Istiqama (Sinceritate)

M. Fethullah Gulen

Istiqama (Sinceritate)

Oamenii adevărului au interpretat istiqama (sinceritatea) ca evitarea oricăror abateri și extreme ca și ca traiul ca și cum ai fi pe urmele Profeților, credincioșilor, martorilor (adevărului) și cei drepți (în credință) în faptele religioase și în viața de zi cu zi. Versetul: Însă aceia care zic: „Domnul nostru este Allah!” şi apoi urmează calea cea dreaptă, asupra lor se vor coborî îngerii, [zicându‑le]: „Nu vă temeţi şi nu fiţi mâhniţi şi primiţi bunăvestire despre Raiul ce vi s‑a făgăduit!” (41:30) ne informează că îngerii îi vor primi în Viața de Apoi pe cei care au recunoscut domnia lui Dumnezeu, au afirmat Unitatea Lui și i-au urmat pe Profeți în credințele, faptele lor, si în viața de zi cu zi. O astfel de viață fără prihană îi va face pe acești oameni să primească binecuvântările Paradisului într-un moment în care toți oamenii vor tremura de frică și îngrijorare în Ziua Judecății.

Conduita unui individ devine simplă prin îndeplinirea îndatoririlor religioase; orgoliul (eul interior) devine sincer urmând adevărul Shari‘a; spiritul devine sincer acționând în conformitate cu cunoașterea lui Dumnezeu; iar simțurile sau facultățile cele mai intime devin directe prin respectarea spiritului Shari’a. Dificultatea de a fi sincer la toate aceste niveluri l-a făcut pe Profet, cel mai direct dintre oameni, pacea și binecuvântările fie asupra lui, să spună: Sura Hud și surele asemănătoare m-au îmbătrânit[1], referindu-se astfel la porunca Divină: Urmați , atunci, ce este perfect corect, așa cum vi se poruncește (de către Dumnezeu), care se găsește în Sura Hud (11:112).

Profetul, pacea și binecuvântările fie asupra lui, nu s-a abătut niciodată de la Calea Dreaptă și a fost întotdeauna sincer în faptele, cuvintele și sentimentele sale. El i-a îndrumat pe Companioni, care căutau mântuirea și fericirea veșnică, spre sinceritate, spunând: „Declară: „Am crezut în Dumnezeu” și apoi fii sincer,[2] o vorbă care rezumă concis toate elementele esențiale ale credinței și conduitei.

Dacă oamenii pretind progres pe calea către Adevăr, dar nu sunt sinceri în viața și conduita lor, toate eforturile vor fi zadarnice și vor trebui să dea socoteală în Viața de Apoi pentru timpul petrecut fără sinceritate. Pentru a ajunge la destinația dorită, credinciosul la început de drum trebuie să fie sincer de la început, să-și mențină sinceritatea pe tot parcursul călătoriei și să fie sincer la sfârșitul călătoriei, în semn de recunoștință pentru că a fost răsplătit cu cunoașterea lui Dumnezeu. Atenția la o posibilă abatere la început, angajarea în autosupraveghere în timpul călătoriei, imunitatea în fața gândurilor și acțiunilor incorecte și luarea în considerare numai a bunăvoinței și aprobării lui Dumnezeu sunt cele din urmă semne importante ale acestei stări:

Cunosc unul dintre oamenii sinceri:

El a fost cel mai distinct pe tărâmul călăuzirii.

El și-a vândut sufletul luminilor Ființei Divine

și a murit purificat de toată murdăria naturii umane.

