Iubirea este esența creației

Iubirea este esența creației

Mândria omenirii a fost un om al iubirii și al afecțiunii. Unul dintre numele sale a fost Habib Allah (Iubitul lui Dumnezeu). Pe lângă faptul că înseamnă „cel care iubește”, habib mai înseamnă și „cel care este iubit”, „cel care Îl iubește pe Dumnezeu și este iubit de Dumnezeu”. Maeștri sufi, precum Imam Rabbani, Mawlana Khalid și Shah Waliy Allah al-Dahlawi, afirmă că iubirea este stația finală a călătoriei spirituale.

Dumnezeu a creat universul ca o manifestare a iubirii Sale pentru creaturile Sale, în special pentru omenire, iar Islamul a devenit țesătura țesută din această iubire. În cuvintele lui Bediüzzaman, iubirea este esența creației. Așa cum dragostea și compasiunea unei mame îi permit unui chirurg să opereze pe copilul său bolnav pentru a-i salva viața, jihadul nu exclude războiul, dacă este necesar, pentru a proteja drepturi fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la viață și libertatea religioasă. Jihadul nu înseamnă exclusiv război, deși unii pretind că aceasta este singura lui semnificație.

Odată, un prieten mi-a spus: „Fără excepție și indiferent de credință, te întâlnești cu toată lumea, iar asta reduce tensiunea dintre musulmani. Dar este un principiu islamic să iubești ceea ce sau pe cine trebuie iubit pe calea lui Dumnezeu și să nu placi ceea ce sau pe cine trebuie displăcut, tot pe calea lui Dumnezeu”. De fapt, acest principiu este adesea înțeles greșit, căci în Islam întreaga creație trebuie iubită conform regulii de a iubi pe calea lui Dumnezeu. „Displacerea pe calea lui Dumnezeu” nu se aplică ființelor umane, ci sentimentelor, gândurilor și atributelor. Astfel, ar trebui să disprețuim lucruri precum imoralitatea, necredința și politeismul, nu pe cei care le practică. Dumnezeu a creat omenirea ca fiind nobilă, și toți oamenii împărtășesc într-o anumită măsură această noblețe. Mesagerul lui Dumnezeu s-a ridicat odată în picioare din respect pentru un om atunci când a trecut cortegiul funerar al unui evreu. Când i s-a amintit că decedatul era evreu, Profetul a răspuns: „Dar este o ființă umană”, demonstrând astfel valoarea pe care Islamul o acordă ființelor umane.

Acest lucru arată cât de mult respecta Profetul fiecare persoană. Având în vedere acest lucru, implicarea unor indivizi sau instituții auto-proclamate musulmane în activități teroriste nu are legătură cu Islamul. Cauzele trebuie căutate în ei înșiși, în interpretările lor greșite și în alți factori și motive. Islamul nu sprijină terorismul, așadar cum ar putea un musulman care își înțelege cu adevărat religia să fie terorist?

În acest cadru, dacă excludem anumite perioade și indivizi, interpretarea islamică a turcilor, în ceea ce privește aspectele deschise interpretării, este corectă și pozitivă. Dacă putem răspândi la nivel global înțelegerea islamică a unor eroi ai iubirii precum Niyazi Misri, Yunus Emre și Mawlana Rumi și dacă putem extinde mesajele lor de iubire, dialog și toleranță către oamenii însetați de acest mesaj, toată lumea va alerga spre îmbrățișarea iubirii, păcii și toleranței pe care o reprezentăm.

Definiția islamică a toleranței este atât de puternică încât Profetul a interzis abuzul verbal. De exemplu, Abu Jahl a murit înainte de a îmbrățișa Islamul, în ciuda tuturor eforturilor Profetului. Necredința și dușmănia sa față de Profet erau atât de puternice încât a meritat porecla „Abu Jahl”: „tatăl ignoranței și al nerușinării”. Opoziția sa neobosită față de Islam era o povară pentru musulmani. Cu toate acestea, Profetul și-a avertizat mereu Companioni să nu facă remarci disprețuitoare la adresa lui Abu Jahl. Odată, într-o adunare a Companionilor unde era prezent fiul lui Abu Jahl, Ikrima, Profetul a mustrat un Companion care a fost auzit insultându-l pe Abu Jahl: „Nu răniți pe alții criticându-le părinții”. Altă dată, el a spus: „Blestemarea mamei și a tatălui tău este un mare păcat”. Companioni au întrebat: „O, Mesager al lui Dumnezeu, ar blestema cineva pe propriii părinți?” Prințul Profeților a răspuns: „Când cineva blestemă pe tatăl altcuiva și celălalt îi blestemă tatăl la rândul său, sau când cineva o blestemă pe mama altcuiva și celălalt face același lucru în schimb, ei vor fi blestemat părinții lor.” [Muslim, Sahih, „Iman,” 145; Tirmidhi, Sunan, „Birr”, 4]

În timp ce Profetul Milei, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, era extrem de sensibil în ceea ce privește respectul pentru ceilalți, unii musulmani din zilele noastre își justifică comportamentul aspru pe baza religiei. Acest lucru arată că ei nu înțeleg Islamul, care nu are loc pentru răutate și ură.

Coranul îndeamnă cu tărie la iertare și toleranță. Într-un verset, se spune despre oamenii evlavioși: „Ei își înfrânează mânia și îi iartă pe oameni. Dumnezeu îi iubește pe cei care fac bine” (3:134). Cu alte cuvinte, musulmanii nu ripostează când sunt abuzați verbal sau atacați. Dacă este posibil, așa cum spune Yunus, ei acționează ca și cum nu ar avea mâini și limbi pentru a răspunde sau inimi pentru a resimți. Își înfrânează mânia și își închid ochii la greșelile altora. Cuvintele folosite în verset sunt foarte semnificative. Kezm, tradus ca „înghițire”, înseamnă a înghiți ceva ca un spin care nu poate fi înghițit; kzm înseamnă cineva care și-a înghițit mânia. Într-un alt verset, care menționează caracteristicile credincioșilor, se spune: „și când trec pe lângă ceea ce este inutil, trec cu noblețe” (25:72).

Când privim viața sublimă a Mesagerului lui Dumnezeu, vedem că el a practicat întotdeauna preceptele prezentate în Coran. De exemplu, un Companion a mărturisit odată un păcat și a spus: „Sunt vinovat de adulter. Oricare ar fi pedeapsa mea, dați-mi-o și curățați-mă”. Prințul Profetilor a spus: „Întoarce-te și căiește-te, căci Dumnezeu iartă toate păcatele”. Altă dată, un Companion s-a plâns Mesagerului lui Dumnezeu despre cineva care îi furase lucrurile. Dar în momentul în care urma să se dea pedeapsa, Companionul a spus: „M-am răzgândit și nu vreau să-mi urmăresc cazul. Îl iert pe acest individ”. Muhammad a întrebat: „De ce ai adus acest caz în fața instanței? De ce nu l-ai iertat de la început?”

Când astfel de exemple sunt studiate din sursele lor originale, devine clar că metoda folosită de cei care acționează cu dușmănie și ură, care îi privesc pe toți ceilalți cu mânie și care îi denigrează pe alții ca necredincioși, este neislamică, căci Islamul este o religie a iubirii și toleranței. Un musulman este o persoană a iubirii și afecțiunii care evită orice activitate teroristă și care nu are răutate și ură pentru nimeni.