7 oct. 202244 min de citit

Introducere

Introducere

Cum poate spune cineva povestea unui bărbat care a fost idolatrizat de unii aproape ca un sfânt și denigrat de alții ca un terorist? În timpul unei vizite în Izmir, în 2015, am văzut riscurile la care sunt supus din cauză că scriu biografia lui Fethullah Gülen. În timp ce urcam cu liftul în camera mea de hotel, mi s-au alăturat mai mulți polițiști care aveau dosare în mână. Privind în jos - evitând contactul vizual așa cum se întâmplă în mod normal în lift - am observat pe aceste dosare numele bărbatului despre care căutam informații. După cum am aflat de la știri în următoarele două zile, dosarele erau, probabil, ordinele de vânare și arestare a asociaților lui Fethullah Gülen, într-un raid ce avea loc în întregul oraș. M-am rugat ca poliția să nu știe cine sunt sau ce fac. În acea seară, la cină, în minunatul restaurant de pe acoperișul hotelului cu o priveliște superbă a Izmirului și Mării Egee, starea mea a fost puțin distrusă de prezența poliției care stătea la mesele din fața și din spatele meu. La sfatul colegilor și al prietenilor, am schimbat camera de hotel în fiecare seară. Probabil că nu aveam de ce să mă tem. Scrisesem doar câteva eseuri modeste în publicații academice despre Gülen și eram, desigur, cetățean american. Dar după cum vor arăta evenimentele din următorii câțiva ani, chiar și un cetățean american, așa cum este pastorul Andrew Brunson, ar putea fi prins în valul de isterie care a făcut ca oricine, chiar și cu o vagă legătură cu Gülen, să fie o țintă ce trebuie arestată și aruncată în închisoare.

Lăsând deoparte intriga politică - va fi suficient timp pentru aceasta în paginile care vin - această carte are trei scopuri interconectate. Prima este de a spune cu exactitate o singură poveste de viață. Am descoperit, însă, că acest lucru este mai dificil decât pare. Știam și înainte, dar am descoperit din nou, că fiecare viață umană este ireductibil de complexă. Alegerile nimănui nu sunt simple. Ca să citez dintr-o maximă veche: nimeni nu este o insulă. Așadar, în timp ce viața lui Fethullah Gülen a fost unică, ea a fost constituită, ca orice viață, din nenumărate relații. În cele ce vor urma voi evidenția foarte selectiv unele dintre aceste relații. Voi începe cu familia lui, voi enumera câțiva dintre asociații și prietenii săi de mulți ani și voi urmări până în prezent rețeaua mondială de oameni care i-au cunoscut ideile, chiar dacă nu l-au cunoscut și în persoană. Cititorii unei biografii tind să se aștepte la o acțiune bazată pe fapte de eroism sau tragedie personală - și există astfel de momente în ceea ce urmează. Dar povestea mai interesantă, din punctul meu de vedere, și cu siguranță cea mai accesibilă și mai semnificativă, din punct de vedere istoric, este influența publicului asupra unui om. Așadar, am putea spune că este vorba despre o biografie publică. O astfel de abordare are sens atât din motive de principiu, cât și din motive practice.

Însuși Gülen a distras mereu atenția de la viața sa personală. El a explicat că jihadul principal al unui musulman este lupta de a-și supune ego-ul - pentru a înlătura obstacolul „eu” care împiedică formarea unui „noi”. Iar în centrul învățăturii sale, poate chiar al vieții sale, a fost dorința de a acționa în așa fel încât să obțină mulțumirea lui Dumnezeu, nu a lui însuși. Ca autor al biografiei acestui om unic, am considerat atât necesar cât și important să respect această învățătură și dorință. Așadar, până când nu am terminat o primă versiune completă a acestei cărți, am ales să nu mă întâlnesc cu el. Această alegere a șocat mulți dintre colegii mei cărturari care au găsit-o ciudată. Presupun că mi-a făcut cercetarea mai dificilă decât ar fi fost în mod normal. Dar cred că a fost alegerea corectă. Când m-am întâlnit cu el - cu ocazia a două interviuri pe care le-am făcut împreună, aproximativ trei ore de discuții, i-am putut adresa întrebări atât punctuale, cât și documentate. Acele întâlniri nu au modificat în mod substanțial liniile de interpretare pe care le dezvoltasem deja. Au clarificat unele detalii și au adăugat o anumită nuanță. Mi-au confirmat și modul în care percepusem în general personalitatea sa, sub influența părerii publice. Însă cititorii interesați de o biografie care „pătrunde în interiorul” subiectivității unei figuri urmează să fie dezamăgiți de efortul meu din această lucrare. Cu toate astea, aceasta este povestea unei vieți; o poveste care sper să fie exact conform dovezilor, dar și cu putere explicativă prin contextele sale.

Cel de-al doilea obiectiv al cărții este acela de a descrie unui cititor educat istoria unei mișcări islamice (și interreligioase) care a prins rădăcini în această viață simplă, dar care are acum semnificație mult dincolo ea. Un alt mod de a explica acest obiectiv este prin a spune că am realizat, prin această biografie și istorie, o introducere foarte concentrată în islam pentru cititorii non-musulmani. Scriu fără regret ca un non-musulman. Dar, de asemenea, scriu cu zeci de ani de experiență de dialog cu musulmanii, de studiat și predat islamul în nenumărate clase cu numeroși studenți. Desigur, a fost imposibil să nu fiu conștient, pe măsură ce scriam, că unii cititori pot simți frică sau pot avea anumite idei preconcepute despre musulmani, în mod conștient sau inconștient. Acest tip de teamă și idei au circulat liber pe scară largă în țările anglofone, până de curând, provocate mai întâi de comportamentul îngrozitor al teroriștilor care pretindeau că acționează în numele lui Dumnezeu, dar și exagerate și amplificate de guverne, militari și corporații care au avut de câștigat de pe urma circulației continue a acestor minciuni și temeri. Sper că întrebările pe care le-am adresat cu privire la povestea de viață a lui Gülen ar putea fi întrebări pe ca- re alții le-au gândit în ceea ce privește islamul. Știu că nu voi convinge nici teroriștii, nici pe cei care profită de pe urma războiului. Dar încercarea mea a fost de a scrie această carte pentru majoritatea oamenilor de bună credință care se întrebă sincer dacă islamul este cu adevărat o religie a păcii. După cum spune și subtitlul cărții, aceasta este povestea unei vieți în hizmet - o viață în serviciu. Dar în subtitlu există o ambiguitate. Pe de-o parte, se referă la hizmet-ul lui Gülen: la munca pe care a depus-o ca predicator și profesor și la relațiile pe care le-a legat cu oamenii din apropiere, dar și de la depărtare. Pe de altă parte, se referă la mișcarea numită Hizmet - și la slujba celor ce au fost inspirați de Gülen. Deci aceasta este atât biografia unui om, cât și istoria unei mișcări islamice inconfundabile, care sunt de părere că reprezintă inima nonviolentă a tradiției.

Apoi, cel de-al treilea scop al meu este să povestesc modul în care viața unui singur om și o mișcare au contribuit la construirea păcii. În mod surprinzător, acesta poate fi cel mai dificil scop de atins. Așa cum există o înțelegere profund greșită a lui Gülen și a islamului în discursurile populare în limbă engleză, la fel există și prejudecăți puternice în a privi religiile drept catalizatori ai păcii - atât timp cât religia (oricare ar fi ea) nu se întâmplă să fie cea personală. Eu sunt dintre cei care cred că toată lumea are un fel de religie. De asemenea, am convingerea că religiile cel mai puțin recunoscute ca religii sunt și cele mai periculoase. „Religiile: ucideți oameni”, scrie pe tricou. Cu toate acestea, crimele puse direct pe seama oricărei dintre religiile tradiționale ale umanității - indigenă, hindusă, budistă, creștină sau musulmană, printre altele, pălesc în fața crimelor cauzate de „religia” lăcomiei, a naționalismului, a poftei, a invidiei sau a gloriei, dar și multe altele. Iar acele „religii” au trecut peste tradițiile istorice și, de fapt, le subminează și le contrazic în nenumărate aspecte. La fel cum religia nu este neapărat irațională, așa cum a susținut mereu Gülen, ea nu este nici violentă prin natura sa. Așadar, scopul meu în ceea ce urmează este să arăt cum, din faptele din trecut, viața religioasă a lui Fethullah Gülen și mișcarea religioasă inspirată de el au contribuit la o lume mai dreaptă și mai pașnică. Va rămâne la decizia cititorilor dacă dovezile susțin acest punct de vedere. Dar eu îmi joc cartea. Întrebarea principală care dă viață acestei cărți este: cum a ajuns un băiat, musulman pios, născut în 1938 într-un sătuc îndepărtat din Turcia, să inspire o mișcare globală formată din milioane de persoane dedicate edu- cării, inițiativelor sociale și dialogului interreligios? Urmează imediat o întrebare legată de acest lucru: cum a făcut Fethullah Gülen, acel băiat musulman evlavios, devenit lider religios mondial, să provoace ostilitatea care a dus la arestarea lui în mod repetat, ajungând să fie monitorizat de poliție și serviciile secete și (cel mai recent) etichetat pe nedrept ca „terorist?” Aceste întrebări sunt istorice și biografice, dar eu îmi concentrez abordarea pe o problemă care acoperă mai multe aspecte, și anume capacitățile liderilor religioși de a provoca violență și capacitatea lor de a promova pacea. Este general acceptat faptul că religiile pot produce violență. Cruciadele și atacurile teroriste din 11 septembrie au existat. Este mai puțin cunoscut faptul că principalii activiști pentru pace ai secolului trecut au lucrat în mare parte, dacă nu exclusiv, din motive religioase. Printre aceștia s-au numărat, dintre mulți potențiali candidați: Mohandas Gandhi, Jane Addams, Rosa Parks, Badshah Khan, Desmond Tutu, Thich Nhat Hanh, Leymah Gbowee. De prea multe ori se creează stereotipuri despre tendințele violente ale religiilor. Aceste tendințe sunt reale și tragice atunci când sunt antrenate. Dar la fel de reală este și capacitatea tradițiilor religioase de a promova bunătatea, frumusețea, adevărul și alte obiceiuri însuflețitoare. Așa s-a întâmplat în cazul a miliarde de oameni de-a lungul a milenii. Și acest lucru este valabil și pentru un număr mai mare de oameni în timpul secolului XX și începutul secolului XXI (Statele Unite și Europa Occidentală depășesc această tendință). Interesant este că activiștii religioși pentru pace, precum cei din lista de mai sus, sunt elogiați după moarte, iar în timpul vieții s-au confruntat adesea cu reacții de opoziție, calomnii, rezistență, închisoare și persecuție, chiar și martiriu.

