic depășește standardele umane normale în toate sensurile sau puterile de percepție, în măsura în care, în lumina Sunnei, el sau ea călătorește în tărâmuri care nu pot fi atinse de rațiune, alte facultăți intelectuale și simțuri ale oamenilor obișnuiți. Prin urmare, cei care văd o astfel de persoană cred că este nebună.
Cu toate acestea, călătoria (pe tărâmurile spirituale) dincolo de atingerea și puterea standardelor normale ale intelectului sau rațiunii, prin folosirea acelei puteri și a altor simțuri împreună cu ajutorul lui Dumnezeu, este complet diferită de tipul de nebunie care rezultă din boala mintală, care este caracterizată prin standarde mai puțin decât normale ale intelectului sau rațiunii.
O, Doamne! Îți cerem mijloacele care vor atrage mila și iertarea Ta, protecția împotriva tuturor păcatelor, dobândirea tuturor virtuților și evlaviei, răsplata Paradisului și mântuirea de Foc. Și oferă-I binecuvântare și pace Profetului nostru Mahomed, Profetul celor evlavioși și virtuoși.
[1] Potrivit Islamului, fiecare copil se naște neprihănit și cu capabilități, facultăți și natură înnăscute, pentru a accepta Islamul și a trăi în conformitate cu el. Acest lucru se numește „natură primordială” (fitra). Cu toate acestea, educația adversă pe care o primește aceste, cât și mediul înconjurător, afectează în mod puternic alegerea sa. (Tr.) [2] al-‘Ajluni, Kashfu’l-Khafa’, 1:332. [3] Uwaysu’l-Qarani este văzut de unii ca fiind cel mai de seamă sfânt musulman al primului secol islamic.(Tr.). [4] Muallim Naci (1850–1893). Un faimos poet turc al cărui viziuni privitoare la literatură și educație i-a afectat pe mulți. A apărat poezia clasică turcească. (Tr.) [5] Bediüzzaman Said Nursi, Cuvintele (Trans), Lumina, 2010, p., 640.
Comments