Atunci când o persoană caută să dobândească iubirea pentru cunoaștere și capacitatea de a gândi, nu trebuie să neglijeze realitatea sau să dea la o parte experiențele din trecut. Trebuie să controlăm „simțul realității” cu ajutorul rațiunii și al conștiinței și să-l considerăm egal cu capacitatea de gust, miros sau atingere. Centrele de cultură, de cercetare și simpozioanele organizate de acestea trebuie să susțină și să stimuleze iubirea pentru cunoaștere. Este esențial să sprijinim cu toții această cauză.
A urma calea moderației presupune a face tot ceea ce este necesar în privința cauzelor, în mod prudent și cu fermitate; însă moderația mai înseamnă și supunerea deplină față de Dumnezeu, într-atât încât nimic să nu poată interveni între o persoană și încrederea acesteia în El. Relația cauză-efect trebuie respectată cât de mult cu putință, dar fără a lăsa loc de un determinism extrem. Nu sunt sigur cât de multă flexibilitate ar fi potrivită în această privință, dar cred că o persoană ar putea măcar să fie deschisă către un tip de determinism moderat, bazat pe cauză-efect. Această abordare a determinismului și a relației cauză-efect a existat în cercurile credincioșilor de-a lungul istoriei, sub diverse forme.
Dacă determinismul cauzal este definit ca suma fenomenelor apărute ca urmare a acelorași cauze și acelorași circumstanțe, cu aceleași rezultate, atunci este de la sine înțeles că determinismul își are locul în viziunea noastră asupra lumii. Legătura cauză-efect poate fi relevantă într-o anumită măsură și pentru viața socială, chiar dacă nu într-o manieră la fel de riguroasă precum în lumea reală. Asta înseamnă că impactul acțiunilor noastre viitoare se va resimți asupra societății de astăzi, de aceea trebuie să avem un plan pe baza căruia să putem construi o viață socială și individuală în armonie și ordine.
Într-adevăr, dacă societatea și administrațiile noastre vor exista în lumea de mâine, atunci trebuie să începem să le structurăm de pe acum. Acest lucru este posibil doar printr-o raportare lucidă la realitate și atunci când toate alternativele și posibilitățile sunt cântărite. În caz contrar, sunt inevitabile anumite evenimente interne și externe neașteptate.
Trebuie să supunem evaluării toate instituțiile actuale ale societății noastre și fundamentul lor, raportându-ne la condițiile de astăzi și cele de mâine – școlile și programele lor de învățământ; universitățile și toate instituțiile de învățământ superior; căminele de bătrâni și orfelinatele; adunările din lăcașele de cult; soldații din barăci; polițiștii din secțiile de poliție; funcționarii publici din birourile guvernamentale; muncitorii din fabrici... Fără o analiză a cauzelor și efectelor, va fi foarte greu să promitem o generație în care să nu existe haosul, să pretindem că am contribuit la dezvoltarea unor indivizi compleți sau să garantăm pacea în societate. În astfel de circumstanțe, lăcașul de cult nu își îndeplinește misiunea, școlile nu reușeșc să atingă sfințenia unui lăcaș de cult, cazarma nu își menține onoarea, iar masele cad pradă sărăciei.
Nu putem sta cu mâinile în sân și aștepta să fim surprinși, de parcă ar fi totul gata pregătit într-un univers paralel, de unde ne va fi trimis ajutor. Ne punem întrebarea: participăm activ la viață sau nu?
Există anumite idei care sunt periculoase pentru viitorul unei societăți. Dacă oamenii sunt preocupați doar de prezent (precum Omar Khayyam), dacă nu susțin gândirea profundă, pentru că îi înnebunește sau dacă cred cu tărie în satisfacerea excesivă a plăcerilor materiale, atunci societatea și-a pierdut sensul și este deja moartă din punct de vedere spiritual.