Așadar, în paginile care urmează, vom descoperi evenimentele așa cum s-au întâmplat de-a lungul vieții lui Fethullah Gülen, dar vom încerca, de asemenea, să înțelegem cum viața lui a căpătat semnificația pe care o are (pozitivă sau nu) pentru atât de mulți oameni. Fiind o lucrare istorică, în centru se află chestiuni de cauză și efect. Care au fost faptele care l-au scos în evidență pe Fethullah Gülen? Cum a obținut acest băiat, acum un om în vârstă, influența care l-a făcut ca un sfânt în ochii unuia și detestat de alții? Desigur răspunsurile mele la aceste întrebări sunt ipoteze. Ca orice ipoteză științifică, a mea trebuie să fie susținută de dovezi. Așa că voi urma traseul indicat de documentele pe care le-am avut ca sursă principală, declarații ale contemporanilor și interpretări ale faptelor oferite de mulți alți cercetători pentru a-mi trage propriile concluzii. Metoda mea a fost cea a unui explorator intelectual. Am observat, am citit, am analizat, am ascultat și am descoperit - iar apoi am povestit. Am încercat, de asemenea, să fiu atât autocritic, cât și critic. I-am ascultat pe care sunt alături de Gülen, dar și pe cei care nu sunt de acord cu el. Răspunsurile la care am ajuns m-au determinat să văd viața lui Gülen ca fiind marcată de cinci elemente cheie, tipare sau relații: 1) integritatea participării la practicile nonviolente ale islamului; 2) pluralismul principial - manifestat într-un angajament pentru dialog; 3) ceea ce eu numesc empatie angajată - sentiment profund pentru suferința lumii și dorința de a lupta pentru a alina această suferință; 4) angajamentul pentru educare spirituală și științifică; și 5) un model de organizare a proiectelor sociale. Studierea vieții lui Gülen și descoperirea acestor cinci aspecte ale muncii sale au fost un efort intelectual emoționant care au ocupat până acum peste opt ani din viața mea. Sper că este o lectură interesantă pe măsură ce descoperiți alături de mine.

Viața lui Gülen a avut cu siguranță parte de emoție din plin. În ciuda eforturilor pe care le-a depus pentru a nu intra în centrul atenției - faima, pentru el, adept al lui Said Nursi, fiind o „miere otrăvitoare” - Gülen s-a aflat adesea pe marile scene ale lumii. Time Magazine a avut motive întemeiate pentru a-l numi, în anul 2013, una dintre cele mai influente o sută de figuri ale lumii. Dar din când în când, atenția a devenit neplăcută, mai ales atunci când a fost arestat sau când apropiații săi au fost persecutați. Având în vedere că aceste întâlniri neplăcute au fost, de asemenea, influențate de cauze politice, este de așteptat să existe și o explicație politică pentru importanța sa istorică. Să fi avut el o mare ambiție pentru puterea politică? Sau cel puțin un plan strategic bazat pe o cercetare atentă a pieței? Dar citind dovezile, am descoperit că viața lui Fethullah Gülen nu a fost, în primul rând, politică. Influența sa a rezultat mai degrabă din faptul că a fost un musulman deosebit de consecvent și autentic și, în același timp, un gânditor modern care i-a motivat pe musulmani să accepte lumea contemporană și să-și aducă și contribuția la aceasta. O astfel de lămurire simplă nu este suficientă pentru a explica viața și importanța lui Fethullah Gülen. Cei inspirați de el au avut multe motive pentru a fi atât de inspirați. Cei care l-au urât, în schimb, au făcut-o aproape întotdeauna din motive politice. Astfel, a-l interpreta pe Gülen în primul rând dintr-o perspectivă politică înseamnă să greșești sau să interpretezi greșit principalul punct al vieții sale - de a fi un musulman credincios care pune în practică credința într-o epocă modernă și globală. De-a lungul cercetărilor mele, am auzit în repetate rânduri de la cei apropiați de Gülen că au fost atrași de sinceritatea sa ori de integritatea sa ca musulman. La fel de frecvent am auzit de la criticiii săi că are un „plan ascuns” sau că a înființat un „stat paralel”. Nu am găsit nicio dovadă concretă și nepărtinitoare care să susțină acest ultim tip de teorie a conspirației. Concluzia mea? Dacă autenticitatea și integritatea sunt importante în lumea modernă, atunci viața lui Fethullah Gülen ar părea fi un studiu de caz unic al acesteia într-un stil musulman turcesc. Pentru mine, lucrul cu adevărat înfricoșător este că în anumite circustanțe autenticitatea și integritatea ar putea să nu mai conteze, așa cum ar putea sugera acei polițiști federali din Izmir care doar „își făceau treaba” și „vânau teroriști”.

Un factor care a împiedicat înțelegerea corectă a lui Gülen este că mulți cititori occidentali cunosc atât de puțin despre Turcia, cât și despre islam. Un alt lucru este că puțini oameni înțeleg sau apreciază capacitatea tradițiilor religioase de a aduce pacea. Acesta poate fi cazul chiar și atunci când se bazează pe resursele uneia dintre aceste tradiții pentru a-și găsi propria pace. În consecință, această introducere trebuie să mai continue pu- țin, înainte de a înșirui conținutul fiecărui capitol, pentru a descoperi cele trei contexte în care Gülen și-a câștigat importanța: islamul și practicile sale, Turcia secolului XX și apariția dorinței de dezvoltare a păcii între religii. Așadar, Gülen s-a născut în 1938 într-o familie religioasă din micul sat Korucuk, din nord-estul Turciei, în apropierea orașului mai mare Erzurum. Încă din copilărie el a fost un musulman devotat unității lui Dumnezeu și martorul Profetului - declarația de credință care reprezintă primul dintre cei cinci piloni ai islamului. Această importanță oferită unității nu este lipsită de semnificație istorică. Încă de la vârsta de 4 ani, Fethullah se ruga nenumărate ore în fiecare zi - al doilea dintre cei cinci stâlpi ai islamului. Importanța acestei practici nu trebuie trecută cu ve- derea. Rugăciunea nu înseamnă magie, ci este o sursă de putere culturală. Rugăciunea are influență asupra practicilor altor credincioși și, în cazul lui Gülen, este un semn clar al autenticității sale ca musulman. De asemenea, Gülen fost de trei ori la Hajj - pelerinajul la Mecca, ce reprezintă al treilea pilon al islamului. Și acest lucru poate avea o semnificație socială și istorică. Pe măsură ce globalizarea a micșorat lumea, locurile sacre au căpătat o semnificație extraordinară și uneori explozivă - gândiți-vă la Ierusalim. Al patrulea pilon al islamului este postul din luna Ramadanului - și Gülen a respectat cu strictețe acest post. El a promovat și a scris despre cum postul aduce pace, printre alte beneficii. În sfârșit - prin a-și demonstra bunele credințe islamice, Gülen a practicat și a inspirat forme extraordinare de zakat - cumpătarea și acțiunile de caritate care reprezintă cea de-a patra practică dintre practicile de bază ale musulmanilor pioși din întreaga lume. Din nou, faptul că Gülen respectă cu fidelitate aceste fundamente teologice și ritualuri ale islamului poate fi mai semnificativ din punct de vedere istoric pentru a explica importanța lui decât au recunoscut mulți cer- cetători. Numesc aceste fundamente teologice și ritualuri din viața lui Fethullah Gülen practici nonviolente - pentru că, până la urmă, asta sunt. Astfel de credințe și practici cultivă obiceiuri sociale, cum ar fi răbdarea, ospitalitatea, satisfacția ce vine mai târziu, cooperarea, mila și alte virtuți sunt, în mod inerent, nonviolente. Nimeni nu a omorât pe cineva în timp ce se înclina spre Mecca. Așadar, în limbajul pe care îl voi folosi de-a lungul acestei cărți, Gülen a încercat să arate prin viața și învățăturile sale cum practicile nonviolente precum rugăciunea, pelerinajul și mila pot ajuta musulmanii să dezvolte o lume mai dreaptă și pașnică.1