Un slujitor ar trebui să caute sinceritate, nu minuni sau puterea dezvăluirii sau descoperirii spirituale. Chiar dacă un slujitor poate urma abilități spirituale extraordinare, Dumnezeu cere sinceritate. Când lui Bayazid al-Bistami i s-a spus despre un bărbat care a mers pe apă și a zburat în aer, el a spus:

Peștii și broaștele plutesc de asemenea pe apă, iar insectele și păsările zboară în aer. Dacă vezi un bărbat care plutește pe covorul său pe apă fără să se scufunde și stă cu picioarele încrucișate în aer, nu arăta niciun interes pentru el. Mai degrabă, ia în considerare dacă el este sincer în starea și comportamentul său și dacă acțiunile lui sunt în conformitate cu Sunna (calea Profetului, pacea și binecuvântările fie asupra lui).[3]

Sfatul lui Bayazid este ca un credincios să fie sincer și complet umil ca un slujitor, mai degrabă decât să se străduiască să facă minuni.

Sinceritatea este ultimul pas pe o scară cu trei trepte care duce la apropierea de Dumnezeu. Primul pas este consecvența, în care un călător se străduiește să întrupeze dimensiunile teoretice și practice ale Islamului. Succesul în acest efort continuu aduce sufletul trupesc sub control. Al doilea pas este așezarea sau liniștea, în care credinciosul la început de drum își purifică sinele interior de viciile care îi contaminează spiritul și inima (de exemplu, spectacol, faima și vanitatea, toate acestea nu pot fi reconciliate cu slujirea), ținând astfel inima departe de orice sugerează asocierea partenerilor cu Dumnezeu. Al treilea pas este sinceritatea, unde ușile Divinității și ale creației sunt ușor deschise călătorului, iar darurile Divine coboară sub formă de daruri.

Sinceritatea, ultima stație pe drum, înseamnă a trăi fără abatere de la loialitatea față de Dumnezeu și sub protecția Lui directă; este un mediu în care sunt acordate daruri și favoruri divine. Florile nu se usucă niciodată, iar peste dealuri și văi nu se lasă iarna, pentru că este un mediu al „primăverii” eterne. Acest lucru este subliniat în: Şi de vor merge ei pe calea cea dreaptă, le vom da Noi apă din belşug (72:16). Câtă vreme credincioșii urmăresc sinceritatea pe calea credinței în Unitatea Divină și își îndeplinesc legămintele cu Dumnezeu și Mesagerul Său prin împlinirea rânduielilor Divine, darurile și recompensele divine vor curge din belșug.

Profetul nostru, asupra lui fie pacea și binecuvântările, declară: Atâta timp cât inima unui slujitor nu este sănătoasă și dreaptă, credința lui nu poate fi adevărată și dreaptă; atâta timp cât limba lui nu este adevărată, inima lui nu poate fi sănătoasă și dreaptă[4]. El mai declară: În fiecare dimineață, părțile corpului omului îi avertizează limba, spunând: „Teme-te de Dumnezeu cu privire la noi. Căci dacă ești adevărat, noi vom fi adevărați și drepți; dacă ești strâmb, ne vom abate și noi.”[5]

În cele din urmă, să auzim un avertisment foarte semnificativ de la As‘ad Mukhlis Pasha.[6]

Sinceritatea presupune să fii mereu adevărat și statornic;

Fixează-ți unul dintre picioarele în centru și lasă „brațul liber al compasului” (celălalt picior) să călătorească împrejur.[7]

[1] at-Tirmidhi, “Tafsiru’l-Qur’an,” 57; al-Haythami, Majma‘uz-Zawaid, 7:37. [2] Muslim, “Iman,” 62; Ibn Hanbal, al-Musnad, 3:413. [3]al-Qushayri, ar-Risala, 397; Abu Nu‘aym, Hilyatu’l-Awliya’, 10:40. [4] at-Tirmidhi, “Zuhd,” 61. [5] Ibn Hanbal, al-Musnad, 3:96. [6] As‘ad Mukhlis Pasha (1780–1851) a fost unul dintre conducătorii Statului Otoman. Născut la Ayaş în Ankara, a decedat la Erzurum, unde era conducător. A avut o educație eficientă. A dat lumii poeme și multe vorbe înțelepte. (Tr.) [7] Cu alte cuvinte, o persoană trebuie să fie fundamentată în Islam și să aibă relații bune cu toate persoanele din lume și să le cheme pe acestea către Islam. (Tr.)