Este de datoria intelectualilor și celor din domeniul administrativ să prevină astfel de erori de gândire și degradări ale sufletului prin îndrumarea societății către scopuri înalte și iluminarea oamenilor prin cunoaștere. Dacă nu insuflăm oamenilor o dragoste adevărată pentru cunoaștere, dacă nu antrenăm capacitatea de gândire și alegem să-i derutăm zilnic cu politică, vom face din societate o sursă de conflict constant. Problemele sociale nu pot fi rezolvate prin suprimarea gândirii, nici printr-o simplă schimbare a puterii politice. Chiar dacă rezolvăm aceste probleme o dată, circumstanțele care sunt în schimbare și lumea în continuă evoluție vor aduce în mod constant noi probleme. În fața acestor obstacole care ne așteaptă la fiecare colț nu avem altă opțiune decât să luptăm împotriva lor cu dragostea pentru adevăr, cunoaștere și înțelegere.
Viața este într-o perpetuă dezvoltare; a fi lăsat pe dinafară din această dezvoltare ar însemna izolare, o izbire de mecanismul care pune în mișcare universul. De fapt, dacă nu înțelegem principiul de renaștere și evoluție din univers, va fi imposibil să înțelegem existența ca întreg, misiunea ființei umane și adevărul omenirii.
În această lume, tot ceea ce este neînsuflețit aleargă constant spre viață; viața tinde către conștientizare și înțelegere. Alternanța întuneric - lumină urmează un ciclu continuu și fiecare lucru decurge din celălalt, pentru a duce la o cunoaștere profundă. Da, întreaga existență și toate evenimentele, de asemenea, aleargă fără încetare către infinit, așa cum toate râurile și pâraiele se strecoară printre stânci pentru a ajunge la mare. Folosindu-ne voința și conștiința, și noi trebuie să ne îndreptăm către viitorul nostru cu sârguință și cu un efort care să depășească puterea și rezistența noastră de acum. În caz contrar, în timp ce creația și viața se dezvoltă și se perfecționează, noi vom urca pe o scară rulantă în direcția opusă. Fiecare acțiune care nu reușește să se supună armoniei predominante în univers este destinată pieirii, nefiind capabilă să prindă contur, să se dezvolte și să atingă perfecțiunea.
Lumea islamică a excelat într-o perioadă binecuvântată din istorie; la fel s-a întâmplat și în lumea occidentală în ceea ce privește propria sa Renaștere. Ambele au făcut acest lucru, beneficiind de cunoștințele comune acumulate de-a lungul a câtorva mii de ani de istorie a omenirii.
Dacă ne dorim în acest moment să realizăm din nou o evoluție similară, trebuie să evaluăm principiile prezentate mai sus și să le aplicăm în societatea noastră.
Într-adevăr, aceste valori fundamentale și sensul lor trebuie să fie infuzate în sufletul societății, chiar și într-o formă directă. Trebuie să ne asigurăm că tradițiile și obiceiurile noastre înfloresc și prind rădăcini în familii, școli și lăcașuri de cult – nici o singură componentă a societății nu ar trebui lipsită de aceste valori fundamentale. Acestea ar trebui să modeleze sufletele copiilor. Începând cu școala primară, sufletele lor ar trebui să se înalțe prin aceste valori, iar în etapele următoare să se hrănească cu aceleași sentimente și gânduri, în mod ascendent și treptat.
Dacă există un lucru care este mai important decât cunoașterea în sine, atunci acesta este înțelegerea principiului cunoașterii și înrădăcinarea acestei înțelegeri în sufletul unei societăți. Insuflarea acestei iubiri pentru cunoaștere tinerilor este la fel de importantă pentru dezvoltarea lor precum apa. Această iubire și aceste principii ale cunoașterii ar trebui, fără îndoială, să fie insuflate fiecărui individ din întreaga societate, de la vârsta de șapte până la șaptezeci de ani. În acest fel, orice tensiune care se dezvoltă între diferențele și modul de gândire poate fi rezolvată prin dialog și înțelegere, nu prin conflict și rivalitate.
Dimensiunea etică a acestei chestiuni necesită o analiză separată, astfel că aleg deocamdată să o omit, pentru a o dezbate într-un alt articol.
Comments