Desigur, obligația de a respecta aceste cinci practici nonviolente este răspândită în rândul musulmanilor. Pentru a avea o înțelegere preliminară a vieții și importanței lui Gülen, este necesar să înțelegem ceva și despre situația Turciei moderne în care a trăit cea mai mare parte a vieții sale. De când s-a născut Gülen și până în zilele noastre, Republica Turcia s-a con- fruntat atât cu schimbări dramatice, cât și cu continuități durabile. Este di- ficil să descriu aceste schimbări și continuități, căci schimbările au venit rapid și uneori violent, iar măsurile care au continuat au fost uneori opre- sive. În 1923, Mustafa Kemal Atatürk - erou militar care în primele decenii ale secolului al XX-lea apărase (adesea cu brutalitate) integritatea Im- periului Otoman în fața atacului colonial european și de corupția internă, a început aplicarea unor serii de schimbări care au transformat Califatul și Sultanatul Otoman religios într-o republică seculară cunoscută sub numele de Turcia. Între 1924 și 1938, atunci când a murit, Atatürk a impus (și acest fapt este important) un vast program de reformă cunoscut sub numele de „laicism”. „Laicism” este un termen francez de origine latină care înseamnă „a poporului”. Cu toate acestea, după cum sugerează termenul, originea sa istorică nu ține cont de oamenii din Anatolia - numele peninsulei care re- prezintă o mare parte a Turciei de astăzi, ci de oamenii Revoluției Franceze. Asemenea acelei revoluții, revoluția lui Atatürk și-a propus, și a reușit în mare parte, să diminueze rolul religiei în viața publică din Turcia. Privind partea pozitivă, viziunea lui Atatürk a fost salvarea unor vestigii ale Im- periului Otoman prin instituirea unei republici moderne și laice. A reușit acest lucru într-o mare măsură. Și a făcut acest lucru într-un interval de timp impresionant de scurt. Oficiala Republică Turcia, în care a trăit adultul Fethullah Gülen, ar fi fost cu totul de nerecunoscut bunicului și bunicii sale - în ceea ce privește limba, guvernul și cultura. Femeile au obținut dreptul de a vota în 1929. Turcia a devenit membru NATO în 1952. S-a alăturat Comunității Economice Europene (precursorul UE), ca membru asociat, în 1964. Iar din 1970 până în prezent, Turcia a experimentat o dezvoltare eco- nomică rapidă, deoarece întreprinderile aflate în posesia statului, pe care Atatürk le-a înființat în anii 1920 și 1930, au fost privatizate în cadrul liberalizării normelor politice și economice. Dar dacă schimbarea a marcat Turcia oficială prin reformele forțate ale lui Atatürk, continuitățile au rămas în viața de zi cu zi a multor turci, în special în satele din mediul rural aflate în est și nord. Printre aceste con- tinuități se numărau obiceiurile islamului. Chiar dacă Atatürk a cultivat un devotament față de el însuși, ca un bărbat puternic și modern asemenea lui Iosif Stalin al Rusiei, aflat nu prea departe, a considerat, de asemenea, ne- cesar să permită anumite practici ale islamului să continue în Anatolia, cu toate că în același timp încerca să le distrugă. O altă continuitate între Turcia otomană și cea republicană - poate mai durabilă decât practicile ce țineau de islam - a fost existența rețelelor de suport. Aceste rețele făceau să circule resurse între elitele minoritare.2 Elisabeth Özdalga, o cercetătoare a istoriei moderne a Turciei, a explicat bine: „Statul nu a fost în măsură să integreze cetățeni individuali ... [și] statul a descurajat de cele mai multe ori inițiativele civile prin diferite măsuri represive”.3 De exemplu, patriarhatul - viața publică dominată de bărbați - s-a încheiat oficial odată cu noua Re- publică. Femeile aveau acces la beneficii legale mai mult decât femeile din multe țări din vestul Europei. Dar în realitate, bărbații au continuat să conducă, acum în limitele impuse de stat, precum și de cultură. O elită a rezistat. În funcțiile de autoritate culturală principală, militarii au înlocuit pașii, imamii, predicatorii și conducătorii frățiilor sufiste - bărbați toți. Po- liticienii se aflau la un nivel decisiv al puterii, unul secundar. Pe scurt, în cea mai mare parte a vieții lui Fethullah Gülen, armata a fost gardianul moș- tenirii lui Atatürk, de tactici ale unui om laic puternic.

În consecință, militarii au intervenit în loviturile de stat de trei ori (unii ar spune cinci, iar alții ar vedea șase) de-a lungul vieții lui Gülen. Loviturile incontestabile au fost pe 27 mai 1960, 12 martie 1971 și 12 septembrie 1980 (datele exacte sunt cunoscute de fiecare turc educat și sunt criticate sau venerate, în funcție de viziunile asupra politicii turcești). Cea de-a patra intervenție, supranumită o lovitură de stat „post-modernă”, a avut loc pe 28 februarie 1997. La această dată, Consiliul de Securitate Națională - filiala politică a armatei, a lansat un memorandum care a dus la o serie de demisii politice și care a (re)impus restricții asupra practicilor religioase. A cincea a apărut sub forma unui „e-memorandum” în 2007, când Statul Major General a publicat pe site-ul sau o declaratie cu comentarii despre alegerile prezintediale si pozitia lor ferma de "partid" in discutiile despre "secularism". După această declarație, alegerile pre- zidențiale au fost un eșec și au fost convocate alegeri generale. Iar o a șasea „lovitură eșuată”, „lovitură falsă” sau „lovitură tăcută” (din nou în funcție de perspectiva ta) a avut loc pe 15 iulie 2016. Acest eveniment, un fiasco militar care a dus la moartea a peste două sute de oameni, a adus acuzații cum că Gülen și cei inspirați de el au conspirat pentru a-l declanșa. S-ar putea să vă întrebați cum ar putea un predicator și un învățat musulman, care a promovat mereu pacea (așa cum vom vedea), care a fost în repetate rânduri victimă a armatei în cazul loviturilor anterioare (așa cum vom vedea și noi) și care locuia (în sfârșit) la acea vreme izolat în Munții Pocono din Pennsylvania, să fie acuzat că a conspirat împreună cu armata pentru a da o lovitură de stat în Turcia? Excelentă întrebare! În capitolul cinci voi expune motivele pentru care cred că aceste acuzații împotriva lui Gülen, de conspirație pentru răsturnarea guvernului, sunt evident neadevărate. De asemenea, voi cerceta tulburarea și traumele reale ale lui Gülen și ale multor oameni inspirați de el care au urmat acestor acuzații. Și voi de- monstra, în sfârșit, că este indubitabil faptul că de „lovitura eșuată” a beneficiat în primul rând președintele (fostul prim-ministru) Recep Tayyip Erdoğan. Oricare ar fi cauzele care au stat la baza evenimentelor din 15 iulie 2016, probabil că vor trece zeci de ani până când istoricii le vor pune cap la cap, există o vagă bănuială că Erdoğan s-a inspirat dintr-o lungă moștenire de politică autoritară din Turcia pentru a rămâne la putere. El a făcut acest lucru limitând libertățile de asociere, presa și proprietățile care au marcat anterior progresul democratic al Turciei. Faptul că acest om puternic poartă acum o mască a practicii democratice și islamice nu schimbă dovezile.

Există numeroase ironii în această scurtă poveste a istoriei recente a Turciei. Loviturile militare de la mijlocul secolului XX au rezolvat instabilitatea și haosul social, dacă nu chiar anarhia, destul de reale din Republica Turcia. În general, au făcut acest lucru apelând la o „amenințare la adresa securității naționale”. Această sintagmă fusese ascunsă cu viclenie în afirmații de liberă exprimare și asociere care se regăseau într-o Constituție din 1961. Iar până în 2015 armata a privit în general islamul drept „amenințarea” principală pentru securitatea națională (comunismul fiind un alt țap ispășitor în timpul Răz- boiului Rece). Din 2015, însă, guvernul, sub conducerea prim-ministrului, și apoi a președintelui Erdoğan, a revendicat responsabilitatea islamului. Erdoğan a ajuns la putere prin funcția de primar al Istanbulului, ca un islamist politic declarat. Apoi, odată ajuns la putere pe scena națională, el a știrbit în mare măsură autoritatea armatei printr-o serie de acuzații prea complexe pentru a le detalia în acest moment. Rezultatul a fost că Fethullah Gülen și oamenii inspirați de el, care îl considerau cândva pe Erdoğan un fel de aliat în eforturile lor de a construi o punte între islam și democrația modernă, au devenit acum țapi ispășitori și ținte într-o campanie intensă de instigare la ură și persecuție politică.

Cu toate acestea, în mod tragic, a ținti asupra unui grup de mu- sulmani ca inamici ai statului a reprezentat și o anumită continuitate în istoria poporului turc. Încă de pe vremea lui Atatürk, guvernul a controlat aparent religia: toate școlile teologice, toți imamii și predicatorii trebuia să fie autorizați de stat. Uneori, cariera lui Gülen a beneficiat de protectori aflați pe poziții politice înalte. Însă, de cele mai multe ori, Gülen a suferit de persecuție politică. Dar indiferent de poziția politică a lui Gülen, sprijinul pe care oamenii de rând i l-au oferit a crescut continuu și constant. Prac- ticile populare ale musulmanilor turci au găsit un mod de a supraviețui opresiunii regimului secular. Și, încet-încet, pe măsură ce Gülen și cei inspirați de el s-au extins în rețelele la nivel global, au construit comunități de practică pe care unii învățați le-au numit „islam civil”. Acest „islam civil”, sau un islam a cărui semnificație socială a venit de jos și care este com- patibil cu democrația, ar trebui să se diferențieze de „islamul politic” sau un islam impus de sus, care a alimentat, de exemplu, Revoluția islamică din 1979 ce a avut loc în Iran, vecinul Turciei, și care a reprezentat modelul original pentru Erdoğan. După ce a fost întâmpinat cu rezistență de-a lungul drumului său de islamist politic - chiar a petrecut o scurtă perioadă în închisoare în 1979 - Erdoğan a venit la putere îmbrăcând haine de demo- crat și pledând pentru islamul civil. Însă din 2017, când și-a câștigat elec- toratul din multe zone musulmane importante ale țării, el a acționat fără milă pentru a reduce la tăcere părerile aflate în dezacord și pentru a-și asigura controlul autoritar asupra fiecărui aspect al vieții turcești. El a făcut acest lucru oferindu-l pe Gülen ca ofrandă sau țap ispășitor pentru a bloca în stânga armata seculară și în dreapta islamiștii politici și naționaliștii. O asemenea poziție nu era ceva nou pentru Gülen. A avut nenumărate pro- bleme în viața sa, după cum vom vedea. Dar pentru nenumăratele persoane atrase de viziunea lui Gülen asupra unui islam civil modern, educat, bazat pe piață și internaționalist și care au susținut aparenta dorință a lui Erdoğan de a integra islamul cu democrația în Turcia, această nouă persecuție a cuiva care a pretins că practică aceleiași credințe i-a lovit deosebit de virulent, surprinzător și dureros.

În orice caz, în acest context instabil, Fethullah Gülen s-a născut și a apărut ca lider public. În anii săi petrecuți în Izmir (1966-1971), oamenii au început să se identifice colectiv cu cel pe care l-au numit Hogeaefendi - profesor stimat - și astfel a apărut o mișcare. Majoritatea oamenilor din această mișcare au fost turci, iar în Turcia aceștia au fost numiți în multe feluri - unele dintre acestea nefiind foarte măgulitoare. Dar un termen pe care Gülen l-a folosit, care mi se pare relevant pentru însemnările istorice, îi caracterizează drept oameni ai hizmet-ului. Hizmet este un termen turcesc cu rădăcini arăbești care înseamnă „serviciu”. Dincolo de orice încurcături politice din Turcia care i-au ademenit la momentul respectiv, acești oameni inspirați de Gülen au căutat să trăiască vieți în serviciu. Începând cu anul 2018, au pus în practică hizmet-ul și au dus învățăturile lui Fethullah Gülen în Africa, Asia, Australia, Europa și America de Nord și de Sud. În centrul experimentului din Hizmet, oriunde s-a desfășurat, s-a aflat efortul de a menține integritatea de musulmani și de a susține și a promova cunoașterea laică, idealurile democratice și dezvoltarea economică. Cu alte cuvinte, pe măsură ce s-a dezvoltat ca predicator și profesor, Fethullah Gülen a afirmat din ce în ce mai mult că cineva poate fi atât un musulman credincios, cât și un cetățean devotat al unei democrații diverse, laice; într-adevăr, uneori oamenii inspirați de el au făcut să pară că una o implică neapărat și pe cealaltă. O astfel de îmbinare paradoxală a unor idei ce pentru mulți observatori par a fi opuse - islam/secularitate, religie/știință, credință/de- mocrație - a marcat învățătura lui Gülen încă de la începutul carierei sale. Depășirea acestor tensiuni continuă să fie o problemă centrală pentru oamenii din întreaga lume. Din motive de stenografie, voi numi încercările lui Gülen și ale oamenilor din Hizmet de a fi atât musulmani fideli, cât și buni cetățeni - lucru care a însemnat, de asemenea, participarea și susținerea dialogului interreligios, pluralism principial. Vom descoperi această temă a pluralismului principial ca un aspect al vieții lui Gülen și al mișcării Hizmet în capitolul al patrulea. Efortul lui Gülen de a încuraja o generație de musulmani dedicați credinței lor și, totuși, dispuși să dia- logheze cu oricine, a fost o dramă fascinantă, care încă se desfășoară pe întreg globul.

Oamenii care au ajuns să facă parte din Hizmet nu au ajuns cu toții acolo urmând aceeași cale. Unii au aflat indirect, prin exemplul unor lideri locali care au fost (sau nu) direct influențați de Gülen. Alții au învățat mai direct cu ajutorul învățăturilor și sfaturilor lui Gülen, așa cum sunt ex- primate în predici, prelegeri publice, discuții în grupuri mici, cărți și artico- le sau consultație individuală. Gülen a dezaprobat mereu „conducerea” de orice fel. El s-a opus ideii că o mișcare ar trebui să-i poarte numele (așa cum se întâmplă în multe cercuri academice). În același timp, Gülen s-a identificat clar cu oamenii care au ales să se dedice lui Dumnezeu și să construiască o societate civilă inspirați de el. De-a lungul vieții sale, a fost profesor, într-o adaptare distinctă a practicilor unui șeic sufist. Fără îndo- ială, în ciuda negării sale, un element cheie al puzzle-ului pe care a trebuit să-l deslușesc pentru a înțelege viața și influența lui Gülen a fost relația dintre „lider” și adepții mișcării. Cât de mult depinde Hizmet de un individ - și cât este instituționalizat? Un indiciu pentru a rezolva acest puzzle poate fi găsit într-o caracteristică oarecum uimitoare din viața lui Gülen: frecvent, în timp ce predică sau se roagă, el plânge. Adesea, oamenii care i s-au alaturat în rugăciune au plâns și ei la rândul lor, ba chiar au ajuns până la punctul în care plângeau în hohote sau la alte forme de eliberare emo- țională. Acest lucru este neobișnuit, dacă nu chiar fără precedent în rugăciunea publică turcă - în special în rândul bărbaților, deși lucruri ase- mănătoare s-au întâmplat în anumite frății sufiste. Sociologul Max Weber a identificat acest tip de conducere drept „carismatică”.4 Și deși există, fără îndoială, o urmă de carismă în personalitatea lui Gülen, atracția pe care oamenii au simțit-o față de el este adesea greu de înțeles pentru locuitorii Europei și ai Statelor Unite. Așadar, Gülen poate fi ținta resentimentelor, neînțelegerilor și a caricaturizării, așa cum a demonstrat în mod abil jurnalistul Dexter Filkins, de la The New Yorker, într-un eseu din 2016 „afon” din punct de vedere religios.5 Eu sugerez că legătura care s-a creat între Hogeaefendi și adepții săi merge dincolo de carisma personală și este ceea ce eu numesc empatie adâncă. Empatia adâncă este un sentiment pro- fund față de suferința lumii, care îi motivează pe oameni să se organizeze pentru a alina această suferință. Idei asemănătoare acesteia sunt încurajate de doctrina multor tradiții religioase. De asemenea, este un element cheie al consolidării religioase a păcii. Iar empatia adâncă pe care Gülen a arătat-o și inspirat-o a fost extinsă printre oamenii din Hizmet în practici, afaceri și nenumărate instituții. Astfel, dacă importanța lui Gülen a rezultat din modul în care a promovat în rândul turcilor practicile nonviolente ale isla- mului și din modul în care a încurajat pluralismul principial, influența sa a crescut și prin accentul său pe empatia adâncă.

În contextul secularizării Turciei, Gülen a fost ceea ce oamenii de știință politică au identificat ca fiind o figură „thermidoriană”.6 El a permis și a înlesnit răcirea fervorii revoluționare prin crearea unei deschideri pentru exprimarea publică a islamului în Turcia seculară; o deschidere exploatată politic și antrenată de președintele Erdoğan. Prin Gülen, musulmanii turci din mediul rural și recent urbanizat au reușit să-și rezolve tensiunile profunde și să abordeze suferințele foarte reale pe care Republica le-a pricinuit sau neglijat. Pentru cea de-a doua generație de turci repu- blicani, care aparțineau clasei de mijloc sau erau chiar mai săraci, promi- siunile economice ale secularismului nu aveau substanța tradiției mu- sulmane. Deci ceea ce le-a oferit Gülen oamenilor, și Erdoğan a exploatat, a reprezentat o punte între islam și modernitate. Acest pod este în contrast cu modul în care Atatürk forțase modernitatea asupra Turciei, în detrimentul islamului. Un istoric a sugerat că Turcia a văzut în ultimele decenii o „islamizare paradoxală a societății seculare și secularizarea internă a gân- dirii islamice”.7 Faptul că Gülen a jucat un rol cheie în acest proces mutual este incontestabil.

Astfel, ca figură thermidoriană, Gülen a trăit într-o zonă fragilă, marginală. El a fost predispus să sufere sub vânturi politice schimbătoare. Și așa cum știe toată lumea, el trăiește într-un exil autoimpus în Statele Unite din 1999. El ar fi putut, dacă lucrurile ar fi stat altfel, să fie din nou întâmpinat în Turcia, în anii bătrâneții sale, ca un exemplu al modului în care un turc musulman ar putea arăta unei regiuni foarte frământate cum să integreze modernitatea cu islamul. O astfel de posibilitate - care încă din 2018 părea posibilă - explică de ce atunci președintele Obama a făcut prima sa vizită oficială de stat în Republica Turcia, în 2009. Dar acest scenariu fericit nu este modul în care s-au desfășurat evenimentele. În schimb, atât Gülen, cât și cei care s-au identificat cu el în Hizmet - care au fost denumiți, în mod peiorativ, de mai multe ori, ca Fethullahcılar („adepți ai lui Fethullah”) sau „güleniști”, au fost cel mai recent numiți ai FETO – Orga- nizația Teroristă Fethullah. Această absurditate este mai mult decât un discurs dual în stil orwellian. Gülen a condamnat în mod constant și public terorismul.8 Totuși, calomnierea lui Gülen îl pune pe acesta alături de figuri importante din istoria religiilor. Cei mai dedicați luptători pentru pace au atras adesea cea mai profundă ură din partea clasei politice aflate la putere. Totuși, în mod ironic, prin persistența lor plină de răbdare și principii, cei calomniați și persecutați au găsit adesea modalități de a se impune împotriva persecutorilor lor aparent mai puternici. Gandhi nu era tocmai iubit de India Britanică, dar totuși mișcarea sa nonviolentă satyagraha (forța adevărului) a răsturnat imperiul și a adus democrația în India. În același fel, de fiecare dată când Gülen a fost persecutat de-a lungul deceniilor - și s-a întâmplat în mod repetat, el și mișcarea asociată lui au renăscut mai puternici decât înaintea persecuției. Statutul de inamic a atras atenția asupra lui Gülen. Această atenție le-a permis oamenilor să decidă singuri în legătură cu lucrurile pe care le descoperă despre el. Atacurile dezlănțuite de regimul Erdoğan, începând cu anul 2012, au fost fără precedent în ceea ce privește amploarea lor și intenția distructivă. Viața poporului a fost afectată iremediabil. Cu toate acestea, de fiecare dată când statul a încercat să-i suprime pe Gülen și Mișcarea Hizmet, evenimentele s-au întors în avantajul Hizmet-ului și a moștenirii lui Gülen.

Desigur este imposibil să prezicem viitorul, iar globul de cristal al unui istoric nu este mai limpede decât al altcuiva. Dar în special după măsurile luate împotriva lor de către Erdoğan, o suferință comună de opresiune politică le-a adus lui Gülen și oamenilor din Hizmet o rețea din ce în ce mai mare de aliați și colaboratori; în turcă, arkadașlar. Acest cuvânt, „prieteni”, era unul uzual pentru Gülen și în Hizmet. Uneori, aceste prie- tenii erau intenționate și strategice - ca atunci când Gülen și-a încurajat elevii și asociații să construiască școli în diverse locuri din Turcia în anii 1970 și 1980, dar și când i-a încurajat să facă același lucru pe întreg globul după 1990. Apoi, acești studenți și-au adus studenții cu autobuzul sau cu avionul în Izmir sau Istanbul pentru a-l asculta pe Hogeaefendi și pentru a cunoaște alți prieteni. Uneori, prieteniile s-au legat informal - ca atunci când oamenii de afaceri au aflat despre Gülen sau Hizmet și apoi au con- tribuit cu ce au putut la construirea de școli, internate, spitale, corporații de media și multe altele (și au obținut un profit în timp ce făceau și un bine). Una peste alta, prin intermediul lui Hogeaefendi și aș turcilor din Hizmet, au creat o rețea care le-a permis să lege spiritualitatea cu secularitatea. Această rețea a oferit o alternativă la credința secularistă în națiune (oricine a fost omul său aflat la putere) care a fost (și rămâne) pietatea operativă a Republicii Turce. Faptul că președintele Erdoğan și-a îmbrăcat propriile mașinări politice nemiloase și lăcomia economică cu haina islamică nu a rezolvat problema persistentă cu care s-au confruntat musulmanii prac- ticanți: cum să fie credincioși și moderni, fără a sacrifica integritatea niciunuia dintre aceste lucruri.

Datorită acestei rețele a prieteniei, care se învârtește în mare în jurul lui Gülen, Mișcarea Hizmet a fost adesea cunoscută în limba turcă drept pur și simplu cemaat: „comunitatea”. Această denumire relativ neutră a asociațiilor informale îmi pare potrivită. Gülen a dezvoltat relații organic; ierarhii care s-au dezvoltat în jurul lui - și într-adevăr s-au dezvoltat, se schimbau constant. Influența sa a crescut continuu de la sfârșitul anilor '60, dar de-a lungul deceniilor, mișcarea s-a extins până la un punctul în care „liderul” a devenit, în timp ce încă era o sursă de inspirație, în multe feluri, un adept - aflând despre inițiative din întreaga lume după ce au fost instituite. Hizmet și-a dezvoltat o viață proprie, deoarece musulmanii pun în practică învățarea empatiei angajate.

Persoanele din afară pot găsi analogii utile pentru a înțelege dez- voltarea istorică a acestei comunități. Un cercetător a sugerat puritanii englezi, din câteva motive întemeiate (după cum vom vedea).9 Dar puritanismul fost, în mod clar, o mișcare politică. Ambițiile lui Oliver Cromwell au fost clare. În schimb, Gülen a respins mereu politica. Atunci, o analogie mai bună pentru a-i înțelege pe Gülen și Hizmet-ul sunt poate protestanții revivaliști din secolul al XIX-lea, cum ar fi Charles Grandison Finney. Asemănător cu modul în care creștinii revivaliști precum Finney (care a fondat Colegiul Oberlin) au ajutat la democratizarea Americii și a Europei din secolul al XIX-lea, Gülen a transpus în cuvinte suferințele oamenilor obișnuiți și i-a încurajat să participe cu devotament la o ordine economică și politică liberală în curs de dezvoltare.10 O analogie și mai solidă însă, inițial sugerată de Phyllis E. Bernard, poate fi o altă mișcare religioasă englezo-americană, și anume Quakers, oficial cunoscută sub numele de Societatea prietenilor.11 Această mișcare protestantă reforma- toare din secolul al XVII-lea, care a avut o bază religioasă clară (chiar zeloasă), a atras mânia autorităților atât din Anglia, cât și din coloniile americane și, în cele din urmă, a îmbinat o spiritualitate pașnică cu o raționalitate pragmatică și întreprinzătoare. La fel cum quakerii și revi- valiștii creștini (emoționali în propriile lor limbi) au deschis calea mișc- ărilor misionare care răspândesc creștinismul, afacerile și democrația pe tot globul, la fel și Gülen i-a motivat pe activiștii musulmani să-i transmită idealurile - pe care desigur el le numește lucrul lui Dumnezeu, în întreaga lume. A numi acest lucru empatie implicată înseamnă a-i da un nume prea mic, dar sper că ajută la înțelegerea semnificației lui Gülen dincolo de simpla „carismă” definită de Weber.

Un alt aspect și poate cheia semnificației contextuale a lui Gülen este propaganda lui constantă pentru o educație laică riguroasă atât pentru băieți, cât și pentru fete. Din nou, în comun atât cu quakerii, cât și cu revivaliștii creștini ai secolului al XIX-lea, Gülen a inspirat oamenii din Hizmet să lucreze pentru a promova educația universală așa cum se înțelege în termeni spirituali și științifici. Povestea de viață a lui Gülen e o dovadă a acestei legături. Învățământul său academic s-a încheiat în clasa a doua. Revoluția seculară a lui Atatürk nu a adus avantaje școlilor aflate în locuri precum Korucuk. Familia lui Gülen, și în special tatăl său, a preferat clar educarea islamică în favoarea genului de educație mixtă, cea pe care a făcut-o Republica obligatorie. Cu ajutorul a numeroși profesori, printre care mama și tatăl său, Gülen a dezvoltat o profundă cunoaștere a surselor clasice islamice și turce, lucru impresionant pentru oricine este familiarizat cu literatura. Dar de asemenea, Gülen a început să descopere limitele acestei formări strict islamice. Două influențe importante l-au împins pe Gülen să lege islamul cu cercetările științifice. Prima a fost o carte despre interpretarea Coranului: Risale-i Nur, a reformatorului musulman kurd Said Nursi. Nursi a recomandat cercetarea științifică pentru fiecare musulman. Era convins că știința confirmă, mai degrabă decât să intre în conflict, cu revelația. Gülen a studiat serios pentru prima dată această lucrare în 1956 și aceasta a continuat să fie centrală în viața sa intelectuală. A doua influență care a încurajat dezvoltarea intelectuală a lui Gülen a fost, în mod ironic, un comandant al armatei. Acest ofițer l-a cunoscut pe Gülen în timpul serviciului militar obligatoriu pe care acesta l-a efectuat din 1961 până în 1963 și l-a încurajat pe tânărul predicator să studieze filosofia, literatura și știința occidentală. Ceea ce Gülen a descoperit din aceste două influențe (printre multe altele) și a învățat constant de atunci este că teo- logia nu s-a opus științei și că adevărul lui Dumnezeu se manifestă atât în natură, cât și Coran. Pentru a pune religia și știința în armonie în acest fel poate părea paradoxal pentru cititorii occidentali, unde un „război” între știință și religie a fost declarat de unii intelectuali și a fost continuat de alții. Dar poate scopul principal al vieții lui Fethullah Gülen a fost să promoveze în rândul musulmanilor credincioși și evlavioși îmbrățișarea cunoașterii științifice și tehnice. Dovada este în realizările a mii de studenți - bărbați și femei, pe care el i-a încuajat să îmbrățișeze cariere în științe exacte și sociale. Vom întâlni câțiva dintre ei în paginile ce urmează. Vom vedea și câteva exemple din extinsa rețea de centre de educație, școli elementare și secundare, academii de matematică și alte științe, colegii și universități care s-au extins de la o singură instituție din Izmir, inaugurată în 1968, la aproximativ 1.200 de școli din 180 de țări diferite, în 2016. Aproape niciuna dintre aceste școli nu era medresă sau școală pentru studii islamice. În schimb, au urmat programele laice ale țărilor în care au fost construite. Singurul element islamic prezent în ele era islamul prin exemplul propriu. Astfel, pentru Fethullah Gülen și oamenii inspirați de el, care au acceptat în profunzime în erudiția și practica islamică, și stăpânirea raționalității științifice, este genul de educație care se află în centrul Hizmet-ului.

Toate acestea sună foarte frumos - și au fost semnificative din punct de vedere istoric în toate înregistrările. Dar ar putea fi, de asemenea, o rețetă de creștere personală, după cum obișnuiesc să facă liderii de cult care se înconjoară de adepți serviabili, care își dau viața și bunurile pentru a-și îmbogăți liderul. În schimb, Gülen a ales să trăiască o viață simplă. Nu s-a căsătorit niciodată, nu deține proprietăți și a trăit întotdeauna în locuințe modeste. Am auzit diverse descrieri ale vieții simple a lui Gülen ce au fost exprimate în mod repetat în interviuri. La început, acestea m-au nedumerit; ce importanță are că a trăit câțiva ani într-o colibă în Izmir sau că a dormit în colțul unei moschei din Edirne? Dar pe măsură ce am auzit aceleași povești, spuse de bancheri, și antreprenori, și agricultori, și profesori, a devenit clar că asceza lui Gülen, împreună cu învățăturile explicite, i-au încurajat pe alții să adopte acel spirit și să-și pună amprenta personală prin diferite întreprinderi care au făcut bine. Max Weber (din nou) a denumit-o (incorect) etică protestantă.12 De fapt, catolicii au fost cel puțin la fel de buni ca protestanții la capitalism, la fel ca evreii, hindușii, musulmanii și (din ce în ce mai mulți) budiștii. Însă ideea rămâne următoarea: ascetismul religios poate alimenta mai degrabă decât să împiedice implicarea în economiile de piață, afaceri și finanțe. Poate că ascetismul religios - sau cel puțin un orizont moral - poate, de asemenea, să reglementeze, să restrângă și să modereze consecințele distructive ale lăcomiei fără limită. Nu există nicio îndoială că stilul de viață al lui Gülen a fost mereu modest. Casa familiei sale, care nu mai există în Korucuk, era un pătrat din cărămidă cu cinci ca- mere, în care, uneori, în copilăria sa, dormeau o duzină sau mai multe persoane - părinții, bunicii, șapte frați (după ce s-au născut toți), mătuși și unchi, nepoate și nepoți și un flux constant de vizitatori - în mare parte imami și cercetători. Și a trăit, de fapt, între patru pereți și o fereastră (în Edirne), într-o colibă din placaj (în Izmir) și (din 1999) într-o singură cameră într-o tabără de retragere din Wind Gap, Pennsylvania (la marginea munților Poconos). Mănâncă puțin și doarme puțin. El a fost arestat și închis și, de cel puțin șase ani, fuge de junta militară din Turcia. Totuși, i-a încurajat pe cei cărora le-a vorbit, chiar propriei familii, să creeze bună- stare pentru a alina suferința.

Oamenii inspirați de Gülen au ascultat de propovăduirea despre crea- rea de bogăție și au pus-o în practică, cu ajutorul a miliarde de dolari, în po- fida recentelor încercări ale guvernului turc de a pune sechestru pe bunurile lor. Cei mai apropiați oameni de Gülen au trăit vieți simple, dacă nu chiar austere. Au făcut acest lucru atât din motive de principiu, cât și pentru a descuraja acuzațiile că ar fi primit mită. Primii adepți ai lui Gülen din Izmir au fost, în cel mai bun caz, proprietarii de întreprinderi mici. Dar de-a lungul deceniilor, Hizmet a ajuns să fie observat și în domeniul bancar, al editurilor, mass media și al altor meserii și întreprinderi care erau în concordanță cu obiectivele serviciului, așa cum sunt exprimate în învățăturile lui Gülen. O școală din Uganda, de exemplu, precum cea construită sub numele de Academia Turcească Lumina în 2007 (acum doar Academia Lumina), nu s-ar fi putut realiza fără arhitecți, ingineri, antreprenori în construcții, comercianți, muncitori, designeri de tehnologie informațională - și asta doar pentru construcția clădirii. Pentru ca școala să poată funcționa, a fost nevoie de profesori, administratori și o multitudine de servicii de asistență - de la curriculum la cantină, la echipament sportiv, până la uniforme - lucruri cu care funcționează instituțiile educaționale. Adesea, organizațiile înființate de oamenii din Hizmet au „însămânțat” alte instituții în acele regiuni în care prinseseră rădăcini. O astfel de activitate economică a fost în beneficiul locuitorilor prin salarii și contracte, dar și în beneficiul administrațiilor locale, prin impozite. În același timp, crearea de bunăstare a dus și la mai multe proiecte ale Hizmet-ului, într-un fel de ciclu virtuos - ca să împrumut o frază a economistului Robert Reich.13 Oamenii au ales să facă donații sau fundații extinse în domenii noi, iar profiturile au fost apoi reinvestite în proiecte noi. Ca să fie clar: nu toate afacerile asociate cu Hizmet au fost non-profit. Majoritatea au fost fundații educaționale sau de dialog non-profit sau organizații non-guvernamentale precum Kimse Yok Mu sau Embrace Relief - două dintre numele agențiilor globale de reducere a sărăciei asociate cu Hizmet. Dar toate instituțiile asociate cu Hizmet au funcționat după ceea ce laureatul Nobel, Muhammad Yunus, le-a numit „afaceri sociale”.14 Adică Hizmet a promovat practici de afaceri care au ca scop să creeze atât o linie de bază puternică, cât și speranța să con- tribuie la bunăstarea societății prin soluționarea problemelor sociale. De la Said Nursi, Gülen a aflat că trei probleme primare au afectat lumea modernă: ignoranța, dezbinarea și sărăcia. Ulterior, Gülen a învățat că această trinitate groaznică poate fi remediată prin acțiuni pozitive pentru promovarea educației, implicarea dialogului și crearea de bunăstare. Iar după cum a afirmat Yunus, poate mai clar ca oricine, un astfel de model organizațional de afaceri sociale sau întreprinderi sociale are potențialul, dincolo de existența sa în cadrul Hizmet-ului, de a transforma capitalismul în direcția unui sistem mult mai drept. În mod convenabil, sau cel puțin poetic, în Hizmet, acest model financiar a fost supranumit himmet. Himmet este un cuvânt turcesc, originar din arabă (himma), care se referă în contextul sufist la împlinirea spirituală interioară și angajamentul de a atinge Divinitatea. De asemenea, el face referire la sprijinul spiritual al unei persoane sfinte pentru cei care îl cer. Himmet în contextul Hizmet-ului a însemnat sprijinul financiar altruist și voluntar, strângerea de fonduri sau donații pentru activități, eforturi și proiecte filantropice. Astfel, pornind de la faptul că Fethullah Gülen însuși a îmbrățișat voluntar simplitatea, himmet prin hizmet a angajat oamenii de pe întreg globul în practici de creare a bunăstării în numele binelui comun. Ce a reprezentat prima miș- care musulmană turcă a devenit acum o versiune globală (și din ce în ce mai interreligioasă) a întreprinderii sociale.

***

Așadar, aceasta este cea mai vastă privire în ansamblu a hărții noastre: voi nara povestea de viață a lui Fethullah Gülen în cinci capitole, fiecare capitol evidențiind un element sau un set de relații din viața sa, fiecare dintre acestea evidențiind semnificația sa istorică, care sugerează că el, dar și mișcarea pe care a inspirat-o, se află printre alți activiști pentru pace care au marcat istoria: 1) angajamentul față de educația spirituală și științifică; 2) integritatea participării la practicile nonviolente ale islamului; 3) empatie adâncă; 4) pluralism principial; și 5) un model de afaceri al întreprinderii sociale. Dar oare aceste cinci aspecte ale vieții lui Gülen, sau cinci tipuri de relații, îl identifică de fapt ca un activist pentru pace, așa cum pretind eu?

Din fericire, studiile despre pace și conflicte, o știință ce apare acum, începe să clarifice ce anume ajută la dezvoltarea păcii și ce duce la violență și război.15 Violența - pe care o putem defini simplu ca vătămare sau dis- trugere a vieții - este adesea înțeleasă greșit. Toate tipurile de violență dău- nează sau ucid. Violența de pe stradă dăunează sau ucide pe loc. Războaiele și actele teroriste fac același lucru în mod colectiv și, adesea, fără să dis- crimineze. Dar există feluri de a distruge viața care rezultă din politicile sociale și tiparele culturale. Aceste tipuri de violență ale sistemului ucid încet, cauzând suferință psihologică și spirituală care merg mână în mână cu cea fizică. Politicile care susțin inegalitatea și sărăcia și erodează dem- nitatea sunt violente. Modelele culturale și de limbaj care creează stereotipuri, dezumanizează și creează dualismele „noi versus ei” pot crea un rău real. Iar practicile religioase care promovează aroganța și frica sunt violente. Viața și învățăturile lui Fethullah Gülen și mișcarea globală Hizmet au urmărit să expună și să reducă în special aceste ultime tipuri de violență a sistemului sau cea culturală. Din nou, din punct de vedere istoric, cei aflați la putere au vizat frecvent activiștii pentru pace tocmai pentru că aceștia au contestat structurile și sistemele care creează frică oamenilor și i-au întors unul împotriva celuilalt. Activiștii pentru pace sunt prin natura lor radicali (dacă nu chiar agresivi). După cum denotă cuvântul, ei încearcă să ajungă la sursa nedreptăților, a conflictelor și a războaielor.

În acest context, viața și învățăturile lui Gülen se apropie îndeaproape de tiparele pe care cei care studiază pacea și justiția le văd ca sursa societăților pașnice.16 Gülen și oamenii din Hizmet nu au contribuit la construirea păcii în principal prin proteste, lucru care este adesea modul în care publicul își imaginează construirea păcii. Ci mai degrabă Gülen și oamenii din Hizmet au contribuit la construirea păcii lucrând cu răbdare și proactiv, prin cele cinci tipuri de relații sau practici enumerate mai sus. Aceste practici pline de răbdare - predarea, rugăciunea, conversația și altele nu sunt, din păcate, întotdeauna o lectură dramatică și nu generează titluri jurnalistice. Totuși, în această privință, pacea are loc exact atunci când aceste practici pot fi puse în practică. Pacea nu este, cu alte cuvinte, o perspectivă utopică. Pacea este modul real prin care oamenii au descoperit cum să trăiască împreună și să coopereze. Pe scurt, pacea există când oamenii au potențialul de a înflori. Povestea pe care o voi spune în paginile care urmează descrie atât modul în care Fethullah Gülen a ajuns să înflorească și ca individ, cât și modul în care oamenii au găsit modalități de a înflori prin învățăturile sale, construind asociații și organizații care au promovat pacea.

Astfel, la bază, pe lângă participarea la practicile nonviolente ale islamului, dincolo de pluralismul de principiu, dincolo de empatia implicată, dincolo de educație și dincolo de întreprinderea socială, povestea pe care o spun despre viața lui Fethullah Gülen ca viață în hizmet evidențiază rolul încrederii în modelarea unor societăți mai drepte și pașnice. În limba turcă, din nou, cuvântul hizmet înseamnă, în traducere exactă, „serviciu”, dar „serviciu” în engleză poate sugera pasivitate sau o dependență de putere. În viața lui Fethullah Gülen, hizmet indică modul în care puterea spirituală se transpune în practică: în lupta pentru pace prin practici clare și consecvente. Atunci, Hizmet, într-o traducere reală a ceea ce a însemnat în viața lui Gülen și a celor inspirați de el, înseamnă efortul activ al ființelor umane care au învățat să aibă încredere unele în celelalte. Această încredere a fost obținută trecând prin obstacole. A fost nevoie de curaj. Numesc acest tip de pace, manifestată prin încredere, pace profundă. Pacea profundă nu înseamnă doar absența războiului. Acel tip îl numesc pace primară; este pacea de bază pe care fiecare guvern ar trebui să o asi- gure. Nici pacea profundă nu este doar genul de dreptate economică și echitate socială care caracterizează societățile bune. Acest lucru eu îl nu- mesc pace politică; și trebuie cu siguranță dorită de orice persoană și cetă- țean de nădejde care trebuie să lupte pentru ea. Mai bine zis, pacea pro- fundă din viața lui Fethullah Gülen arată modul în care religiile pot oferi oamenilor o pace care depășește înțelegerea, așa cum a spus Apostolul Pa- vel.17 Această pace profundă și relațiile pe care le încurajează pot motiva și susține oamenii către gesturi extraordinare de angajament în numele trăirii și realizării unei tradiții și a viziunii despre o viață bună, indiferent de situație. Astfel, cel mai succint mod de a descrie povestea pe care o voi spune în paginile ce urmează este precum povestea păcii profunde din viața lui Fethullah Gülen.

Și acea poveste are cinci capitole. Organizarea este atât cronologică, cât și pe teme. Capitolul 1: „Educația - Erzurum și Edirne, 1938-1966”, se concentrează pe primii ani din viața lui Fethullah Gülen și ceea ce cred că va fi moștenirea cea mai puternică - îmbrățișarea și sprijinirea educației. Ca- pitolul începe prin a adresa o întrebare care a fost pusă și de-a lungul carie- rei sale timpurii: „ce poate ieși bun din Erzurum?”. Cu alte cuvinte, Fethullah Gülen a crescut într-o văgăună. Cu toate acestea, prima secțiune a capitolului arată dovezile că: „am fost o familie fericită”, ca să o citez pe sora lui Fethullah, Nurhayat. Până a împlinit vârsta de 14 ani, Fethullah a locuit cu familia sa extinsă, care a inclus bunicii, Șamil și Munise, tatăl Ramiz și mama Refia și (în cele din urmă) cei șapte frați. Familia a pus accent pe educație. Mama lui, Refia, a fost prima profesoară de Coran al lui Fethullah, iar Ramiz a fost imam. Tânărul Fethullah a experimentat primul său hatim - sau recitarea completă a Coranului, la vârsta de 4 ani. A devenit hafiz - cineva care a memorat Coranul, la vârsta de 14 ani. La 15 ani, Gülen a plecat de acasă pentru a învăța într-o școală coranică, mai întâi la Moscheea Kurșunlu din Erzurum, apoi la diverse moschei din jurul provinciei Erzurum. De-a lungul primilor ani, el a studiat, de asemenea, cu remarcanți profesori sufiști ai școlii hanefite - cea mai răspândită școală de juris- prudență pentru musulmanii sunnți. Printre cei mai importanți dintre profesorii săi s-au numărat Muhammed Lütfi, imamul din Alvar, un sat din apropierea orașului său natal Korucuk, și Osman Bektaș. Colegii săi, precum Hatem Bilgili, își amintesc că Fethullah era un student pasionat și talentat. În timpul pe care l-a petrecut la școala coranică, Gülen a cunoscut și lucrările lui Said Nursi și a început să citească profund din Rumi - poetul sufit al secolului al XIII-lea. Atât influențele lui Nursi, cât și cele ale lui Rumi pot fi regăsite de-a lungul vieții și activității lui Gülen. Apoi, capitolul urmărește cele mai vechi numiri ale lui Gülen în poziția de imam - în ora- șele Edirne și Kırklareli - din provincia Tracia din nord-vestul Turciei. Acolo, Gülen și-a câștigat rapid o reputație de predicator puternic, iar oamenii au început să se strângă în număr mare pentru a-i auzi predicile emoționale și atractive din punct de vedere rațional. Cu toate acestea, pentru unii oameni din poliție și securitate, reputația sa aflată în plină dez- voltare a ridicat probleme pentru statu-quo. Regimul privea orice figură religioasă populară drept o amenințare. Gülen și-a încheiat serviciul militar obligatoriu între funcțiile pe care le-a avut în Edirne și Kırklareli. A fost mai întâi la Ankara, apoi la İskenderun (pe coasta mediteraneană a Turciei). În timpul celei din urmă, la îndemnul unui comandant, a început să citească literatură occidentală clasică și umanistă. Cu toate acestea, armata a fost punctul de rezistență al secularismului din Turcia și, deși Gülen a cunoscut un comandant care l-a susținut, el a întâlnit și cel puțin un ofițer care l-a raportat ca fiind o amenințare la adresa statului secular. În timpul servi- ciului său militar, a avut loc prima dintre numeroasele lovituri militare care i-au marcat viața, a tulburat politica turcă și i-a pus la îndoială existența. Sănătatea lui a avut de suferit sub acea presiune și a fost nevoit să își ia un concediu de trei luni, deși, în cele din urmă, și-a încheiat serviciul militar fără alte incidente. Până la numirea sa în Izmir, în 1966, reputația lui Gülen creștea atât în ceea ce privește activitatea științifică, cât și pentru predicile sale. Totuși, se afla sub lupa statu-quo-ului secularist, care deținea întotdeauna controlul asupra oricărei figuri religioase. Primul capitol con- cluzionează cu atenție modul în care propaganda pentru educare a lui Gülen a condus la o rețea globală de școli. Conține și poveștile a două femei care au devenit lideri în Hizmet prin aceste inițiative educaționale. Una a ocupat funcția de director al unei școli din Albania, iar apoi a fost profesoară la școli din Vietnam și Kenya; cealaltă a fost redactor și profesor de religie în Istanbul.

Capitolul doi: „Când eram tineri, 1966-1971”, se concentrează asupra modului în care, în anii săi petrecuți în Izmir, Fethullah Gülen și-a câștigat o reputație din ce în ce mai bună ca profesor care poate să aducă oameni laolaltă, în contextul unei culturi turcești scindate de conflictul ideologic. Sfârșitul anilor '60 a reprezentat o perioadă de deșteptare politică pentru mulți tineri de pe glob, iar Turcia nu a făcut excepție. Protestele, marșurile și revoltele au marcat fiecare oraș turcesc, inclusiv Izmir. Unele dintre ele au degenerat în violență. În contrast cu acest conflict ideologic din rândul tinerilor, Gülen a propovăduit nonviolența, atât indirect prin cei cinci stâlpi nonviolenți ai islamului, dar și direct prin exemplu și consiliere. „Șahada într-un sohbet: hrană spirituală”, descrie modul în care Gülen a adaptat o practică a lui Said Nursi - grupuri mici de studiu al textelor, numit sohbet, pentru a învăța principiile islamice centrale precum șahada sau jurământul de credință. Această secțiune a capitolului își lărgește cadrul spre modul în care oamenii din întreaga lume - inclusiv femeile musulmane din Statele Unite ale Americii - au ajuns să înțeleagă un astfel de studiu ca un fel de „hrană spirituală”. Următoarea secțiune a capitolului „Nu m-am rugat niciodată așa în viața mea!” se concentrează asupra modului în care felul lui Gülen de a se ruga a atras oamenii către el. Modul său de a se ruga - nu doar de cinci ori pe zi, ci ca un stil de viață care îi umplea tot timpul său - l-a evidențiat pe Gülen ca un individ cu o putere spirituală profundă. Oamenii îl priveau ca pe un om educat spiritual. A treia secțiune a capitolului descrie primul pelerinaj al lui Gülen la Mecca, în 1968. Ceea ce Fethullah Gülen a concluzionat din această experiență a fost că musulmanii ar putea lua starea de spirit din timpul pelerinajului și acel sentiment clar de unitate musu- lmană și să-l aplice în slujba umanității, oriunde s-ar afla. Cel de-al patrulea stâlp al islamului și secțiunea a patra a capitolului se concentrează pe obiceiurile lui Fethullah Gülen cu ocazia Ramadanului - postul anual de o lună al musulmanilor. Pentru Gülen, care aștepta cu nerăbdare postul de Ramadan în fiecare an, practica postului a fost o modalitate de a se trezi spiritual prin îmblânzirea ego-ului și a dorințelor sale continue. În schimb, ospățul cu care postul se încheia în fiecare seară printr-o masă numită iftar, era o modalitate de a împărtăși răsplata cu vecinii, și, prin urmare, de a-și face prieteni noi. Capitolul se încheie cu o secțiunea, „Zakat și opusul său: Organizarea mütevelli și arestarea”. Aceasta prezintă pe scurt învățăturile timpurii ale lui Gülen despre bani și modul în care a făcut apel la cel de-al cincilea stâlp nonviolent al islamului, numit zakat (caritate) pentru a ghida musulmanii în cum să își administreze resursele financiare. În acești ani, printre adepții lui Gülen se numărau oameni care aveau mici afaceri, care au fondat împreună fundații, conduse de administratori, numiți mütevelli. Acești mütevelli au devenit coloana vertebrală a Mișcării Hizmet aflate în curs de dezvoltare, la fel cum au devenit și ținte, alături de Gülen, pentru cei care se opun oricărui rol al islamului în societatea civilă turcă. Cu toate acestea, în acești ani, mütevelli au susținut financiar și au strâns fonduri pentru studenți, tabere de vară și pentru alte proiecte care ulterior au devenit cămine, centre de educare și (în cele din urmă) școli - toate acestea au fost oferite tinerilor prin subvenție sau bursă. Aceștia au fost anii în care s-a produs o dezvoltare interesantă atât a lui Gülen ca individ, dar și a celor atrași de el. Au fost anii în care (după cum a spus cineva care a fost de față) „eram tineri”. Aceștia au fost și anii care s-au încheiat cu Gülen în închisoare, fiind acuzat că ar fi dușman al statului, în urma unei lovituri militare de stat.

Capitolul trei: „Empatie și lacrimi - Marea Egee, 1971-1980” evidențiază creșterea Hizmet-ului în toată regiunea Mării Egee în anii '70. Capitolul se concentrează în special pe predicile lui Gülen, în timpul cărora el și moschei întregi pline de oameni izbucneau în lacrimi. Plânsul acesta reflecta multe lucruri. Dar era un semn al modului în care Gülen a trezit în oameni o identificare profundă cu suferința - empatia. Pentru unii, fără îndoială, această suferință era internă; Turcia încă oferea musulmanilor credincioși o mulțime de motive de a suspina. Dar în timp ce Gülen devenea mai popular în aceste decenii, în loc să se concentreze pe interior și să-și construiască baza unei puteri în centrul căreia să se afle el, el a mutat din ce în ce mai mult empatia spre exterior - în slujba celorlalți. El i-a învățat în special pe cei tineri, care se strângeau să-l audă predicând, să trăiască pentru o cauză, în timp ce grupuri ideologice și militari conduse de dualitățile Războiului Rece cereau adesea tinerilor să moară pentru cauzele lor. Gülen și adepții săi au dezvoltat empatia implicată, adoptând utilizarea creativă a mass media și a tehnologiilor moderne și prin instituționalizarea și extinderea rețelelor de hizmet începute în deceniul anterior. Predicile lui Gülen au fost înregistrate și distribuite și, deoarece era predicator numit de stat, în acest deceniu, a susținut predici în fața a mari mulțimi de oameni în toată regiunea Mării Egee. Dar mesajul pe care l-a comunicat a distras constant atenția (și resursele) de la el însuși, spre cauzele educării, prac- ticării islamului și alinarea suferinței. Pe scurt, Mișcarea Hizmet s-a dezvoltat în rândul persoanelor care au recunoscut suferința atunci când au văzut-o și care au fost dispuși să renunțe la plăcerea de moment pentru beneficii personale și sociale pe termen lung. Și empatia implicată s-a răspândit pe măsură ce opresiunea creștea. Încă o dată, deceniul s-a în- cheiat cu o altă lovitură de stat militară și cu Gülen reținut de poliție pentru o scurtă perioadă.

Capitolul patru: „Melancolie și Dialog - Istanbul, 1980-1999” se concentrează asupra modului în care Gülen a devenit o figură recunoscută la nivel național dintr-o bază aflată în Istanbul. El a făcut acest lucru ca susținător al dialogului sau ca un reprezentant al ceea ce am numit pluralism principial. Copilăria lui Gülen a fost provincială și el încă vorbește limbajul „inimii” care caracterizează mulți locuitori ai mediului rural și oameni care aparțin multor culturi. Dar mai ales printr-o serie de inițiative, forumuri și dialoguri publice, care au început sub un regim politic relativ tolerant și chiar prietenos în Turcia, Gülen a formulat și o etică globală cosmopolită care a motivat oamenii inspirați de el să iasă în lume și să lucreze în medii culturale diverse. Această mișcare spre exterior a început în fostele țări ale Republicii Sovietice cu mari comunități vorbitoare de limbi turcice și în mare parte musulmane - adesea țări cu legături lingvistice, culturale și ancestrale. Însă începând cu anii 1990, Hizmet a devenit o mișcare cu adevărat globală - cu reprezentanți pe fiecare continent. Desigur, Gülen a pus fundamentele acestei etici globale din punct de vedere teologic - așa cum rezumă frumos cuvântul turcesc hoșgörü. Hoșgörü este adesea tradus ca „toleranță”, dar această traducere nu transmite cu exactitate semnificația termenului, sugerând că „toleranța” implică un anumit grad de superioritate. De fapt, hoșgörü înseamnă „a-i vedea pe toți ceilalți așa cum îi vede Dumnezeu”, și anume ca niște ființe care reflectă propria frumusețe, bunătate și milă a lui Dumnezeu. Gülen spune că un musulman credincios poate să dialogheze cu oricine. Nu se pune la îndoială calificarea lui Gülen ca musulman cu principii. Dar el a subliniat - și cei inspirați de el au învățat tot mai mult din întâlnirile lor cu diversitatea, să acorde altora ceea ce Rabinul Jonathan Sacks a numit „demnitatea diferenței”.18 O astfel de etică a provocat atât islamismul exclusivist, cât și secularismul relativist să folosească categoriile răspândite de Diana Eck, de la Harvard.19 Iar această provocare explică într-o mare măsură de ce Gülen a devenit o țintă atât a islamiștilor, cât și a adepților secularismului. Dar în orice caz, hoșgörü în cadrul Hizmet-ului aplică genul de aprofundare a devotamentului față de propria tradiție care a rezultat, în cel mai bun caz, dintr-o întâlnire cinstită și deschisă cu un alt om. Capitolul se încheie, încă o dată, cu Gülen sub presiunea autorităților elitiste și naționaliste cu mentalitate militaristă și judecat ca fiind „o amenințare pentru stat”.

Capitolul cinci: „Hizmet Global — America, 1999” abordează viața lui Gülen după ce s-a mutat în America în 1999 și cum a fost marcată de capacitatea de a inspira voluntarii să se organizeze pentru inițiative sociale. Învățăturile lui Gülen cu privire la sărăcie și bogăție au evoluat pentru a conecta practica islamică veche și comună a zakat-ului sau a carității cu principiile orientate spre viitor ale structurilor capitaliste. Această din urmă moștenire este cea mai surprinzătoare din biografia lui Gülen. Un băiat musulman provenit dintr-un sat rural nedezvoltat a inspirat o rețea globală de oameni care construiesc punți de dialog și pace prin crearea de bunăstare, pentru a rezolva problemele sociale: profituri în concordanță cu profeții sau himmet (dăruire; sprijin spiritual, financiar) pentru Hizmet. În centrul acestui model de organizare s-a aflat practica istișare sau „consultarea reciprocă”. Având în vedere felul în care quakers au desfășurat afaceri, solicitând acordul, Gülen i-a invitat pe musulmani să practice istișare în orice proiect întreprind. Ceea ce îi lipsea acestui model la capitolul eficiență a compensat prin încredere: istișare a creat rețele de agenții, instituții și afaceri pe glob, în care oamenii au învățat să aibă încredere unul în celălalt. Chiar în timp ce influența directă a lui Gülen a scăzut, iar mișcarea Hizmet a crescut, oamenii din Hizmet au practicat istișare, în cazul noilor oportunități de inițiative sociale au fost recunoscute și dezvoltate în Asia, Australia, Balcani, Europa de Nord și America. Atât în biografia lui Gülen și în cadrul Hizmet- ului, pe scurt, a fost ceva dincolo de simplul „islam de piață”, așa cum a sugerat un studiu recent.20 Mai radical, himmet pentru Hizmet a sugerat un mod de a transpune tradițiile pentru a mobiliza și direcționa energiile și capitalul afacerilor pentru a spori capacitatea oamenilor de a înflori, mai degrabă decât a sporirii lăcomiei unora.21 Capitolul și cartea se încheie atrăgând atenția asupra modului în care acest model de organizație a provocat astfel mașinăriile lacome din ce în ce mai dezvoltate ale regimului turc, ducând la acuzația calomnioasă a lui Gülen ca „terorist” și la trans- formarea oamenilor din Hizmet în țapi ispășitori.

Per ansamblu, viața lui Fethullah Gülen a fost viața unui predicator și învățător musulman credincios, devotat slujirii omenirii: o viață în hizmet. Faptul că a fost calomniat și persecutat este o tragedie în registrele istorice - asemănător tragediilor care au lovit mulți activiști pentru pace din istorie. Așadar, în timp ce am ales tabăra în ceea ce privește dezbaterea contemporană asupra importanței lui Gülen, am încercat să spun și povestea vieții acestui om cât se poate de sincer. Cred că el trebuie să fie înțeles mai mult și mai puțin decât o figură politică. Importanța sa principală este spirituală și culturală. El a apărut într-un context în care musulmanii turci i-au recunoscut integritatea și au fost atrași de el - în același timp, cei aflați la putere au văzut în el o amenințare pentru rețelele lor de suport bazate pe privilegiu. Sper că această carte încurajează o mai bună înțelegere a activității lui Gülen. Mă aștept ca el sa fie recunoscut în cele din urmă ca aparținând printre alți activiști religioși pentru pace mai bine cunoscuți ai secolului al XX-lea, chiar dacă nu este probabil ca el să trăiască pentru a vedea pacea pe care învățăturile sale au încurajat-o și anticipat-o sau pentru a-și redobândi reputația. Dar asta înseamnă să grăbim povestea. Aceasta începe în 1938, într-un sătuc din nord-estul Turciei, când în familia unui bărbat pe nume Ramiz și unei femei pe nume Refia s-a născut un băiat.

Introducere

Postări recente

Commentaires

Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

Politica de retur